Editorial

Herve Jurvin – Colonizarea juridica si libertatea popoarelor. Pentru o nouă ordine juridica.

 

Este globalizarea economică celălalt nume al colonizării juridice americane ?

În numele unei eficacități uzurpate, al unei performanțe imaginare și al dreptului celui mai puternic, modelul juridic american intenționează să se impună ca model universal al dreptului afacerilor, al comerțului și al pieței globalizate. Fără îndoială preferabilă altora, arma dreptului legii s-a mobilizat fără șovăială în serviciul intereselor americane. Beneficiile industriei juridice americane sunt enorme; zeci de miliarde din amenzi, în fiecare an. Beneficiile strategice sunt un bonus, venind din slăbirea concurenților supărători, din jefuirea secretelor lor industriale sau comerciale, dar și din teama inculpării penale a conducătorilor (concurenței). Riscurile pentru cei aflați la mari depărtări nu sunt deloc mai mici. Extrateritorialitatea legii din SUA este contrară principiului suveranității națiunilor și și a egalității în drepturi a națiunilor, precum și dreptului popoarelor la autodeterminare – principii pe care se bazează comunitatea internațională și pacea. Pretenția procurorului american de a face să domnească peste tot în lume dreptul american este contrară singurei surse a legitimității dreptului, adică voința popoarelor suverane de a decide legile care se aplică pe teritoriul lor, activităților lor economice și companiilor care funcționează în cadrul lor.

Dezbaterea privind extrateritorialitatea dreptului american, pe care o trăiesc companiile europene și franceze, este, în această privință, emblematică pentru un conflict dintre civilizații. Acesta opune recunoașterii diversității societăților umane și a sistemelor juridice, ca expresie a libertății politice, un ideal de uniformitate a lumii dictat de interesele financiare ale pieței și a randamentului capitalului. De fapt, acest conflict nu opune o civilizație alteia. El opune civilizației în sine, care nu poate exista fără diversitatea civilizațiilor (așa cum spune Claude Lévi-Strauss), o nouă formă de barbarism, determinată de interesul manifest al celor care se cred aleși pentru a conduce lumea și care amenință însăși supraviețuirea umanității.

Iată de ce sancțiunile SUA împotriva companiilor franceze și europene merită atenție! Ele dezvăluie o strategie de implicare și mobilizare a legii în războiul economic, ceea ce se traduce printr-o schimbare în naturii dreptului. Dreptul nu mai este o expresie a popoarelor suverane, ci este plasat sub controlul economiei și geopoliticii. Dreptul va fi ceea ce servește economiei. Va fi ceea ce va asigura puterilor invizibile ale finanțelor și rețelelor infracționale o dominare tot mai completă asupra democrațiilor occidentale, în favoarea conceptului non-frontiere, al individualismului radical și al idealului nomad al dezrădăcinaților. Ar fi ceva ce nu cunoaște nici teritoriu, nici națiuni, nici limite, nici apartenență. O astfel de evoluție reclamă o analiză a transformării contemporane a capitalismului, dar și a doctrinei haosului care pune capăt la ceea ce noi am crezut că numim „Vest“, după Ierusalim, Atena, Roma și Bizanț – o analiză esențială pentru organizarea rezistenței și pregătirea eliberării care va să vină.

1 – O supunere ciudată

Diverse legi, mai ales cele adoptate în anii 1990 după scandalul legat de coruperea liderilor mai multor state de către firma aerospațială și din domeniul militar Lockheed Martin, ilustrează modelul american; dacă s-ar fi dorit distrugerea corupției, ar fi trebuit început cu Statele Unite ale Americii! Acest obiectiv al moralizării comerțului internațional sub egida Departamentului Justiției (DOJ) a condus, în special, la votul legii numită „Legea Practicilor Corupte Străine“ (FCPA), a cărei primă formă viza în mod explicit faptele de corupere a funcționarilor publici străini de către companiile americane.

