Neamul Romanilor

15 iunie 1889 – Moartea Domnului Eminescu.

 

În data de 15 iunie 1889 s-a stins, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, scriitorul și gazetarul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al Literaturii Române.

Decesul s-a produs în Casa de sănătate a medicului Șuțu din București, Eminescu fiind înmormântat apoi la Cimitirul Bellu. După 126 de ani de la moartea poetului, împrejurările în care acesta s-a stins din viață rămăn în continuare un subiect controversat.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…”. Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare. Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.

S-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiin cel de-al treilea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească. Aceste momente unice le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”. A fost angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani, la Tribunal și la Primărie și apoi pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu. Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broșură, „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată de Mihai Eminovici. La 25 februarie/ 9 martie același an, debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii. A activat în rândul societăților studențești, astfel a ajuns să se împrietenească, la Viena, cu Ioan Slavici. A publicat în „Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea. În anii tinereții s-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor tocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef la ziarul „Timpul”. În 1883, scrie și marile lui poeme: „Scrisorile” și „Luceafărul”. În luna iunie a acelui an, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Șuțu, apoi la un institut de lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu. La 15 iunie 1889, marele naționalist și poet român a murit.

Cine a dorit să scape de Eminescu?

Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca ziarist transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic și intrasingent, neiertător cu cei corupți și lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naționalist.

Eminescu s-a arătat foarte vehement și intransigent în ceea ce privește înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunțarea la Ardeal), dar și chestiunea spinoasă a invaziei evreiești în Moldova, care a sărăcit dramatic în doar câțiva ani întreaga populație, în mare parte rurală.

Iată de ce Eminescu devenise o problemă internațională.

În momentul în care va începe să atace și conducerea Partidului Conservator și inclusiv pe Maiorescu, aceștia vor înțelege că este timpul să facă ceva pentru a-i astupa gura. În anul 1882, poetul îi mărturisea Veronicai Micle: „TIMPUL acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea. Sunt un om urât și temut, fără nici un folosa…, unul din oamenii cei mai urâți din Romania… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

Eminescu și-a urmat acest crez până în ultima zi a vieții sale, pentru că în momentul în care nu a mai putut să le înfrângă, a pierit. Celebrele vorbe: „și mai potoliți-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenți aflați la conducerea Partidului Conservator.

Eminescu avea să fie implicat în dezvăluirea afacerii Warszawsky, în care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky, a oferit mită pentru a obține dreptul de a cumpăra la prețuri mici alimente din România și de a le vinde mai departe armatei țariste, la prețuri mult mai mari. Odată cu acest privilegiu a primit și dreptul de a achiziționa care cu boi, folosite pentru transportul mărfii. Această afacere a însemant creșterea considerabilă a averii baronului și ruinarea țăranilor români din zonă care își câștigau existența din transportul mărfurilor peste Dunăre. După ce substraturile acestei afaceri au fost dezvăluite, organele judecătorești au fost sesizate, însă decizia Tribunalului Ilfov avea să fie încă o mostră a puterii și a influenței de care se bucurau anumite persoane din cercurile sus-puse: „nu este caz a se pune în mișcare acțiunea publică în contra cuiva.”

În 1882, Eminescu ia parte la înființarea unei societăți secrete, „Societatea Carpații”, care va atrage atenția marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuțiilor ce aveau loc la aceste întruniri. Urmarea este una inevitabilă. Simțindu-se amenințate de influența pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt înserate în cadrul grupului iscoade, pe lângă faptul că jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion care trimitea rapoarte regulate asupra activităților și discuțiilor purtate în cadrul întâlnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era susținerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar și alipirea lui de țară. Iată ce conținea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la București, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: „S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. S-a recomandat membrilor cea mai mare prudență. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de naționalitate română, care frecventează instituțiile de învățământ din România pentru a se instrui, să fie puși să acționeze în timpul vacanței în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcția unei Dacii Mari”.

Misterioasa boală a lui Eminescu 

Aceste lucruri se întâmplau în 1882. Brusc, după numai un an, Eminescu avea să înnebunească. Cum comenta presa vremii evenimentul? „Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar”. Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă, menționarea frecventă și în contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, cât și faptul că imediat după prima internare forțată, atât Maiorescu, cât și alți apropiați au lipsit din țară timp de o lună jumătate, par să fie tot atâtea dovezi care îl implică pe Maiorescu în complotul împotriva jurnalistului politic incomod. În mare parte datorită poziției pe care o ocupa, dar și a influenței pe care o exercită, Eminescu nu putea dispărea brusc.

Încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost încălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât și Veronica Micle au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.

După ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), și având în vedere că la vremea respectivă nu există un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament șoc pe bază de mercur. Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută încă de pe atunci toxicitatea acestei substanțe, chiar și în doze foarte mici. Însă pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depășeau cu mult limită permisă. De la prima „îmbolnăvire” până la data decesului, viața lui Eminescu a însemnat un du-te vino între casă și ospicii, după bunul plac al puternicilor zilei, în mâna cărora devenise doar o marionetă. După singurul moment în care a reușit să publice un alt articol denunțător într-o gazetă, sub protecția anonimatului, avea să fie depistat și ridicat, fără a mai fi eliberat.

