Uncategorized

Alexandru Dragomir, studentul lui Martin Heidegger – Cum l-am cunoscut pe cel mai mare filosof al secolului XX!

 

Fabian Anton: Va întreb și eu: cum era Heidegger?

Alexandru Dragomir: Păi ție acum o să-ți răspund stereotipic. Fiindcă în timp răspunsul s-a stereotipizat. Când am ajuns, în fine, la Heidegger, după multe tribulații și după doi ani de eforturi în țară, (eforturi ca să pot pleca, căci erau anii de război) am intrat în sala de curs. Mare emoție pe mine, sufletește… Era o sală arhiplină. Așa era obiceiul ca, în primul rând, pe toată lărgimea amfiteatrului, să stea profesori, colegi de-ai lui Heidegger. Nu era voie să te așezi acolo. În rândul al doilea, erau studenții de la Privatseminar, cum se chema. De la seminarul privatissim. Pe urmă era mulțimea: studenți de la toate facultățile, în afară de ultimele două rânduri unde erau prelații. Freiburg era un mare centru catolic, și probabil mai este și acum, și veneau în robe, popii, cum le spuneam noi. Asta era sala. Și a apărut un tip mic, cu niște pantaloni prinși sub genunchi, cu niște ciorapi până sub genunchi, îmbrăcat într-un soi de port de pe acolo, din Schwartzwald, Pădurea Neagră. Și acesta s-a dus la catedră, s-a uitat așa la noi, s-a întors, s-a uitat la tablă și apoi a plecat din sală.

Printre noi era nedumerire, rumoare. Ca să se întoarcă după 2-3 minute cu Pedellul, îngrijitorul de sală care venea spășit cu buretele și creta în mâna. Ieșise pentru că nu avea burete și cretă la tabla. [Pedellul] i-a șters tabla, Heidegger a scos niște hârtii, iar a aruncat o privire asupra noastră, asupra sălii, și-a plecat capul ca sa citească din hârtiile lui și a început  să debiteze ale lui: «Das Sein ist das Sosein des Nichtsein, ein Schatten des…  ». Arata exact ca un mic funcționar de bancă. Nimic harismatic! Ce Nae ?

Cu sensul evident că Martin Heidegger nu avea harisma profesorului Nae Ionescu, despre care Cioran spusese că a fost „o apariție unică”, că „avea un farmec nemaipomenit. Era cuceritor…Foarte rar întâlnești un asemenea profesor…Era un personaj care nu-i curent în universități…Mi-e imposibil să-mi imaginez o universitate fără el”

Nu puteai spune că era nici măcar un gen de profesor universitar german.
Și pe urmă, după ce am fost la cursul lui, am primit ordinul de mobilizare din țară. După ce mă căznisem doi ani de zile ca să ajung în fine la Heidegger, am primit ordin de mobilizare din țară! Trebuia să plec imediat. Atunci mi-am luat inima în dinți și m-am dus la Heidegger.

El ținea așa-zisele “Sprachstunde”, ore de vorbire cu studenții, în care stătea la dispoziția studenților, o dată pe săptămână. M-am dus la orele astea și i-am spus cazul meu, așa cum era. Și i-am spus că aș vrea să vorbesc cu el în legătură cu Sein und Zeit, cartea fundamentală a lui Heidegger.

[ Cartea Sein und Zeit (1927) a fost prima oară tradusă în românește de dr. Dorin Gabriel Tilinca. Ajutat la terminologia filozofică si de Mircea Arman, doctorul auto-exilat în R.F.G. a „desțelenit” terenul echivalărilor din „limba lui Heidegger” în limba română, echivalări care au ajutat si la a doua traducere, făcută mai la repezeală. Asemănarea celor două traduceri românești a fost observată de Viorel Rotilă – autor al volumului de exegeză Heidegger și rostirea ființei, Ed. Lumen, Iași, 2009 si cadru didactic la Universitatea „Dunărtea de jos” din Galați. El a consemnat că cele două traduceri apărute la un deceniu distanță sunt „fără mari diferențe” (V. Rotilă). Cu o prefață splendidă scrisă în 1971 de Octavian Vuia (1914-1989), prietenul și colegul lui Alexandru Dragomir la studii post-universitare în Germania

Și Heidegger mi-a spus: „Da, sigur ! Cam ce gen de întrebări ați avea?“ I-am spus eu una sau două întrebări și el mi-a spus: „Mda… mai bine vino după-masă la mine acasă“. Mi-a fixat atunci când să mă duc la el. Și, când am ajuns, aveam cu mine șapte întrebări. Mi le notasem eu, le pigulisem așa, în germană, în germana pe care o știam atunci. I-am pus eu prima întrebare și am așteptat să îmi răspundă.

După un timp de tăcere el mi-a spus: « Weiter!», mai departe. Le-am citit atunci pe toate șapte. Aproape ca n-a stat ca să riposteze, și mi-a spus: „Vă voi răspunde, dar nu în ordinea dumneavoastră. Ci așa cum vreau eu, asa cum mi s-au orânduit ele în capul meu!“.