Alte legi au încercat să alinieze partenerii comerciali ai Statelor Unite la embargourile impuse de Washington Cubei, Iranului, Sudanului, precum și alțor reprezentanți desemnați prin „axa răului“. Logica este simplă: „Nu se pot face afaceri și cu noi, și cu dușmanii noștri“. Această ”logică” a fost refuzată de mai multe ori chiar de către companiile americane, multe lucrând foarte bine cu Iranul, Rusia și alte încarnări ale răului (începând cu Bell Helicopters, Chrysler și General Electric lista este lungă). Oare din acest motiv a avut prea puțin succes o Uniune Europeană o dată hotărâtă și unită obținând eșecuri semnificative în urma aplicării legilor Helms-Burton și Amato, respectiv, împotriva Cubei și Iranului ?

În același timp cu globalizarea și, implicit, cu ciocnirea din ce în ce mai directă între interesele private și interesele naționale, Statele Unite ale Americii au consolidat protecția economiei lor naționale și, mai mult, a companiilor considerate strategice. Rolul „Biroului de control al activelor externe“ (”The Office of Foreign Asset Control” – OFAC) și al mijloacelor sale de investigație, este, în esență, de a se informa cu privire la orice intrare de capital sau preluare a controlului unor companii sau activități americane de către companii străine – și, dacă este cazul, blocarea preluării, participării sau răscumpărării, iar asta într-o manieră discreționară, fără o justificare plauzibilă și fără dezbateri în contradictoriu. OFAC a dovedit asta recent, interzicând Autorității Portuare din Dubai să preia controlul în porturile comerciale din SUA, dar și prin interzicerea unei firme de energie din China să achiziționeze surse de energie în Statele Unite ale Americii.

Anii 2000 au cunoscut o transformare treptată a doctrinei și practicilor sistemului judiciar american. Acțiunile întreprinse împotriva companiilor străine, pentru operațiunile efectuate în afara teritoriului SUA, s-au înmulțit și continuă să se multiplice (din datele publicate pe site-ul DOJ). A devenit suficientă găsirea unei simple legături pentru i se a acorda competențe procurorului general – și lista acestor legături este lungă, pornind chiar de la utilizarea dolarului, ale cărui operațiuni de compensare și cliring se fac numai în Statele Unite, până la folosirea unui cip sau a unui software sub licență americană, sau a unui motor de căutare ale cărui servere sunt situate în SUA!

Trei motive majore pentru utilizarea legii ca o armă economică ; în primul rând, convingerea generală că unui teren de joc unic, lumea, nu i se poate aplica decât o singură regulă a jocului, cea mai bună, cea a Statelor Unite. Excepționalismul american își găsește aici o exprimare plenară; nu poate exista decât o lege și aceea este americană! Cu alte cuvinte : ceea ce este bun pentru SUA, este bun și pentru lume – și să piară cei care nu recunosc poporul ales! Noțiunea răspândită „piață a dreptului“ acoperă, în realitate, un monopol al dreptului.

Apoi, observație sau teorie, ideea că fenomenul corupției alimentează zonele tulburi ale lumii, acolo unde nu domnește lumina protestantă a mărturisirii, a transparenței și purității, și că latini, arabi, chinezi, africani sau ruși, toți acești profitori ai bazarurilor și ai souk-urilor (piață de mărfuri specific arabă – n.n.) trebuie supuși legii sau scoși în afara jocului global. America este națiunea indispensabilă, fără de care lumea ar fi condamnată la dezordine. 50 de milioane de africani reduși la sclavie și câte milioane de indieni exterminați stau mărturie !

În fine, voința geopolitică atât de bine exprimată de George W. Bush și pe care succesorul său nu o va contrazice; trebuie să facem eficientă marea separare între Bine și Rău, între ele nu trebuie să circule nici un dolar, nici o armă, nici un litru de petrol circulă – iar legea trebuie să facă acest lucru. Nici o legitimitate, suveranitate, și mai ales dreptul internațional nu poate prevala în fața Binelui încarnat de Statele Unite ale Americii. Cine apără Răul? Ruptura cu principiile de egalitate în drept ale națiunilor și de respectare a suveranității lor nu poate fi mai mare; Alain de Benoist, în „Actualitatea lui Carl Schmitt“, dezvoltă logica ce a dus la războaiele de exterminare și a făcut din pace continuarea războiului.

