Neamul Romanilor

Mircea Streinul – Pravalia diavolului.

 

(1910-1945), unul dintre proeminentii scriitori bucovineni interbelici, sef incontestat al gruparii „Iconar”, caruia recent i-a fost dedicata o monografie de catre prestigiosul critic sucevean Mircea A. Diaconu, a surprins in romanele sale (zece la numar) viata care pulsa in preajma-i. Astfel ca nu putea sa-i scape si momentul ocuparii Cernautiului si Bucovinei de catre sovietici, in 1940. Citeva fragmente din romanul in doua volume Pravalia diavolului (Buc., 1942), in care sint redate aspecte din tragedia ocupatiei si a refugiului, credem ca sint relevante atit pentru capacitatea artistica a autorului, cit si pentru forta sa de expresie. (L.P.)

 

Ocuparea Cernăuţiului

Din timp in timp, oprea motocicleta, ca sa nu mareasca prea mult distanta dintre sine si calareti. Atunci asculta freamatul nelamurit si coplesitor al noptii. Uneori se auzeau impuscaturi departate. Apoi, pacea domnea iarasi intre zari si ginganiile zumzaiau fara grija, ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic.

„Totul e atit de absurd, isi spuse Leontiu, incit imi vine sa cred ca m-am imbatat!”

Dupa citiva kilometri, opri cam brusc.

– Nu te inspaiminta, nu s-a-ntimplat nimic, isi linisti dinsul sotia. Am oprit ca sa ascult fluierul… Uite, vine uncioban cu oile si cinta in lumina farului. N-am vrut sa-i sperii turma. Sa asteptam pina va trece.

Irina zimbi in intuneric si strinse mina lui Leontiu.

Calaretii ii ajunsera; se oprira si ei.

Sunetele fluierului cresteau mereu.

Ciobanul ajunse in dreptul motocicletei.

– Mai baietane, ii spuse Isachie. Vin rusii, mai!

– Da-i dracului…, raspunse taraganat flacaul. N-au decit! Oi sti eu sa mi-i pun cu botul pe labe…

– Dar atunci te-or ucide…

– Eh! Crezi dumneata c-au sa poata ucide toata natia romaneasca? – si ciobanul isi relua mersul.

In curind – fluierul se auzi iarasi.

Fugarii ascultara infiorati, fara sa scoata o vorba, pina ce cintecul se pierdu in departare.

– Chiar daca pamintul acesta, spuse Filo, ar ramine si-o mie de ani sub ciubota ruseasca, si rusii tot n-ar fi in stare sa nimiceasca sufletul sateanului roman. Taranii nostri vor fi vesnic ai nostri. Ei nu-si vor lepada, niciodata, sufletul romanesc. Nici filosofii, nici cartile, nici domnaritul nu constituie permanenta romaneasca. Permanenta romaneasca o constituie acest taran, acest taran cu fluierul sau. In singele lui, dinsul poarta geniile viitoare. El poate da viata unor poeti, unor noi ginditori. Dar dintr-un ginditor nu vei reusi niciodata sa faci un taran… Iata, noi credem c-am si devenit fii ai pamintului. Insa, daca am fi devenit cu adevarat, ramineam aici, ca sa ne aparam, chiar cu pretul vietii, tarina si icoanele. Bolsevicii nu vor putea nimici prezenta romaneasca de aici, dupa cum nu ne-au putut-o nimici nici in Transnistria. Si asta o vom datora taranului nostru, pe care ar trebui sa-l iubim pina la jertfa.

– N-am sa uit niciodata cintecul ciobanului din noaptea asta, rosti Largo. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a revelat la asemenea ceas de cumpana pe taranul roman.

Pornira tacuti mai departe. /…/

Supunindu-se, Largo se lua dupa ei. In Piata Unirii, cineva voia sa arboreze un steag rosu pe turnul Primariei, care domina intreg orasul. Un jandarm ochi si comunistul cazu sfarimat in strada. Undeva rasunau mitraliere. Filo Taina vazu citiva cunoscuti care se grabeau spre bariera comunala din strada Transilvaniei. Un ucenic dela tipografia „Vorwaerts” a lui Gaidosch tragea asupra romanilor. Isachie se napusti asupra lui cu calul si-i sparse capul. /…/
/Petrus/ alerga la gara, unde afla lucruri ingrijoratoare. Trenul care plecase cu o ora in urma fusese atacat cu pietre si focuri de revolver.

