Editorial, Miscarea Legionara

Radu Gyr, anul 1938 – Ingeri pamanteni.

 

Am mai scris, nu de mult, despre sufletul înstelat si ochii de tămâioare limpezi ai copiilor nostri.

Si spuneam, atunci, că prichindeii ăstia de azur îmi vin in minte mai ales in ceasurile brumate cu tristeti, când inima e un violoncel rănit iar condeiul ar vrea să mustească un strop de sânge in vârful lui… O, da, atunci – mai mult decât oricând – ochii copiilor, pâlpâind lumini si aurori, sosesc să însenineze gând, frunte si scris. Uite, văd cum se destramă, in jurul meu, elegiile, si cum se redeschid, solare, zările mohorîte: o imagine proaspătă de copil bucălat îmi surâde. Dacă ati stii câtă primăvară aduce in casa i si in suflet un piciu de-o schioapă cu vorbe mici si nasul cat o alună ! Pasii lui sunt pasi de pitic venit dintr’un basm floral. Gesturile lui sunt de zăpadă. Gurita poceste încântător cuvintele si amestecă naivitatea lor cu cer…

Iar când obrazul lor se culcă, aerian aproape, pe mâna ta trudită, brazdele fruntii ti se topesc in zâmbet si in odae începe să ningă cu fulgi îngeresti.

Mi-aduc aminte de atâtea amărăciuni si desnădejdi care mi-au colindat, cu tristă stea de venin, sub ferestrele vietii.

De-atâtea ori pâinea luată, pentru crezul meu, dela gură; de-atâtea ori pustiul zilei de mâine, în fată; de-atâtea ori pasii mei urcând, cu greu, peste “muntele suferintii” sau glesnele sfâsiate prin “pădurea cu fiare sălbatice”… In acele durute clipe de plumb, numai făptura copilului meu mi-aducea liniste si limpezime. Genele fetitei clipeau, mătăsoase; si nădejdile-mi cresteau noui si puternice. Bratele ei imi cuprindeau, colan de lalele, gâtul, si totul redevenea cântec, dor de viată si de biruintă…

Nefericiti sotii care nu găzduesc, in casa lor, lumina unul copil! Nefericite femeile care n’au îngânat, o singură dată, un cântec de leagăn, si n’au veghiat, o singură noapte, lângă două mânute cât niste colibrii de portelan si lângă un căpsor blond, ciufulit de lună! Nefericiti bărbatii cari se intorc, seara, supti de istoveală si de lupta crâncenă cu viata, si nu sunt întâmpinati, in prag, de ciripitul păduret de mierlă al unui prichindel rupt dintr’o ramură de visin înflorit!

Mi se strânge inima de groază când mă gândesc cu câtă usurătate aleargă unele – cele mai multe – sotii tinere după asasine “interventii chirurgicale”, si cu cât cuget mort consimt bărbatii lor la sfârtecarea micului mugur îngeresc de viată…

In Bucuresti, ca si in orasele de provincie, – cu toată legea severă, care opreste crima avortului – se află încă sute de pipergali.

Sute de pipergali si sterni, alături – din nenorocire – de zeci de medici români – trăesc din mădularele ciopârtite ale micilor vieti ce n’au ajuns încă la vârsta unui crin.

Se practică încă, pe-o scara întinsa, avortul, in cele mai ucigase conditii.

Va reamintiti cu cât a inumană ferocitate a fost aruncat in sobă, anul trecut, trupusorul, abia viabil, al unui prunc si topit pe jeratecul din teracota pipergalului asasin? Nu vi se cutremură fiinta?

De ce atâta frivolitate în căsniciile atâtor insi, care, pentru a nu-si “complica existenta”, preferă, cu seninătate, să aibă pe constiinta omătul însângerat al unui prunc ucis prin avort? Viata este, desigur, grea. Dar ea trebue luată de piept.

Trebue o trăire adâncă, răzbită, luptată… Pentru ticăloasa voluptate de-a putea merge, comod, la cinematograf, ori de-a cutreera Calea Victoriei, cu lungi contemplări la vitrinele magazineler, tinerele sotii nu trebue să sacrifice însăsi rostul lor in viata familiei si în viata Neamului.

Si bărbatii la fel. De-ajuns cu bodegile si prelungile aperitive. Alta este adevărata viată conjugală, decât aceia de-a te vedea “salvat” de eventuala “povară” a copilului prin câteva mii de lei aruncati unui stern sau altui bestial profesionist de acest fel.

In casele noastre, ne trebue îngeri pământeni. Pentru însăsi consolidarea familiei. Pentru misiunea ei însăsi. Pentru seninătate. Si încă pentru ceva: pentru a creste vlăstare noi, în altă lumină morală, Neamului nostru drag…

Miscarea Legionara

Mircea Eliade, anul 1938 – Provincia si legionarimsul.

 

Mã întorceam, mai zilele trecute, cu câtiva prieteni si camarazi din centrul orasului Cãlãrasi spre garã. Bulevardul era slab luminat: doar câteva felinare obosite. Umezealã, ceatã, noroi. Si sentimentul unei nelãmurite pustietãti; parcã ne aflam undeva la sfârsitul lumii, izolati de ceilalti oameni, departe de luminã si de “civilizatie”.

Mi-am dat atunci seama de nesfârsitele posibilitãti de creatie ale unui artist provincial. Cum de nu le foloseste nimeni? Cum de nu întelege nimeni lectia aceasta de realism pe care provincia ne-o tine necontenit la dipozitie? Unde poti privi mai limpede, fatã în fatã, realitatea – decât pe acest bulevard din Cãlãrasi într-o noapte cetoasã si umedã de Februarie? Peisajul acesta te sileste sã renunti la orice bovarism. Bulevardul acesta îti vorbeste mai mult si mai precis despre singurãtatea omului si despre demnitatea lui decât o bibliotecã întreagã.

E de mirare cã scriitorul provincial n-a folosit încã lectia de realism a peisajului sãu natal. Este mai adevãratã aceastã Românie virilã, asprã, sãracã si întunecatã – pe care provincia ne-o aratã în toatã sãlbatica ei frumusete – decât România romantelor învechite, a tristetelor crepusculare, a amorurilor defuncte. Nicãieri nu întelegi mai repede si nu simti mai categoric lipsa de semnificatie a unui “amor defunct” si a frunzelor ofilite – decât într-un oras de provincie. Aici, ca sã poti supravietui, trebuie sã deschizi bine ochii, sã privesti realitatea fatã în fatã.

A fost o vreme când, în România, “realitatea” însemna cariera si oportunismul politic – iar “idealul” era identic cu melancolica abandonare în voia destinului. Atunci, erai aproape dator – asa te învãta literatura moldoveneascã – sã visezi si sã te predai.

Cred cã astãzi încep sã se schimbe lucrurile. Astãzi “idealismul” te sileste sã cauti si sã accepti realitatea. Asta nu înseamnã oportunism si politicianism; ci, dimpotrivã, sã-ti dai seama de conditia româneascã. Sã întelegi cã suntem o tarã sãracã, cu oameni sãraci, cu viatã asprã. Sã întelegi cã din aceastã viatã asprã si cu acesti oameni sãraci se pot face totusi lucruri dumnezeiesti. E destul sã aibi curajul de a privi realitatea fatã-n fatã – pentru ca nici un peisaj si nici o melancolie sã nu te mai poatã “rata”.

Într-adevãr, unde se duce lupta în conditii optime, dacã nu pe aceste bulevarde întunecate si înecate sub ceatã? Aici rãmâi singur. Nu mai este nimeni sã te ajute, sã te pãcãleascã. Nici un confort, nici o reverie. Singur în realitate. O perfectã terapeuticã sufleteascã. Si cea mai bãrbãteascã. Îti dai, aici, bine seama de fortele tale. Poti rezista? Esti destul de tare? Nu ti-e fricã de singurãtate, de ploaie, de noroi, de plictisealã, de tristete? Asta înseamnã o luptã în conditii optime: când lupti singur, cu desãvârsire singur.

Dar tocmai aceastã izolare în mijlocul realitãtii fructificã întrega ta viatã. Prins de “vârtejul luminilor”, cum se spune prin romane, mãcinat de iluzia confortului, a luxului, a reclamelor colorate si a barurilor de noapte – îti pierzi timpul într-o agreabilã imbecilizare colectivã. De multe ori îmi vine sã râd când surprind invidia cu care provinciali vorbesc de cutare cucoanã frumoasã cã “s-a mutat la Bucuresti”, sau de cutare cãrturar cã “si-a vãzut visul cu ochii”: stabilirea în metropolã. Aproape toti oamenii acestia trãiesc iluzia cã schimbarea peisajului aduce cu sine “salvarea” vietii. De fapt, imbecilizarea si ratarea în capitalã se consumã si mai rapid. Problema centralã nu stã în mediu. Salvarea sau ratarea vietii omenesti depinde foarte mult de puterile omului…

Sunt destule semne cã lucrurile se vor schimba. Legionarismul aduce o schimbare radicalã a mentalitãtii provinciale. Când educatia legionarã va da roade, se va vedea cã sensul vietii nu este parvenirea, cariera cu orice pret. Marea revolutie legionarã schimbã centrul de gravitate al fiintei românesti: din afarã, înlãuntru. Când oamenii nostri îsi vor da seamã cã o viatã nu se “realizeazã” prin cuceriri de onoruri si ranguri sociale; când în locul parvenitismului cu orice pret, al egoismului si al “luptei pentru existentã”, vor naste în sufletele noastre alte “idealuri”, de jertfã anonimã, de muncã nestiutã, de eroism nerãsplãtit – toate acestea pornite dinlãuntru, pentru nutrirea fiintei noastre, pentru demnitatea noastrã – atunci peisajul, confortul, mediul si celelalte valori exterioare nu vor mai exercita funesta lor influentã, pe care o exercitau pânã mai dãunãzi.

Una din afirmatiile revolutionare ale crestinismului era aceasta: nu existã om, oricât de jos ar fi cãzut el pe scara valorilor morale si religioase – care sã nu fie îndreptãtit sã-si nãdãjduiascã mântuirea. O astfel de afirmatie revolutionarã face si legionarismul: nu existã loc în tara româneascã unde sã nu-ti poti realiza, pânã la maxima ei fructificare, viata. Legionarismul va pune capãt complexelor de inferioritate ale provinciei. Într’adevãr, idealul legionar, idealul de asprã spiritualitate crestinã – poate fi trãit oriunde în mijlocul comunitãtii românesti. În ceasul când se destramã iluzia unei metropole “salvatoare” prin “mediul”ei, în ceasul când simplul fapt de a te gãsi în aceastã metropolã nu implicã un merit deosebit sau un noroc personal – nu va mai exista nici obsesia “ratãrii” în provincie. Pentru cã “ratarea” aceasta nu va mai fi judecatã dupã criterii exterioare: parvenire, succese personale, bogãtie etc. Ratatii vor fi acei care nu si- au putut gãsi un sens existentii lor proprii, care n-au rodit nimic si nicãieri…

As fi vrut sã închei aici observatiile asupra fenomenului provincial. Primesc însã câteva scrisori care deschid noi paranteze si pun noi întrebãri. Continuãm deci.

Miscarea Legionara

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces din ordinul regelui Carol al II-lea

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamatã Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropati din cimitirele lagãrelor si înhumati crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.

Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, la cimitirul din Predeal, 1940

În cimitirul Mãnãstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rãmãsitele elitei legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca si cenusa celor incinerati de autoritãtile asasine la crematoriul din Capitalã: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.

Dupã instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autoritãti atee, troitele ridicate în memoria eroilor distruse, crucile arse si pângãrite.

LISTA LEGIONARILOR ASASINAȚI ÎN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

Din Calendarul „Cuvântul” 1941

Noaptea de 21 spre 22 Septembrie 1939 sfințește cu sângele ei cea mai mare jertfă eroică din istoria Românilor. 252 legionari, pentru credința lor în opera Căpitanului și în destinul mântuitor al generației de astăzi, au fost asasinați săvârșindu-se astfel o crimă împotriva întregului neam românesc. Legionarii cei mai destoinici, din toate unghiurile țării, din sate și orașe, au adus cu slava morții lor întemeierea României Legionare. Spiritul lor trebuie să trăiască în făptuirile noastre. Sângele lor și durerea să o simțim necontenit. Numai astfel le vom da mărirea care li se cuvine. Căci ei sunt: Prezenți, Prezenți, Prezenți, în viața de astăzi și de-a pururi a României Legionare.

Penitenciarul Râmnicu Sărat

Cantacuzino Alexandru, avocat, București;
Totu Nicolae, avocat, București;
Clime Gheorghe, inginer;
Tell C. Alexandru, avocat, București;
Furdui Gheorghe, profesor, București;
Bănică Dobre, ad-tor ziar, București;
Polihroniade Mihail, avocat, București;
Craja Paul, medic, București;
Simulescu Sima, profesor, București;
Apostolescu Gheorghe, comerciant, București;
Istrate Gheorghe, abs. acad. com., București;
Banea Ioan, medic, Cluj;
Serafim Aurel, inginer, București.

La Spitalul Militar Brașov

Cotigă Traian, avocat, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Ionică Eugen, inginer, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Șiancu Emil, ofițer rez. Cluj, Penit. Sp. R. Sărat;
Proca Gheorghe, monteur Domnița Maria (Bacău), cu domiciliul obligator la M. Ciuc;

Pihu Grigore, funcționar București, Dom. obl. Vaslui;
Sușman Iuliu, funcționar, București, Dom. obl. Vaslui;
Herghelegiu Ion, avocat, Bacău, Dom. obl. M. Ciuc.

În Lagărul de la Vaslui

Spânu Iordache, student, București;
Clime Traian, student, București;
Gârcineanu Victor, avocat, București;
Teodor Tudose, avocat, Iași;
Polisperhon Supila, student, București;
Boboc Constantin, student, București;
Goga Mircea, student, București;
Popescu Spiru, student, Frăsan-Durostor;
Comănescu Nicolae, student, Ploiești;
Calapăr Mihsi, abs. teol., Negrești-Neamț;
Belgea Ioan, bibliot., București;
Popescu Vasile, f. profesie, București;
Antoniu Ioan, avocat, București;
Stahu Teodor, avocat, Fălticeni-Baia;
Cârdu Valeriu, ziarist, Oravița Caraș;
Moțoc Mircea, student, București;
Răcman Gogu, student, Hodivoaia-Vlașca;
Teohari Mircea, student, București;
Bujgoli Spiru, lic. lit., Frăsani-Durostor;
Moraru Alexandru, student, Dej-Someș;
Rioșeanu Petre, dir. Nitrogen București;
Constantiniu Dorin, contr. S. T. B., București;
Dobre Radu, rnanip. S. T. B., București;
Danielescu Josim, student, Ploiești;
Nicolicescu Gheorghe, elev, ing., București;
Borzea Virgil, student, Brașov;
Caratașu Chiriac, student; București;
Busuioc Ioan, student, București;
Maricari Nicolae, locot. ref., București;
Tucan Boris, viticultor, Hârtop-Tighina.

București

Dumitrescu Dumitru, avocat, Ploiești;
Popescu Cezar, student medicină, originar Ploiești;
Popescu Traian, student Drept, originar Ploiești;
Moldoveanu Ion, student Politehnică, originar Ploiești;
Ionescu R. Ion, student Drept, originar Ploiești;
Vasiliu Ion, desenator, originar Ploiești;
Ovidiu Isaia, fotograf, București M. Brătianu 34;
Stănciulescu Marin, lăcatuș, București, Bd. Brătianu 24;
Paraschivescu Gheorghe, student Politehnică, București Bd. Brătianu 24;

Dragomirescu Victor, abs. Politehnică, din închisoarea Văcărești.