Sunt cunoscute rezultatele concrete ale evoluției doctrinei americane și a mobilizării armei juridice în confruntarea globală efectivă – chiar dacă ele, rezultatele, sunt surprinzător de puțin discutate.

În opt ani (2008-2016), sub sancțiuni directe sau indirecte ce decurg din nerespectarea embargourilor (BNP-Paribas, de exemplu), din fapte de corupere a oficialilor străini (Alstom, Total, Technip), din încălcarea normelor pieței (Credit Agricole, Societe Generale), companiile franceze au plătit mai mult de 15 de miliarde de dolari în amenzi, în majoritate Departamentul de Justiție al SUA, care se vede astfel asigurat cu resurse semnificative pentru finanțarea și extinderea acțiunii sale. Astfel, prima companie din Rusia, o companie de telecomunicații – condamnată pentru corupție ca urmare a unor plângeri comune ale procurorului olandez și procurorului american pentru operațiuni în Asia Centrală – a trebuit să plătească în 2016 o amendă de 400 de milioane dolari Olandei și 400 de milioane dolari Statelor Unite.

Amenzile plătite de companii nu sunt decât partea vizibilă din costul real, efectiv, al sancțiunilor.

Atunci când o companie negociază cu justiția americană, acordul care pune capăt procesului comportă o primă condiție; aceea ca firma, compania, să ia măsurile necesare pentru a pune capăt practicilor judecate și condamnate. Cu alte cuvinte, să se pună în conformitate cu legislația Statelor Unite. Și pentru aceasta să angajeze avocați, consultanți, auditori, selectați dintr-o listă oferită cu amabilitate de DOJ – toți de pe listă fiind americani sau dependenți de structurile SUA, cerința putând merge până la instalarea în pereții companiei a unui ”monitor“, a cărui funcție va fi de a solicita orice document, de a avea acces la orice informație care ar putea dezvălui un comportament contrar legii din SUA (până în prezent, cinci companii franceze suportă prezența unor astfel de ”colaboratori“ în sediile lor sociale). O companie industrială europeană a estimat costurile unui asemenea monitor și a specialiștilor în „respectare” – cam la de trei ori cuantumul amenzii stabilite de instanță.

La ce sume se ridică oare costurile spionării datelor companiilor, financiare, strategice și jaful la care prestatorii agreați de către Departamentul de Justiție supun întreprinderile care le deschid ușile? Puțini conducători din întreaga lume cunosc principiile dreptului penal american. Cine uită că, spre deosebire de un avocat francez care își apăra clientul – și numai clientul – și chiar îl poate sfătui să mintă în fața justiției, un avocat american este reprezentantul legii și este obligat să prezinte în fața justiției încălcările legii de care clientul său ar fi vinovat ? Cine știe că orice prestator de servicii american care are cunoștință de tranzacții sau acțiuni ostile interesului național american este obligat să le declare justiției americane, fără a-și informa clientul, aceasta sub sancțiunea inculpării penale – și că procurorii pot avea o idee vastă asupra interesului național american …? Iată cum materialul firmelor de audit, consultanță, inginerie, prestatorii de servicii financiare și digitale, hrănesc imperiul american. Mana asigurată de DOJ companiilor americane de servicii – firme de avocatură, auditorii, firmele de conformitate, consultanți etc. – în termeni care pot fi similari racketing-ului veritabil („dacă eu nu certific operațiunile tale, riști urmărirea penală…“) – permite ”smart power”-ului alimentarea unei întregi industrii de drept, industrie a ascultării și supunerii; pentru a spune totul, fără menajamente, o bancă, o companie aeronautică, o companie de telecomunicații, care aleg ca prestatori cabinete americane intră în logica universului de referință, a structurii organizației, care nu mai au nimic francez sau european – și realizează concret o colonizare prin drept și prin conformarea la normele și regulile străine. Mobilizarea armei dreptului permite sancțiuni rentabile financiar, penalizează concurenții companiilor americane și constituie în principal un instrument de preluare a puterii intelectuale, morale și manageriale asupra „partenerilor“ care consimt. Legea, ”The Law”, este, de asemenea, o industrie.

