Editorial

Jean-Michel Quatrepoint – Ofensiva judiciara globala a Statelor Unite.

 

Exportul dreptului american, extrateritorialitatea legilor americane reprezintă un proces care nu datează de ieri, de azi. De mulți ani, chiar de decenii, SUA dezvoltă o strategie globală de hiperputere sprijinindu-se pe un arsenal juridic și impunându-și legile proprii, normele proprii, restului lumii. A trebuit să apară amenda colosală dată băncii BNP Paribas (8,9 miliarde de dolari) și cea care, impusă concernului Alstom (772 milioane de dolari), a fost adevărata cauză, indiferent ce spune PDG-ul Alstom-ului, vinderii diviziei de „energie” către General Electric, pentru ca conducătorii noștri să descopere, tardiv, caracterul mortal al unui arsenal juridic a cărui punere în practică are în spate mai mult de un sfert de secol.

În deceniul 90, după căderea comunismului, SUA se vor dota cu o serie de legi care privesc întreprinderile americane dar și toate întreprinderile străine. Majoritatea acestor legi, Trade Acts sau embargouri permit responsabililor americani ai comerțului să identifice și să sancționeze comportamentele „injuste și neraționale” ale actorilor economici rivali ai americanilor.

Am putea clasa aceste texte în câteva mari capitole:

Cel mai cunoscut astăzi este lupta împotriva corupției, faimosul Foreign Corrupt Practices Act (FCPA) care se aplica întreprinderilor americane ce corupeau funcționarii și oamenii politici pentru a obține contracte. În 1998, FPCA a fost extins întreprinderilor străine și va servi ca model convenției OCDE care vizează reprimarea corupției, mai cu seamă în materia marilor contracte.

Al doilea capitol este o baterie de legi care incriminează comerțul cu statele aflate sub embargou american. Unele dintre aceste legi sunt bine cunoscute, cum ar fi legile Helms-Burton și Dʼ Amato care sancționează întreprinderile ce fac comerț cu Iranul, Cuba, Libia, Sudanul etc. (în total vor fi 70 de embargouri americane în întreaga lume). În 2006, un bancher britanic, unul dintre conducătorii de la Standard Chartered va spune: „Curve de americani, cine sunteți voi să ne spuneți nouă și să spuneți restului lumii că nu trebuie să lucrăm cu iranienii?” Câțiva ani mai târziu Standard Chartered trebuia să plătească 700 de milioane de dolari amendă fiindcă a făcut comerț cu Iranul.

Alt capitol, o baterie de legi care incriminează comerțul cu țări aflate sub embargo ONU. După aceea va veni albirea banilor murdari ai teroriștilor și narcotraficanților.

Patriot Act, dată în 2001 după atacul asupra Twin towers, sub acoperirea luptei împotriva terorismului, dă puteri sporite diferitelor agenții pentru a avea acces la diferite date de natură informatică.

În fine, legea Dodd-Frank din iulie 2010 conferă SEC (Securities and Exchange Commission), jandarmul american al bursei, puterea de a reprima orice conduită care, în SUA, conduce de o manieră semnificativă la comiterea unei infracțiuni, chiar dacă tranzacția financiară a fost încheiată în afara SUA și nu implică decât actori străini. Legea merge deci foarte departe.

Cireașa de pe tort, în 2014, Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA) dă fiscului american puteri extrateritoriale care constrâng băncile străine să devină agenți ai săi prin livrarea tuturor informațiilor asupra conturilor și averilor cetățenilor americani din întreaga lume. Dacă nu se supun, 30% din câștigurile lor din SUA sunt confiscate și, mai grav încă, pot să-și vadă licența retrasă. Or, pentru o bancă, mai ales pentru cele mai mari, a nu mai putea lucra în SUA și a nu mai putea face plăți în dolari înseamnă a dispărea. S-a dorit adesea să se vadă în spatele FATCA mijlocul pentru americani de a face în fine să se încline băncile elvețiene, „gnomii din Zurich”, a le obliga să abandoneze sacrosanctul secret bancar. Astfel, BNP Parisbas a fost constrânsă în cadrul amenzii sale să furnizeze lista completă a clienților săi americani și franco-americani. Astfel, persoane foarte respectabile, care au neșansa să dețină dubla naționalitate dar care au câștigat și declarat mereu banii în Franța, fără a avea venituri în Statele Unite, sunt somate de Internal Revenue Service (IRS), fiscul american, să furnizeze toate declarațiile lor de impozit. Dacă vreodată au plătit în Franța mai puțin decât ar fi plătit în SUA, IRS le cere diferența. Lucrul acesta se cheamă extorcare.

