Filosofie

Cicero – Despre prietenie.

 

Marcus Tullius Cicero a scris acest text în anul 44 î. Hr., cu un an înaintea morţii sale. Deşi lucrarea are mai mult de douã mii de ani vechime, ea rãmâne surprinzãtor de actualã. Şi la distanţã de douã milenii, Despre prietenie e o lecturã nu doar plãcutã, ci şi foarte folositoare.

Cartea e construitã sub forma unei serii de sfaturi pe care Caius Laelius le dã ginerilor sãi la cererea acestora din urmã. Prietenia trainicã dintre Laelius şi Publius Scipio era de notorietate, iar ginerii lui Laelius erau curioşi sã afle cum gândeşte socrul lor dupã moartea bunului sãu prieten. Textul e unul profund, dar extrem de accesibil, aşa cã în cele ce urmeazã voi reda pur şi simplu o serie de citate, renunţând la orice comentariu:

Laelius: „sunt departe de ideea greşită care-i chinuie de obicei pe cei mai mulţi la moartea prietenilor lor. Socotesc că nimic rău nu i s-a întâmplat lui Scipio; dacă s-a întâmplat vreun rău, mie mi s-a întâmplat; iar să fii greu chinuit de propriile-ţi nefericiri înseamnă să-ţi iubeşti nu prietenul, ci pe tine însuţi (…) Căci nu sunt de părerea celor care de curând au început să susţină că sufletul piere odată cu corpul şi că moartea nimiceşte totul. (…) Dacă este adevărat că, la moarte, sufletul tuturor celor mai buni zboară nespus de uşor de sub paza şi din lanţurile corpului, ca să zic aşa, cui credem noi că i-a fost mai uşor drumul spre zei decât lui Scipio? (…) De aceea mă tem ca mâhnirea mea faţă de soarta lui să nu fie mai degrabă o dovadă de invidie decât una de prietenie. Dacă însă e mai adevărat că sufletului moare o dată cu corpul şi că după aceea nu mai simţim nimic, aşa cum nu există nici un bine în moarte, tot astfel cu siguranţă nu există în ea nici un rău; căci, pierzându-şi simţirea, e ca şi cum nu s-ar fi născut deloc omul de care totuşi ne bucurăm că s-a născut, atât noi cât şi această cetate.”

eu pot să vă îndemn doar atât: puneţi prietenia mai presus de toate lucrurile omeneşti; nimic nu este atât de apropiat firii noastre, atât de potrivit nouă, fie în împrejurări fericite, fie în nenorocire”

„Dar lucrul de care îmi dau seama mai întâi e că prietenia nu poate exista decât între oameni buni.”

„Căci prietenia e mai presus decât înrudirea, prin aceea că iubirea poate lipsi din înrudire, din prietenie însă nu”

„Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, zeii nemuritori n-au dat omului nimic mai bun. Unii preferă bogăţia, alţii sănătatea, unii puterea, alţii onorurile, mulţi chiar plăcerile. Acestea din urmă se potrivesc de fapt dobitoacelor, iar cele dintâi sunt trecătoare şi nesigure, depinzând nu atât de planurile noastre cât de întâmplările oarbe ale soartei. Cei care pun supremul bine în virtute aceia fac într-adevăr foarte bine; dar tocmai această virtute creează şi menţine prietenia, căci fără virtute nu poate exista nicidecum prietenie.”

„Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n-ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine?”

„Oricât de multe şi oricât de mari avantaje ar avea prietenia, ea e fără îndoială mai presus de orice prin aceea că face să strălucească dulcea speranţă în viitor şi nu lasă curajul să slăbească sau să piară.”

„Iubirea e de fapt impulsul iniţial la legarea unei prietenii, de unde şi vine numele de prietenie. Foloase obţinem adesea chiar şi de la cei care sunt cultivaţi printr-o prietenie făţarnică şi sunt respectaţi datorită împrejurărilor; în prietenie însă nu e nimic mincinos, nimic prefăcut, şi totul în ea e adevărat şi spontan.”

„De aceea mi se pare că prietenia îşi are originea mai degrabă în natura omului decât în nevoie, că provine mai mult dintr-o înclinare sufletească, unită cu un sentiment de iubire, decât din calculul folosului pe care l-ar putea aduce.”