Costul acestui supuneri față de interesele americane este acela de paralizie strategică. Care banca franceză finanțează un IMM francez care vrea să se dezvolte, să deschidă linii de credit etc.  în Rusia, Iran, Sudan și în multe alte părți? Simpla amenințare de a atrage suspiciuni explică de ce – fără zgomot și declarații publice – atâtea bănci franceze și europene se retrag din atât de multe țări considerate necooperante sau insuficient organizate (o astfel de bancă europeană mare a închis operațiunile sale în nu mai puțin de douăzeci de țări, deoarece le-a apreciat incapabile să aplice conformitatea americană; în mod curios, băncile americane desfășoară activități în majoritatea acestor state). Și tot această amenințare explică de ce, în anii următori, pe baza consolidării asigurării cerințelor SUA (de exemplu, controlul unor terțe părți începând de la 100 de milioane de euro ca cifră de afaceri și 500 de angajați, identificarea „utilizatorului final“ unei părți sau a unui sistem de către angrosist; sau, integrarea obligatorie în contractele comerciale a clauzelor de respectare a minorităților sexuale etc.), companiile franceze ar putea vedea închizându-se piețe istorice și să se găsească astfel reduse la locul atribuit Franței în ordinea mondială – un loc cu totul insignifiant.

Separarea de lume nu este un subiect de dezbatere; unilateralismul american accelerează o separare ce rezervă multe surprize – atât timp cât ea, separarea, exclude din universul Binelui trei sferturi din populația mondială, așa cum de altfel a știut să spună președintele Obama americanilor prea predispuși să multiplice sancțiunile (în mijlocul verii lui 2015, atunci când ”șoimii“ administrației democrate au vrut să taie Rusia de la sistemele internaționale de plăți, datorită rezistenței la ordinele de la Washington) …

Este ultimul punct și cel mai important al dezbaterii. Caracterul unilateral al sancțiunilor americane (chiar dacă trei bănci din SUA au fost condamnate la penalități substanțiale, Citigroup, JP Morgan si Goldman Sachs, de la 16 la 6 miliarde de dolari), desemnarea organizațiilor ca „teroriste“ (desemnare care, de exemplu, a evitat „islamiștii moderați“ din Siria) și sentimentul arbitrarului pe care îl creează aceste decizii, fragilizând nu numai presupusa „tabăra occidentală“, dar, de asemenea, relațiile internaționale în ansamblu, inclusiv prin acreditarea ideii ”două greutăți, două măsuri“. Sancțiunile sugerează că lupta împotriva corupției a devenit un pretext, încă unul, pentru încălcarea suveranității statelor și plasarea aliaților sub control. Din 1648 și odată cu Tratatul de la Westfalia, ordinea internațională e bazată pe suveranitatea națiunilor constituite și neamestecul în treburile interne. Au fost consemnate multe excepții, prima corespunzând colonizării și ideii, stupide sau criminale, după caz, de a face bine altora – fără ei și chiar împotriva lor înșile; cea mai recentă excepție de acest fel ține de de „dreptul la dezvoltare“, care înseamnă de prea multe ori obligația unui stat de a oferi teritoriul său pentru a fi jefuit de propriile resurse, cultura sa urmând a fi nivelată. Globalizarea financiară, tehnologică și comercială, care stabilește obiectivul de aliniere a standardelor și a legilor din întreaga lume pentru a supune popoarele și statele interesului capitalului nomad, intră în conflict direct cu principiul suveranității națiunilor și cu democrația. Globalizarea sugerează o schimbare în natura dreptului, care nu mai provine din societatea locuitorilor, din istoria, din tradițiile lor, din particularitățile lor și din această raportare la natură și viață, care este sursa sistemelor politice durabile; în noul sistem dreptul trebuie să servească economiei, acesta trebuie să asigure mersul afacerilor și randamentul capitalului investit. În acest scop dreptul se impune de sus; pentru asta capitalul și comerțul trebuie pus în afara națiunilor, a statelor, precum și a legilor pe care popoarele le dau atunci când guvernează cu adevărat. „Piratul imaginar al puterilor maritime“ (după Antoine Garapon) găsește în această aplatizare a lumii sub jugul dreptului și conformității, în beneficiul companiilor globale și a capitalului nomad, un element puternic al împlinirii sale; a supune lumea jefuirii și a împinge popoarele, reduse la condiția de indivizi atomizați, în sclavie. Pentru că fațadele sclipitoare ale luptei împotriva corupției, ale sancțiunilor împotriva statelor-paria și ale războiul împotriva terorismului ascund realitatea unui monstru care nu-și rostește numele numele –  capitalismul haosului.