În Lagărul de la Miercurea Ciucului

Stegărescu Constantin, contabil, București Ilfov;
Borzea Titus, student, Brașov;
Rădulescu Virgil, gazetar, București;
Enescu Ioan, student, București;
Micu Augustin Liviu, inginer, Timișoara;
Macoveschi Ioan, desenator, București;
Pavlescu Alexandru, avocat, București;
Biriș Ovidiu, avocat, București;
Susai Vasile, lic. Drept, București;
Felecan Vasile, ajust. mecanic, București;
Prodea Nicolae, lăcătuș, București;
Grama Iosif, student, București;
Miter Ioan, student, Caransebeș;
Popescu B. Anton, funcționar, Băile Herculane;
Noaghiea Gh. Virgil, student, Caransebeș;
Tiponuț Gheorghe, elev liceu, Oradea;
Nuțiu Aurel, student, București;
Teodorescu Gheorghe, sculptor, Ploiești;
Todan Coriolan, student, Fibiș-T. Torontal;
Ducaru Dumitru, subing., Râșnov-Brașov;
Ungureanu Corneliu, lic. litere, Craiova;
Corbeanu Vasile, student, Bragadiru-Ilfov;
Coman Constantin, student, Bragadiru-Ilfov;
Popa Tiberiu, stud., Bragadiru-Ilfov;
Popescu Marin, stud., Cumpăna-Constanța;
Vilmuș Adam, bucătar, Iași;
Dorca Afilon, abs. Teolog., Velișoara-Severin;
Cioflec Marius, student, Timișoara;
Benec Constantin, funcționar CFR, Ohaba-Mătnic Severin;
Gheorghe Constantin, student, Stupini-Brașov;
Strugaru Nicolae, avocat, Iași;
Constantinescu Dimitrie, abs. med., Iași;
Dobrin Liviu, abs., med., Arpașul de Jos-Făgăraș;
Zus Radu, student, Cernăuți;
Buhai Vasile, student, București;
Iordache N. Nicoară, asistent univ., București;
Raicu Const., licențiat, Iași;
Stamate Eugen, student, Iași;
Zanche Petre, funcționar, Iași;
Gârcineanu Florin, lt. ref., București;
Vasiliu Gheorghe, lt. ref., Iași;
Filipov Vasile, comerciant, București.

În restul țării

Jud. Durostor: Nicolae Nastu, Costică Manganița și Dionisie Memu.

Jud. Timiș Torontal: Udrea Teodor, Dragomir Gheorghe și Cocora Alexandru.

Jud. Caliacra; Petre Caranica, Chițu M. Popescu și Dumitru Covache.

Jud. Gorj: Constantin Șerban, Căpitanul Gh. Munteanu și preotul Motomancea Grigore.

Jud. Constanța: preotul Chivu Ion, Chiriazi Constantin, preotul Mocanu Staicu și preotul Secăreanu Ion.

Jud. Putna: Vasile State, Nicolae Voinea și Petre Marin.

Jud. Vâlcea: preot Aurel Nicolaescu, Dumitru Diaconescu și Nicolae Vasilescu de pe teritoriul urban.

Jud. Lăpușna: Diaconescu Vasile, Florescu Sergiu și Palamarciuc Ioan.

Jud. Bacău: Condopol Mircea, Mandache Alexandru și Antonovici Constantin.

Jud. Mehedinți: Gheorghiu Victor, Matici Marin și Geacu Petre.

Jud. Argeș: Ioan Pielmuși, Olteanu Vasile și Traian Amzăr.

Jud. Cluj: Cuibus Petre și Erimia Nicolae.

Jud. Prahova: Alexandru Cojocaru și Filip Dumitru.

Jud. Dolj: Nicolae Horculescu, Ilie Poenaru și Ioan I. Ștefanache.

Jud. Bihor: Cosma Lazăr și Jude Dumitru.

Jud. Roman: Creangă Vasile.

Jud. Vaslui: Gheorghe N. Volocaru.

Jud. Brăila: Bobota Teodor și Ioan Udrea.

Jud. Cahul: Borzac Lazăr, Băleanu Ioan și Cerbu Iancu (asasinați ulterior).

Jud. Neamț: Nicolae Malinici, Vasili Avădanei și Vasile Puiu.

Jud. Olt: Găman Florea, Dumitru Mânzu și Gheorghe Preda.

Jud. Fălciu: Ioan Codreanu, Nicolae Emil șl Croitoru Vasile.

Jud. Teleorman: Abagiu Dumitru și Aristotel Cristea.

Jud. Ialomița: Manolescu Grigore, Constantin Constantinescu și Traian Badea.

Jud. Dâmbovița: Nițescu Petre, Lungu Ioan și Gălmeanu Ioan.

Jud. Dorohoi: Gheorghe Surugiu, Gheorghe Barbu și Ioan Honceru.

Jud. Turda: Cucerzan Constantin, Nichita Augustin și Tonceanu Gheorghe.

Jud. Bălți: Condratiuc Alexe, Ursache Victor și Ioan Gherman.

Jud. Brașov: Faur Ioan, Bordeianu I. Lehaciu, Papacioc Radu și Nicolici Nicolae.

Jud. Mureș: Rusu Iacob, Paletaș Francisc și Pădurean Nicolae.

Jud. Hotin: Vasile Dobuleac, Teodor Dubovinschi și Iacob Soroceanu.

Jud. Cernăuți: Pisarciuc Silvestru, Regwald Francisc și Molotiuc Ioan.

Jud. Severin: Ghinda Gheorghe, Galescu Pavel și Damaschin Sârbu.

Jud. Sălaj: avocatul Burcaș Augustin.

Jud. Ciuc: Duma Iosif, Caranica Ioan și Mircea A. Ilie.

Jud. Tighina: Heidenrech Wladimir, Căldare Constantin și Coragancev Ioan.

Jud. Năsăud: Tonea Simion, Cornel Girigan și Tolan Alexandru.

Jud. Cetatea Albă: Ioan Vlădău, Paucă Dumitru și Damian Curoglu.

Jud. Tecuci: Căsăneanu Gheorghe, Spirache Teodorescu și Baciu Vasile.

Jud. Muscel: Nerasan (av. Câmpulung) și Ioan Stancu.

Jud. Covurlui: Costăchel Popa, Asasinat ulterior; Tudor Croitoru și Gheorghe Potolea.

Jud. Soroca: Levițchi Ștefan, Șciucă Boris și Criclivai Azare.

Jud. Arad: av. Maduta Ioan, Bulboacă Ioan și Julan Ilie.

Jud. Maramureș: Butnaru Ioan, Chirculiță Dumitru și Belidcan Mircea.

Jud. Iași; Elena Bagdad, Nicolae Dănilă și pr. Leonid Miron.

Jud. Hunedoara: Popa Petre, Cornea Gheorghe și Sârbu Nicolae.

Jud. Orhei: Zalupcescu Grigore, Mocanu Andrei și Răileanu Naum.

Jud. Romanați: Niculescu Gheorghe și Oprovici Horia. (Teritoriul urban).

Jud. Suceava: Reuț Ioan Neculae.

Jud. Buzău; Voinea M. Constantin.

Jud. Trei Scaune: Ing. Lascăr Gheorghe, Vrânceanu Gheorghe (asasinat ulterior).

Jud. Botoșani: Vasile Iftimuță, Mihai Grigoriu și Gheorghe Mancoș.

Jud. Satu-Mare: Bozinteanu Victor și Spiridon Jitaru.

Jud. Câmpulung (Bucovina): Irimiciue Valerian, Țăranu Traian și Cozan Luchian.

Jud. Târnava Mică: Bârza Gheorghe, Prus Ioan și Codrea Nicolae.

Din aceste relatări oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București 10 legionari; spitalul Militar Brașov 7 legionari; Lagărul de la Miercurea Ciucului 44 legionari; Penitenciarul Râmnicu Sărat 13 legionari; Lagărul de la Vaslui 31 legionari și în restul țării 147 legionari. Deci un total de 252 legionari numai într-o singură noapte.

Ceilalți eroi și martiri asasinați în timpul prigoanei din 1938 – 40 sau omorâți pentru credința lor Legionară în anii anteriori, au fost pomeniți în Cronologia legionară. Unora însă, nici până astăzi nu li s-a putut preciza data și împrejurările în care au fost asasinați. Pentru toți Legionarii căzuți pe teritoriul Țării: PREZENT!

Miscarea Legionara, Nationalism

Sa citim din cuvantul Capitanul Codreanu.

 

VASILE CONTA, VASILE ALECSANDRI, MIHAIL KOGÃLNICEANU, MIHAIL EMINESCU, ION HELIADE RÃDULESCU, BOGDAN PETRICEICU HASDEU, COSTACHE NEGRI, A. D. XENOPOL

În paginile care urmeazã, cititorii acestei cãrti vor întâlni cu oarecare surprindere, o serie de extrase din opera câtorva din culmile de gândire, de simtire si de caracter ale neamului nostru, care la 1879 au luptat cu îndârjire pentru drepturile la viatã ale poporului român, înfruntând cu bãrbãtie fulgerele amenintãtoare ale unei întregi Europe.

Desi intercalarea acestor fragmente îngreuneazã si complicã planul de dezvoltare normalã al volumului de fatã, cãlcând regulile impuse în aceastã materie, am redat aceste extrase, nu atât din dorinta de a le întrebuinta ca argumente istorice, ci mai ales pentru considerentul de a scoate din nou la luminã a ceste perle de cugetare si de exprimare ale acelor strãluciti înaintasi pe care conspiratia ocultei iudeo-masonice i-a prigonit, închizându-i cu peceti grele, sub lespezi de uitare, tocmai pentru cã au scris, au cugetat si au luptat ca niste adevãrati uria si ai românismului.

Generatia noastrã, sãrind peste 50 de abdicare practicatã de politicieni în fata primejdiei jidãnesti, se regãseste pe aceeasi linie de credintã, de simtire si de caracter, cu cei de la 1879 si în momentul acestei sfinte întâlniri se închinã cu recunostintã si evlavie în fata marilor lor umbre.

VASILE CONTA

Iatã atitudinea pe care a avut-o în Camera de la 1879 marele Vasile Conta.

Cu 50 de ani înainte, filosoful român demonstra cu argumente stiintifice de nezdruncinat, într-un sistem de logicã impecabilã, temeinicia adevãrurilor rasei care trebuie sã stea la baza statului national. Teoria adaptatã dupã 50 de ani de acelasi Berlin care la 1879 ne impunea acordarea drepturilor la jidani.

De aici se poate vedea subrezenia argumentelor acelora care atacã miscarea nationalã ca fiind inspiratã de noua ideologie germanã, când în realitate, dupã atâtia zeci de ani, Berlinul este acela care intrã pe linia lui Vasile Conta, Mihail Eminescu si ceilalti.

„Noi, dacã nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca natiune.

Este recunoscut, de cãtre chiar aceia care ne atacã azi, cã cea dintâi conditie pentru ca un Stat sã poatã exista si prospera este ca cetãtenii acelui stat sã fie din aceeasi rasã, din acelasi sânge si aceasta este usor de înteles. Mai întâi, indivizii de aceeasi rasã se cãsãtoresc obisnuit numai între dânsii; cãci numai prin cãsãtorie între dânsii se mentine unitatea de rasã pentru toti acei indivizi; apoi cãsãtoria dã nastere la sentimentele de familie, care sunt legãturi le cele mai puternice si cele mai durabile din câte leagã vreodatã pe indivizi între dânsii; si când tinea seama cã aceste legãturi de familie se întind de la individ la individ pânã când cuprind întregul popor al unui Stat, vedem cã toti cetãtenii care co nstituiesc Statul sunt atrasi unul cãtre altul printr-un sentiment general de iubire prin aceea ce se numeste simpatia de rasã. Mai mult de cât atât. Dacã tineam seama cã acelasi sânge curge în vinele tuturor membrilor unui popor, întelegem cã toti acestimembri vor avea, prin efectul ereditãtii, cam aceleasi sentimente, cam aceleasi tendinte si chiar cam aceleasi idei; asa încât, la vreme de nevoie, la ocaziuni mari, inima tuturor va bate în acelasi fel, mintea tuturor va adopta aceeasi opinie, actiunea tu turor va urmãri acelasi scop; cu alte cuvinte, natiune care va fi de o singurã rasã, va avea un singur centru de gravitate; si Statul care va fi format dintr-o astfel de natiune, acela si numai acela va fi în cele mai bune conditii de tãrie, de trãinicie si de progres. Prin urmare, dupã cerintele chiar ale fiintei, cea dintâi conditiune pentru existenta unui Stat este ca poporul sã fie din aceeasi rasã. Ei bine, acest adevãr este acela pe care se bazeazã principiul nationalitãtilor, de care se face atâta vorbã în lumea civilizatã. Acest principiu al nationalitãtilor, se întelege cã nu se raporteazã decât la rasã si nicidecum la ceea ce se numeste supusii aceluiasi Stat, fãrã deosebire de rasã, cãci atunci principiul n-ar mai avea nici o aplicare. Ei bine, acest principiu este atât de adânc înrãdãcinat astãzi în constiinta tuturor oamenilor, fie oameni de Stat, fie simpli cetãteni, încât astãzi toate constituirile si toate reconstituirile de State nu se mai fac în lumea civilizatã decât dupã principiul nationa litãtilor. Apoi sã nu se mai zicã atunci de cãtre publicistii evrei, sau evreofili cã baza Statului ar fi numai simplul interes material comun al cetãtenilor, fiindcã vedem din contrã cã tocmai veacul nostru este acela care a dat nastere principiului nationalitãtilor, tocmai principiul acesta prevaleazã astãzi din ce în ce mai mult…

Este adevãrat cã aceasta nu împiedicã admiterea strãinilor la cetãtenia unui Stat, dar cu oconditiune: ca acei strãini sã se contopeascã în natiunea dominantã; cu alte cuvinte, sã se amestece cu totul, asa încât, la urma urmei, sã rãmânã în stat tot unul si acelasi sânge.

Acestea sunt singurele principii stiintifice ale naturalizatiunii. Asadar, pentru ca naturalizarea sã fie folositoare, rationalã si conformã cu stiinta, ea nu trebuie acordatã decât acelor strãini care se contopesc, care se dispun a se contopi, prin cãsãtorie cu indigeni. Altminterea, întelegeti bine cã dacã s-ar acorda cetãtenia la indivizi care nu au aplicare si nici nu o pot avea. de a se contopi în sângelerasei dominante, atunci ar fi a expune acea tarã la o luptã perpetuã între tendinte contrare.

„Nu zic cã nu se poate ca diferite rase ce ar exista într-o tarã sã aibã câte o datã un interes comun, ca tendintele ereditare ale uneia sã fie deopotrivã favorizate, ca si tendintele ereditare ale alteia de aceleasi împrejurãri. Cât timp aceastã stare de lucruri ar dura, împãmânteniti si pãmânteni ar trãi negresit în pace. Dar împrejurãrile se schimbã si cu ele se poate schimba si interesul diferitelor rase; sidacã nu astãzi, mâine; dacã nu mâine, poimâine, tendintele împãmântenitilor se vor gãsi în conflict cu tendintele pãmântenilor si atunci interesul unora nu se va mai împãca cu interesul celorlalti, si atunci interesele unora nu vor putea fi satisfãcute fãrã sacrificiile intereselor celorlalti; si atunci va fi lupta de existentã între o rasã si alta, vor fi lupte înversunate, care nu vor putea fi terminate decât sau prin dizolvarea completã a Statului sau când una din rase va fi zdrobitã cu totul pentru a rãmâne iarãsi o singurã rasã dominantã în Stat… Ei bine, istoria noastrã nationalã si experientele de
toatã ziua ne-au dovedit si ne dovedesc cã dintre toti strãinii care vin la noi, turcii si mai cu seamã jidanii sunt aceia care nu se amestecã niciodatã cu noi prin cãsãtorie, pe când ceilalti strãini: rusi, greci, italieni, germani, se amestecã cu noi prin cãsãtorie si se contopesc cu noi, dacã nu la întâia generatiune, la a doua sau la a treia, ar în fine vine un timp când nu mai este nici o deosebire întreacesti strãini si noi, nici în privinta sângelui, nici a iubirii de patrie. Nu tot asa este si cu jidanii…

Oricum s-ar pune chestiunea, oricum s-ar interpreta, noi, dacã nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca natiune”.

