Se intampla azi

El este gunoiul Voicu, seful Politiei Capitalei si finul infractorul plagiator si mason Petre Toba, prieten cu Clanul Sportivilor! Gunoaiele acestea apara legea? Jegul acesta infect trimite oameni in inchisoare?

 

Adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul şef Marius Voicu, a făcut obiectul unui scandal intern după ce ar fi primit o vacanţă exotică din partea unei firme de turism controlate de către un membru al grupării „Sportivilor”, cunoscut sub numele de Daniel Neacşu. Potrivit unor surse apropiate anchetei, ecourile scandalului s-au stins înainte să afecteze cariera profesională a comisarului Voicu, după ce, în sprijinul acestuia, s-ar fi implicat atât ofiţeri din cadrul DIPI cât şi de la SRI.     

Conform surselor citate, scandalul a izbucnit în urmă cu cinci ani de zile, atunci când Marius Voicu ocupa funcţia de şef al Poliţiei Sectorului 1, fapt care înseamnă peste 30% din suprafaţa capitalei. La vremea aceea, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a apărut informaţia potrivit căreria Marius Voicu a fost plecat în Republica Dominicană într-o vacanţă achitată de firma de turism SC Yda Travel & Tours SRL, companie care îi aparţine lui Daniel Neacşu, zis Dan Cioară, unul dintre membrii temutei grupări a Sportivilor, care controlează sectorul 4 al Capitalei. Ceea ce părea să distrugă cariera lui Voicu s-a dovedit, însă, un simplu foc de paie, în condiţiile în care scandalul a fost muşamalizat rapid, înainte ca informaţiile să răsufle dincolo de zidurile instituţiilor subordonate Ministerului de Interne. Ba mai mult decât atât, Marius Voicu a fost chiar promovat într-o funcţie de adjunct al Poliţiei Capitalei şi i s-au dat în subordine toate structurile de poliţie judiciară care acţionează în Bucureşti şi care au în fişa postului tocmai anihilarea grupărilor de tipul aceleia din care face parte şi Daniel Neacşu.

Gunoiul Ababei – Politia Capitalei: spagi de sute de mii de euro! Gunoaiele dracului imbracate in uniforme albastre si jegoase!

 

Contactat telefonic, comisarul Marius Voicu ne-a declarat: „Eu în Republica Dominicană? Aş fi vrut eu, nu ştiu cine v-a dat aceste informaţii, dar nu sunt adevărate”. Se pare că şi un alt comisar din conducerea Poliţiei sectorului 1, Nicolae Jucălea, fost şef  al secţiei 3 de Poliţie, un apropiat al lui Voicu, a ajuns şi el într-o vacanţă în Republica Dominicană tot prin firma lui Daniel Neacşu. Surse din Poliţia Capitalei spun că în vacanţa exotică din Marea Caraibilor cei doi ar fi fost să se distreze chiar împreună, cu toate că preţul pentru un sejur de 7 nopţi all inclusive se situează undeva între 1000 şi 1500 euro/persoană. Numele lui Jucălea apare de altfel într-un dosar instrumentat de DNA, subalternul lui Voicu fiind mutat între timp de conducerea Poliţiei Capitalei la secţia 25 din sectorul 6 al capitalei.

Neacşu, pe lista traficanţilor de droguri.

Ca dovadă a legăturilor pe care Daniel Neacşu le are cu grupările infracţionale violente, acesta a fost arestat preventiv, în anul 2006, în urma destructurării grupării Sportivilor, alături de infractori deosebit de periculoşi cum sunt Radu Roşca, Robert Nica, Mircea Băluş zis Mircea Nebunu sau Nicuşor Dumitrescu alias Bibiloi. În plus, numele lui Daniel Neacşu şi al firmei sale de turism au fost amestecate şi în afacerea cu droguri în care era implicat Frank Colin, soţul Mariei Marinescu, arestat în Franţa după ce a fost acuzat că a fi condus o grupare de traficanţi de cocaină pe ruta Republica Dominicană – Franţa. Neacşu a fost audiat la sediul DIICOT, la solicitarea expresă a anchetatorilor francezi, după ce, în cursul cercetărilor s-a stabilit că Frank Colin îşi cumpăra biletele de avion pentru Republica Dominicană prin aceeaşi firmă şi anume SC Yda Travel & Tours SRL. Neacşu Adrian şi Rodica Adrian apar ca asociaţi ai firmei cu o cotă de participare de 50% fiecare. În prezent firma este trecută în stare de faliment, însă, pe ultimii cinci ani de zile Cioară nu şi-a declarat situaţiile financiare ale firmei înfiinţate în 2006. „Numai cine îşi permite să învârtă oamenii pe degete şi legile statului poate să facă o inginerie de genul ăsta, care nu este nici pe departe a fi una corectă”, ne-au declarat experţi financiari din cadrul companiei Kiwi Finance consultaţi de AncheteSpeciale.

http://anchetespeciale.ro/comisarul-voicu-a-fost-sponsorizat-de-interlopi/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s