Nu sunt oare Brexit și, mai mult, victoria lui Donald Trump, două reacții populare la acest haos la aceste capitalism al haosului născut din globalizare, ai căror actanți principali au preluat Washingtonul pentru a face din SUA baza lor de plecare?

2 – Pierderi anunțate și bătălii de purtat

Realitatea este clară; la fel cum traficul de migranți resuscită sclavia, la fel cum neoconservatorii americani vor plasa în curând terorismul sunnit printre daunele colaterale aduse propriilor companii ce râvnesc supunerea globală, așa cum Brzezinski a recunoscut, cu sinceritate rară, făcând din Al Qaeda o daună colaterale a războiului împotriva URSS, la fel cum poporul american este victima inconștientă a hold-up-ului ”Deep State”-ului asupra Americii – la fel toate cuvintele despre eliberare, democrație la nivel mondial, dezvoltare globală, toate trebuie traduse prin supunere forțată, colonizare morală și economică, suprimarea libertății politice.

În definitiv, nu este vorba de nimic altceva decât de dreptul popoarelor libere de a-și forma un stat, de a-și menține la granițele și de a-și vota legile.

În ultimă instanță, este în joc supraviețuirea civilizației ca afirmare a unor principii superioare interesului individual, economic și financiar, care este în joc.

În joc este însăși capacitatea noastră de ne a decide noi înșine destinul.

În fața sancțiunilor americane și a dorinței de a impune legea americană în lume, de fapt, de a supune lumea interesului național american, se află indiferența franceză, ca să nu mai vorbim de complezența europeană, denunțând spiritul de colaborare care reunește pretinsele elite, diriguitorii care calculează opțiunile lor în dolari și atât de mulți membri ai ministerelor sau generali frustrați, pe care un sejur de studiu în Statele Unite i-a lăsat înmărmuriți de admirație.

Franța se confruntă cu o ofensivă care – fără a avea nimic militar, combină armele ”soft” ale propagandei, legii și banului – are și va avea consecințe la fel de grave precum cucerirea unei părți din teritoriul său, distrugerea instituțiilor sale sau jefuirea resurselor.

Pe tapet este însăși independența nucleară a Franței. Cu prețul unei politici americane de intimidare apropiat de terorismul ”soft“, cu prețul trădărilor evidente sau mai ascunse ale unor diriguitori privați și publici ”francezi”, Alstom Energie a fost vândută – pe nimic, mai degrabă – companiei General Electric. (Legăturile dintre General Electric și ”Deep State”-ul american sunt atestate prin relațiile sale strânse cu Camera de Comerț Americană). De atunci, întreținerea turbinelor motoarelor cu propulsie nucleară ale Marinei franceze depinde de General Electric. Tot de atunci, tandemul Areva-Astom, care a lucrat bine, este destabilizat, iar noul actor principal nuclear, EDF, a devenit obiectul unei stranii convergențe de vânturi contrarii; i s-a redus ratingul financiar, are probleme tehnice, s-au oprit reactoarele, parteneriate destabilizate, și, din întâmplare, fără îndoială, s-au reactivat campaniile antinucleare ale unor fundații provenind din nord sau ale ONG-urilor finanțate generos de la Washington. Ar trebui să concluzionăm că ceea ce rămâne din nealinierea politicii franceze deranjează încă – sau Franța trebuie să fie redusă la rangul de vasal al singurelor puteri nucleare inevitabile – Statele Unite, Rusia și China, toate celelalte (India, Pakistan, Franța, Coreea de Nord sau Israel) urmează să se vadă eliminat din joc? La urma urmei, Marea Britanie s-a supus ordinului militar american, de ce nu și Franța?