Totusi, urmeaza sa mai plece un tren. Ultimul. In biroul de miscare, impiegatii romani parlamenteaza cu un ofiter rus. Sutele de oameni asteapta cu infrigurare rezultatul. Un ceferist iese din birou, alearga spre locomotiva, ii spune ceva mecanicului. Multimea rasufla usurata. Dar, minut dupa minut se scurge si trenul tot nu porneste. Citeva femei pling. Petrus vede o doamna palida, care pare sa fie bolnava. Se apropie de ea. O intreaba daca poate sa-i fie de folos.

Doamna ii multumeste si da negativ din cap. Se face seara si trenul continua sa ramina nemiscat. Birourile au si fost ocupate de armata rosie.

Petrus il descoperi pe Sil in multime.

– Cum, inca n-ai plecat? si-si imbratisa prietenul. Tata a primit ordin sa ramina pina in clipa din urma. Acuma vad ca bestiile nu vor sa ne dea drumul.

– Dar e absurd! Ce vor sa faca porcii astia cu nenorocitii din tren? Fiecare din ei are un fiu, o sora sau un frate dincolo de noua frontiera. Ar fi o crima sa nu-i lase sa plece!

– Deocamdata, tovarasii pretexteaza ca e in chiar interesul nostru sa nu plecam. Dumnealor afirma ca nu garanteaza de siguranta trenului. Cica populatia oprimata de noi ar intentiona sa provoace deraierea trenului.

– Pai nu-s decit femei si copii in vagoane! Si citiva functionari inferiori…

– Evident. Insa nu te poti masura cu perfidia asiatica. Daca intentiile lor ar fi cinstite, n-ar avea decit sa puna un steag rosu la locomotiva, ca sa arate ca trenul a plecat cu incuviintarea noii stapiniri.

Noaptea invalui orasul.

O femeie lesinase pe peron.

Copiii plingeau tot mai tare in vagoanele care zaceau in intuneric.

In cele din urma, o delegatie se hotari sa se prezinte la comandantul garii. Acesta ii sfatui sa aiba rabdare. Da! Da!

Vor pleca! Sa nu-l mai plictiseasca atita!

Intre timp – se adunasera citeva zeci de comunisti locali pe peron. Cintau „Internationala”, mincau seminte si-si ridicau pumnii spre vagoane. Intre ei, si citeva curve din cartierul hotelului „Lemberg”. Purtau funde rosii in par si tot plimbau un portret urias al lui Stalin de-a lungul peronului.

Gherasim Voda îi intilni in dreptul locomotivei pe Sil si Petrus.

– Controlorul Vagsit si Trefla, fochistul, imi spun ca rusii au dat un comunicat prin care se interzice parasirea orasului. Cine va incerca sa fuga va fi impuscat.

– Cum asa?! se revolta Petrus. Cele patru zile acordate pentru evacuare inca nu s-au scurs…!

– Acuma nu mai avem nici o nadejde de salvare, scrisni Sil. Sa mergem acasa, tata. Hai, Petrus. Vino cu noi.

O luara pe linie spre cantonul lui Gherasim.

Acolo ii astepta un soldat rosu.

– De ce ti-ai parasit serviciul? urla dinsul, miscindu-si amenintator arma.

– Cum de ce? Sint functionar roman.

– De azi inainte esti functionar comunist. Iscaleste aici si ia-ti serviciul in primire – si-si misca iarasi, semnificativ, arma.

Sil si Petrus iesira in oras. Toate scursurile cartierului garii si ale suburbiilor se strinsesera in Piata Unirii. Un cor improvizat cinta si aici „Internationala”. Lucratoarele de la „Hercules” si „Trinaco” prindeau garoafe rosii de pieptul soldatilor sovietici, care patrulau tantos sub privirile admirative ale muierilor din „Panaitengasse”. Uneori trecea cite-un tanc, zornaindu-si ca pe niste lanturi de temnita fieraria. Atunci multimea aplauda nebuneste si urla de entuziasm.