(Din discursul contra revizuirii art. 7 din Constitutie, tinut la Camera Deputatilor, sesiunea extraordinarã, sedinta de la 4 septembrie 1879 si publicat în Monitorul Oficial cu nr. 201 cu data de miercuri 5 (17) septembrie 1879, paginile 5755 si 5756)

VASILE ALECSANDRI

În timp ce în Camerã, Vasile Conta tinea discursul de mai sus, la Senat, poetul Unirii, Vasile Alecsandri, exprima sentimentul românilor în felul urmãtor:

„Astãzi România se prezintã nouã cu istoria sa în mânã pentru ca noi sã înscriem pe paginile sale sau u milirea si pierderea neamului nostru sau demnitatea si salvarea lui…

În prezenta acestei situatii, fãrã seamãn în analele istorice ale lumii, trebuie sã stim a ne ridica cu inima si cu cugetul la înãltimea datoriei noastre, fãrã patimi, fãrã violente, dar cu spirit linistit, cu patriotism luminat si cu nobilul curaj ce se cere de la oameni chemati a decide soarta tãrii lor…

Ce este aceastã nouã cumpãnã? Ce este aceastã nouã nãvãlire? Cine sunt nãvãlitorii, de unde vin, ce vreau? Si cine este noul Moise, care-i conduce la noul pãmânt al fãgãduintei, asezat de astã datã pe malurile Dunãrii?

Ce sunt nãvãlitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit întru îndeplinirea misiunii sale; sunt adeptii celui mai orb fanatism religios; cei mai exclusivisti din toti locuitorii pãmântului, cei mai neasmilabili cu celelalte popoare ale lumii…

Ce vor ei de la noi?

Sã devie proprietari ai pãmântului acestui popor, iar din vechii stãpâni ai tãrii sã facã niste iloti, precum sunt astãzi tãranii din Galitia si din o parte a Bucovinei.

Tara e frumoasã, îmbelsugatã; ea are orase mari, drumuri de fier, institutii dezvoltate si un popor cam neprevãzãtor, ca toate popoarele de vitã latinã… Ce este mai usor, decât sã substitui locuitorii acestei tãri si de a face din tara întreagã o proprietate israelitã?

Dacã este acesta planul nãvãlitorilor de astãzi, precum totul ne induce a o crede, el probeazã încã o datã spiritul întreprinzãtor al neamului israelit si departe de a merita un blam, el e de naturã a-i atrage lauda si admirarea oamenilor practici.

Blamul s-ar cuveni nouã, românilor,dacã prin nepãsarea noastrã sau prin aplicarea unor fatale si absurde teorii umanitare, am da însine o mânã de ajutor la realizarea acestui plan. Blamul ar cãdea pe capul nostru, dacã înselati de aceleasi teorii, întelese pe dos, sau dominati de o spaimã imaginarã sub influenta unor amenintãri imaginate, am uita cã patria româneascã este un depozit sacru încredintat nouã de pãrintii nostri, pentru ca sã-l transmitem întreg si nepãtat copiilor nostri…

Ce ar zice dar tara întreagã, dacã i-am crea o asemenea situatie în istorie? Ce ar zice românul care s-a luptat voios pentru independenta mosiei strãmosesti?

Tara si-ar întoarce ochii cu durere de la noi.

Românul ar zice: nu-mi mai cereti de astãzi înainte sângele meu , dacã acel sânge vãrsat nu slujeste decât la trunchierea tãrii si la înjosirea demnitãtii nationale.

Pentru aceste considerente, când astãzi România vine cu istoria sa în mânã pentru ca noi sã înscriem pe paginile sale al nostru veto, eu unul rup pagina destinatã pentru înscrierea umilirii tãrii, iar pe cealaltã paginã scriu cu inima mea: demnitatea si salvarea ei!”

(Din discursul contra revizuirii art. 7 din Constitutie, rostit în Senatul României, sesiunea extraordinarã, sedinta de la 10 octombrie 1879 si publicat în Monitorul Oficial nr. 230 de joi 11/23 octombrie 1879, paginile 6552 pânã la 6558)

MIHAIL KOGÃLNICEANU

Iatã pozitia de mândrã tinutã nationalã pe care întelegea sã se aseze în raport cu problema jidãneascã si cu presiunile exercitate din afarã, ministrul de interne Mihail Kogãlniceanu, titular al aceluiasi departament, care astãzi a de venit locul de unde pornesc ordinele de torturã împotriva celor care mai luptãm ca sã ne apãrãm neamul:

„Toti cei ce poartã un interes viu pentru tara lor s-au preocupat a opri exploatarea poporului prin jidovi.

În România, chestiunea jidovilor nu este o chestiune religioasã; ea este o chestiune nationalã si totodatã o chestiune economicã.

În România jidovii nu constituiesc numai o comunitate relig ioasã deosebitã; ei constituiesc în toatã putere cuvântului o nationalitate, strãinã de români prin origine, prin limbã, prin port, prin moravuri si chiar prin sentimente.

Nu este, prin urmare, la mijloc persecutiune religioasã; cãci, de ar fi asa, israelitii ar întâmpina interdictiunea sau restrictiunea în exercitiul cultului lor, ceea ce nu este. Sinagogile lor nu s-ar ridica libere alãturea cu bisericile crestine. Învãtãmântul lor religios, publicarea lor de cult, asemenea nu ar fi învoite.

Toti acei care au vizitat principatele, si îndeosebi Moldova, s-au înspãimântat de aspectul trist, spre a nu zice mai mult, ce-l înfãtiseazã israelitii polonezi care împoporeazã orasele noastre. Când ei au cercetate mai în fond comertul, industria si mediile de convietuire a acestei multimi, acesti cãlãtori s-au spãimântat si mai mult, cãci au vãzut cã jidovii sunt consumatori fãrã a fi producãtori. ªi cã marea, si pot zice, singura lor industrie, este debitul bãuturilor…

Eu nu am scos pe nici un evreu din domiciliul sãu pe simplul cuvânt cã dupã toate legile tãrii, israelitii din România nu au drept de domiciliu la sate, precum acesta este cazul si în Serbia.

Eu am mãrginit închirierea pe viitor de cârciume si accisuri la israeliti, si mai în special, al cei ce se numesc galitiani si podoliani. Mãsura aceasta este întemeiatã pe regulamentul organic si pe legea votatã de adunarea generalã si sanctionatã de Domnul Mihai Sturza si pe care nici o lege posterioarã n-a desfiintat-o pânã astãzi, ba chiar toti ministrii de inter ne si înainte si în urma convietuirii, au ordonat si mentinut aplicarea ei. Dovadã sunt ordinele predecesorilor mei si anume: din 17 si 28 iunie 1861, din timpul ministrului Costa Foru, din 5 februarie 1866, subscris de generalul Florescu, din 11 martie si11 aprilie 1866 cãtre Prefectura de Râmnicul-Sãrat, subscris de PrincipeleDimitrie Ghica etc.

În aceastã situatiune nu un ministru, ci zece ministri, succedându-se la putere, unul dupã altul, n-ar putea face altfel decât ceea ce am fãcut eu si predecesorii mei.

Ministri ai României, ai unei tãri cu un regim constitutional, noi nu putem guverna decât cu vointa natiunii.

Suntem datori a tine seamã de trebuintele, de pãsurile, si pânã la un oarecare punct si chiar si de prejudiciile ei…

Aceasta dovedeste marea iritatiune din partea populatiunilor române, provenitã din grele suferinte si de o legitimã îngrijire, cãci este vocea unei natiuni ce se simte amenintatã în nationalitatea sa si în interesele sale economice. Aceastã voce strãinii o pot înãbusi, dar nu este permis nici unui ministru român, de orice partid ar fi, de a nu o asculta.

De aceea, nu de astãzi, ci de pururea, în tot timpul si sub toate regimele, toti domnii, toti bãrbatii de stat ai României, toti acei ce poartã un interes viu pentru tara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului românprintr-un alt popor strãin lui, prin jidovi”.

(Din comunicarea Ministrului de Interne, Mihail Kogãlniceanu cãtre Ministerul de Externe, în iunie 1869, privitor la chestiunea jidoveascã. Publicatã în „Colectiunea de legiuirile României vechi si noi câte s-au promulgat pânã la finele anului 1870″, de Ioan M. Bujoreanu, Bucuresti, 1873, Noua tipografie a laboratorilor români, partea F. Titlul, dispozitiuni si circulare, capitolul X, paginile 813-816).

 

MIHAIL EMINESCU

„Dacã astãzi, când n-au plenitudinea drepturilor civile si nici pe cele politice, au pus mâna pe tot negotul si pe toatã industria micã din Moldova, dacã astãzi se lãfãiesc înspãimântãtor asupra sesului românesc, dacã astãzi se încuibã în vatra harnicilor olteni, ce va fi oare mâine, când vor avea drepturi egale, când vor avea putinta de a-si zice români, când vor avea înscris în legi dreptul formal cã patria aceasta este a lor tot deopotrivã cu noi!”

(Opere complete, Chestiunea israelitã, pag. 489, Iasi, librãria româneascã Ionescu-Georgescu, 1914. Citat de Alex. Naum)

**

„Prin ce muncã sau sacrificii si-au câstigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetãtenii români! Ei au luptat cu turcii, tãtarii, polonii si ungurii? lor le-au pus turcii, când au înfrânt tratatele vechi capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei tãri, s-a dezgropat din învãluirile trecutului aceastã limbã? Prin unul din ei si-a câstigat neamul românesc dreptul la soare?”

(Op. cit., pag. 481)

ION HELIADE RÃDULESCU

„Nu vedeti dumneavoastrã cã târtanii din Englitera si Franta nu cer drepturi de cetãteni în România, ci privilegii, suprematia; vor fonda o aristocratie a banilor, a vitelului de aur?

Cer aceea ce noi nu putem da pânã la ultimul român.

C red oare târtanii din Englitera si Franta, credeti oare si dumneavoastrã dimpreunã cu dânsii, cã românii se vor uita cu sânge rece la a se stabili între dânsii cea mai sordidã si imundã, cea mai bãdãranã dintre aristocratii, dominatia de martafoi, de jidani, de rusiani ai lui Mamona?

Pe ce cuvânt însã, si pe ce drept se va putea stabili o asemenea abominabilã dominatie înaintea atriului, înaintea portilor secolului douãzeci, unde umanitatea întreagã, afarã de fiii pieirii, se va prezenta ca o mireasã înaintea divinului sãu mire?

Vin târtanii din Englitera si Franta cu dreptul omului bazat de egalitate sã pretindã numai ei privilegiile si suprematie?

Si fiindcã nu pot invoca dreptul acesta, cuteazã, dupã cum le-a plesnit în cap paradoxul de român de ritul israelit , sã-si împingã cutezanta si mai jidãneascã de a ne ameninta cu numele suveranilor Europei!…

Cu ce oare ne vor cuceri jidanii? Cu cantitatea, cu numãrul, cu forta?

Pentru binele ce le-am dorit si le dorim, în numele regenerãrii popoarelor si însusi a evreilor pe pãmântul Palestinei, îi plângem de pietate si le dãm tot sfatul ce le poate da un crestin, – gelos de mântuirea umanitãtii întregi, prin rãnile lui Christ ce din înãltimea crucii ierta pe însisi cãlãii sãi, – sã nu cumva sã încerce la una ca ac easta si nici sã cuteze nici a cugeta, necum a pretinde ceva în aceastã epocã de agitatiune provocatã de îngerii satanei ce i-a indus în tentatiune, sã nu cerce la una ca aceasta cã Dumnezeu stie unde vor ajunge românii în legitima lor si cea mai sacrã dintoate urgiile, apãrându-si drepturile lor ca orice natiune ce îsi are instinctul de conservare!”

(Din „Echilibrul între antithese sau spiritul si materia”, de I. Heliade Rãdulescu, Bucuresti, publicat de la 1859 pânã la 1869, partea III, titlul „Israelitii si Jidanii”, capitolul X, pag. 380-383)

 

BOGDAN PETRICEICU HASDEU

„Asa darã, Talmudul prevede pentru jidani douã cãi de purtare în privinta noastrã:

Dacã sunteti mai puternici decât crestinii, exterminati-i.

Dacã sunteti mai slabi decât crestinii, lingusiti-i…

Însã un om mai slab decât mine, pentru ca sã poatã ajunge odatã a fi mai tare decât mine, trebuie mai întâi sã treacã prin o treaptã de mijloc, în care sã fie egal cu mine.

Acum întelegeti oare ce va sã zicã a acorda jidanilor drepturile asa numite politice?”

(Din „Studii asupra iudaismului”. Talmudul ca profesiune de credintã a poporului israelit, de B. P. Hasdeu, Directorul „Arhivei Istorice a României”, presedintele sectiunii stiintelor morale si politice a Atheneului Român, Bucuresti. Tipografia Theodor Vaidescu, Casa Bossel, nr.34, 1866; pag. 30, 31).

COSTACHE NEGRI

„Jidovimea, adicã 1/7 parte din poporatiunea noastrã totalã, este cea mai tristã leprã cu care ne-au osândit slãbiciunea, neprevederea si venalitatea noastrã”.

(Din scrisoarea cãtre Lupascu trimisã din Ocna, cu data de 12 Ianuarie 1869 si publicatã în vol. C. Negri, „Versuri, prozã, scrisori”, cu un studiu asupra vietii si scrierilor sale de E. Gârleanu, Editura „Minerva”. B-dul Academiei 3, Bucuresti, 1909, pag. 116)

A. D. XENOPOL

Ne permitem a introduce în aceeasi culegere de citate, pãrerea aceluia care a fost marele istoric A. D. Xenopol, profesor la Universitatea din Iasi, aceasta, având în vedere necontestata autoritate stiintificã a savantului care a trãit si a vãzut cu proprii sãi ochi dureroasele realitãti pe care la constatã.

„Dacã un român s-ar hotãrî sã deschidã o prãvãlie, nici un jidan nu-i va trece pragul, fiind astfel ocolit de o clientelã numeroasã, în timp ce românii nu se opresc deloc de la a cumpãra de la jidani. Se întelegedar cã chiar fãrã cartelarea preturilor, rezistenta negustorului si meseriasului român poate fi înfrântã.

Niciodatã un jidan nu va primi în întreprinderea sa un român dacã acesta din urmã ar putea sã învete de la el câte ceva; cãci românii nu sunt primiti în casele jidovesti decât ca slugi sau hamali. Acest sistem de exclusivism persistã cu toatã puterea. Nu se aflã, în nenumãratele ateliere sau prãvãlii ale jidanilor care au întãsat Moldova de la un capãt la altul, nici un singur crestin sau românca ucenic, lucrãtor, contra-maistru, contabil, casier, vânzãtor.

Jidanii practicã deci fatã de români exclusivismul economic cel mai riguros si nu pot renunta la el cãci le este prescris în însãsi religia lor”.

(Din „La question israelite en Roumanie”par A. D. Xenopol, studiu apãrut în „La renaissance latine”, Rue Boissy-d’Anglas 25, Paris, 1902, pag. 17)

Miscarea Legionara

Traian Golea – O activitate puțin cunoscuta a Mișcării Legionare.

