Se intampla azi

Ce va spun de trei luni de zile? Gunoaiele din SRI si Legea Big Brother: „Monitorizare ca pe vremea Securitatii 1950! SRI-ul sa aresteze cetateni!”. Mi-am permis vreodata sa imi bat joc de dumneavoastra? Oameni in toata firea si va lasati prostiti de sceleratii din SRI?

 

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că „trendul de autoradicalizare” constatat la unele persoane din România este „unul nu alarmant, ci preocupant”. El a precizat că SRI l-a monitorizat pe acest bărbat încă din 2015, în baza unui mandat de siguranţă naţională, el aflându-se într-o stare avansată de radicalizare când a revenit pe teritoriul României, din Franţa, în 2015.

Marincea a făcut şi un profil al acestor persoane radicalizate de propaganda teroristă islamistă. „Sunt neadaptate societăţii, marginalizate, aflate în zone defavorizate, exact acolo unde ţinteşte şi propaganda teroristă. Unele sunt asociate criminalităţii de mică anvergură”.

Marincea a ţinut să critice atitudine mass media de „a bagateliza” astfel de cazuri prezentate de SRI, prezentându-le drept „teroristul cu artificii”, „teroristul în şlapi” sau „teroristul cu butelie”: „Aceste persoane, peste tot în lume, au acelaşi profil, sunt excluse din societate, frustrate, care fac mici infracţiuni. Nu ne aşteptăm la persoane cum vedem în filmele de propagandă ale jihadiştilor, care sunt foarte bine îmbracate, antrenate. SRI constată un trend crescător al numărului de cetăţeni străini şi români care necesită măsuri complexe de monitorizare”.

„Mai multe ţări europene şi au actualizat deja legislaţia pe zona de prevenire şi combatere a terorismului. Sperăm că acest lucru se va întâmpla şi la noi în ţară. (..) Avem nevoie să fie incriminată călătoria spre teatrele de război, lucru care nu se află astăzi în lege şi toate celelalte ţări au adoptat-o. Să fie incriminate şi acele activităţi oarecum pasive ale unor cetăţeni. Cei care fac schimb de informaţii despre teatrele de război, propaganda jihadistā să nu fie a aceluia care postează, ci şi a acelora care urmăresc. Există mecanisme care permit reţinerea documentelor de identitate în alte ţări când există astfel de suspiciuni. Această lege trebuie modificată şi adaptată realităţilor actuale”, a mai spus Marincea.

Cunoscuţii bărbatului din Argeş, suspect de terorism, spun că acesta este „un musulman pârât, vai de mama lui”, care s-a convertit la Islam pentru a face rost de bani, iar „dacă îi pui bomba în mână nu o ţine”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre colegii de serviciu ai tânărului din Muşăteşti, judeţul Argeş, suspect de terorism, a declarat, joi, presei, că bărbatul „e un musulman pârât”, care consumă alcool şi a fost de mai multe ori închis, în Spania, în Franţa şi în România.

„Îl ştiu de băiat bun, calm. Lucrăm împreună de un an şi ceva. Se mai certa când se îmbăta, vorbea mult şi prost. Era musulman pârât el. Se dădea la lume ca să poată să câştige nişte bani, să îşi facă prieteni musulmani, îi păcălea pe ăia că e amărât, că e şi el musulman, că s-a dat la religia lor şi ameninţa pe aici că e musulman, dar el nu are nicio treabă, e amărât, e vai de capul lui. Se mai îmbăta, mai făcea scandal, îşi mai lua bătaie. Dacă îi pui bomba în mână nu o ţine”, a spus colegul suspectului de terorism.

http://www.gandul.info/

Anunțuri

1 thought on “Ce va spun de trei luni de zile? Gunoaiele din SRI si Legea Big Brother: „Monitorizare ca pe vremea Securitatii 1950! SRI-ul sa aresteze cetateni!”. Mi-am permis vreodata sa imi bat joc de dumneavoastra? Oameni in toata firea si va lasati prostiti de sceleratii din SRI?”

  1. Asai aveți dreptate domnilor deocamdată e liniște si pace in țărișoara asta m-a rog aparent eu cred ca adevăratele probleme vor începe după marele cutremur care va avea loc in romania ,romanii nu prea mai au nimic in tara asta inafara blocurile astea amărâte făcute de nea Nicu , romanul deocamdată intra in cușca lui sta se gândește ce si cum Supraviețuiește ,cum va face un ban ce mai învârte combina, cand si astea vor fi rase de pe fata pamântului de cutremur atunci chiar ca nu va mai avea nimic de pierdut asta coroborata si cu un eventual nou val de criza prăbușirea sistemului bancar eventual neplata de pensii salarii întoarcea unor romani in tara care nu prea vor avea ce face abia atunci cred eu ca va „” exploda si mămăliga”” cum se spune Spor

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s