Trebuie mers mai departe. Ici și colo, semnele ies la iveală, în special provenind din oficine ca Transparency International, al cărei activism pare să denunțe companiile franceze procurorilor din SUA – toate din Franța, și beneficiind de impunitate totală. Noi obiective sunt vizate. Apa este strategică. Deșeurile sunt strategice. Și iată că principalii furnizori de servicii pentru comunități, Engie, Suez, Vinci și multe altele sunt ținta denunțurilor și sunt vizate de proceduri. Aeronautica și cercetările din domeniul spațial sunt strategice, Franța și Europa excelează aici, și de aceea trebuie să fie paralizat Airbus, pentru a aștepta ca Boeing să egaleze jocul în Iran – iată de ce Oficiul pentru Fraude Grave (SFO britanic) blochează finanțarea creditelor la exportul de Airbus, iată de ce aplicarea normelor „ITAR“, care supun aprobării autorităților americane exportul oricărui aparat sau sistem ce conține chiar și cea mai mică componenta americană se înăsprește și devine amenințătoare atunci e vorba de produselor industriale ale electronicii militare franceze. Alimentația este strategică, și iată de ce achiziționarea lui Monsanto de către Bayer schițează manevre importante, care vor plasa producția agroalimentară franceză sub control, vor termina cu preferințele franceze pentru denumiri locale, pentru produsele alimentare fără OMG-uri (organisme modificate genetic) și fără supraîncărcare artificială cu zahar, gluten și grăsimi. Educația este strategică și atacurile împotriva sistemului educațional francez, conduse prin clasamente manipulatoare, studii dirijate, cercetări arbitrare și campanii de dezinformare, vor înlocui vechile școli și colegii, vechile universități și licee – prin „academii internautice“ și alte „școli internaționale“. Acestea sunt însărcinate cu privatizarea educației prin distribuirea de MBA, de promisiuni de locuri de muncă (pe cât de minunate, pe atât de neîmplinite), de credite pentru finanțarea acestor MBA și a acelor promisiuni, dar și de dividende generoase pentru inițiatorii acestor programe din Silicon Valley (în noiembrie 2016, compania Bridge International University, care vinde foarte scump în cele mai sărace țări din Africa promisiuni de formare și ocuparea forței de muncă, a fost interzisă în Uganda; printre acționarii săi sunt Mark Zuckerberg și Bill Gates). Este interesant de observat că unii jucători agresivi în favoarea privatizării educației și a optimizării fiscale sunt primiți cu mare fast în palatele ministeriale și prezidențiale franceze.

Ofensiva trece dincolo de lege și ține de ansamblul tehnici de dominare, teoretizate de un fost candidat la președinția SUA, Hillary Clinton, sub numele de „putere inteligentă“ (Smart Power). Ea arată contururile încă vagi ale unei campanii globale de corupere ; amploarea acestei campanii globale este sugerată de lovitura de stat realizată în Ucraina, de operațiunile de destabilizare angajate în zona Orientului Apropiat și Mijlociu, ea nu cruță nici națiunile europene (a se vedea campaniile de tulburări din suburbii, orchestrate de la Ambasada Statelor Unite în Franța de către Marc Rivlin între 2009 și 2014). Campania prezidențială din SUA a scos din fericire la lumină esența sistemului din jurul Fundației Clinton, un sistem care privatizează războaiele și vinde pe bani gheață răsturnări de regimuri, pervertirea structurilor sociale și distrugerea statelor care se opun marii criminalități industriale și financiare. Oare nu asta este însăși definiția corupției, așa cum au formulat-o Cato, Solon sau Lycurg? Acest capitalism al haosului a transformat în antichități valizele cu bani, comisioane ilegale și alte metode tradiționale de corupție, pentru a le substitui prin acțiunea mult mai eficace a unei nebuloase de ONG-uri, fundații, grupuri de reflecție, care disipează și acoperă mai mult decât bani – conștiință și conformare. Și iată cum principiul majorității este golit de sens prin agitația minorităților agresive și manipulatorii, iată motivul pentru care multiculturalismul și migrația în masă sunt instrumente de distrugere masivă a unității națiunilor și a capacității lor de a rezista, iată, în fine, modul în care superputerea poate mobiliza mijloacele de propagandă, divertisment, dar și intenții bune pentru a obține mai multă ascultare și consimțământ.