 

Revista ” l’Israelite of America ” inca la 3 August 1886 proclama ca „Francmasoneria este o institutie evreiasca, a carei istorie, grade, simboluri si parole sunt evreesti de la început pana la sfarsit.” Intr’o statistica masonica din 1940 se afirma ca „din 670.000 masoni din Europa, 475.000 sunt in Anglia, si din 4,5 milioane de masoni in Intreaga lume, 3,5 milioane sunt In America,” iar „Jewish Chronicle” din Anglia in numarul din Octombrie 1940 afirma ca „Anglia se lupta pentru noi, pentru cauza evreeasca si in aceasta lupta ea este sprijinita de Francmasoneria din intreaga lume.” (Datele de mai sus sunt extrase din „La bete sans nom” , de Charpeleu, – {Printul Mihail Sturdza), – „Les Nouvelles Editions Diplomatique”, 1944).
In ziarul „Le Communiste” din Kharkof, 12 Aprilie 1919, s’a spus ca „Noi putem afirma fara ezitare ca Marea Revolutie Rusa a fost realizata de maini evreesti…. Am fost noi si numai noi cei care au condus Poletariatul rus spre aurora internationala si astazi inca soarta bolsevismului sta in mainile noastre”. Toti istoricii seriosi recunosc ca Comunismul a fost si este creatia teoretica si practica a unor creere si forte financiare evreesti ca arma de lupta atat impotriva sentimentului national cat si a spiritualitatii si civilizatiei crestine. Daca iarasi acceptam ca Rusia cu timpul a scapat de sub controlul rigid al evreilor si ca prin comunism ea urmarea si realizarea vechiului ei vis imperialist si apoi ca acest comunism, prin intreaga sa opresiune statala, totusi n’a putut sa distruga Biserica, atunci intelegem de ce comunismul de tip rusesc trebuia sa cada si realizarea sarcinilor sale a revenit popoarelor anglo-saxone dominate de evrei prin masonerie.
Europa orientala este neascultatoare la consemnele ce vin din Apusul dominat de iudeo-masonii Anglo-Saxoni si în deosebit Sarbii, care nu renunta la nationalismul si la integritatea lor teritoriala, fapt pentru care, cred Evreii, ca ei trebuie sa fie pedepsiti. Trebuie sa dea un exemplu. Si impotriva vointei divine si a popoarelor crestine, America se executa. Bombardeaza o tara, distruge asezaminte omenesti ridicate cu truda dealungul secolelor si omoara oameni nevinovati. Se comporta ca ultime cozi de topor pusi in slujba fortelor cari de secole vor sa-l scoata pe Isus Christos din sufletul si din viata popoarelor, cari vor sa le subjuge economic si sa le transforme in turme de vite ascultatoare.
Astfel Americanii au devenit calaii întregii omeniri civilizate.
Rezistenta Sarbilor la bombardamentele cozilor de topor americane este expresia demnitatii omenesti In Europa. Tot respectul, toata admiratia si intreg sprijinul nostru moral si politic.
–––––
Din cate stiu, Comandantul avea înca de la începutul exilului multe relatii în lumea nationalista a tarilor europene. Inca în 1955, imediat dupa infiintarea tipografiei legionare din Munchen, unde apareau doua foi legionare, lunar „Vestitorii „, si de doua ori pe luna „Exilul Romanesc”, in colaborare cu cercuri nationaliste din Europa rasariteana mai publicam lunar si o revista in limba engleza, „Eastern Europe’s Tribune”. Colaborau permanent la aceasta revista Slovacii prin leaderul lor nationalist Durchansky, Ungurii prin M. Stankovics, Croatii prin Obradovici si nu-mi aduc aminte de numele sarbului, a carui colaborare de altfel a fost ocazionala. Miscarea a fost reprezentata prin Comandantul. Redactor responsabil era Stankovics care stia bine engleza si facea traducerea articolelor. Revista aparea în editura „Vestitorii”. Aceasta revista a Incetat sa mai apara dupa revolutia din Ungaria, Oct. 1956, cand lumea si-a dat seama ca Vestul mai mult sprijina comunismul decat îl combate. Si ca sa termin cu aceasta colaborare cu cercurile nationaliste din Euroopa, mai amintesc ca mai tarziu Miscarea a avut o stransa colaborare cu ABN-ul (Anti-Bolshevic Bloc of Nations), al carei motor erau Ucrainienii. Leaderul Ucrainienilor la inceput a fost Stefan Bandera, care In 1955 (?) a fost asasinat de KGB In Mgnchen, In strada vecina cu Dachauer-Strasse unde functiona tipografia noastra; casele în care locuiam se învecinau prin fundul curtii. Dupa asasinarea lui Bandera de catre un agent al KGB-ului, care apoi a dezertat in Vest si si-a marturisit Insarcinarea avuta din partea KGB-ului de a-l asasina pe Bandera, descriind cu amanunte unde si cum l-a omorIt, ABN-ul a fost condus de Stetzko, fost prim ministru în perioada cat Ucraina a fost libera in cursul celui de al II-lea razboi mondial. Cu Stetzko Comandantul avea relatii politice destul de stranse. Dupa moartea lui Stetzko conducerea ABN-ului a preluat-o sotia acestuuia, doamna Stetzko, cu care au continuat aceleasi bune relatii. Pe doamna Stetzko am cunosut-o personal atat la Congresul WACL tinut la Dallas, cat si la cateva întruniri ale organizatiei Captive Nations din Sudul Floridei, la care participa si dansa în cadrul delegatiei ucrainiene cand se afla prin sudul Floridei. ABN-ul scotea la Mgnchen lunar o revista cu acelas nume. Cu aceasta ocazie si pe aceasta cale îl rog pe camaradul Alexandru Ronnett din Chicago, care a avut o stransa colaborare atat cu ABN-ul ca organizatie cat si personal cu doamna Stetzko, sa descrie Intreaga sa colaborare cu ABN-ul în primul rand, apoi cu WACL, (World Anti-Communist League), sponsorizata de China nationalista si care organiza anual congrese în diferite parti ale lumii, la care Dr. Ronnett a participat destul des ca delegat al Miscarii Legionare. Personal am facut parte dintr’o astfel de delegatie împreuna cu Ion Halmaghi si Chirila Ciuntu doar cand Congresul s’a tinut la Dallas, Texas, USA.
Eu am sosit In Sudul Floridei in Sept. 1974 si aici am dat peste o lume de refugiati din Cuba. Cum mai stiam ceva spaniola din timpul cat am stat in Spania in anii 1957-58, cand impreuna cu Comandantul si cu Georgel Demetrescu am asigurat functionarea emisiunilor in limba romana la postul de radio ” Alerta ” al Falangei, care a acordat Miscarii zilnic o jumatate de ora de emisiune spre tara, mi-a venit usor sa invat spaniola.
La scurta vreme am intrat în contact cu celelalte grupuri de refugiati care faceau parte din organizatia ” Captive Nations „, organizatie instituita In 1952 de catre presedintele Eisenhower pentru grupurile etnice din tarile cazute sub dominatia comunista. Cu aceasta ocazie am luat contact si cu conducerea refugiatilir din Cuba. Ei aveau In Miami o organizatie umbrela, ” JuntaPatriotica Cubana” (Uniunea Patriotica Cubaneza), care inmanunchia toate organizatiile locale din Statele Unite si al carei presedinte era Manuel Varona, fost presedinte al Senatului din Havana Inainte de Castro. Sediul lor ocupa un intreg etaj intr’o cladire si mi-au oferit si mie o camera ca sediu pentru o asociatie a noastra. N’am putut accepta aceasta oferta pentru ca inca nu eram organizati intr’o asociatie. Colonia romana de aici era formata pe atunci Inca aproape exclusiv din oameni veniti in America inainte de era comunista ca sa faca bani. Erau total apolitici. Manuel Varona a fost intalnit de delegatia romana formata din Georgel Demetrescu si Vasile Mailat la Congresul WACL care s’a tinut la Geneva In 1980.
In 1979 In 7, 8 si 9 Septembrie, ” Junta Patriotica Cubana” a organizat in Miami un „Congreso Mundial por la Libertad y la Democracia”, la care am participat cu o delegatie formata din Ion Simicin venit de la Chicago, si Chirila Ciuntu venit din Canada, iar dintre localnici a mai participat si Petre Robu.
Eu am avut o comunicare in care in concluzie am prezentat si cazul Preotului Calciu, care fusese din nou arestat si cazul sau era atunci de mare actualitate:
„….. „Pe plan ideologic, unul din obiectivele regimului comunist este sa-l scoata pe Isus Hristos si intreaga civilizatie crestina din istorie si sa scoata credinta crestina din sufletul omului si din componenta sociala”, cum a fost formulat acest obiectiv de catre Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul vizitei sale In Polonia. Rezultatul acestor stradanii ale regimului comunist, de a eradica religia din viata oamenilor – acest opium al conducatorilor capitalisti pentru masele populare, pentru a le putea exploata cu mai multa usurinta, cum a definit insusi Lenin religia crestina – l-au avut comunistii la primirea extraordinar de entuziasta si de numeroasa ce i-a facut-o poporul polonez Papei, cand milioane de oameni, tineri si batrani, femei si copii, au alergat zeci de kilometri pentru a depune marturie de credinta lor crestina si de a respinge materialismul ateu. Revista americana Newsweek a caracterizat acest eveniment pentru tarile comuniste ca „cel mai important eveniment de la 1945 Incoace” . Aceasta primire care I s’a facut Papei a demonstrat condcatorilor comunisti cat de subred si de exploziv este piedestalul pe care se reazima regimul lor.
In Romania ortodoxa poporul nu are prilejul sa dea expresie pe o scara atat de larga credintei sale crestine datorita autocefaliei Bisericii nationale. Aceasta autonomie permite imixtiunea partidului comunist in alegerea ierarhilor Bisericii In scopul de a o putea reduce la rolul de instrument. Totusi, intensitatea teroarei impotriva religiei crestine de la primele inceputuri ale inscaunarii regimului comunist in Romania si pana astazi, prin interzicerea predicilor In biserici, eliminarea invatamantului religios din scoli, arestarile masive in randul preotilor care refuza sa se conformeze directivelor partidului, cat si mobilizarea la munci obligatorii in timpul slujbelor, ne arata cat este de adanc inradacinata credinta crestina In sufletul poporului roman.
Recent ne-a venit stirea din tara despre arestarea preotului Gheorghe Calciu, care a indraznit sa predice tineretului Evanghelia lui Isus, spunandu-le: „Partidul comunist Incearca sa va sadeasca ura In suflete. Eu va aduc dragostea crestina pe care a propovaduit-o Isus”. Cu asfel de cuvinte se adresa Parintele Calciu tineretului, care se ingramadea la predicile sale pentru a se lasa patruns de chemarea crestina. Cu curajul si abnegatia primilor martiri ai crestinismului, preotul Calciu ataca comunismul frontal, fapt pentru care a fost iarasi arestat. Delegatia romana solicita acest Congres sa ceara guvernului Romaniei sa-l elibereze imediat pe Parintele Calciu si pe ceilalti detinuti politici din Inchisoare…..”
La „Rezolutii” , Capitol IV, Punctul 10, gasim: „Congresul protesteaza impotriva arestarii Preotului Gheorghe Calciu de catre guvernul Romaniei, cerand imediata lui eliberare,cat si a lui Erwin Ludwig din Timisoara si a lui Ilie Dascalu, Oncescu, Alexandru Nagy si Mihail Vlad din Bucuresti.”
La scrisoarea raport asupra participarii noastre la acest Congres, Comandantul imi raspunde la 20 Octombrie 1979:
„Am primit scrisoarea din 29 Sept. si ma bucur de toate ce imi scrii. In primul rand te felicit pentru frumoasa realizare de la Congresul Anticomunist din Miami . Am primit si materialul trimis In legatura cu desfasurarea acestui Congres si interventia delegatiei noastre. Voi face mentiune de acest eveniment In ” Tara si Exilul” .
In ce priveste vestea buna ce mi-o dai, ca ai reusit sa-ti refaci situatia materiala dupa sdruncinul cu mutarea din Mgnchen la Miami si ca esti dispus sa reiei activitatea legionara, ma bucura din toata inima.
Pentru a fi eficace, pentru ca timpul de care dispui si pe care vrei sa-l consacri pentru Legiune sa fie cat mai bine
Intrebuintat, iata recomandarile mele:
1. Lucreaza incet, metodic si prudent. Nu uita ca dusmanii nu dorm.
2. Nu intereseaza atata sa facem propaganda mare cu ispravile noastre (in Buletin apare numai o mica parte a realizarilor noastre), cat mai ales sa punem temelii solide in diferite parti ale lumii pentru o viitoare coalitie mondiala contra comunismului.
3. Actiunea noastra se centreaza acum, (cum ai observat, desigur), mai mult spre exterior , pe plan international, pentru a ne gasi aliati In lumea care gandeste ca noi si care se simte primejduita ca si noi de acelas dusman.
4. Din aceasta perspectiva, faptul ca te-ai asezat la Miami, unde se gasesc o jumatate de milion de refugiati din Cuba, este de cea mai mare importanta. Trebue sa te concentrezi ca relatiile ce le-ai creat cu cubanezii si cu alte grupe nationaliste de acolo sa le amplifici si consolidezi. Trebue sa creezi acolo un centru de lupta anti-comunista legionara si romaneasca, conexata cu toti coreligionarii nostri. Paralel cu lupta romaneaasca trebue sa afirmi si valorile legionare. In America de Sud Miscarea este foarte bine cunoscuta gratie muncii continue a camarazilor din Brazilia mai ales. Avem excelente legaturi si in Chile, Argentina, Bolivia, Mexico, Republica Dominicana.
5. Actiunea ce ai inceput s’o desfasori In Miami cu cubanezii trebue mai tarziu integrata In ansamblul actiunii noastre pentru intreaga America Latina.
6. In ce priveste materialul propagandistic cu care sa facem cunoscute ideile noastre, „Menirea nationalismului” este buna, dar totusi nu este cea mai buna pentru momentul actual. Menirea nationalismului este prea teoretica, prea doctrinara, in timp ce acum avem nevoie de o gandire mai practica.
Celelalte lucrari aparute In spaniola, „Que es elcomunismo”, „El hombre cristiano y la acci[n politica”, si „Que es el nacionalismo” sunt mai bune si mai actuale . Ele mai au avantajul ca sunt deja traduse in spaniola.
Deci eu propun sa te ocupi de acestea si daca poti, sa le reproduci. Incepe cu ” Que es el comunismo”. Ideile din ” Menirea nationalismului ” sunt cuprinse in mare parte in ” Que es el nacionalismo „, dar mai important decat aceste doua ar fi „Tecnica de lucha contra el comunismo” . Am textul in spaniola si ti-l pot trimite. Aceasta lucrare a aparut in portugheza in Brazilia, dar pana acum nu a aparut In spaniola. S’ar putea sa apara in spaniola in Chile. M’au rugat camarazii de acolo sa le dau textul, dar aceasta nu ar impiedeca sa apara paralel si In Miami. Nu am niciun contract cu ei. Daca esti decis s’o scoti, iti trimit imediat textul.
Lumea nu mai citeste astazi volume enorme. Nu mai are rabdare si nici timp. Trebue sa le dam alimente ideologice concentrate. Aceste carti ale mele au acest avantaj.
Bine inteles ca ar fi foarte bine daca ai relua seria despre Basarabia si Ardeal, pentru a vedea lumea ca legionarii se ocupa si de problemele nationale. Dar In acest moment primeaza actiunea ideologica si politica pe plan international. Daca vei citi „Tecnica de lucha contra el comunismo” vei vedea acolo spre ce orizonturi ne Indreptam acum.
Menirea Miscarii acum este de ordin mondial. Ca sa ne salvam neamul , trebue sa luptam pentru salvarea lumii intregi. Cutitul a ajuns la osul tuturor popoarelor. Daca nu se trezesc la vreme, vor avea soarta noastra, inclusv mandra America.
Daca apare revista aceea proiectata de dl Varona, evident ca voi avea grija sa iti trimit un material potrivit planului cu care apare, dar trebue in prealabil sa citesc un numar sau doua pentru a ma putea orienta asupra tendintelor ei.
Interviewul ce l-ai dat la Free Europe trebue sa fi avut unecou mai larg, deoarece numele de Golea este cunoscut in tara.
Nu trebue neglijata nici organizatia legionara locala. Nu stiu cine se ocupa de treburile legionare in Florida. Daca sunteti trei sau patru, strangeti-va ca sa formati un nucleu de actiune. Apoi cu alti romani intocmiti o asociatie locala care sa serveasca de instrument de propaganda a luptei nationale si crestine. In ea pot intra si alti romani anti-comunisti. Fii atent daca din noii veniti nu poti sa faci prieteni si mai apoi sa-i incadrezi In Legiune pentru a asigura supravietuirea Miscarii.
Cam asta am avut sa-ti scriu. Voi raspunde imediat la toate intrebarile ce mi le vei pune in legatura cu activitatea de acolo, care este foarte importanta.”
„Dumnezeu sa te ocroteasca”. TLC
Stiu ca în Spania Comandantul se bucura de multa consideratie din partea cercurilor nationaliste, a Falangei si in deosebi a organizatiei politice „Fuerza Nueva „, condusa de Blas Pinar, care scoteau si o revista cu acelas nume de mare prestigiu in lupta impotriva marxismului….. In special cu acestia din urma Comandantul a avut o colaborare stransa. Ei organizau intruniri la care Comandantul era invitat sa conferentieze pe teme legate de lupta anticomunista.
In aceasta perioada si pentru a sustine lupta anticomunista in Spania, Comandantul a scris cele patru carti amintite in spaniola:
1. Tecnica de lucha contra el Comunismo,
2. Que es el Comunismo.
3. Que este el Nacionalismo,
4. El hombre cristiano y la accion politica.
Primisem deja aceste carti ale Comandantului in spaniola trimise de Gheorghe Costea si aparitia lor m’a bucurat mult, cu atat mai mult cu cat, dupa cum am vazut mai sus, traiam intr’o lume unde majoritatea populatiei o formau refugiatii din Cuba. Prin publicarea acestor carti ni se deschidea o noua arie de lupta anti-comunista. Era perioada cand in Statele Unite a ajuns presedinte Ronald Reagan si cand peste tot adia un suflu de noi activitati anticomuniste. Era perioada cand Colonelul Oliver North mijlocea transporturi de armament din Iran pentru luptatorii anticomunisti din Nicaragua si restul tarilor din America Centrala. Cu toate ca in acea perioada ma gaseam din plin angajat in actiunea de combatere a revizionismului unguresc, i-am comunicat Comandantului dorinta de a retipari aceste carti, la care Comandantul la 30 Sept. 1981 imi raspunde:
„Ma bucur ca esti pe punctul sa tragi si cartile mele in spaniola…. Cand sunt gata Iti trimit lista cu adrese din America de Sud unde sa le trimiti… Aici (Spania) nu e nevoie de aceste carti caci Fuerza Nueva le editeaza mereu si mereu. A vandut mii de exemplare. Atentia trebue concentrat asupra Americei Latine.”
Printre alte contacte si cunostinte importante pe care le avea Comandantul in America Latina, era si un oarecare Erwin Reisch, Coordonator al Comitetului „Pentru Libertate”, din Santo Domingo, Republica Dominicana, care se ocupa asiduu cu difuzare de literatura anti-comunista in aceasta parte a lumii.
La 19 Iulie 1983 i-am scris prima scrisoare lui Erwin Reisch, in care-i anuntam trimiterea unor colete cu carti ale Comandantului. La aceasta scrisoare Reisch imi raspunde:
„Va multumesc pentru scrisoarea in care ma anuntati ca mi-ati trimis cate 30 exemplare din cele patru carti prin intermediul Comandantului Horia Sima, pentru campania de propaganda anticomunista ce sunt pe cale s’o duc In America Centrala si de Sud.
Dupa cum probabil ca Dvs stiti, dupa o lunga pauza in care anti-comunistii din America Centrala si de Sud pareau inactivi si neinsufletiti, in aceste momente, cu ajutorul puternic si eficace al Statelor Unite, (administratia Ronald Reagan) ei au intreprins o campanie foarte viguroasa Impotriva inamicului nostru comun: comunismul. Acum este momentul social si politic propice pentru a declansa o actiune de raspandire a literaturii anticomuniste la autoritatile civile si militare din tarile afectate de actiunea ce-o desfasoara dusmanul mortal al umanitatii.
Reînoind multumirile cele mai vii pentru cartile trimise, va doresc cel mai deplin succes in activitatile Dvs. Me despido con un saludo co-nacionalista muy cordial y amistoso, (Erwin Reisch)”
Erwin Reisch mi-a confirmat-o primirea cartilor prin scrisoarea din 1 Septembrie 1983, In care-mi spune: „Iti multumesc foarte mult pentru pretioasele carti pe care mi le-ai trimis si pe care le voi distribui la personalitati importante dinAmerica Centrala si de Sud, asa cum am procedat si cu cartile primite direct dela Comandantul Horia Sima din Spania. Este foarte important pentru mine sa pot primi astfel de carti In limba spaniola pentru Inaltii functionari ai guvernelor din America latina, si aceste carti scrise de Comandantul Horia Sima sunt excelente, sunt de nepretuit. Dupa cum cred ca stiti, noi avem aici in Honduras, in Nicaragua, in Guatemala, in El Salvadior si in Peru o atmosfera de razboi in toata legea. Va multumesc inca odata pentru aceasta pretioasa trimitere de carti si va rog sa primiti caldul meu salut co-nationalist.” (Erwin Reisch).
La 27 Martie 1984 am primit o alta scrisoarea de la dl Erwin Reisch, insotita de o fotocopie a unei scrisori pe care a primit-o din partea lui Mayor General Rafael O. Torero Moreno, Comandantul Armatei Republicei Columbia, Bogota, din Martie 1984. In aceasta scrisoare Generalul Torero Moreno îi multumeste lui Erwin Reisch pentru cartea „QuI es el Nacionalismo”. Reisch îmi cere sa-i trimit direct Generalului lista celorlalte carti în spaniola ale Comandantului, si-si încheie scrisoarea cu fraza: „Sper sa avem succes In aceasta Intreprindere a noastra. Apreciez marile sacrificii ce le face Miscarea Legionara de a raspandi astfel de literatura anti-comunista In America Centrala si de Sud, care sunt amenintate de cumplitul flagel comunist. Te asigur ca fiecare carte ce-mi trimiti In curand va avea un posesor si un cititor.” Din Din Tegucigalpa, dl Erwinb Reisch a primit o scrisoare din partea Comandaturii Generale a Fortelor de Securitate Publica a Republicii Honduras, semnata de Colonelul de Infanterie Roberto Martinez Avila, din 11 Mai 1984, cu Nr. RMA/lop – cc: Arch., în care-i multumeste calduros pentru cartile trimise. In special pentru „Que es el nacionalismo” .
Intr’o alta scrisoare, la 29 Ianuarie 1985, Reisch îmi scrie:
„Va multumesc pentru ultimele patru colete cu carti ale Comandantului Horia Sima pe care sunt in curs de distribuire”, si-mi trimite si fotocopia unei scrisori primite din partea Ministrului de Externe Eduardo Paz Barnica din Tegucigalpa, Honduras, Nr 17-A, din 15 Ianuarie 1985, In care-i confirma primirea cartilor trimise, „ale caror autor este exilatul roman Horia Sima, si In care autorul povesteste experienta avuta cu comunismul In propria sa tara.”
In scrisoarea din 31 Mai 1985 dl Erwin Reisch imi multumeste pentru trimiterea din nou a cate 30 de exemplare din fiecare carte care-i sunt foarte necesare si binevenite. In acelas plic imi trimite fotocopiile a doua scrisori, una din partea Generalului Julio Augustin Trujillo, Comandantul Primei Brigazi de Infanterie. In scrisoare Generalul Trujillo îi multumeste pentru cartile trimise, subliniind asigurarea ca ele vor aduce un mare beneficiu trupelor noastre. „Acest gen de literatura intareste moralul trupei noastre si patriotismul ei supus unei grele incercari, asigurandu-i victoria care Inca n’a parasit-o niciodata in cei 150 de ani de la Intemeiere.” A doua scrisoare vine din partea sefului unei organizatii anti-comuniste din Chile, Alejandro Minaeff T., Presedintele Miscarii de Tineret „Por un Mundo Libre” . In scrisoare Alejandro Minaeff spune ca „organizatia ca atare a luat fiinta ca urmare a ingrijorarilor unor cercuri universitare fata de proliferarea actiunilor comuniste din Chile, incurajate de cercuri pseudo democrate care n’au fost in stare sa apare patria. Organizatia a luat nastere la 13 Aprilie 1984, la început cu ajutorul cercurilor nationaliste, iar apoi ne-am restructurat pentru a ne asigura o linie independenta atat fata de guvern cat si fata de alte organizatii politice.”
„Nascuti fiind într’o tara libera, suntem convinsi ca avem obligatia de a apara aceasta libertate mostenita, si sarcina ce ne-am luat-o este de a crea o constiinta nationala sicetateneasca a Chileenilor in fata pericolului comunist care ne ameninta.”
„Credem ca cunoasterea tragediei popoarelor care au cazut in robia comunista ne va ajuta sa gasim armele de aparare In lupta cu acest flagel satanic si recurgand la eroica lor rezistenta, vom reusi sa iesim victoriosi din aceasta sarcina ce ne-am propus-o.
„Deosebite multumiri pentru trimiterea excelentelor carti ale dlui Horia Sima, care ne va ajuta sa cunoastem mai de aproape problema comunista ca sa putem infrunta cu succes inamicul comun.”
„Suntem dispusi la colaborare fara rezerve si va dorim succes deplin in nobila Dvs. cauza.”
La 17 Octombrie 1985 dl Reisch imi trimite o scrisoare primita din partea ‘Instituto SalvadoreYo de Estudios Politicos, Economicos y Sociales”, din San Salvador, El Salvador, care îmi era adresata mie, dar îi cerea lui Reisch s’o traduca în engleza, în presupunerea ca eu n’as întelege spaniola. In scrisoare dl Schlageter, seful Institutului, îmi cere sa-i trimit cate cinci exemplare din fiecare carte, motivand cererea cu „nevoia de penetrare ideologica” (Ya que los necesitamos para la penetraci[n ideol[gica).
Descrierea de mai sus este o scurta prezentare a actiunii duse de Miscarea Legionara prin intemediul meu, ca ajutor la combaterea comunismului in America Centrala si de Sud. Aceasta prezentare am facut-o pe baza scrisorilor pe care le-am mai gasit în arhiva mea destul de desorganizata. In general am tras din aceste carti cate 250 exemplare, pe care le-am trimis In mare parte lui Erwin Reisch, apoi cate 50 exemplare le-am dat ” Juntei Patriotica Cubana ” din Miami, cat si altor persoane indicate de Comandant, sau solicitantilor care s’au ivit pe parcurs.
Ar fi interesanta o descriere completa a participarii Miscarii la lupta anticomunista din America latina (si de pe mapamond), facuta pe baza arhivei ramase de la Comandant. Aceasta prezentare a mea are mai mult menirea sa atraga atentia si asupra altor sfere de actiuni putin cunoscute sau chiar necunoscute, in care s’a implicat Miscarea Legionara in stradaniile ei de a combate comunismul. Ele pot fi redate in realele lor dimensiuni numai pe baza arhivei ramase de la Comandant.
Inca de pe timpul lui Roosevelt se stie ca State Departamentul a fost Impanzit de elemente de stanga cari promovau socialismul in lume. Era intreaga osatura al acestei institutii, de la subsecretar de Stat in jos, incepand cu directorii generali si alti inalti functionari, cari nu sunt si nu pot fi schimbati cand se schimba administratia si care detin in mainile lor intreaga arhiva si intreaga activitate rutinara al acestei importante institutii. Aceasta linie politica de promovare a socialismului In lume a fost marturisita public mai tarziu de catre Arthur Schlesinger, fost Ministru al Apararii in Administratia Kennedy, care intr’o carte publicata inca in anii ’60 enunta atitudinea Statelor Unite fata de Comunism. El spunea ca in componenta Uniunii Sovietice intrau trei elemente:
1. Doctrina marxista,
2. Teroarea de Stat, si
3. Imperialismul rus.
Schlesinger spunea ca Statele Unite nu combat ideologia marxista, cu care sunt de acord, dar vor combate celelalte doua componente ale Uniunii Sovietice, si anume ” Teroarea de Stat ” si ” Imperialismul rus „. Reagan a reusit sa-si impuna propria ideologie anti-comunista pe timpul cat a fost presedinte si impotriva careia apoi s’au ridicat cu toata furia cercurile liberaloido-masonice din intreaga lume. Atunci a Incetat si contributia mea la lupta impotriva comunismului in America Latina, ramanand ca arhiva Comandantului sa ne spuna mai multe.
Miscarea Legionara, Neamul Romanilor

