Neamul Romanilor, Se intampla azi

Olteanca de geniu! Gorjule esti o floare mandra: „Dumnezeu m-a ajutat sa iau zece pe linie!”. Neamul Romanilor, vesnic biruitor!

 

Francisca Pasăre este unul dintre cei 9 elevi din județul Gorj care a luat 10 pe linie la Evaluarea Națională, însă singura care este de la țară și nu a luat nicio oră de meditații. 

Francisca s-a pregătit singură pentru Evaluarea Națională și nu a luat ore de la niciun profesor, scrie adevărul.ro.

„Am lucrat individual, suplimentar, fiind constiincioasă în privința examenului. Am lucrat foarte mult acasă, de una singură, fără ajutorul nimănui. Dacă aveam nelămuriri în lucrul suplimentar de acasă îi întrebam pe profesori la școală. Am avut cei mai buni profesori, după cum se observă”, povestește Francisca.

Tânăra recunoaște că nu se aștepta să ia 10 pe linie.

„Nu ne așteptam, nici eu și nici profesorii mei. Ne așteptam la o notă mare, de peste 9 sau 9,50. Ne-a surprins într-un mod plăcut. Aș fi ipocrită să spun că subiectele au fost ușoare. Dacă nu erai îndeajuns de pregătit, nu ai fi reușit să le rezolvi. Au fost la matematică două subiecte de am crezut că o să-mi pună capac, dar am reușit să le duc la bun sfârșit. Au fost multe momente în care am vrut să renunț, crezând că nu este bine ceea ce scriu, dar cineva nu m-a lăsat să mă opresc, acela fiind Dumnezeu”, a mai spus tânăra.

Francisca provine dintr-o familie de oameni simpli din Dragotești. Mama este vânzătoare la un magazin, iar tatăl lucrează ca lăcătuș mecanic. „Părinții au dorit să merg la pregătire, dar eu nu am dorit”, a mai precizat Francesca.

http://www.activenews.ro/

Anunțuri

1 thought on “Olteanca de geniu! Gorjule esti o floare mandra: „Dumnezeu m-a ajutat sa iau zece pe linie!”. Neamul Romanilor, vesnic biruitor!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s