„Totuşi prietenia se întăreşte prin binefacerile primite, printr-un devotament încercat şi, pe deasupra, prin intimitate; prin adăugarea acestora la impulsul iniţial spre iubire se naşte o minunată şi mare afecţiune.”

„trebuie să căutăm prietenia nu împinşi de speranţa în răsplată, ci pentru că tot preţul ei stă tocmai în iubire.”

„Căci dacă interesul ar lega prieteniile, tot el, schimbându-se, le-ar destrăma; dar fiindcă natura nu se poate schimba, adevăratele prietenii sunt eterne.”

„căci nu există pacoste mai mare pentru prietenie decât lăcomia de bani a celor mai mulţi şi lupta pentru onoruri şi glorie a celor mai buni, luptă din care s-au iscat adesea duşmănii înverşunate între cei mai buni prieteni.”

„Aşadar faptul de-a fi greşit din cauza unui prieten nu este o scuză; căci de vreme ce părerea bună despre virtutea ta ţi-a mijlocit prietenia, e greu ca prietenia să rămână în fiinţă, dacă te-ai depărtat de virtute.”

„Aşadar în prietenie să consfinţim această lege: să nu cerem lucruri nedemne şi nici să nu le facem, dacă ni se cer.”

„Aşadar să hotărâm că prima lege a prieteniei este aceasta: să cerem de la prieteni ceea ce e cinstit, să facem pentru prieteni ceea ce e cinstit, şi, fără să aşteptăm să fim rugaţi, să fim totdeauna plini de zel, să nu şovăim niciodată şi să îndrăznim să ne spunem sincer părerea.”

„De fapt, cei care îndepărtează din viaţă prietenia, care este tot ce ne-au dat mai bun şi mai plăcut zeii nemuritori, par că fac să dispară soarele din lume.”

„Aşadar nu prietenia a urmat interesului, ci interesul a urmat Prieteniei.”

„Ce este însă mai stupid decât ca, având din belşug bogăţii, mijloace băneşti şi putere, să-şi procure tot ce se poate procura cu bani: cai, sclavi, îmbrăcăminte aleasă, vase de preţ, şi să nu-şi câştige prieteni, adică podoaba cea mai de seamă şi cea mai frumoasă a vieţii? (…) chiar dacă ar rămâne neatinse celelalte bunuri, care sunt un fel de daruri ale Norocului, totuşi viaţa pustie şi lipsită de prieteni n-ar putea fi plăcută.”

„Nu aprob absolut nici una din aceste trei păreri. Cea dintâi, anume ca fiecare să fie animat de aceleaşi sentimente faţă de prieten ca şi faţă de sine, nu e întemeiată. Într-adevăr, cât de multe lucruri pe care nu le-am face niciodată pentru noi le facem pentru prieteni! (…) A doua părere e cea care mărgineşte prietenia la un schimb egal de servicii şi de bunăvoinţă. Asta înseamnă însă să calculezi prietenia strâmt şi meschin, aşa încât socoteala încasărilor să fie egală cu a cheltuielilor. Adevărata prietenie mi se pare că e mai bogată şi mai generoasă (…) Cea de-a treia părere, aceea ca fiecare să fie preţuit de prieteni atât cât se preţuieşte singur, e delimitarea cea mai detestabilă, într-adevăr, adesea unii sunt prea descurajaţi sau speră prea puţin să-şi îmbunătăţească soarta. Nu e deci o dovadă de prietenie să fii faţă de unul ca acesta cum este el faţă de tine, ci mai degrabă să te străduieşti şi să faci aşa încât să ridici moralul prietenului descurajat, să-l faci să spere în mai bine şi să aibă o părere mai bună despre sine.”

„Aşadar eu socotesc că în prietenie trebuie să ţinem seama de aceste condiţii: pe de o parte, moravurile prietenilor să fie alese; pe de alta, să existe între ei o înţelegere în toate privinţele, în idei şi în dorinţe, fără nici o excepţie, astfel încât, dacă s-ar ivi cazul să fim obligaţi a sprijini interese mai puţin drepte ale prietenilor în care ar fi angajate viaţa sau reputaţia lor, să ne abatem puţin din drumul drept, numai să nu ieşim din aceasta cu totul dezonoraţi; căci în prietenie putem merge cu iertarea numai până la un anumit punct. Nu trebuie însă să nesocotim reputaţia noastră”