Duminica 20 septembrie, Predeal: comemorarea martirilor legionari ucisi cu salbaticie pe intreg cuprinsul tarii.

 

Două Comemorări: Sâmbătă, 19 septembrie 2020, ora 10,30, la cimitirul Sfânta Treime din Şcheii Braşovului, va avea loc slujba de pomenire a luptătorului anticomunist Nicolae Purcărea, unul din cei 13 reîntemeietori ai Partidului „Totul pentru Țară” (1993), cu ocazia împlinirii a 5 ani de la mutarea la Domnul.

 A doua zi, duminică 20 septembrie 2020, ora 12, la Schitul Sf Nicolae din Predeal, la monumentul ridicat de Fundația Bună Vestire și Partidul Totul pentru Țară (1998), va avea loc comemorarea celor 252 de legionari executați sumar în noaptea de 21-22 septembrie 1939, la ordinul regelui Carol ÎI, majoritatea lor fiind reînhumați creștinește în acel loc în toamna anului 1940.

 Această comemorare a fost organizată din anii 1990, cu regularitate, de filială Brașov a Fundației Buna Vestire și Partidului Totul pentru Țară, iar din anul 2011 este organizată de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, alături de Fundația Bună Vestire.

Comemorări la Predeal si Brașov detalii

Pentru orice detalii, puteți contacta Tel. 0722749249.

Vezi si: BUCIUMUL.RO

Luptătorul anticomunist Nicolae Purcărea

  A fost închis de pe la optsprezece ani, ca legionar, apoi eliberat și iarăși închis, ca partizan, ceea ce atunci, în anul de grație 1949, însemna „bandit”. În total, 20 de ani de temniță. Asta, în câteva cuvinte. Destul de zgârcit cu vorbele, a  descris evenimentele trăite astfel:

„Pe data de 15 aprilie 1948 am fost căutat de doi agenți de-ai securității acasă. Fratele meu le-a spus că sunt la Academie. Am reușit să mă ascund și am stat ascuns pe unde am putut. Luni de zile am fugit și de umbra mea, nopțile erau albe, zilele un chin. În toamnă, Virgil Popescu, un vechi cunoscut, mă duce în Munții Argeșului, în regiunea Șuici, unde un grup de 20 de oameni, condus de profesorul Dumitru Apostol, luase drumul muntelui.

Viață de partizan: frig, foame, mizerii, de pază pe creste, de veghe noaptea, dar sufletul plin de speranță pentru cauza măreață în care ne înregimentaserăm! Eram tot timpul urmăriți, uneori înconjurați de trupele Securității, trebuia mereu să fugim dintr-un munte în altul. Băieții ăia, soldații de securitate, erau și ei tot români, copii de țărani. Să știți că, atunci când ne înconjurau și urmau să ne atace, făceau zgomot, fluierau, ca să ne anunțe într-un fel, să ne prevină. Încercuiți de trupele Securității, frunzișul ne-a fost prieten, am scăpat din încercuire – câțiva care au deschis focul au fost împușcați – dar până la urmă tot am fost prinși! Dar – tot prin trădare am căzut!”Vezi întregul articol AICI

Masacrele din 21 spre 22 septembrie 1939

 În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre, închisori, spitale şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul dictatorului Carol al II-lea, 252 de legionari, nu simpli membri ci elitele mișcării.

 În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a câte trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, apoi trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Uni erau întemniţaţi, arestaţi fără motiv, alţii internaţi în lagăre, alţii au fost ridicaţi din spitale de pe patul în care zăceau: doctori, profesori, elevi, elita mişcării legionare. Cei asasinaţi nu au fost aleşi întâmplător, erau spuma intelectualităţii mişcării legionare, cei mai cunoscuţi naţionalişti din fiecare oraş.