Astfel Franța, ca și Europa, a pierdut bătăliile în care nu dorea să se implice. Este amuzant să vezi Parlamentul European mobilizându-se împotriva agențiilor de presă ruse, cu siguranță active, în condițiile în care presa franceză este saturată de informații filtrate, orientate, dirijate de fundații, ONG-uri, grupuri de reflecție și agenții de presă americane către punctul în care interesul național devine de nedeslușit,  iar însăși ideea de independență pare indecentă. Și cine a vorbit de rezistență atunci când importuri din SUA, străine de tradițiile franceze, precum Halloween, Black Friday, sau ”super Lunea”, invadează ecranele și vitrinele? Obținerea consimțământului este primul obiectiv al ”Smart Power”, el anunță multe înfrângeri după lupte care mici măcar nu se vor purta.

O ilustrare edificatoare a naivității Europene în legătură cu acest subiect este dată de apariția „Responsabilității Sociale Corporative“ al companiei, cunoscut sub numele de RSC (RSE, fr.). Acest concept a fost dezvoltat în anii 1990 în diferite fundații și ONG-uri, mai ales anglo-americane, cu scopul explicit de a înlocui supunerea față de lege prin declarații publice. Multinaționalele americane au urmat cu entuziasm un mecanism al  Națiunilor Unite, care face loc unei anexe la raportul anual al societăților, nu este obligatoriu și a devenit viral sub presiunea a sute de oficine diverse și apoi a unor direcții create ad-hoc, care au o motivație puternică pentru a acționa – justificarea propriilor locuri de muncă. Asta în măsura în care criteriile favorizează viziunea americană a societății ca un agregat de minorități, valorizând diversitatea internă și multiculturalismul. Totul s-a derulat în inconștiența totală a politicienilor de toate culorile și în nedumerirea liderilor, căci nici unul dintre ei nu a sugerat că aceste criterii de responsabilitate națională și corporativă ar fi mai adecvate și mai democratice.

Față de această ofensivă, reacțiile capătă contur. Legea numită „Sapin 2“ (Bradul 2) ar trebui să justifice în fața judecătorului american acțiuni hotărâte ale autorităților franceze împotriva actelor de corupție; după probabila sa validare de către Consiliul Constituțional, totul va depinde de aplicarea sa efectivă de către instanțele de pretutindeni, aflate în lipsă acută de mijloace – și de către servicii de anchetă, absente momentan, sau absorbite de alte priorități. Norma ISO de prevenire a corupției, publicată în toamna anului 2016, suscită interesul multor companii, care văd oportunitatea unei mai bune valorizări a fondurilor de investiții, un subiect în legătură cu care și BPI (Banque publique d’investissement, companie mixtă pentru finanțarea și dezvoltarea întreprinderilor – n. n.) este sensibil.

Raportul Berger Lellouche, excelent prin franchețea sa și surprinzând prin evoluțiile personale de care a dat dovadă, este valoros doar prin consecințele posibile și prin contra-măsurile pe care viitorul Guvern le va lua; este interesant că sugerează o cale diferită de abordare decât supunerea – confruntarea. Dacă Franța nu are mijloacele, atunci Uniunea Europeană le are. Sancțiunile anunțate de către comisarul Margrete Verstaeger împotriva Apple și a practicilor sale de optimizare fiscală în Irlanda arată calea unei reacții europene la ceea ce poate fi numit doar o deturnare americană; asta ilustrează o cale care a fost împrumutată, după ce a fost urmată cu succes de chinezi, care au fost capabili să facă să înțeleagă Statele Unite că nu se pune problema ca americanii să facă legea în întreprinderile lor. Câteva încarcerări bine calculate ale unor directori de companii americane, unele măsuri de represalii împotriva intereselor americane și mai presus de toate, catalogarea contabilității întreprinderilor ca  „secret de stat“, a cărui divulgare este pasibilă de pedeapsa cu moartea – au fost de o certă eficiență. Va ști Uniunea Europeană să urmărească și să amplifice activitatea Comisarului, asta chiar în momentul în care ratificarea CETA (acordul de liber schimb cu Canada) deschide ”bulevardul” arbitrajului companiilor americane, despre care negociatorul european pare să fi uitat că acestea sunt toate prezente în Canada, așa încât CETA s-a dispensat de TTIP (Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții) – și va avea aceleași consecințe – să asigure supremația companiilor private și a investitorilor asupra națiunilor și statelor?