La reanalizarea recentă a autopsiei de către doctoral Vladimir Beliș, specialist în medicină legală, și a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit că bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulații, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia. După un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, că medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut demența paralitică”.

Neamul Romanilor, Sfintii Inchisorilor

Academia Romana – Rezistenta ANTICOMUNISTA de la Nucsoara. Vernisajul are loc in data de 17.04.2019: atrocitatile comise de Ministerul de Interne din Romania!

 

Milioane de romani torturati si asasinati cu salbaticie de Ministerul de Interne din Romania: „Va batem pana intrati in sicriu, ba!”.

https://veghepatriei.wordpress.com/2019/01/24/ororile-ministerului-de-interne-din-romania-arestarea-torturarea-si-asasinarea-cu-brutalitate-a-mii-de-tarani-romani-in-anul-1907-de-catre-jandarmeria-romana/

https://veghepatriei.wordpress.com/2019/03/30/ororile-comise-de-ministerul-de-interne-din-romania-sistem-politienesc-care-a-trimis-la-moarte-sute-de-mii-de-romani-hidrocentrala-de-la-vidraru-batuti-pana-la-moarte/

Haitele de interlopi salbatici si bolnavi psihic din Ministerul de Interne – Politia Romana, Jandarmerie, Directia Operatiuni Speciale si DIPI: „Ridicati de pe strada si umpluti de sange! Dati cu pumnii si picioarele…”. Ne-am intors in 1950!

 

Biblioteca Academiei Romane si Academia Romana – Rezistenta anticomunista de la Nucsoara!

Miscarea Legionara, Neamul Romanilor

Momentul 1937.

 

Ca soarele într-o zi înnorată, momentele pline de strălucire ale neamului român ne sunt ascunse, norii fără sfârșit trec mereu deasupra văzduhului nostru, suflați de vântul nefast al unei dictaturi cu haine democratice, eclipsând soarele românismului autentic.

Tendința, când vedem gradul de eroziune economică, social-politică și intelectuală la care a ajuns țara, este să disperăm, să fim deznădăjduiți, depresivi.

Când suntem supărați și în nevoie de ajutor, pe cine contactăm? Primii la care apelăm sunt părinții, frații, familia noastră și prietenii.

La fel ca națiune, în momentele când ne aflăm pe culmile disperării, apelăm la familia neamului, la strămoșii noștri care prin înțelepciunea, curajul și voința lor au scris istorie, deci de la care putem trage învățătură.

Un moment cenzurat în toate manualele de istorie, nemenționat de nici un post de televiziune, nescris în niciun ziar tipărit, este momentul 1937, un miracol în istoria României și un moment de nădejde milenară care taie istoria în două și prin care ne înălțăm, risipind norii.

 

MOMENTUL 1937

Vasile Poșteucă:

S-au scurs ani de la încheierea capitolului precedent. Avem totdeauna ceva mai important, mai urgent, de făcut. Ne lăsăm furați şi duşi de şuvoiul vietii, amânăm, uităm.

Mă întorc la aceste însemnări despre Căpitan şi miracolul revoluţiei legionare, cu un sentiment de vinovăție, cu conştiinţa de a fi neglijat cea mai esenţială datorie a inimii şi a metaforei mele.

Ajute-mi Dumnezeu ca măcar de-acum încolo, să mă țin mai aproape acestor mărturii, ce-mi aprind şi limpezesc sufletul. Ce mă mântuie. Stau să descriu momentul 1937.

Un moment în eternitatea destinului românesc.

Un chinuit şi glorios deceniu în tinereţea mea, în visul meu românesc. Zic un moment, înţelegând: un miracol. O schimbare la fată, la inimă, a întregului neam românesc.

Fenomenul spiritual al acestei schimbări s-a întâmplat între 1922 şi 1937. Începuturile eu nu le-am cunoscut. Eram copil pe atunci. Eu am intrat în şuvoiu in 1930, deşi ochii minţii au început să vadă drumul tragic şi luminos al neamului de prin 1928. Dar am fost binecuvântat de cer să fiu părtaş şi purtător de steag în anii de apogeu şi biruință ai acestei mari transfigurări româneşti.

Am ales anul 1937, pentru că în alegerile acelui an, neamul nostru a dat şi a trecut examenul cel mare.