 După cum vom prezenta mai jos, au fost executaţi şi deţinuţi din închisori sau din spitalele penitenciarelor.

 Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Undeva deasupra tronau pancarte care anunţau că la fel urma să se întâmple cu toţi „trădătorii de ţară”.

 Cei mai patrioţi români au fost executaţi pentru trădare, în timp ce trădătorii cei adevăraţi se ospătau cu regele la masă. Cică 70 de ani mai târziu istoricii aveau să nege toate acuzaţiile epocii, legionarii nu au fost susţinuţi de nici o putere străină. În timpul guvernării lui Ion Antonescu, procesul lui Corneliu Zelea Codreanu a fost rejudecat şi toate acuzaţiile s-au dovedite a fi false sau nefondate, iar Codreau a fost reabilitat post-mortem.

252 de execuții într-o singura noapte

 Carol al II-lea ordona omorârea a 252 de fruntaşi legionari din întreaga ţară, elevi de liceu, profesori, doctori, academicieni, prinţi, toţi sunt executaţi precum borfaşii. Puţin cunoscut este faptul că mulţi dintre aceştia semnaseră la 8 mai 1938 o scrisoare către rege, în care îl anunţau pe acesta de loialitatea lor faţă de tron. Scrisoarea a ajuns la rege şi se regăseşte astăzi la Arhivele Naţionale în fondul Casa Regală într-un fost dosar privat al regelui. Răspunsul lui Carol al II-lea a venit la 30 noiembrie 1938 prin asasinarea şefului Mişcării Legionare. Trist este ca cele mai luminate minţi ale epocii, corifeii perioadei interbelice, nu înţeleseseră cu cine se luptau de fapt, pur şi simplu nu aveau informaţiile de care dispunem noi astăzi.

Ultima pagina a memoriului trimis regelui din închisoarea Tismana

 A se observa: “Ai Maiestăţii voastre prea plecați“, Tismana 8 mai 1938 și lista cu semnături:

155088 496583970388260 544848902 n - Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii

 Totuşi în cele mai negre perioade au existat raze de lumină, după fuga regelui Carol al II-lea s-a aflat că în micuţul judeţ Baia nu a fost omorât nici un legionar, primarul, prefectul, şeful poliţiei au refuzat ordinul. Din memorialistica s-a aflat că ar mai fi existat un oraş în care autorităţile au cerut ordin scris şi semnat, care în mod evident nu avea cum să vină.

vhgfdct - Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii

Am scris mai multe AICI

30 de ani de Comemorări

 De 30 de ani deținuși politici sunt comemorați în fiecare an, presa nu a relatat decât accidental sau din dorința de senzațional. Comemorările din acest an se vor desfășura în condițiile stări de alertă va rugam contactați organizatori (nr de telefon mai sus) dacă doriți sa participați.

Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii

Miscarea Legionara

Dr. Aristide Lefa – Prigoana satanica impotriva Miscarii Legionare. Traiasca Legiunea si Capitanul.

 

…Sã încercãm a prezenta o micã parte din crimele si fãrãdelegile sãvârsite sau patronate de incarceratii de la Jilava, in mod pe cât posibil cronologic.

– La 27 noiembrie 1933, la Constanta, este ucis studentul Virgil Teodorescu, când un politist îl împuscã pe la spate, in timp ce lipea afise electorale. Politistul este trimis într-o altã regiune spre a i se pierde urma.

– La 28 noiembrie 1933, este împuscat legionarul Nitã Constantin, de meserie sofer pentru cã a aruncat o pâine unor studenti baricadati în cãminul Râpa Galbenã din Iasi unde protestau sub aceastã formã, contra ilegalitãtilor sãvârsite de autoritãti, sub guvernul I.G. Duca. Nu s-a luat nici o mãsurã.

– La 9 decembrie 1933, este ucis in bãtãi, de cãtre jandarmi, în judetul Vlasca, tãranul Nicolae Bãlãianu, pentru cã fãcea propagandã legionarã. Ucigasii, ca de obicei, n-au avut nimic de suferit.

– La 10 decembrie 1933, conform unui jurnal al Consiliului de Ministri, I.G. Duca dizolvã Miscarea Legionarã si, in urma acestui act neconstitutional, sunt arestati in toatã tara, 12.000 de legionari. De mentionat cã Duca îsi luase obligatia, la Paris, ca, în schimbul numirii sale ca prim ministru, sã dizolve Garda de Fier, sã aresteze cât mai multi legionari si sã primeascã in tarã peste o sutã de mii de evrei, refugiati în mare parte din Germania, unde venise Hitler la putere. De atunci, fortele oculte de la Paris dirijau politica României.

– La 29 decembrie 1933 Victor Iamandi, în calitate de subsecretar de stat la interne, ordonã noi arestãri, incât numãrul celor închisi ajunge la 18.000.

– Tot la 31 decembrie 1933 este ridicat in toiul noptii, de la domiciliu, economistul Sterie Ciumetti, casierul Miscãrii Legionare si secretar al lui Corneliu Codreanu. Comisarul Ion Panova, dupã ce îl schingiuieste bestial pentru a spune unde se aflã Corneliu Codreanu, fãrã a obtine nimic, îl asasineazã in pãdurea Andronache si îl aruncã in lacul Fundeni, sub gheatã, unde este descoperit dupã 2-3 sãptãmãni.

Bilantul acestei prigoane, dezlãntuitã la ordinul lui Victor Iamandi pe atunci ministrul de Justitie: 18.000 arestati, 300 îmbolnãviti si 16 morti.

– in toamna anului 1935, Vasile Vlad din Sibiu, înceteazã din viatã în urma bãtãilor suferite. Fãptasi: politisti si jandarmi.

– La 10 iulie 1936, Gheorghe Gligor, student, originar din Bucovina, este ucis de comunisti la Cernãuti.

– in lunile noiembrie – decembrie 1937, în timpul prigoanei asupra Miscãrii Legionare, cu ocazia alegerilor, au fost ucisi de cãtre autoritãti (ministrul de Interne – R. Franasovici) urmãtorii legionari:

– Ion Tãrcolea, în comuna Sãveni – Ialomita;

– Mihai Turcanu, student din Siret – Bucovina;

– Nicolae Turcanu, muncitor, împuscat la Rãdãuti – Bucovina;

– Dumitru Soroceanu din Suluta – Hotin;

– Constantin Brumaru – tãran din Dobrogea.

– in ziua de 6 februarie 1938 este împuscat studentul Florin Popescu de plutonierul de jandarmi Paraschiv Coman.

– in satul Mãineasa este împuscat de jandarmi Mijea Dumitru.

– in comuna Lãzãreni – Bihor sunt atacati de jandarmi cu baionetele si împuscati la ordinul lui Armand Cãlinescu, ministrul de Interne, mai multi legionari, iar Lãzãreanu moare la spital si Hendrea Vasile este grav rãnit.

– La 8 februarie 1938 este ucis la Ploiesti legionarul Varjac.

În urma acestor violente si asasinate, sãvãrsite de organele de stat la ordinul guvernului, Corneliu Codreanu decide retragerea Miscãrii Legionare din propaganda electoralã.

La 11 februarie 1938, d-l Emilian , avocat si prefect de Neamt, dã în vileag faptul cã juristul Istrate Micescu, ministru de Justitie in guvernul Goga, i-a cerut sã-l suprime pe Corneliu Codreanu, promitându-i anumite avantaje. De asemenea, generalul Schitm îi destãnuie lui Corneliu Codreanu cã Armand Cãlinescu a pus la cale asasinarea lui. În toatã aceastã perioadã nu s-a înregistrat nici o violentã legionarã.

La 12 februarie 1938, regele Carol al II-le instituie o dictaturã regalã, dizolvã partidele politice si, numeste prim ministru pe patriahul Miron Cristea. La Interne rãmâne Armand Cãlinescu, iar la Justitie Victor Iamandi.

La 21 februarie 1938, pentru a evita convulsii interne, Corneliu Codreanu dizolvã partidul „Totul pentru Tarã”. El explicã acest gest printr-o circularã, in care, printre altele spune:

„Suntem aruncati dintr-un raport de drept într-un raport de fortã. Pe acesta însã noi nu-l primim. Noi am înteles sã actionãm in cadru legii, manifestându-ne credintele noastre…

Nu voim sã întrebuintãm violenta”…

Dupã autodizolvarea partidului „Totul pentru Tarã” si încetarea activitãtii legionare, comertul legionar functiona legal, fiind înregistrat pe numele unor persoane particulare.

Corneliu Codreanu anuntase lichidarea comertului, dar pentru recuperarea cel putin partialã a banilor investiti, o bunã parte împrumutati, erau necesare aproximativ 2-3 luni. În luna martie 1938, Nicolae lorga, cu o vehementa iesitã din comun, a cerut prin presã lichidarea imediatã a restaurantelor si magazinelor legionare. A sugerat chiar lichidarea Miscãrii Legionare prin suprimarea conducãtorului ei.

Camarila regalã si cei ce se puseserã in slujba ei, erau hotãrîti sã distrugã Miscarea, pionul principal fiind Armand Cãlinescu. Au socotit cã distrugând sefii vor reusi sã distrugã aceastã miscare, ce se bucura de o mare popularitate. Dupã inscenarea unor mari procese fãrã nici o acoperire legala, Corneliu Codreanu si fruntasii Legiunii au fost întemnitati. Conform planului, in noaptea de 29 – 30 noiembrie 1938, sunt asasinati prin strangulare Corneliu Codreanu si 13 camarazi ai sãi, cu toate cã fiind condamnati; puterea era obligatã sa le asigure securitatea si viata. Miselescul gest a umplut de revoltã opinia publicã româneascã.

Dar abuzurile si fãrãdelegile nu s-au oprit aici. Arestarea, schingiuirea si asasinarea legionarilor continuã.

– Gheorghe Cuma din Ploiesti, închis la Brasov sub acuzarea de propagandã legionarã, este dus la Siguranta din Bucuresti, unde este torturat si asasinat, dupã care este ars in crematoriu.

– in toamna 1938, legionarii Nicolae Moraru si Gheorghe Ulãrasu sunt schingiuiti in mod barbar si ucisi in beciurile Politiei Bucuresti.

– La 3 decembrie 1938, Nicolae Fãgãdaru, Bica Anania si Petre Andrei , condamnati ca apartinând Miscãrii Legionare, sunt scosi din închisoarea Cluj si împuscati la marginea unui drum de Brigada Mobilã a Sigurantei Bucuresti, din care fãceau parte, printre altii, Gheorghe Comsa si Nicolae Lescenco.

– La 23 ianuarie 1939, Titi Constantinescu din Hârsova – Constanta, student medicinist, este ucis de comisarul Bujor împreunã cu comisarul Streja, ambii fãcând parte din Siguranta din Bucurestl.

– Locotenentul chimist Dr. Dumitrescu Nicolae, împreunã cu ajutorul sãu inginer Coculescu, dupã ce au suferit groaznice schingiuiri, sunt asasinati in beciurile Prefecturil Politiei Capitalei si apoi arsi in crematoriu, la 26 ianuarie 1939.

– Tot la 26 ianuarie 1939, prof. univ.Vasile Cristescu este împuscat de cãtre agentul de politie Constantin Boulet in casa unde îsi gãsise refugiul si ars la crematoriu in aceeasi zi.

– La 29 ianuarie 1939, studenta Lucia Grecu este torturatã de comisarul Otto Reiner pentru a denunta comandamentul legionar de prigoanã, cu care lucrase. Neputând obtine nimic de la ea, acesta o violeazã, o chinuieste in mod barbar, o ucide, dupã care o aruncã de la etajul IV al Prefecturii de Politie, pentru a simula o sinucidere.

– in ziua de 16 ianuarie 1939, ing. Dumitru Crihanã din Galati, este arestat la Timisoara si schingiuit pânã a murit.

– La 13 februarie 1939, Petre Fleschin, student, Aurel Hodrea profesor, Petre Stãnescu student, Ion Popa muncitor si Dumitru Borzea ofiter, sunt bãnuiti cã ar fi aruncat o grenadã într-un teatru din Timisoara, unde juca o trupã de evrei. Dupã o versiune ar fi fost rãnite 2 persoane , dar nu s-a deschis nici o anchetã pentru clarificarea cazului. Sunt asasinati la Huedin.

– Grutã Victor elev, Borzea Zenovie ofiter, bãnuiti cã ar fi aruncat o grenadã asupra unei sinagogi din Alba-lulia, unde s-au produs stricãciuni neînsemnate, sunt asasinati împreunã cu ceilalti la Huedin.

– Tot in 1939 mai sunt asasinati: Enache Nadoleanu medic, Dragos Popovici student, Martin Vucu medicinist, Nicolae Gherman student teolog, Ioan Lovin medic, Octavian Bãlan, Stefan Frank student din Tg. Ocna, Ion Mihalache si diaconul Isichie Antohi din Tg. Ocna si Ion Rãdulescu tot din Tg. Ocna.

– La 10 iunie 1939, Nicoleta Nicolescu, sefa femeilor legionare, este anchetatã si schingiuitã bestial in beciurile Prefecturii Politiei de comisarul Pavel Patriciu, care in final o ucide. Este arsã in crematoriu, la 10 iulie 1939.

– in vara anului 1939, Nicolae Câmpianu, este împuscat de jandarmi în comuna Sâncrai-Turda, Maria Dogaru tarancã legionarã este maltratatã si apoi ucisã de politia din Comisrul Bãnãtean.

Dupã cum se dovedeste, prin faptele criminale sãvârsite pe tot cuprinsul tãrii asupra legionarilor, Armand Cãlinescu era hotãrât sa-si continue actiunea de distrugere a Miscãrii Legionare. Pentru aceste motive se hotãrâste eliminarea pionului principal, socotindu-se cã prin acest act, crimele si fãrãdelegile se vor opri. Dar n-a fost sã fie asa! Dupã împuscarea lui la 21 septembrie 1939 de cãtre echipa lui Miti Dumitrescu, formatã din 9 legionari, echipã ce s-a predat cu intentia de a fi singurii care sã suporte consecintele faptelor, represaliile întrec orice închipuire. Un cumplit genocid se dezlãntuie pe tot cuprinsul tarii. Legionari cunoscuti ca mai proeminenti in cadrul Miscãrii, au fost vânati de organele de politie si jandarmerie si asasinati câte 3 – 4 in fiecare judet, precum si in lagãrele si închisorile pline cu legionari arestati si închisi fãrã nici o condamnare. Astfel, într-o singurâ zi au fost ucisi 256 de legionari.

– in primul rind sunt schingiuiti bestial si asasinati cei 9 legionari din echipa lui Miti Dumitrescu. Au fost expusi in LOCUL unde l-au executat pe Cãlinescu, cu pancarte pe care scria: ,Asa vor fi pedepsiti trãdãtorii de tarã.” Aceeasi inscriptie va fi afisatã pe tot cuprinsul tãrii la cãpãtâiul celor asasinati. Nicolae Steinhardt, in ,Jurnalul Fericirii” scrie „Pelicula îl aratã pe Nicolae Iorga care, venit la spectacol, intoarce cu piciorul unul din cadavre”.

– în lagãrul de la Râmnicul Sãrat au fost ucise 13 cãpetenii legionare:

Gheorghe Clime – inginer

Paul Craja – medic

Alecu Cantacuzino – avocat

Nicolae Totu – avocat

Alexandru Cristian Tell – avocat

Gheorghe Furdui – doctor in teologie

Bãnicã Dobre – licentiat

Mihail Polihroniade -avocat

Sima Simulescu – profesor

Gheorghe Apostolescu – comerciant

Gheorghe Istrate – licentiat

Ion Banea – medic si avocat

Aurel Serafim – inginer

Legionarul Gheorghe Topa descrie astfel îngrozitoarea scenã:

– ,Prin geamul meu se vedea curtea inchisorii cu peretii pe care se profilau umbrele lor, insiruite in noapte. Cãlãul îsi verificã din nou pistolul mitralierã, diabolic mânuit de asasin. Sfintii Neamului intr-o supremã încordare, înaltã ultima rugãciune Domnului, cerând binecuvântarea Sa. Furdui apeleazã la ucigasi sã indeplineascã operatiunea odioasã fara a-i supune la chinuri. Cu fruntile sus, cu ochii pierduti in nemarginitele inãltimi ale boltei înstelate, gândind poate la destinul tragical lui Horia, Tudor, Cãpitanul, oameni sortiti mortii asteaptã senini trecerea de la viatã la moarte! Linistea mormântalã a noptii este sfâsiatã de urletul sinistru al gloantelor oprite in zidul de oameni din fatã. Brazii s-au prãbusit in sânge la pãmânt. Doar unul mai striga: trage, trage, cã n-am murit!”

