Ortodoxie, Sfintii Inchisorilor

Sfintii Inchisorilor Comuniste – Cutremurul de la Aiud.

 

Tot la Aiud. Eram patru în celulă. O celulă în care, mai târziu, am aflat că fusese un deținut care se sinucisese. Deci era o celulă bântuită de demoni.

Doi dintre noi ne rugam mult, pe când ceilalți doi își făceau cruce dar nu se rugau. Unul era un țăran simplu și credul, pe când celălalt, care nu se ruga, era un psihopat, care ne chinuia pe toți și care ne-a făcut viața amară și mai amară.

Și aici auzeam, cum zidurile celulei pocneau și trozneau, mai ales când ne rugam. Însă acele zgomote nu le auzeam numai eu, ci toți din celulă, fapt pentru care nu era o închipuire a mea.

Toate cele pe care le-am pătimit aici le-am considerat o încercare și o ispășire a păcatelor noastre și ale neamului nostru, dând astfel sens și motivație suferințelor noastre.

De multe ori i-am certat pe cei care se văitau și nu acceptau suferința din detenție ca pe o jertfă în numele lui Iisus și ca pe o verificare a credinței noastre.

În celula aceasta, rugându-mă, am simțit cele mai mari atacuri demonice de diferite nuanțe.

Am trăit o perioadă de timp un cutremur în duhul meu, clipe în care am avut parte de groaznice zguduiri sufletești, viziuni de prăbușiri terestre, apariții macabre, auzeam cântece și muzici vulgare, injurii la adresa celor sfinte… Totul era haotic și obsesiv…

Eu Îl căutam pe Dumnezeu și duhul îmi era biciuit, zguduit groaznic de obsesii și viziuni înspăimântătoare. Am avut momente în care am trăit simptomele epilepsiei…însă nu am cedat și m-am rugat în continuu…

Din cauza tensiunii nervoase pe care o suportam am ajuns să fac congestie cerebrală, pe care o credeam, și eu și ceilalți, că mă va doborî. Nu mai puteam să dorm…Însă mă rugam zi și noapte și, uneori, mai ațipeam câte puțin…

În însăși momentul cel mai critic, nemaiputând suporta tensiunea interioară, m-am întins pe pat, pentru ca să mă liniștesc câteva clipe. Noi nu aveam voie să stăm întinși pe pat, de la ora deșteptării, adică de la ora 5 dimineața și până la ora 22…

Rugându-mă, am văzut o siluetă a unui picior, care strălucea ca soarele și pe laba piciorului o lacrimă cum e cristalul…și strălucitoare… Ochii mi s-au umplut de lacrimi… ca și acum, când îmi amintesc acest lucru… Și mi-am zis atunci: Este Iisus! Este lacrima Lui!!…și am sorbit-o cu înfrigurare… Deodată m-am simțit ușurat și complet destins. Am mai stat în extazul acestei viziuni câteva minute și apoi mi-am cercetat mâinile și tâmplele…unde venele, care erau umflate cât să plesnească, acum erau normale…

M-am sculat din pat și le-am spus celorlalți, cu bucurie în ochi și în suflet: Am scăpat! Sunt salvat!!…Și le-am povestit și celorlalți ce se petrecuse cu mine.

Treptat, în curs de o săptămână, venele, care deși se mai umflau câte puțin, au revenit definitiv și complet la normal.

Dacă cineva vrea să creadă cele mărturisite de mine cu toată conștiința, să le creadă! Eu aceste lucruri am trăit în detenție…

În perioada aceasta, în neștiința mea de a ști ce să cer, ca un nevrednic, doream să mi se arate un Înger, neținând seama că nu eram vrednic de un asemenea dar.