Și, te rog să mă crezi, mi-a răspuns de m-a turtit! Adică erau răspunsuri atât de adânci, atât de serioase… Eu, ce termeni de comparație aveam? Pe Rădulescu-Motru și pe P.P. Negulescu? Încât am ieșit de la el năuc.

Și, în timp ce vorbeam, la una dintre întrebări mi-a spus: « das ist hegelisch», asta-i hegeliană!“ Eu i-am răspuns: „Dar eu n-am citit Hegel!“. Iar el: „Dar gândești hegelian! Ce gândești dumneata este gândire hegeliană. Despre asta pot să scriu și un articol!“.

Pe urmă a venit din țară răspuns că pot să rămân.

Și atunci m-am dus la dânsul și i-am spus că pot să rămân și că as vrea să fac teza de doctorat cu dânsul. El m-a întrebat dacă mi-am ales un subiect. Eu i-am răspuns că nu, iar el a zis: „Atunci vei face din Hegel, din Phaenomenologie des Geistes, capitolul despre der Geist“, a spus.

Asta a fost prima mea temă la doctorat.

Heidegger mi-a mai spus: „Hai la mine, la seminar. Dar trebuie să știi greacă. Cum stai cu greaca?“. Eu i-am spus: „Tămâie!“. La noi greaca se făcea în ultima clasă de liceu și atunci abia apucai să înveți alfabetul, dacă-l învățai, dacă erai un elev bun.

El mi-a spus: „Nu, tu trebuie sa înveți greaca! Uite, îți recomand eu pe cineva…“. Mi-a recomandat deci dânsul un profesor de liceu de greacă și latina, domnul Fleick. Și am învățat cu domnul Fleick pe rupte greaca. Cum s-ar spune acum „intensiv“, curs intensiv de greacă, de două-trei ori pe săptămână Și după o bucată de vreme Fleick mi-a spus: „Acum știi destul pentru seminarul lui Heidegger!“.

La vremea terorii instaurată de „regimul comunist al Anei Pauker” (Virgil Ierunca, în vol. N. Florescu, Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, București, 2002, p. 73), Alexandru Dragomir propusese pe rând profesorilor Mircea Florian si D. Pipiddi să-i conducă un doctorat în Platon, nereușind să convingă pe niciunul dintre ei să se apropie la modul oficial de filozoful grec, ștampilat de politruci drept „idealist” (v. Partea III-a din Interviul lui Al. Dragomir comentat de I.V.S , în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10/71, oct. 2013, p. 16, http://www.scribd.com/doc/183059923/Interviu-Alexandru-Dragomir-III-%E2%80%9EAm-f%C4%83cut-filosofie-f%C4%83r%C4%83-s%C4%83-%C5%9Ftie-tat%C4%83l-meu%E2%80%9D ). Platon a fost reintrodus oficial în cultura comunistă abia după grațierea deținuților politici, datorită eforturilor fostului deținut politic Constantin Noica (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre, http://www.scribd.com/doc/170647767/Isabela-Vasiliu-Scraba-NOICA-PRINTRE-OAMENII-MICI-%C5%9EI-MARI-AI-CULTURII-NOASTRE-LA-25-DE-ANI-DE-LA-MOARTE ), intrat în pușcărie pentru „vina” de a fi dat la publicare o scriere a sa despre Hegel prin redactorul Zigu Orenstein/Ornea care a dat manuscrisul pe ascuns Securității (v. Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20 (277) din 14 iulie 2005). Imediat după război, în cercul său de prieteni (format de Mircea Vulcănescu, Ionel Gherea, Petru Comarnescu, Arșavir Acterian, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Nicolae Steinhardt, etc.), cu care Noica discuta filozofie în casa pe care o construise în apropierea pădurii Andronache (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica împreună cu Alexandru Dragomir în cultura colectivistă, în rev. „Argeș”, Pitești, An X (XLV), Nr. 4 (334), aprilie 2010, p.22-23, sau http://www.scribd.com/doc/171898023/Isabela-Vasiliu-Scraba-C-Noica-impreun%C4%83-cu-Alexandru-Dragomir-in-cultura-colectivist%C4%83 ) gândirea lui Platon reprezenta unul dintre subiectele cele mai dezbătute. La vremea „Școlii de înțelepciune” de la Andronache (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a vilei „Noica” de la Păltiniș, http://www.scribd.com/doc/170933026/Isabela-Vasiliu-Scraba-Camera-13-a-%E2%80%98Vilei-Noica%E2%80%99-de-la-P%C4%83ltini%C5%9F ) , Mircea Vulcănescu redactase un text despre condamnarea lui Socrate, iar Noica scrisese deja interpretarea sa la dialogul platonic Lysis, publicată după mai bine de două decenii).

Apoi Fleik i-a dat telefon și i-a spus că sunt pregătit. Și uite așa am intrat în seminarul lui, unde erau aproape toți cu examen de stat, nu simpli studenți. Și am stat acolo, și am pregătit teza, până când m-au chemat înapoi în țară, căci era război și mobilizare. N-am terminat teza, am venit.

De atunci, nici n-am mai putut să fac nimic. Asta e !

http://www.omniscop.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s