Sã scrii despre ce-am simtit în acele momente: o prãbusire în neant! Oameni, religie, credintã? Absurditãti. Hârtia refuzã a primi mai mult. Sufletul neputincios al muritorului, tot la izvorul vietii, in lisus Hristos îsi regãseste echilibrul. in acelasi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in care ing. Clime si dr. Banea credeau nemãrginit – si pentru dreptatea cãruia si-au dat viata. Prin moarte, învierea ! Treisprezece Titani si-au dat viata rãpusi in închisoarea Rm. Sãrat. Sângele lor strigã peste ani: Dreptate! Dreptate? Dreptate!”

– in spitalul militar Brasov au fost asasinate 7 cãpetenii legionare:

Traian Cotigã – avocat; Eugen lonicã – inginer; Emil Siancu – ofiter; Grigore Pihu – licentiat; luliu Susman `functionar; Ion Herghelegiu – avocat; Gheorghe Proca – functionar.

De modul cum au stiut sã moarã cei de la Brasov, voi reproduce in continuare cele mentionate in ziarul BUNA VESTIRE din 22 septembrie 1940, sub semnãtura doctorului Serban Milcoveanu si a inginerului Tache Funda, martori oculari, bolnavi si ei, internati in acelasi spital, la data sãvârsirii odiosudui mãcel. Articolul poartã titlul: „NOAPTEA MÃCELULUI IN SPITALUL MILITAR DIN BRASOV”:

„Extragem aici tabloul culminant al despartirii, care caracterizeazã atitudinea in fata mortii a camarazilor nostri…

In patul din dreapta dormitorului, sta întins ing. Eugen Ionicã.

Pumnii îi erau înclestati, gândurile îl absorbeau; m-am dus la el, i-am întins mâna si i-am strâns-o cald in ale mele. N-am avut puterea decât sa-i soptesc: Domnule inginer, domnule inginer… Si-a deschis ochii lui mari si m-a privit blând, ca un inger care absolvã un frate. Mi-a spus:

– „Serbane, Serbane, sã nu crezi cã mi-e fricã de moarte. Nu, sã nu crezi asta! Dar este asa de greu sã te desparti de ai tãi!” Mi-a strâns mâna într-a lui. Am simtit cã tulburasem un suflet care se împãca cu Dumnezeu, un suflet ce se rupea de pãmânt si-si pregãtea intrarea in cer… La plecare, Eugen Ionicã ne-a îmbrãtisat pe fiecare in parte. Ne-a strâns in brate si, sãrutându-ne pe rând ne-a spus:

– „Dragul meu dacã vreodatã te-am jignit cu ceva, te rog sã mã ierti!?”…

– „Domnule inginer, domnule inginer, cum puteti vorbi asa ceva!?”…

A iesit pe usa de unde a fost luat între baionete de jandarmi…

Din camera de alãturi, vine sa-si ia rãmas bun de la noi cãpitanul Siancu.

A apãrut masiv, cu privirile fulgerând in spatele ochelarilor. Falca îi era înclestatã. Apropriindu-se de noi, nea strigat:

– „Ticãlosii ãstia ne împuscã pe toti, dar nu-i nimic!”

Ne-a îmbrãtisat pe rând pe toti. Am auzit ca un suierat, printre dinti:

– „Asasinii ! Asasinii !”

A iesit cu pasul lui apãsat de stãpân.

Stoica atitudine a comandantului Traian Cotigã

Traian Cotigã se repede la cãpitanul de jandarmi si-Il prinde de piept:

– „Spune dumneata, d-le cãpitan, ce este?”

Sub presiunea întrebãrii, cãpitanul sovãie, îsi duce batista la ochi si fuge afarã.

-„Am înteles”… Apoi, adresându-se colonelului:

– „Ei bine, d-le colonel, dacã trebuie sã ne împuscati, sa mergem la moarte! D-le colonel, legionarului nu-i este fricã de moarte, legionarul sfideazã moartea. Eu sunt comandant legionar si am îmbrãcat cãmasa mortii din momentul când am intrat in Legiune. Vã dau cuvântul meu de legionar cã nu voi incerca nici un gest de evadare. Vã cer in schimb o favoare: sã fiu împuscat primul, din fatã, si nelegat, cãci vreau sã arãt cum moare un comandant legionar. D-le colonel duceti-vã si comunicati regelui, cu care am stat de vorbã într-o audientã de cinci ore ca nu are gloante pentru dusmani, are gloante si împuscã pe cei mai buni ostasi ai tãrii, pe legionari”…

Apoi cãtre soldati:

– „Iar tu, frate jandarm, sã mã lovesti drept in frunte. Sã stii cã nu-mi este fricã de moarte însã sã nu uiti cã împusti un frate de-al tãu, un frate care ar fi putut lupta alãturi de tine împotriva dusmanului. Sã nu uiti niciodatã cã esti sluga miseilor care duc tara la pieire!”

La despãrtire, întorcându-se cãtre noi, în pozitia legionarã pentru onor:

-„Camarazi, Trãiascã Legiunea si Cãpitanul! Duceti flacãra sfântã a Legiunii înainte spre biruintã. Este singura mângãiere ce o puteti aduce peste mormintele noastre proaspete. Trãiascã Legiunea si Cãpitanul!”

Apoi, în pas apãsat de defilare, cu capul înainte, se îndreaptã spre usã înconjurat de jandarmi. Bolnav de un an de zile, Grigore Pihu zãcea in camera de alaturi. M-am dus sã-l îmbrãtisez pentru ultima oarã.

– „Mori mãi frate Funda, sau nu?” Fu întrebarea pusã de Pihu când am intrat pe usã.

– „Nu sunt pe listã” i-am rãspuns…

– „N-ai avut parte de o moarte frumoasã!”

Colonelul stãtea in pragul usii.

– „Îti multumesc, d-le colonel, pentru moartea frumoasã pe care mi-ai adus-o”.

Micsorat, sub povara fãrãdelegii pe care o sãvârsea, colonelul rãspunse:

– „Ce sã fac, d-le Pihu, eu m-am purtat frumos cu dumneata, dar trebuie sã execut ordinele care mi se dau.”

– „Lasã, d-le colonel, acum, in fata mortii, sã stii cã te iert, chiar dacã ai gresit. Moartea pe care mi-a hãrãzit-o Cel de Sus prin d-ta este moartea cea mai frumoasã. Dumnezeu mi-a dat suprema fericire, din moment ce m-a fãcut sã trãiesc alãturi de Cãpitan si el sã mã cunoascã si sã mã iubeascã. O viatã de continui binefaceri dumnezeiesti nu putea sã ia sfârsit decât printr-o moarte legionarã. Este cel mai bun dar!”

In acest timp eu îl ajutam sã se îmbrace, întrucât puterile îi erau sleite de o lungã suferintã. Dupã ce s-a îmbrãcat a turnat untdelemn in candela ce ardea mereu in camera lui si îngenunchind si-a fãcut ultima rugãciune. S-a ridicat si, îmbrãtisãndu-ma pe mine, a îmbrãtisat pe toti legionarii aromâni.

– „Sã mergeti pe drumul Cãpitanului pânã la unul si sã cãutati sã secati in voi tot rãul!”, a fost ultimul lui sfat cãtre dragii camarazi.

Apoi a luat o cruce in brate si a pornit spre usã, ducându-si greu trupul istovit de boalã.

– „Ce-i asta, d-le Pihu?” a întrebat colonelul.

– „Asa merge legionarul, cu crucea în brate!” Apoi ca pentru sine sopteste:

– „Mergem in Rai. Ne cheamã Cãpitanul la el!”…

George Proca era neschimbat. De mult se împãcase cu gândul mortii. Dupã ce, retras într-un colt, si-a fãcut rugãciunea, fãrã vorbe, fãrã zbucium si-a îndreptat pasii cãtre usã…

Ca intodeauna, Iuliu Susman tãcea. În el era o furtunã stãpânitã. Pe deasupra ei pãrea cã un gând venea sa-i lumineze despãrtirea. Stia cã dupã el va veni un copil care îi va continua in aceeasi credintã.

– „Las dupã mine un Susmãnel !”

Ne-a strâns mâna voiniceste si s-a dus.

Ion Herghelegiu pãrea coplesit de grija sotiei si a celor cinci copii pe care îi lãsa dupã el fãrã nici un sprijin. Imbrãtisându-ne cu nesfârsitã dragoste, ne-a soptit la despãrtire: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul !”

Despre tragicul sfârsit a lui Ion Herghelegiu, ing. Tache Funda consemneazã: „suferea de o afectiune a aparatului locomotor, care îi provoca mari dureri. In curtea spitalului militar, unde ne era rezervat un spatiu pentru plimbare, Ion Herghelegiu nu putea ajunge decât transportat de ostasii din pazã sau de cei dintre noi. Acolo îsi petrecea timpul stand pe o bancã. Cei sapte, escortati de o puternicã pazã alcãtuitã din subofiteri de jandarmi, au fost transportati într-o pãdure din apropierea orasului Râsnov. Acolo, dupã ce au fost mitraliati, fiecare dintre ei a mai primit si un glont de gratie, tras in cap, mai putin avocatul Herghelegiu, pe care stiindu-l cu picioarele aproape anchilozate, deci in imposibilitatea de a evada, l-au lãsat probabil sã moarã lent, ca moartea sa-i fie – mai „plãcutã”. Operatia se petrecuse noaptea.

A doua zi, asasinii s-au dus la fata locului pentru ridicarea cadavrelor, care urmau sã fie expuse la rãscruce de drumuri pentru ca românii sã poatã vedea care este soarta „trãdãtorilor de tarã” si mai ales copii de scoalã, în constiintele cãrora acest spectaco! trebuia sã constituie un avertisment, ca nu cumva sã fie tentati sã se încadreze in Frãtiile de Cruce.

Surprizã mare! Ion Herghelegiu evadase!

Alarmã! La posturile de radio s-a comunicat cã din Spitalul Militar din Brasov a evadat Ion Herghelegiu, unul din „principalii complici” la asasinarea lui Armand Cãlinescu. Salonul nostru a fost invadat de câtiva ofiteri sî subofiteri de jandarmi care s-au dus drept la patul lui Herghelegiu.

Cãutau eventual adresa la care s-ar fi putut refugia temutul evadat.

A fost zarvã mare in toatã tara. In sfârsit, a doua zi a fost dat comunicatu! linistitor. Fugarul fusese prins. Ion Herghelegîu, fiind numai rãnit, s-a putut târî, poate 100 – 150 de metri, învingându-si durerile, s-a cocotat într-un pom stufos unde, in cele din urmã a fost descoperit.

S-a aflat mai târziu cã bietul Herghelegiu i-ar fi implorat sã nu-l ucidã, întrucât are cinci copii mici de crescut ! Oamenii puterii insã, nedorind sã lase grija pentru cei cinci copii pe seama unui pãrinte „complice la crimã”, l-au vânat din pom ca pe o pasare si au cules „trofeul” care se prabusise din pom.

În lagãrul de la MIERCUREA CIUC au fost asasinati 44 de legionari:

  1. Constantin Bene (student)
  2. Ovidiu Biris (avocat)
  3. Titus Borzea (student)
  4. Vasile Buhai (functionar)
  5. Marius Cioflec (student)
  6. Stefan Comjic (student)
  7. Cosmin C-tin Coman (student)
  8. Ghitã Constantin (student)
  9. Dumitru Constantinescu (medic)
  10. Vasile Corbeanu (student)
  11. Liviu Dobrin (student)
  12. Afilon Dorca (student)
  13. Dumitru Ducaru (subinginer)
  14. Ion Enescu (functionar)
  15. Vasile Felecan (muncitor)
  16. Vasile Filipov (student)
  17. Florin Gârcineanu (ofiter)
  18. Iosif Grama (student)
  19. Nicoarã Iprdache (asist. univ.)
  20. Ion Macoveschi (student)
  21. Augustin Micu (inginer)
  22. Ilie Mincã (ofiter)
  23. Ion Miter (student)
  24. Virgil Noaghea (student)
  25. Aurel Nutiu (student)
  26. Gheorghe Pavelescu (avocat)
  27. Tibedu Popa (student)
  28. Marîn Popescu (student)
  29. Anton B. Popescu (student)
  30. Nicolae Prodea (muncitor)
  31. Virgil Rãdulescu (ziarist)
  32. Constantin Raicu (licentiat)
  33. Eugen Stamate (student)
  34. Constantin.Stegãrescu (student)
  35. Nicolae Strugaru (avocat)
  36. Vasile Susai (licentiat)
  37. Gheorghe Teodorescu (sculptor)
  38. Gheorghe Tiponut (elev)
  39. Coriolan Todan (student)
  40. Corneliu Ungureanu (licentiat)
  41. Ion Ursu (student)
  42. Galus Gh. I. Vasiliu (ofiter)
  43. Adam Vilmos (muncitor)
  44. Petre Zache (functionar)

Cei 44 camarazî au fost cititi de pe o listã de cãtre un ofiter. Li s-a spus ca trebuie sã plece in alt lagãr. In fata portii de sârmã ghimpatã s-a format coloana. Legati unul de altul de mâini cu funii, au pornit. Inainte de iesirea din lagãr camaradul Iordache Nicoarâ, cel mai iubit de toti pentru necuprinsa dragoste si bunãtate ce se revãrsa in jurul lui, spuse Tatãl nostru. Între tufãriile din apropierea lagãrului îi astepta mitraliera. Aici începu sã spunã o altã rugãciune, mitraliera insã n-a lãsat-o sã se sfârseascã.

Iatã ce scrie ziarul Universul de luni 23 septembrie 1940 sub titlul:

PUTEREA CREDINTEI

„Ultima noapte la Miercurea Ciucului.

Citãm din descrierea legionarului Irimia Socariciu: Li se spusese celor detinuti cã o parte vor fi trimisi in lagãrul de la Vaslui. Ei bãnuiau ce înseamnã acest transport la miezul noptii. In curte Iordache Nicoarã comandã: in genunchi si, in tãcerea noastrã si a noptii, camaradul Todan a început sã spunã Tatal nostru. De peste sârme, glasul maiorului sfârtecã tãcerea: „sã nu mai facem pe copiii cã nu se va întâmpla nimic .” Apoi a început sã strige lista. Treceau bãietii câte unul dincolo, unde era imediat legat. Au fost apoi cetluiti doi câte doi, iar o funie groasã a înconjurat toatã coloana de mars. Primii doi si ultimii doi camarazi au fost împiedicati. În tãcere urmaream mâna destinului. Ne asteptam si noi rândul când sublocotenentul din garda se apropie si strigã sa intrãm inãuntru si sã ne culcãm cã are el grija sã ne trezeascã. L-am ascultat. Am intrat in lagãr apoi, de la fereastrã ne-am urmat cu ochii camarazii.