– Nu e nici un roman printre bestiile astea! spuse cu satisfactie Petrus.

Numerosi soldati erau beti.

– Dupa ce vor termina rachiul, sopti Sil, vor incepe sa bea apa de colonie. Ca-n cursul razboiului mondial…

Deodata, Petrus il prinse de brat pe Sil.

– Priveste! Acolo, linga monument… Il vezi pe tinarul acela?

– Tipul care aplauda?

– Da. Dumnezeule mare! E |tefan Ierihon, fostul meu prieten. Mi se pare ca ti-am vorbit despre el de citeva ori. Cum e posibil asa ceva?! Uite cum ii aplauda pe comunisti!

Apoi, privirea i se incrucisa cu a lui Stefan. Acesta se scutura ca strabatut de un curent electric. Veni la Petrus. Fata ii era congestionata, ochii i se injectasera.

– Ei, ce spui? vorbi dinsul zimbind larg.

– In ce privinta? raspunse Petrus.

– In privinta acestui formidabil fenomen care e fenomenul comunist.

– Gasesc ca e incalificabil din partea ta sa…

Un ghiont al lui Sil ii curma vorba.

Voise sa spuna: „…sa aplauzi pe cei ce ne-au furat pamintul”, insa se razgindi. Sil avea dreptate; nu era bine sa se dea dintr-o data in miinile neofitului comunist.

– Sa ce? insista Ierihon.

– Sa… sa mai vorbesti cu mine, dupa ce ne-am certat.

– Asta-i buna! rise |tefan. Ce importanta are o cearta prosteasca, pornita din motive burgheze. Sintem in fata unei lumi noi, nu vezi ?!

Petrus rosise si ochii ii devenisera amenintatori. Sil stia ca prietenul sau e pe cale sa izbucneasca, de aceea interveni grabit in discutie:

– Trebuie sa mergem acasa, Petrus. Tata desigur ca ne si asteapta.

– Ai dreptate, spuse Luria, silindu-se sa-si tina cumpatul.

– Pacat ca nu mai ramineti, regreta Ierihon. Spectacolul e admirabil! Priviti cita miscare…! Toti oamenii sint fericiti… Da, e o adevarata revarsare de fericire!

– Numai sa nu plesneasca de atita entuziasm, nu se putu abtine Petrus.

– Lasa, lasa! Asa esti tu… sceptic ca toti burghezii. Dar, cu timpul, vei fi cuprins si tu de febra acestui superb fenomen care e statul comunist. Vei lucra cot la cot cu mine, cu tovarasii nostri…

Sil il trase de mina pe prietenul sau si disparura amindoi in gloata care urla, se legana beata si ridea desmatat in noaptea instelata de vara.

In strada Regina Maria il intilnira pe Petru Policrat. Le istorisi o multime de noutati. Beer, patronul restaurantului „Camenber”, urma sa devina primar. Pentru alte posturi inalte erau prevazuti profesorul Dr.Silberbusch, fotograful Brull, avocatul Dr. Norbert Zloczower si fabricantul Weinblum. Un fost profesor, anume Engler, care stiuse sa se vire intotdeauna sub pielea profesorilor romani, o batuse cu lemne pe vaduva unui preot. Pe subinspectorul Pihal, de la Siguranta, il arestasera. Medicul Dr. Zalozieckij, un mare mincator de romani – nu voia sa-i consulte niciodata pe „valahi”, ii injura si-i scotea cu ciinii din antecamera salii de consultatii – se spinzurase.

– L-a batut Dumnezeu! spuse Policrat, si continua cu informatiile: Dupa cum stiti, il vizitam adeseori pe chimistul Adolf Schmidt din strada Vasile Conta. Prietenul meu are un chirias cu numele Eckstein, a carui nevasta e croitoreasa. Ce crezi ca a gasit de cuviinta Ecksteinoaia? Sa dea imediat afara din casa familia Schmidt. Romanii sau nemtii sint persecutati pretutindeni. In schimb, sint tari si mari consulul onorific al Olandei, un oarecare Luttinger, precum si Benno Widner, un industrias deochiat si antiroman. Citiva de-ai nostri au si fost impuscati.

In strada Brincoveanu se aprinsese o casa si cerul stralucea de flacari.