„Aşadar, datoria celui cuminte e să-şi înfrâneze, cum înfrânezi un car de curse, elanul afecţiunii, pentru ca astfel să ne folosim de prietenie ca de nişte cai struniţi, după ce-am pus la încercare într-o oarecare măsură caracterul prietenilor. Unii şi-arată adesea limpede lipsa de caracter”

„cei mai mulţi oameni se dovedesc vinovaţi de aceste două păcate, uşurătatea şi slăbiciunea; sau, atunci când le merge bine, îşi dispreţuiesc prietenii, sau, când prietenii sunt în nenorocire, îi părăsesc”

„Iar fundamentul acestei stabilităţi şi statornicii pe care le căutăm în prietenie e buna-credinţă; căci tot ce e nesincer e instabil. Afară de aceasta, se cuvine să alegem un prieten deschis, apropiat şi în deplin acord cu noi, adică având aceleaşi înclinări ca şi noi. Toate acestea contribuie la fidelitate; într-adevăr, o fire schimbătoare şi complicată nu poate fi credincioasă şi nici acela care nu are aceleaşi înclinări ca şi noi şi nu ni se potriveşte ca fire nu poate fi sigur sau statornic.”

„Trebuie să se adauge la aceasta o anumită gingăşie în vorbă şi în purtări, un condiment destul de preţios al prieteniei. Firea închisă şi seriozitatea în orice împrejurare au, ce-i drept, o anumită gravitate, dar prietenia trebuie să fie mai destinsă, mai liberă, mai plăcută şi mai înclinată spre orice amabilitate şi bunăvoinţă.”

„nu trebuie să ne saturăm de prietenie ca de alte lucruri; cele mai vechi prietenii, întocmai ca vinurile care îşi duc bine anii, trebuie să fie cele mai plăcute, şi este adevărată vorba că trebuie să mănânci multe baniţe de sare împreună cu cineva pentru a-ţi îndeplini datoria de prieten. Prieteniilor noi însă, dacă ne fac să sperăm, întocmai ca plantele neînşelătoare, că vor da rod, nu trebuie să fie respinse nici ele, totuşi cele vechi trebuie să-şi păstreze valoarea; căci timpul şi obişnuinţa au o foarte mare importanţă în prietenie.”

„Dar lucrul cel mai însemnat în prietenie e să fii egal cu inferiorul tău. Căci există adesea o anumită superioritate, cum era aceea a lui Scipio în grupul nostru, ca să zic aşa. El nu s-a socotit niciodată mai presus decât Philus”

„Aşadar, după cum cei care sunt superiori în legăturile lor strânse de prietenie trebuie să se facă egalii inferiorilor lor, tot astfel cei inferiori nu trebuie să se întristeze că prietenii lor îi întrec prin talent, situaţie sau rang.”

„De aceea cei care sunt superiori nu numai că trebuie să se coboare la nivelul prietenilor, dar trebuie să-i ridice, în vreun fel, pe cei inferiori.”

„Trebuie să dai fiecăruia mai întâi atât cât tu însuţi poţi da, şi apoi, atât cât cel pe care-l iubeşti şi-l ajuţi poate duce.”

„În general, valoarea prieteniei trebuie s-o judecăm atunci când caracterul s-a format şi vârsta s-a maturizat; dacă unii, în prima tinereţe, au fost pasionaţi de vânătoare sau de jocul cu mingea, nu trebuie pentru asta să aibă drept prieteni intimi pe cei pe care i-au preţuit atunci, fiindcă aveau şi ei aceeaşi pasiune.”

„Adesea viciile ascunse ale prietenilor izbucnesc, dăunând fie prietenilor înşişi, fie altora, dar şi atunci ruşinea acestor vicii se revarsă asupra prietenilor. De aceea trebuie să facem să înceteze astfel de prietenii, slăbindu-le pe încetul, şi, după cum l-am auzit pe Cato spunând, e preferabil să le destrămăm decât să le rupem”

„va trebui să evităm ca, renunţând la prietenie, să părem că prin aceasta am pornit pe duşmănie; într-adevăr, nu e nimic mai ruşinos decât să porţi război cu cel cu care ai trăit în strânsă prietenie”

„În general există un singur mijloc de-a te feri de aceste greşeli si neplăceri şi de-a lua măsuri împotriva lor, acela de-a nu-ţi dărui inima prea repede şi nici cui nu merită.”