Coloana se pusese in mars, înconjurati de jandarmi. Un mers încet, greoi, sinistru. Îti fãcea impresia cã se tãrãste o reptila. Si o beznã de mormânt. Douã felinare rosii se luptau macabru cu perdeaua noptii. Si convoiul înainta, înainta. Încet, încet ca si când moartea nu se grãbea sã-i primeascã. Apoi deodatã, la vreo 200 de metri de lagãr, pe soseaua spre oras, lângã o pãdurice, la o cotiturã, i-a primit rãpãiala plinã a mitralierelor. Sub focul omorâtor primul rând s-a prãbusit. Cu el, dar neatins, si bãdita Nicoarã. S-a înãltat atunci dintre camarazii ucisi sau in agonie si strigãtul lui a cutremurat adâncurile viitorului: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul.” Mai mult n-a mai avut glas sã spuie. Cu un glont in inimã Iordache Nicoarã pãrãseste lumea aceasta pentru o alta mai bunã. Si focul cotropitor al mitralierelor cosea trupurile tinere din care se înãltau dramatic strigate: „Trageti, trageti canalii”. A durat mãceiul aproape o jumãtate de orã. Strigãtele si vaietele se amestecau cu rãbufnetul detunãturilor. In jurul lagãrului sentinelele dementizate descãrcau si ele, foc dupã foc, care incotro vedea. Apoi s-a 1ãsat linistea. Linistea mortii si a întunericului. In lagãr toti îngenunchiasem. Ne rugam, rugam. Apoi asa ne-am târît spre camera de rugãciuni unde pãrintele Glicherie ne-a slujit ultima slujbã, slujba pentru cei ce muriserã, slujba pentru cei ce aveau sã moarã.”

In lagãrul de la Vaslui au fost împuscati 33 de legionari.

  1. Ion Antoniu Pâsu (avocat)
  2. Ion Belgea (avocat)
  3. Constantin Boboc (studeni)
  4. Virgil Borzea (ofiter)
  5. Spiru Bujgoli (student)
  6. Ion Busuioc (student)
  7. Mihai Calapãr (Student)
  8. Valenu Cârdu (poet)
  9. Traian Clime( – )
  10. Nicolae Comãnescu (student)
  11. Josim Danielescu (student)
  12. Radu Ion Dobre (s.t.b. – ist)
  13. Constantin Ocrin (student)
  14. Victor Gârcineanu (avocat)
  15. Mircea Goga (student)
  16. Nicolae Maricari (ofiter)
  17. Chiriac Caratasu (student)
  18. Alexavdru Moraru (student)
  19. Mircea Motoc (student)
  20. Gheorghe Nicolicescu (inginer)
  21. Spiru Popescu (student)
  22. Vasile Popescu (student)
  23. Gogu Recman (student)
  24. Petre Rosianu (inginer)
  25. Iordache Spânu (student)
  26. Teodor Stahu (avocat)
  27. Stave Sola (student)
  28. Pollsperhon Supilã (student)
  29. Mlrcea Teohari (student)
  30. Boris Stucan (student)
  31. Teodor Tudose (avocat)
  32. Gheorghe Volocaru (functionar)
  33. Radu Zus (student)

Sublocotenentul de jandarmi Cinghitã Traian, care mânuia mitraliera, incepe sã-i rostogoleascã unii peste altii, fiind legati de mâini toti cu aceeasi funie, in timp ce fanfara reg.25 infanterie cântã un mars pentru a masca rãpãitul mitralierelor si gemetelor celor asasinati. Lui Teodor Tudose gloantele îi taie mãiniie. Simtindu-se dezlegat de legãtura comunã, mai are puterea sã fugã. Din urmã il ajung cãlãii, il impuscã din nou apoi îl aruncã peste celelalte cadavre. Dascãli primeau ordin sã aducã pe rând scolile pentru ca elevii sã priveascã acest spectacol macabru.

Autorul acestor rânduri era elev in clasa a sasea la liceul din localitate. În dimineata zilei de 22 septembrie, când s-a auzit de cele întâmplate la lagãr, ca la o comandã, intreg liceul a alergat sã se convingã de odioasele crime. În ziua respectivã nici nu s-au mai tinut cursuri. Spectacolul era mai mult decât înspãimântãtor. Însirati unul dupã altul de-a lungul soselei din fata lagãrului, descoperiti la locul pe unde pãtrunse gloantele, cadavrele tinere aveau la cãpãtâi inscriptia: „Asa vor fi pedepsiti trãdãtorii de tarã”. Atunci am început sã-mi pun anumite întrebãri la care am gãsit rãspuns trãind in spiritul aceleiasi credinte pentru care se jertfiserã cei care zãceau morti la marginea drumului. Viata mea intra pe un nou fãgas.

DE VIU ÎN CREMATORIU

Ziarul BUNA VESTIRE din 23 septembrie 1940, dã urmãtoarele amãnunte in articolul cu titlul de mai sus, cu privire la moartea de martir a lui Victor Dragomirescu, cel cãruia fatalitatea „i-a frânt aripile avionului când se pregãtea sã pãrãseascã tara”, in care se instaurase crima:

„Victor Dragomirescu era închis la Vãcãresti. Spre searã, directorul închisorii primeste ordin de la Prefecturã sã-l tinã la dispozitie pe Victor Dragomirescu. Peste putin timp, într-o masinã deschisã, sosesc câtiva agenti condusi de comisarul Al. Davidescu. Victor Dragomirescu este ridicat, iar masina porneste spre oras. La jumãtatea drumului, conformându-se unui ordin, comisarul Davidescu îl strânge de gât pe acela care astãzi ar fi fost scopul cãlãtoriei funebre. Dupã ce cãlãul l-a omorãt pe Victor Dragomirescu, masina si-a continuat drumul spre crematoriu; aici cuptorul era încins, pregãtit. Deci fuseserã mai multi premeditori, complici. Trupul celui ucis atât de miseleste este asezat in cosciugul de azbest pentru a fi aruncat in cuptor. Dar in clipa când se deschide usa Gheenei, Victor Dragomirescu, revenit la viatã, deschide ochii. Ura, care înclestase degetele comisarului Davidescu pe gâtul martirului nu reusise sã-i omoare si sufletul legionar. Dar ura este nesfârsitã în sufletul canaliei. În timp ce Victor Dragomirescu îsi revenea la viatã, comisarul impinge in cuptor cu piciorul sicriul in care era un om viu. Nelãmurirea din ochii lui Victor se stinge apoi in svãrcolirea crâncenã a flãcãrilor. A fost ars de viu întocmai ca un martir de altãdata al crestinâtãtii. (Comisarul Davidescu face parte dintre „victimele” împuscate la Jilava).

UN COPIL DE DOUÃ ORI MARTIR: FLOREA GÃMAN DIN SLATINA

Extras din ziarul BUNA VESTIRE din 25 septembrie 1940.

,,Am luat parte la parastasul de un an al lui FLOREA GAMAN, elev de liceu, in vârstã de 16 ani si jumãtate, asasinat in noaptea de 21 – 22 septembrie 1939 in orasul Slatina. Mi-am amintit scena asasinãrii lui. În dupã amiaza zilei de 21 septembrie 1939, un agent de politie îl ridicã de acasã, din mijlocul familiei. Nimeni nu se alarmeazã. Cine ar putea socoti drept vinovat un copil. Elev de liceu si fiul unei familii respectatã in oras. Este dus in beciul chesturii de politie, unde curând sunt adusi aproape 10 legionari gãsiti tot asa la intãmplare. Spre searã vin ordine de la Bucuresti sã fie asasinati, unul din oras si doi din judet (perfect col. Brosteanu, seful Siguranjei Gãlbenus). Cei arestati stãteau tãcuti si îngrijorati laolaltã. Usa se deschide si seful politiei (Marinescu n.n.) alege cu privirea victima ce trebuie sã cadã. Ce groaznice momente trebuie sã fi trãit acestia stiind cã alegerea atârnã de impresia subiectivã a unei priviri! Soarta si rãutatea omeneascã a ales pe Florea Gãman. Era un copil chipes, voinic, cu fata luminoasã si atâta viata trãia in el! Îngrijora pe cei ce-si apãrau prin crimã propriile pãcate. A fost luat, mai curând smuls, din mijlocul camarazilor sãi si dus de seful gardienilor in pãdurea Straharet, de la marginea orasului. Ajurtsi aici i s-a spus sã caute un alt legionar într-un tufis. Florea Gãman a cerut sã fie împuscat imediat si sã nu mai fie chinuit. Gura gardianului s-a umplut de acel binecunoscut rânjet profesional. Nu dupã mult a fost omorât cu câteva gloante de revolver. La câteva ore dupã plecarea gardienilor, Florea Gãman s-a trezit la viatã. Dumnezeu nu voia sã primeascã un suflet de copil. Nevinovãtia lui îi cerea sa mai traiasca. Cu sângele tâsnind pe gurã si pe unde îi mai intrase gloantele, s-a târãt pânã la marginea orasului. Aici s-au adunat oameni multi in jurul lui, mai multe femei miloase l-au luat si l-au dus la spital. Aici medicii au vrut sã-i opreascã hemoragia, însã politia aflând, au venit si l-au luat ca sã-Il expunã publicului in curtea spitalului. Astfel a murit copilandrul Florea Gãman.

Familia a venit sa îi ia trupul fãrã viatã. Cu multa greutate au putut sã-Il ia. Politia n-a mai avut ce sã facã: familia era numeroasã si lucrurile se petreceau la spital. A doua zi, Florea Gãman a fost inmormântat in cimitirul orasului. Preotul a adus binecuvântarea lui Dumnezeu. Lacrimile unui tata, a unei mame si a unei surori, in veci nemângâiati, au udat sicriul care l-a acoperit.

Noaptea ce a venit dupã înmormântare, strigoii au iesit la vânãtoare de suflete. Omorîserã trupul, dar sufletul încã trãia. Politistii care l-au ucis in ajun nu puteau dormi, chinuiti de gândul ca acolo, in mormânt, îi priveste un nevinovat. Si in miez de noapte au venit la cimitir. Au dezgropat mortul. Lau suit într-o trãsurã, s-au dus la malul Oltului si l-au aruncat, cu un bolovan legat de gât, in apã. Au gândit cã, in fundul râului, nu va mai sta mult si, de aceastã datã, familia si oameni nu vor mai sti nimic. Dar dupa câteva zile, râul a scos la mal trupul. Câtiva tãrani l-au recunoscut. S-au dus la d-l Gãman – tatãl si i-au spus. Acesta a venit si si-a gãsit copilul umflat de apã si mâncat de pesti.

Aceastã cumplitã soartã si groaznicã crimã a fost posibilã (fãrã ca ucigasii sã dea socotealã pentru fapta lor n.n.). Si astfel Florea Gãman, de douã ori martir, a fost înmormântat incã o datã”.

 

CUM A FOST ASASINATÃ COMANDANTA LEGIONARÃ ELENA BAGDAD

 

Extras din ziarul BUNA VESTIRE din 6 septembrie 1940. „Zorile acelui plin de crimã 22 septembrie, inrosite deja de sângele martirilor legionari asasinati peste noapte, venirã. Elena Bagdad, grav bolnavã in sanatoriul t.b.c. Bârnova, suferindã de opt luni, fu smulsã din patul de suferintã si dusã pe soseaua Bãrnova – Iasi. Rece in fata mortii, cu privirea pierdutã in zãri, pãsi dreaptã curiera Cãpitanului. Ajunsã la locul executiei, îngenunchie si ridicã o rugãciune cãtre bolta pe care se stingeau ultimele stele. I se de-te ordin sã se întoarcã cu spatele.

– De ce? întrebã Elena Bagdad.

– Ca sã vã executãm.

Atunci toatã mândria ei de legionarã se revoltã.

– Cum credeti cã unei legionare îi este fricã de moarte? Sã mã împuscati din fatã, drept in inimã. Trageti si sã nu vã tremure mâna.

Dar mâna jandarmului a tremurat. Cinci gloante nu o doboarã.

– Ce Dumnezeu, nu sunteti in stare sã trageti? Vreti sã vã arãt eu cum se trage?

Plutonierul S., o brutã care îi fãcuse multe necazuri, luã arma si o ucide cu trei gloante, stingând in pieptul ei strigãtul: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul!”

Elena Bagdad, ucisã miseleste, fu lãsatã sã moarã pe sosea. Un pãdurar o gãseste odihnindu-si capul pe un brat.

La vederea fecioarei adormitã întru Domnul, se închinã si fugi. Fu îngropatã noaptea, ghemuitã, mai mult in picioare, la locul zis „Lotul Dumbrava”. In timpul noptii câinii scurmarã tãrâna. Dimineata tãranii puserã pãmânt deasupra, ca sa-i acopere crestetul capului. Bolnavii de la sanatoriu au numit-o „Sfânta Domnisoarã prigonitã.”

Iatã numai o parte din crimele sãvârsite de „înaltii demnitari de Stat, guvernamentali, judecãtoresti, administrativi, militari”, dupã care plânge d-l Neagoe.

Procesul de sfidare a legilor si a unui stat de drept, a mers progresiv, începând din anul 1933 si culminând cu anul 1939, când s-au sãvârsit cele mai abominabile fãrãdelegi, un cumplit si inimaginabil genocid. Cu timpul, si Justitia a suferit acelasi proces de degradare, punându-se in slujba ceior ce aduceau tara spre prãpastia ce a culminat in anui 1940, când am pierdut o treime din trupul tãrii, datoritã politicii gresite dusã de cei ce aveau in mânã destinele neamului.

In aprilie 1934, când s-a judecat procesul celor ce îl impuscaserã pe I. Gh. Duca si când guvernantii au încercat sã încrimineze întreaga Miscare Legionarã, Justitia i-a condamnat doar pe cei trei vinovati de crimã, absolvind conducerea Miscãrîi de orice responsabilitate. Iatã ce scrie D. Banea in amintirile sale ca martor ocular la acest proces. Citez:

„…Revenind la proces, nu mai citez oamenii politici si sefii de particle, fosti prim ministri, de exemplu: Maresalul Al. Averescu, Iuliu Maniu, Al. Vaida Voevod etc. , etc., cãrora, dupã depunerea jurãmântului, presedintele completului le punea întrebarea: „Cum vedeti dizolvarea Gãrzli de Fier?”, iar rãspunsul era:

– „Nelegalã si abuzivã hotârârea”…

La sedinta de dupã masã se întãmplã un incident penibil. Soseste Armand Cã1inescu, omul care l-a tradat pe Maniu numai ca sã-Il slugãreascã pe rege si sã împuste pe legionari. ,,La prima întâlnire cu Rex, a spus cã el este pentru exterminarea prin orice mijloace a Miscãrii Legionare!”

În fata celor 6 generali din completul de judecatã si a unei sãli arhipline de avocati si lume, iatã ce a declarat:

– „De când eram la Ministerul de Interne (fusese subsecretar de stat n.n.) mereu aveam incidente cu aceastã Miscare.

Iatã ce scrie in Cãrticica sefului de cuib la paragraful 64, (si citeste cãci avea cãrticica in buzunar): – vom introduce pedeapsa cu moartea contra tuturor fraudatorilor banului public… (si închide cãrticica).

Cãpitanul, care era in banca întâi, se ridicã in picioare (un brad pe lângã mãrãcinele de Armand Cãlinescu), si zice:

– Citeste mai departe, d-le Cãlinescu, citeste „toate pedepsirile se vor face pe cale legalã”. Aceastã frazã a uitat dumnealui s-o citeascã!

Atunci generalul Comãnescu, cu o voce mai mult decât imperativã, îl apostrofeazã pe Cãlinescu:

– Ce gãsesti d-ta rãu in programul acestei Miscãri? cã vor sã fie pedepsiti acei care furã tara sãracã?

Cãlinescu a vrut sã spunã ceva, dar generalul îl întrerupe:

– Nu ascult nimic!

S-a produs rumoare in salã. Unul strigã:

„Tot ticãlos ai rãmas”, altii huiduiau. Presedintele sunã clopotelul: „Liniste cã evacuez sala !”

Aveam senzatia cã un sarpe a intrat in sanctuarul Justitiei!”

Verdictul a fost corect. Câtã deosebire fatã de degradarea la care s-a ajuns in 1938, când asa-zisa Justitie a dat un verdict de condamnare la 10 ani închisoare pentru înaltã trãdare lui Corneliu Codreanu, care era complet nevinovat! Toate acuzatiile erau imaginare, fãrã nici o bazã juridicã, lucru dovedit la rejudecarea procesului in 1940.