Scurt comentariu la Etica Nicohamica a lui Aristotel si de ce actualul stat roman trebuie distrus cu totul!

 

Am selectat pentru dumneavoastra un scurt fragment din Etica…

Cred ca nu ma poate banui nimeni de afinitati proudhoniene, nici macar in gluma – cu toate ca anarho-revolutionarismul s-a incris in agenda catorva miscari nationaliste din Europa secolului XIX, dar cred sincer si din tot sufletul ca disolutia actualului stat roman reprezinta cea mai buna varianta in privinta eliberarii poporului roman! Pur si simplu asa nu se mai poate, este prea mult! Mult prea mult!

Etica lui Aristotel, alaturi de Logikos si Discursul despre natura, reprezinta un punct de vedere cam greu de inteles si aproape imposibil de aplicat in ceea ce numim reprezentare reala a formei de guvernare: un sublim concept metafizic cat se poate de platonician, dar absolut corector pentru oamenii politici ce aleg calea aplicabila a virtutiilor si transformarea lor in reguli moralizatoare! Acest concept aristotelic are la baza volitivitatea actului de insusire aprioric: Fiinta intai si politica in slujba Fiintei! Cu toate ca este extrem de greu sa discutam despre o ontologie pur aristotelica in cadrul nicomahismului, avem totusi sentimentul ontic ce se desprinde din „fericirea” reziduala a actului politic prezentat de Aristotel! Atentie: Aristotel, in Discursul despre natura, ne atrage atentia ca fericirea este destinata exclusiv omului, animalul ne-beneficiind de perceptie a ce inseamna fericire si doar de placere a excitarii simturilor pe parcursul vietii terrane! La fel si in nicomahism si nota despre virtutea politica: omul politic se desprinde de lumea umana, de la sine se autoexclude, in momentul in care cade prada placerilor suprahedonice – iubirea de bani, dragostea de putere, transformarea puterii intr-o autocratie absurda – cum avem la Hegel si Locke, discursul manipulator, decreptitudinea sufleteasca, sordiditatea mediului politic in care activeaza, slaba asumare a prerogativelor de stat si asa mai departe!

A face comprehensibila si laudativa metoda de guvernare a unui stat, disjungem de cauza intiala si ne raportam la intreg aparatul de stat – Solidele lui Platon, cercul perfect, fundamentul trebuie asezat pe caracaterele multiple ce alcatuiesc intregul de care vorbeam anterior: stricarea merelor din cos daca unul este plin de viermi! Acest om politic despre care ne spune Aristotel, emitent de hotarari de stat si acte publice, transcede sfera umana si capata, oarecum as spune, o patina demiurgica: o lege poate trimite la moarte, o alta poate salva vieti! Dihotomia contrariului se vede cu ochiul liber, cu alte cuvinte nu necesita analiza filosofica: el, omul politic, merge pe drumul cu bolovani al virtutiilor si capata aura de desavarsire, nu merge pe drumul greu si alege calea usora = masca coruptiei si mimarea groteasca a actului politic stabilizator, in sine rauvoitor!