Din când în când însă vedeam unele lumini, dar care erau stinse repede de roșul sângeriu și de negru. Până la urmă mi-a apărut o roată înaripată, care se învârtea fantastic de repede și care, când se apropia, când se îndepărta de mine…

La început mi-era teamă de astfel de apariții, pentru că nu știam ce sunt…

În această celulă am suferit și un al doilea atac demonic direct. Rămăseserăm doar 3 inși în celulă. Cel care se ruga împreună cu mine, pe numele său Teodor Man, din Târgu Mureș, plecase. Era spre zori. M-am trezit din somn cu o namilă neagră, întunecată, care era peste mine și care mă înțepenise, mă chinuia și căuta să mă sugrume.

Cu greu am putut ca să mă dezmorțesc puțin și, deși începusem să mă închin cu limba și cu mâna, cu această prezență demonică peste mine, toși ea nu mă părăsea și nici nu îmi dădea drumul.

Am început să mă rog Prea Sfintei Treimi și abia atunci am văzut că începe să se deplaseze la patul de lângă mine, unde dormea un țăran, care a început să se frământe în somn și apoi s-a trezit și a început să se închine.

Umbra s-a deplasat în sus și atunci, cel care dormea în patul de sus, a sărit direct în mijlocul celulei răcnind îngrozit. Amândoi mi-au povestit coșmarurile care îi îngoziseră.

Pe vremea aceea nu aveam nicio speranță luminoasă pentru viitor, pentru că cei care se apropiau de sfârșitul detenției, cu câteva luni înainte sau dacă pedeapsa era mai mare de un an sau doi sau chiar mai mult, erau chemați la alte procese, deja pregătite pentru ei, de unde se întorceau cu o pedeapsă mai mare decât cea primită prima oară, și pe care o executaseră. Și asta spre deziluzia celor care, la plecarea din închisoare, le uraseră și le încredințaseră știri pentru acasă. Eu însumi, după 10 ani de detenție, am fost chemat la un alt proces ca martor. Din cauza acestor procese repetate unii ajunseseră la zeci de ani sau depășeau 100 de ani toate pedepsele lor cumulate.

De la Aiud am fost transportat la București, la Văcărești, cu duba, cu recomandarea doctorului de a fi supravegheat cu atenție de șeful dubei, care mi-a spus pe drum, că trebuie să rezist și să nu mor pe drum, fiindcă îi voi crea complicații.
Acesta mi-a dat și speranța că voi fi internat la spitalul Văcărești, din București. Însă nu am fost internat la Văcărești ci, după audiere, am fost transportat din nou la Aiud, tot cu duba, ca nu cumva să transmit știri mai noi din afară, pe care le-aș fi putut afla de alți deținuți, cu care intrasem în contact pe drum.

De la un renumit doctor, deținut ca și noi, la Spitalul din Aiud, deși nu avea voie să îmi spună diagnosticul, am aflat că am o peritonită plastică TBC, un caz foarte rar, cu care ceilalți doctori nu putuseră să mă diagnosticheze.

Fiind izolat și neștiind ce boală am, pentru că nu mai puteam să stau în picioare, stăteam numai aplecat înainte, la 90 de grade și așa am trăit aproape două luni de zile. Nu am băut apă în aceste două luni și am mâncat numai puțină pâine.

Boala aceasta apăruse pentru mine de aproape un an de zile.. și acum e de necrezut și pentru mine cum am putut să rezist, fără să gust apă sau vreun alt lichid, aproape două luni, pentru că orice încercare de a sorbi o înghițitură de apă, făcea să îmi clocotească stomacul și vomitam tot…

În situația aceasta am crezut că nu mai e nicio speranță pentru mine. Ajunsesem la capătul puterilor…dar continuam să mă rog și să Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru toată suferința și chinurile pe care le trăiam.

Nu eram deznădăjduit…Îmi pusesem ultima nădejde în împlinirea voii lui Dumnezeu, adică să Îl proslăvesc pe El printr-o moarte aidoma cu vechii creștini.

Speram ca moartea să mă salveze.