Pe de altă parte, e clar că este foarte dificil să contești fiecare dintre aceste măsuri: cine s-ar ridica împotriva faptului de a lupta contra corupției…? La fel, cine nu e de acord cu reprimarea narcotraficanților și albirii banilor lor? La fel și cu terorismul. Aici este abilitatea proiectului american teoretizat în 2004 de către Suzanne Nossel, cea care a inspirat-o pe Hillary Clinton când aceasta din urmă era secretar de stat.

Este teoria nu a soft-power-ului, ci a smart power-ului, afirmarea de către Statele Unite a unei viziuni universale în numele competenței lor universale.

Statele Unite se văd ca noul popor ales. Victoriile lor contra forțelor răului (în 1945 contra nazismului, mai târziu contra comunismului), performanțele lor economice dovedesc superioritatea modelului lor. Este deci normal ca toate celelalte popoare să adopte acest model fiindcă globalizarea implică uniformizarea. Statele Unite enunță deci mari principii valabile pentru toată lumea și pe care toți sunt constrânși să le respecte prin intermediul unui arsenal juridic, al puterii dolarului, al tehnologiilor care permit să se afle tot (ne gândim la NSA). Totul, evident, în numele binelui comun.

Această competență universală, prin definiție, se aplică tuturor activităților umane. Ofensiva contra FIFA și a lui Sepp Blatter (și, prin ricoșeu, asupra lui Michel Platini) a fost dusă de către anglo-saxoni, de către americani. O ofensivă foarte abilă fiindcă oricine știe că FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), ca și CIO (Comitetul Internațional Olimpic) sunt locuri unde nepotismul și corupția sunt la ele acasă. Pentru americani, era vorba despre distrugerea acestui sistem și de înlocuirea lui cu un altul în care puterea americană va fi dominantă și-și va impune regulile.

Este foarte dificil să te opui acestui smart power, veritabilă ideologie care se sprijină pe apărarea drepturilor omului, libera concurență nefalsificată, dreptul consumatorilor, dreptul minorităților etc.

Această strategie se sprijină în egală măsură pe ONG-urile anglo-saxone. Ele sunt cele care se află la originea afacerii Volkswagen. Departe de mine ideea de a apăra Volkswagen și industria de automobile germană dar este interesant de observat cum s-a derulat această afacere. La început, lobby-ul auto european, dominat de industriașii germani, avea foarte bune relații cu Comisia Europeană și, evident, normele de poluare și de consum în Europa au fost fixate cu asentimentul constructorilor de automobile. Toți am putut constata că declarațiile constructorilor despre consumul vehiculelor nu corespund deloc realității de pe teren. S-a întâmplat că Volkswagen a mizat pe diesel, invenție esențialmente europeană, pentru a penetra piața americană. Or, în Statele Unite, normele anti-poluare pentru diesel sunt mult mai riguroase decât în Europa, mai ales la particulele fine (am putea vorbi aici de o normă protecționistă). Volkswagen a decis, pentru a pătrunde pe piața americană cu vehiculele sale diesel, să instaleze în secret un program furnizat de Bosch. Programul permitea mascarea realității emisiilor de particule. Acest truc a fost descoperit de un ONG american care a dezvăluit afacerea în 2014 și a transmis dosarul agenției federale de protecție a mediului înconjurător. Atunci a început scandalul. Volkswagen, care a trișat efectiv, este prins în capcană. Mass-media intră pe fir, mașinăria se ambalează (48 Class actions, în 48 de state diferite). Mașina de război judiciară americană se pune în mișcare și costul pentru Volkswagen, independent de costurile de imagine, se va cifra în zeci de miliarde de dolari. Volkswagen (ca și filiala sa Audi) mizase enorm pe Statele Unite: piața americană urma să devină noul eldorado pentru constructorul german de automobile care spera să se implanteze în SUA, să beneficieze de dolar, de o mână de lucru mai puțin scumpă decât în Europa pentru a reexporta apoi modele sau subansamble pe piața europeană sau asiatică. Ambiție pe care industria automobilistică americană, în plină înnoire, grație subvențiilor acordate mai ales General Motors, nu o vedea cu ochi buni. Este oare întâmplător că a apărut scandalul cu micul program de la motorul Volkswagen? Ceea ce se va întâmpla cu afacerea Volkswagen este important deoarece chiar dacă nemții au recunoscut că sunt vinovați, ei au comis totuși o crimă de lez-majestate la începutul lui ianuarie refuzându-le prosecutors-ilor și anchetatorilor americani accesul la datele lor, mai ales pe teritoriul german.

Într-adevăr, când mașina judiciară americană se pune în mișcare (întreprinderile care au trecut prin „morișcă” știu despre ce este vorba), anchetatorii americani dau buzna și au acces la tot, mailuri, documente etc. Or, nemții, invocând German law, ce interzice comunicarea de date unor puteri străine Uniunii Europene, au refuzat să dea acces la documentele și mailurile interne din sediul lor social. Germanii vor merge oare până la capăt, vor refuza să se supună injoncțiunilor justiției americane? Lucrul acesta se va putea termina cu obligativitatea pentru Volkswagen de a-și închide uzinele din Statele Unite. Aici este un factor cu numeroase consecințe.