În concluzie …

Este util să se clarifice logica dezvoltată de către autoritățile americane. Deoarece este susținută de logica financiară și economică – lumea ar fi mai simplă dacă o singură lege s-ar aplica peste tot! Autoritățile americane excelează în a răspândi dilema: noi sau China! Mâine, fără îndoială, se va cere mobilizarea împotriva creșterii puterii exigențelor chineze, împotriva propriilor lor reguli de joc și a ingerinței lor, cum de altfel trebuie mobilizare împotriva oricărui universalism care pretinde a uni lumea și care nu este decât expresia provinciilor care se cred întreaga lume.

Cât valora Alcatel pentru China, cât valora Alstom Energy pentru China? Mult, fără îndoială, dar nu în asta constă dezbaterea. Chestiunea e că indiferent dacă e vorba de Statele Unite, China sau de insulele Tuamotu, alegerea Franței trenuie să fie alegerea francezilor, alegeri care servesc intereselor Franței și ale francezilor, numai pentru ei, în primul rând pentru ei. Iar dezbaterea este că, potrivit celor spuse de Claude Lévi-Strauss, sunt barbari doar ce cei care cred că există barbari – și unilateralismul american ne aruncă într-o nouă barbarie. Ce este oare civilizația, dacă nu atenuarea diferențelor?

Trebuie să căutăm mai departe – și să începem evaluarea intereselor. China a știut cum să închidă ușile procurorului american. India, Rusia procedează la fel. Și țările din Organizația de Cooperare de la Shanghai dispun de sisteme de compensare, de plată și de regulamente internaționale și chiar de o piață de aur, fără nici o legătură cu dolarul, cu teritoriul american, și făr nici o dependență de autoritățile SUA. Rusia impune ca hosting-ul serviciilor online, care au acces la datele cetățenilor ruși, să aibă serverele de date situate în Rusia. Aceasta înseamnă că o companie poate lucra cu două treimi din populația lumii – și în curând cu jumătate din economia mondială – fără a se expune acțiunilor procurorului american. Deci, pariul poate fi făcut; câți ani trebuie până când o bancă europeană, înainte de o companie din CAC40 (primele 40 de companii listate pe Bursa din Paris), înainte ca un IMM ”gazelă” (nou înființată, cu creștere rapidă) fac alegerea lor și, cu toate riscurile luate în considerare, va decide să rupă orice legătură cu Statele Unite ale Americii – și să plece să descopere restul lumii?

Rezultatul jocului de supunere, de ascultare, la care orgoliul hiperputerii condamnă SUA, este mai incert ca niciodată acum, după alegerea lui Donald Trump. Pentru că apare o perspectivă total diferită; aceea că Statele Unite ale Americii pun ele însele capăt unei politici anticorupție pe care candidatul ales a calificat-o „stupidă și nerealistă“ în timpul campaniei sale. Rămâne atunci în seama statelor cele mai agile să demonteze legislațiile de import, iar ceilalți n-au decât să se adopte o mină plină de virtute indignată și dezamăgită. Fiecăruia îi rămâne să parieze pe poziția Franței.

http://www.estica.eu/

Anunțuri

2 thoughts on “Herve Jurvin – Colonizarea juridica si libertatea popoarelor. Pentru o nouă ordine juridica.”

  1. Problema convergentei juridice a tarilor supuse e de extrema importanta pentru guvernul mondial. De aceea se pretrec lucruri mizerabile in justitie si economie iar lumea e tinuta sub teroare….pentru ca ni se impun niste legi bazate pe alte principii decat cele crestine firesti. Din condurile juridice se vede ai cui sclavi suntem.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s