„Sunt demni de prietenie cei care au de ce fi iubiţi numai pentru ei înşişi. Speţă rară; de fapt, tot ce este excelent este rar şi nu e nimic mai greu decât să găseşti ceva care să fie cu totul desăvârşit în genul său.”

„Dar cei mai mulţi oameni nu cunosc nimic bun printre lucrurile omeneşti decât ceea ce aduce câştig şi, ca şi în privinţa animalelor, îi iubesc îndeosebi pe prietenii de pe urma cărora speră că vor trage cel mai mare profit. Astfel, ei sunt lipsiţi de acea preafrumoasă şi cu totul firească prietenie, cea căutată de dragul ei însăşi şi pentru ea însăşi, şi nu înţeleg, luându-se (pe ei, de exemplu, care este esenţa şi forţa acestei prietenii.”

„Dar cei mai mulţi vor în chip ciudat, ca să nu spun fără ruşine, să aibă un astfel de prieten cum nu pot fi ei înşişi şi cer prietenilor ceea ce ei înşişi nu le dau. E drept însă ca mai întâi să fii tu însuţi om de treabă şi apoi să cauţi un altul asemănător cu tine.”

„nu numai că se cinstesc şi se iubesc între ei, dar se şi respectă; căci cine suprimă respectul din prietenie, acela îi răpeşte cea mai mare podoabă”

„Aşadar, fac o greşeală primejdioasă cei care cred că în prietenie se pot răsfăţa în voie toate poftele şi toate păcatele; prietenia a fost dată de natură ca sprijinitoare a virtuţilor, nu ca tovarăşă a viciilor, pentru ca – deoarece virtutea singură n-ar putea ajunge la ţelul suprem – să ajungă acolo unită şi asociată cu prietenia.”

„într-o singură împrejurare trebuie să ne încumetăm a fi aspri cu prietenii, anume când trebuie să avem în vedere ca în prietenie să fim şi de folos şi sinceri; într-adevăr, de multe ori suntem obligaţi să ne sfătuim şi să ne mustrăm prietenii, pe de altă parte ei trebuie să primească prieteneşte aceste sfaturi şi mustrări când se fac din iubire”

„îngăduinţa n-aduce prieteni, adevărul iscă ura. Adevărul e dăunător, dacă iscă cumva ura, care este otrava prieteniei; dar îngăduinţa e cu mult mai dăunătoare, pentru că, binevoitoare faţă de greşeli, lasă prietenul să se prăbuşească în prăpastie”

„să avem grijă mai întâi ca sfatul să fie lipsit de asprime, apoi ca mustrarea să nu fie jignitoare; în îngăduinţă – fiindcă ne folosim cu plăcere de vorba lui Terenţiu – să arătăm amabilitate, iar linguşirea, sprijinitoarea viciilor, nedemnă nu numai de-un prieten, dar nici măcar de-un om liber, s-o îndepărtăm cât mai mult”

„Trebuie însă să ne pierdem speranţa de a-l salva pe cel ale cărui urechi sunt atât de închise adevărului încât nu-l poate auzi de la un prieten.”

„Aşadar, după cum a sfătui şi a fi sfătuit e caracteristic adevăratei prietenii – a sfătui cu sinceritate, nu cu asprime, a primi sfaturile cu răbdare, nu în silă – tot astfel trebuie să fim convinşi că nu există în prietenie pacoste mai mare decât linguşirea, măgulirea, încuviinţarea la orice; căci trebuie să înfierăm cu oricât de multe nume acest viciu al oamenilor uşuratici şi înşelători, care spun totul ca să placă altuia, şi nimic de dragul adevărului.”

„De altminteri, această linguşire, oricât de primejdioasă ar fi, nu poate dăuna totuşi nimănui decât celui care o primeşte şi se încântă de ea. Aşa se face că la vorbele linguşitorilor îşi pleacă urechea mai ales cel care el însuşi se aprobă şi e foarte încântat de sine.”

„Iar pe voi vă îndemn să preţuiţi atât de mult virtutea, fără de care prietenia nu poate exista, încât, afară de ea, să nu socotiţi nimic mai presus decât prietenia.”

https://dragdelectura.wordpress.com

2 thoughts on “Cicero – Despre prietenie.”

  1. Intelepte cugetari! Si Nicolae Steinhardt defineste foarte frumos prietenia: „Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp, de loc sau de mod.” Din pacate, in ziua de azi prietenia e conditionata, totul costa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s