Se intampla azi

Italia: „Le oferim pasapoarte europene…”. Acum sa vedem de unde incepe jihadul!

 

Oficialii de la Roma pun piciorul în prag. Italia nu mai poate face față valului uriaș de refugiați și se pregătește să aplice „opțiunea nucleară”, măsură excepțională care are și o bază legală în legislația comunitară.

Copleșită de sosirea masivă a migranților veniți din Africa prin Libia și Marea Mediterană și în fața refuzului celorlalte state europene de a-și deschide porturile pentru navele cu migranți, Italia ia în calcul aplicarea „opțiunii nucleare”, adică oferirea de vize temporare pentru 200.000 de mii de migranți, astfel încât aceștia să poată pleca înspre alte state europene, scrie publicația britanică The Times, citată luni de cotidianul spaniol ABC, potrivit Agerpres.

Informația a fost confirmată de mai mulți oficiali italieni, printre care se numără subsecretarul Ministerului italian de Externe, Mario Giro, și senatorul Luigi Manconi, președintele Comisiei pentru Drepturile Omului în legislativul de la Roma, ei afirmând că posibilitatea acordării unor astfel de vize temporare este la ora actuală ‘în discuție’.

O astfel de măsură excepțională are și o bază legală în legislația comunitară, fiind vorba despre directiva 2001/55, adoptată în anii ’90 pentru a permite refugiaților războaielor din Balcani să se îndrepte către alte țări europene, dar care nu a fost niciodată pusă în practică.

Sute de mii de migranți proveniți din statele Africii subsahariene au debarcat în Italia în ultimii ani după ce au reușit să traverseze Libia ca urmare a haosului ce persistă în această țară de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi.

Numărul migranților ajunși în Italia de la începutul anului în curs se apropie de 100.000, numai la sfârșitul săptămânii trecute încă aproximativ 7.000 debarcând în porturile din Sicilia, unde primarii cer imperativ guvernului să ia măsuri pentru că nu mai au unde să-i cazeze.

Un grup de circa 30 edili au organizat și un protest împotriva sosirii masive a migranților și avertizează de asemenea asupra climatului de tensiune creat în rândul populației locale și asupra riscurilor privind siguranța publică, fiind înregistrate și violuri comise de migranți.

De asemenea, un raport al Departamentului american de Stat relevă că în taberele de refugiați din Italia s-au infiltrat traficanți de ființe umane și crima organizată. Raportul prezentat la Washington evidențiază și alte numeroase nereguli în funcționarea acestor tabere, cum ar fi de exemplu supraaglomerarea lor.

Guvernul de la Roma a cerut celorlalte state europene să-și deschidă și ele porturile pentru a primi navele cu migranți, solicitare deocamdată neacceptată de partenerii europeni. La ultima reuniune a miniștrilor europeni de justiție și interne s-a convenit să fie elaborat un cod de conduită pentru ONG-uri, acuzate tot mai des că trimițându-și navele de salvare foarte aproape de coastele Libiei încurajează astfel migrația ilegală.

http://www.activenews.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s