Statele Unite, întărite de puterea lor, au dezvoltat deci un arsenal juridic tous azimuts. Ele decid cine poate face afaceri cu ele. Ele pot decide de asemenea să-și elimine concurenții. Întreprinderile franceze știu câte ceva despre acest lucru în relația cu Iranul. Spre deosebire de ce se întâmpla în anii 80-90, SUA beneficiază de poziția dolarului: 78% din tranzacțiile mondiale se fac în dolari și totul este compensat de Statele Unite. Cum toate tranzacțiile în dolari trec prin SUA, orice tranzacție în dolari este supusă legii americane. Americanii au și informațiile din spionajul comunicațiilor: s-a descoperit că NSA și serviciile americane ascultau sistematic totul, chiar și șefii de stat… și nimeni nu a protestat. Dar mai ales această extrateritorialitate devine un business care îi ajută mai întâi pe americani. Amenzile propriu-zise încep să atingă niveluri corespunzătoare. Pentru bănci, totalul amenzilor percepute de către justiția americană este de 125 de miliarde de dolari, din care o bună parte privește băncile americane. Dar băncile americane au fost condamnate pentru afacerile de tip subprimes (niciun bancher american nu a făcut închisoare) în vreme de băncile europene și japoneze au fost condamnate pentru că au violat embargourile. Băncile elvețiene au plătit un foarte greu tribut fiindcă nu au comunicat la timp un anume număr de date.

Suntem azi la nivelul a 35 de miliarde de dolari amenzi pentru băncile străine și cam șase miliarde de dolari pentru grupurile industriale. Dintre primele zece amenzi acordate, mai ales pentru afaceri de corupție, grupurilor industriale, nouă se referă la grupuri străine. Recordul este la Siemens (800 de milioane de dolari), urmat de Alstom (772 de milioane).

Acești bani servesc mai întâi la auto-alimentarea sistemului judiciar american (SEC, Trezoreria, DOJ etc.), ale cărui costuri anexe sunt considerabile. Sistemul judiciar american, sutele de mii de lawyers din cabinete sunt angajați de întreprinderi și trăiesc pe spinarea lor. Banii din amenzi fac să trăiască deci sistemul judiciar american în sens larg. Se adaugă aici contestarea brevetelor etc. Aplicarea acestui sistem al extrateritorialității este un formidabil business care alimentează mașina judiciară și juridică americană.

Oamenii de la BNP Parisbas vor fi fără îndoială bucuroși să afle că o parte din amenda lor va servi la plata cetățenilor americani care au fost victime ale luării de ostatici din ambasada SUA din Teheran în 1979. Mai mult de cinzeci de persoane, reținute vreme de 444 zile, nu au fost deloc plătite fiindcă, în acordul dintre Iran și Ronald Reagan, Iranul a refuzat să plătească orice indemnizație (unul din motivele pentru care iranienii luaseră prizonieri persoanele din ambasada americană era „luarea ca prizoniere” de către americani a conturilor iraniene de la Chase Manhattan Bank…). Congresul are intenția de a folosi 1 până la 2 miliarde de dolari, luate din amenda de la BNP Parisbas, pentru a plăti pe acești ex-ostatici americani.

Ceva și mai grav: acordurile pe care întreprinderile străine sunt constrânse să le semneze sunt însoțite în general de punerea sub tutelă de fapt a acestor întreprinderi care, prin intermediul settlement, acordul cu justiția americană, suportă timp de șase luni, un an, trei ani… prezența controlorilor independenți care sunt însărcinați să verifice că întreprinderea condamnată se conformează bine tuturor regulilor din așa-numita compliance americană. Alcatel Lucent a fost condamnată acum câțiva ani la o amendă pentru corupție în legătură cu afaceri care erau de la începutul anilor 2000 (nivelul amenzii, mai mic decât cel din cazul Alstom, se ridica totuși la 170 de milioane de dolari). Constrânsă să accepte timp de trei ani prezența unui controlor independent, Alcatel Lucent trebuie să-i dea acestuia toate informațiile pe care el le consideră necesare în misiunea sa. Unii spun că Alcatel Lucent a fost în felul acesta furată timp de câțiva ani de către justiția americană. Secretele de fabricație și un număr de date esențiale pot fi astfel transferate către o putere străină. Extrateritorialitatea dreptului american permite puterii americane, în domeniile pe care ea le consideră strategice, să-și manifeste dominația.

http://www.estica.eu

1 thought on “Jean-Michel Quatrepoint – Ofensiva judiciara globala a Statelor Unite.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s