Se intampla azi

Gunoiul acesta de fotografie, colonel in cadrul Jandarmeriei Romane – platit cu 2.500 de euro pe luna!!, este eroul vostru din Piata Victoriei? Le tineti partea paznicilor cu bocanci in picioare din Jandarmerie?

 

Gazele inhalate în plămâni, bastoanele luate pe spate, picioarele şi pumnii încasaţi la ficat şi înjurăturile jandarmilor nu vor fi uitate prea uşor de cei care au fost în Piaţa Victoriei în 10 august. Iar unul dintre cei răspunzători pentru toate astea e colonelul Paraschiv, plătit regeşte din banii noştri. Luna asta, de pildă, el va încasa, inclusiv pentru bătaia dată vineri, 8.000 de lei.

„Măcelarul” în alb. Aşa l-au numit oamenii pe colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Ca un dirijor, el şi-a condus echipa la luptă, în 10 august, când a avut loc mitingul Diasporei. O luptă nedreaptă, între jandarmi dotaţi cu bastoane, gaze, fumigene, spray-uri lacrimogene şi scuturi, şi oameni cu mâinile goale. Nimic nu a contat însă pentru „dirijorul” Jandarmeriei, care avea ordine clare, pe care, acum, nu şi le mai asumă nimeni.

Cert este că pentru bătaia şi gazele pe care le-aţi încasat vineri în Piaţa Victoriei şi, cu siguranţă, pentru multe alte acte de eroism, colonelul Paraschiv va fi plătit regeşte şi luna asta. Potrivit declaraţiei sale de avere, din 2017, el a încasat un salariu anual de 93.735 de lei, ceea ce înseamnă 7.800 de lei pe lună. În acelaşi act, apare faptul că împreună cu soţia sa deţine un teren agricol de 2.500 mp, cumpărat în anul 2007 şi un teren în intravilan de 1.100 mp, cumpărat în anul 2011.

Gunoiul Iorga, maior in cadrul Jandarmeriei Romane, domiciliat in Berceni si amic cu Robert Nica din Clanul Sportivilor: un psihopat burtos care a calcat in picioare mii de oameni! Jegul acesta este eroul vostru din Piata Victoriei?

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/08/15/jandarmeria-romana-cel-din-dreapta-indicat-de-mine-cu-sageata-rosie-este-maiorul-iorga-din-berceni-tatal-a-doua-fete-si-amic-cu-robert-nica-din-clanul-sportivilor/

 

«A executat ordine. Totul a fost premeditat»

De asemenea, el este titularul unui apartament de 80 de metri pătraţi situat în Bucureşti, iar soţia sa mai deţine un apartament de 220 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2011. Conform declaraţiei de avere, colonelul mai avea la acea vreme două maşini, un Renault Laguna şi un Matiz.

Despre colonelul Paraschiv, care are şi un doctorat în domeniul instruirii forţelor speciale, psihologii spun că este doar o marionetă a celor care, de fapt, au pus la cale nenorocirile din 10 august

. „Şi coordonatorii au constrângerile lor. Ei sunt îndoctrinaţi să rezolve ordine ale superiorilor, nu să discute. Omul a acţionat la ordin. Ordinul a venit de deasupra lui. Ordinul de folosire a forţei e ordin de ministru direct. Jandarmii care au intervenit în Piaţă nu erau nişte răchiţei. Au ştiut foarte bine ce fac şi au făcut asta ca mijloc de escaladare pentru zilele care veneau. Nu a fost accident că jurnaliştii au fost agresaţi, a fost premeditat. Nimic din ce s-a văzut nu a fost neglijenţă”, a declarat psihologul Gabriel Diaconu pentru Click!

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat ieri, referindu-se la intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, de vineri seară, că nu are ce să-şi reproşeze. „Nu am ce să-mi reproşez, am făcut ceea ce trebuia să facă un ministru de Interne responsabil. (…) Dacă în urma verificărilor sau în urma sesizărilor vor reieşi şi astfel de aspecte, bineînţeles că se vor lua măsuri legale. Jandarmeria şi-a coordonat intervenţia în piaţă sub supravegherea unui procuror militar care a fost în piaţă”, a afirmat Carmen Dan.

A fost sau nu un procuror militar în Piaţă?

În replică, prim-procurorul Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat că la protestul de vineri nu a fost prezent nici un procuror militar în centrul de comandă al Jandarmeriei. La rândul său, Jandarmeria Bucureşti a prezentat ieri un proces verbal de sesizare din oficiu semnat de procurorul Bogdan Pîrlog, cel care s-ar fi aflat vineri în Piaţa Victoriei, încheiat după intervenţia violentă a forţelor de ordine la protest. Documentul conţine antetul Parchetului Militar.

Click! spune

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei. Până acum au fost înregistrate 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane.

https://www.click.ro/

2 gânduri despre „Gunoiul acesta de fotografie, colonel in cadrul Jandarmeriei Romane – platit cu 2.500 de euro pe luna!!, este eroul vostru din Piata Victoriei? Le tineti partea paznicilor cu bocanci in picioare din Jandarmerie?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s