Editorial

Ninel Ganea – Fructele revolutiei.

 

Modernitatea este prin definiţie revoluţionară aşa că nu face rabat la elogii când vine vorba de răsturnări de regim. Pe lângă apetenţa romantică pentru eroi înzestraţi cu atribute fantastice (vezi, de pildă, cultul lui Napoloen) şi personificări hiperbolice ale poporului, o filozofie progresivistă subîntinde ideologia revoluţionară. Personajele de legendă şi majoritatea tăcută pentru care ele se zbat nu sunt altceva decât instanţieri ale unui Zeitgeist mereu ascendent, mereu conflictual. Istoria merge întotdeauna înainte, calitativ vorbind, iar revoluţiile şi războaiele au în principal rolul de a dinamiza şi a aduce mai rapid la îndeplinire utopia progresului. Tonul milenarist este omniprezent în toate mişcările de amploare moderne şi doar lipsa de familiaritate cu jargonul eshatologic clasic poate păcăli pe cineva. Însă nu altfel gândeau instigatorii Revoluţiei Papale sau ai celei Reformate. Un nou mileniu aştepta la orizont cu promisiuni de pace şi o regenerare a cerului şi pământului. În modernitate, conceptele au fost secularizate iar paradisul ceresc a fost mutat definitiv pe pământ. Oamenilor le-a fost promis raiul libertăţii şi egalităţii, iar rezultatele au fost pe o măsură inversă, chiar şi în aşa numitele exemple de succes.

Revoluţia Americană rămâne pilda liberală, prin excelenţă. Încă din epocă, lumea bună se întrecea în laude extravagante iar succesul întreprinderii a confirmat pariurile optimiştilor, cu tot chiliasmul inerent. “Fericirea va veni pe pământ cel mai probabil prin revoluţia declanşată de independenţa anglo-americanilor”, profeţea un comentator francez. Hagiografiile aşteptau doar numele eroilor, contextul narativ era pregătit, aşa că victoria revoluţionarilor a consfinţit o evidenţă consemnată de scribii Whig şi a inaugurat tradiţia Părinţilor Fondatori. Lumea se mişca ineluctabil spre progresul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. Sau doar spre progres…

În pofida tonului triumfalist, Revoluţia Americană nu s-a putut descotorosi de umbrele ei semnificative. Începută ca un protest împotriva taxării de la centru, revolta părea că deţinea toate argumentele unei mişcări liberale, de la configuraţia ideologică a liderilor până la lista de revendicări. Însă, potrivit lui Alvin Rabushka, profesor la Standford University, la momentul revoluţiei situaţia coloniilor nord-americane nu avea rival în lume din punct de vedere al libertăţii individuale. Impozitele în Marea Britanie erau de 10 ori mai mari decât pe tărâmul celor liberi şi curajoşi, iar cei două milioane de colonişti albi plăteau cam un procent din totalul taxelor prelevate de metropolă. S-ar putea contraargumenta totuşi că revoluţia avea un program mai amplu, însă de la bun început ea a fost concepută în principal ca o luptă împotriva impozitelor. “No taxation without representation”. Asta dacă lăsăm deoparte înclinaţiile eshatologice evidente.

În acelaşi timp, revoluţia nu a cunoscut nici pe departe o unanimite covârşitoare, ba chiar dimpotrivă. Cam unul din cinci americani a fost oarecum activ de partea mişcării, în timp ce un număr aproximativ de colonişti, dacă nu mai mare, la care se adăugau sclavii, susţinea în conflict monarhia britanică, ceea ce aruncă o lumină nefavorabilă asupra Declaraţiei de Independenţă. Cert este că loialiştii s-au trezit peste noapte în postura de paria ai noii naţiuni. Confiscarea proprietăţilor a devenit o regulă, în zonele de frontieră linşajul ţinea loc de tribunal, iar un Comitet de Siguranţă Publică (preluat ulterior de iacobinii francezi şi comuniştii ruşi), însărcinat cu sentinţe rapide şi drastice împotriva trădătorilor Revoluţiei, a fost inaugurat în oraşele din New England. Susţinătorii pasivi ai metropolei au fost “eliberaţi” de drepturile lor civile.

Revenind la problema taxării, revoluţionarii americani nu au pierdut timpul şi au început să stoarcă bani de la supuşi. Potrivit lui Gary North, dările au crescut cam de trei ori imediat ce englezii au dispărut din peisaj şi de atunci nu au mai atins niciodată acel nivel. Bineînţeles că nouă astăzi, sufocaţi de biruri, diferenţele ni se par oarecum frivole, dar asta ar trebui să ne îndemne, mai degrabă, la reflecţii despre calitatea regimurilor politice dinainte de revoluţii. În fine, Părinţii Fondatori au început să tipărească bani, să crească obligaţiile fiscale, iar rezultatele au început imediat să se vadă. Preţul cărnii de porc s-a dublat iar cel al vitei a explodat cu o majorare de 25 de ori. Per total, preţurile au crescut în noiembrie 1777 cu 480% faţă de nivelul premergător războiului. Spre sfârşitul anilor ’80 ai sec. XVIII în Massachusetts, taxele totale au crescut de la un shiling la 18 shilingi, iar în Virginia s-a ajuns de la cinci penny la 10 shillingi. În Pennsylvania, autorităţile au încercat să impună controlul preţurilor pentru a stăvili inflaţia.

Majorarea brutală a impozitelor nu putea trece neobservată, iar revoltele s-au înmulţit. Locuitorii din mai multe regiuni şi state au încercat să obţină cât mai repede secesiunea de Congres, iar pionierii din zonele Kentucky şi Tennessee au încercat să treacă sub suveranitatea spaniolă. Aproape 100.000 de loialişti au luat drumul pribegiei după victoria lui Washington, jumătate din ei alegând Canada.

În opinia lui Gary North, revoluţiile sunt inerent antiliberale deoarece presupun centralizarea puterii: “In order to fight centralized power militarily, you must centralize power, and this only leads to a shift of loyalty to a new group of centralists. We are slow learners”. Dar pe lângă această notă strategică, cred că marele pericol vine din tentaţia chiliastă – gnostică de a încerca raiul pe pământ cu orice preţ şi orice mijloace. “Without the belief that this world, these times, these secular institutions of human society, could be regenerated – and that such regeneration would lead to the fulfillment of man’s ultimate destiny – the great revolutions of Western history could not have occurred”, scrie Harold Berman, având în vedere şirul de convulsii declanşat de Revoluţia Papală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s