Se intampla azi

Fostul sclav al gunoiului Virgil „Vulpea” Ardelean a fost ales ca sef al tiganilor interlopi din DGIPI! Realizati ce se bucura Nutu Camataru…

 

Premierul Mihai Tudose a semnat decizia privind nuimirea colonelului Mihai-Cristian Mărculescu în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din subordinea MAI, el fiind împuternicit în 2016 să conducă DGPI de fostul premier Dacian Cioloş.

Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial. Potrivit acestei decizii, colonelul Mihai Cristian Mărculescu a fost numit în funcţia de director general al DGPI.

Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este operaţionalizată sută la sută de la 1 iunie 2017.

Principala atribuţie a DGIPI este de protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne, ofiţerii desfăşurând şi activităţi de culegere de informaţii.

„Prin acest proces de operaţionalizare şi prin cadrul legal transparent, supus, în faza de elaborare, tuturor etapelor procedurale de dezbatere, au fost eliminate paralelismele cu atribuţiile celorlalte structuri ale statului şi, de asemenea, au fost prevăzute garanţii exprese privind legalitatea măsurilor şi activităţilor specifice derulate de unitate”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, postat pe site-ul instituţiei.

Direcţia Generală de Protecţie Internă este supusă controlului parlamentar, prin comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel, anual sau la cererea Parlamentului, ministrul afacerilor interne prezintă rapoarte cu privire la activitatea DGPI în domeniul securităţii naţionale. Organizarea, coordonarea şi planificarea strategică a activităţii DGPI se face prin ordine şi instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne, structura organizatorică şi numărul de posturi fiind stabilite tot prin ordin de ministru.

Spre deosebire de DIPI, DGPI nu mai are competenţe în a derula activităţi de culegere de informaţii în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii, circumscrise domeniului crimei organizate, fraudei şi spălării banilor, traficului si consumului ilicit de droguri, traficului de persoane etc.

Nouă structură a fost înfiinţată după ce guvernul a decis în noiembrie desfiinţarea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Decizia a fost luată după ce mai multe persoane din conducerea DIPI au fost puse sub învinuire, alături de fostul ministru Gabriel Oprea, pentru cheltuirea nelegală a fondurilor. Ulterior, un alt ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, a fost pus sub învinuire pentru refuzul de a desecretiza anumite documente DIPI.

http://www.gandul.info/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s