Într-o zi, fiind la izolare, unde nu mai gustasem nimic timp de 3 zile și gamelele mele cu mâncare ședeau înșirate lângă zid, în celulă, a venit milițianul temnicer, care era vestit, ca fiind cel mai aspru dintre toți. Acesta era cunoscut pentru faptele lui de la canalul Dunăre-Marea Neagră, unde se lucra pe atunci cu deținuți…și acesta m-a obligat să mănânc.

Am refuzat. M-am întrebat dacă sunt în greva foamei și i-am răspuns că nu sunt. I-am răspuns așa, pentru că știam că greva foamei nu era admisă de administrația închisorii.

L-am rugat să mă lase în pace pentru că nu mai pot mânca.

Temnicerul mi-a propus să mănânc, sub motivul că el mă va scoate la doctor.

„Bine, voi mânca, dar știu că nu mă vei scoate la doctor și atunci voi continua să nu mănânc”, i-am spus eu. „Eu te voi scoate! Ai să vezi…”, mi-a spus el și a plecat.

Am vărsat conținutul gamelelor în tinetă, căci, într-adevăr, nu mai puteam să mănânc și să beau ceva. Când a revenit peste o oră, milițianul a văzut că nu mai era nimic în gamelele de la mine din celulă și mi-a deschis ușa, ca să merg să fiu consultat de către medic.

Am mers sprijinindu-mă de pereți…Când am revenit în celula mea, milițianul m-a întrebat de ce merg cocoșat și ținându-mă de pereți. I-am spus că nu pot să mă îndrept și să merg, fără ca să mă sprijin de ceva.

Văzând situația mea, peste câteva minute, din inițiativă proprie, mi-a adus o targă și, având avizul medicului, m-a transportat la spital, unde am fost operat.

Și aceasta e o nouă dovadă, trăită de către mine, că și inimile cele mai dure și învârtoșate, de câini, pot fi îmblânzite de voia lui Dumnezeu. Așa cum s-a mântuit tâlharul de pe cruce, din dreapta Domnului…

Iată, acestea sunt condițiile reale și vitrege în același timp, în care am compus imnele de slavă cuprinse în această carte! Le- am scris ca o deschidere, din suferință și întuneric, spre Dumnezeu, proslăvind pe Dumnezeu, Care m-a umplut de slava
Sa.

Vedeam cum slava Lui țâșnește din adâncurile întunericului meu interior și mă umple de bucurie și fericire veșnică. Ea înflorea în inima mea – care nu înceta să spere – și curgea asemenea valurilor mării, când se sparg de țărmuri și mereu vin altele la loc.

În spirit, infinitul este pretutindeni și oriunde, ca soarele în amiază, care se află și la mine și la altul în același timp.

Începutul și marginile luminii sunt în noi ca și în oricare altul sau altele.

De ce oare căutăm începutul și capătul universului altunde decât în inima noastră?!

În spirit, veșnicia este și în trecut și în prezent și în viitor.

De aceea am căutat să mă adâncesc în propriul trecut și astfel am actualizat momente și imagini din copilărie, din tinerețe, la care nu mă gândisem, nu mi se mai descoperiseră niciodată.

Când vederea în spirit a început să se înfiripeze, mi-au apărut, mai întâi, pagode multicolore, apoi, în mod treptat, indiene. Au urmat imagini egiptene și steau ebraică.

Pe acestea le vedeam fără să le chem eu, fără să mă gândesc la ele. Au apărut în această ordine de la sine.

Nu m-am oprit însă la niciun simbol văzut, ci eu îmi continuam rugăciunile și drumul meu înainte, nelăsându-mă impresionat sau influențat de frumusețea acestor apariții în spiritul meu, care prindea desfășurarea acestor lumi spirituale ca o oglindă.

Eu îmi căutam însă calea spre Dumnezeu și spre dragostea Lui, pe care doream să o trezesc în inima și în sufletul meu.

http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilie-mocanu/2401-cutremurul-in-duh

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s