Fetele din „Panaitengasse”, agatate de gitul tovarasilor soldati, chiuiau.

„Internationala” suna ca un latrat de ciini turbati.

Policrat relua:

– Ii auziti? Bestiile apocalipsului urla. La noapte vor fi orgii ca la Sodoma. Sa vedeti ce-o sa se intimple la „Vieneza” sau la Geissler!

Weinblum, marele fabricant, tocmai trecea strada. Se nascuse la Wilna, insa isi facuse la Cernauti cariera. Avea toate motivele sa fie fericit. Il cunostea inca din copilarie pe Baruch Widma, seful G.P.U.-ului din Cernauti, care se nascuse si el in strada aceea posomorita si plina de copii murdari din frumosul oras nordic.

Petrus continua sa locuiasca la Gherasim Voda, insa se simtea ca o fiara inchisa in cusca. Avea zilnic intilniri cu diferiti oameni, care voiau sa plece clandestin in Romania libera. Punea la cale cele mai indraznete planuri de fuga, dar trebuia sa recunoasca mereu ca nu sint realizabile decit pe hirtie. Adevarat, unii aveau noroc si reuseau sa ajunga cu bine dincolo, insa majoritatea erau prinsi si aruncati prin temnite sau impuscati in apropierea frontierei.

Profesorul N.Tcaciuc-Albu, un om extrem de simpatic, insa naiv, aratase intr-un articol din ziarul „Glasul Bucovinei”, care aparea acuma la Bucuresti, locul pe unde trecuse in Romania libera. Rezultatul: comunistii capturasera sute de romani in raionul indicat.

Comisia pentru repatriere lucra cu o incetineala exasperanta; ea devenise un fel de institutie pentru distrarea sefilor comunisti, care se amuzau pe socoteala romanilor dornici sa scape din raiul sovietic. Mii de oameni asteptau din zori pina tirziu seara in fata palatului administrativ, unde se instalase comisia, ca sa le vina rindul la inscriere. Primele trei transporturi plecara, insa ele nu putura cuprinde decit cel mult vreo 5oo de persoane in total. Apoi comisia isi suspenda brusc lucrarile. Ca sa-i tortureze pe cei ramasi, agentii G.P.U.-ului raspindira zvonul ca toti inscrisii pe listele de repatriere vor fi arestati si deportati in Siberia.

Intr-o zi, Petrus il vazu pe Stefan Ierihon intrind in cladirea fostei chesturi de politie, unde se instalase acuma sediul G.P.U.-ului.

Ii comunica lui Sil faptul acesta.

– Ce, nu stiai? raspunse tinarul Voda. Ierihon lucreaza la G.P.U.

– Imposibil! striga Petrus consternat. Un student teolog nu poate fi agent al G.P.U.-ului.

– Ba da, e asa cum iti spun. De altfel, am aflat ca Ierihon se numea Iampolski. Abia in universitate si-a schimbat numele. Tatal sau s-a nascut la Ecaterinoslav. Atitudinea lui Ierihon nu mai are de ce sa ni se para inexplicabila. A revenit la neamul sau.

– Asculta, se infurie Petrus, daca mi-ar mai vorbi azi cineva despre farmecul slav, l-as rupe in batai. Da, sint uriasi, geniali si tot ce vrei Dostoievski, Tolstoi, Rimski-Korsakov sau chiar Maiakovski, insa poporul rus e un popor de monstri. Politica rusilor a fost intotdeauna politica unor nebuni. Conducatorii lor din trecut, pina si Petru-cel-Mare, niste epileptici, sadisti, invertiti sau psihastenici, iar cei de azi niste grajdari ca Stalin sau belferi pensionari ca Molotov. Oribil! |i toti acestia au o permanenta, caraghioasa sete de singe. Repet, o sete caraghioasa. Rusii sint prea prosti in politica pentru a fi tragici in materie de asasinat. Ei ucid in numele unei ridicole conceptii statale, in numele unei abstractii stupide ca toate abstractiile. Comunistii n-au nici macar o logica a crimei. Faptul ca Ierihon s-a pus in serviciul acestor cretini ma scirbeste peste masura. E un ticalos. Poate ca e singurul om din lume pe care as fi in stare sa-l scuip in frunte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s