Si-a dovedit găsirea de sine, ajungerea acasă, schimbarea la față. Comparate cu imensele etalări de corupţie şi ignoranță din campaniile electorale dintre 1920 şi 1936, când votanții desfundau butoaiele de rachiu şi vin, puse pentru ei, la marginea drumurilor, îmbatându-se şi sfârşind ziua ca animalele, prin şanturi, fără să ştie pentru cine au votat şi dacă au votat; când partidul de la guvern folosea jandarmeria şi armata pentru a fura urnele, arestând oamenii politici din opoziție şi maltratându-i până la nerecunoaştere şi imbecilizare; când masele largi ale poporului nu aveau nici cea mai vagă idee despre felul cum e guvernată şi exploatată țara întreagă; când neamuri şi forțe străine puneau stăpânire pe bunurile cele mai de seamă ale neamului nostru, lăsându-ne săraci ca degetul, în propriul nostru pămănt; comparate cu acest trecut ruşinos şi jalnic, alegerile din 1937 au însemnat o mare biruinţă pentru neamul românesc.

Ca rezultat al educaţiei legionare, tăranii şi muncitorii n-au mai ieşit la băut şi la spart capete de adversari politici, la vinderea ignorantă, animalică a ţării, a propriilor lor drepturi şi destine. Ci au ieşit în ordine, în coloane de marș, cântând ca să-şi exprime voinţa, să aleagă, să dea votul, exercitând cel mai elementar şi sfânt drept democratic. Dreptul de a-i alege pe conducători.

Si drept rezultat al acestei votări conştiente (alegătorii nici n’au atins butoaiele cu băutură. Le-au înconjurat. În multe comune şi centre de votare le-au spart cu toporişca, lăsându-le să curgă în şanțuri, asistând la spectacol, cu demnitate şi mândrie. Cu o ameninţătoare trezie!) a fost pentru prima dată in istoria României moderne că guvernul care a prezidat alegerile nu a împlinit majoritatea cerută de lege şi a fost trântit de la putere.

E adevărat că această biruinţă ne-a fost spre mare nenorocire pe plan național. Am fost ca o grădină de zarzări care a înftorit prea devreme. Condițiile sudest-europene nu erau deloc favorabile acestei formidabile schimbări la faţă. Văzându-se amenințat, in fărădelegile sale, regele scelerat Carol al II-lea a abolit Constituţia şi a proclamat dictatura regală.

Cu acest act de mare trezire, care se datoreşte in întregime Căpitanului şi şcolii lui legionare, neamul nostru a stârnit ura satanică a regelui criminal şi dement, a mafiei iudaice, şi, prin acestea, a fost lovit în moalele capului. Și-a pierdut ultimul dram de libertate politică.

Momentul 1937

Căpitanul, marele educator, a fost târât în procese nedrepte şi apoi omorît. Tineretul țării, care a văzut lumina, a fost scoborît in prigoane şi-n întunerecul temniţelor, iar marele mase ale poporului, tărănimea şi muncitorimea, au fost scoborîte în cea mai neagră robie.

Şi această robie continuă şi azi. S-au schimbat numai tiranii. Robia a rămas aceeaşi. Poporul nostru n’a mai avut ocazie să-şi demonstreze trezia şi demnitatea, pe care le-a înscris şi dovedit în Decembrie 1937.

Cele mai multe voturi atunci le-au obținut Țărănişţii, care au făcut pact cu Mişcarea Legionară (Partidul Totul pentru Țară). În al doilea rând am venit, ca număr de voturi şi de mandate electorate, noi, Legionarii. Liberalii, uneltele regelui mişel, au suferit cea mai ruşinoasă înfrângere din analele istoriei noastre politice.

Vreau să subliniez aci, pentru cei de mâne, că biruința momentului 1937 nu a constat în voturi. Ci în lecţia dată tiranului şi cetelor lui de corupători, de politicieni venali şi trădători. Si mai ales în demnitatea comportării maselor alegătoare.

N-au mai fost mase de ignoranți, de bătăuşi şi bețivi, cu pânea subțioară şi clondirul de trăscău în mână. Nu. Au fost coloane de ostaşi ai unei formidabile credinţe, pâlcuri şi cete de arcaşi, hatmani şi crăişori, venind par’ că din străfunduri de istorie, pentru a ptini un moment unic, de sărbătoare a neamului românesc înviat. Un moment de mare iluminare mistică, până’n cele mai îndepărtate colţuri ale pământului şi fiinţei româneşti. Un moment in care neamul se vede şi-si ceteşte chemarea de destin, datoriile omeneşti şi spirituale date lui de Dumnezeu pe planetă.

Alegerile din 1937! Au fost sute de cazuri când sate şi sectoare întregi nu au votat. S’au oprit in fata sectiilor de votare.

Au ţinut ore de tăcere şi demnitate, refuzând să ridice mănuşa provocărilor jandarmereşti.

Apoi in aceeaşi imensă şi grăitoare tăcere s-au întors acasă. In această ţinută de trezie şi mândrie legionară, a fost mai mult decât o votare. Mult mai mult decât un câştig electoral. Prin această comportare, cu totul nouă, necunoscută şi nepretuită mai înainte, neamul nostru si-a găsit centrul spiritual.

Cu zece ani înainte, prin 1927-1930, nimeni n-ar fi crezut că deşteptarea şi educarea, disciplinarea tărănimii române, vor fi, vreodată, posibile. Crearea omului nou a fost miracolul la care eu am fost părtaş şi martor, in anii tinereţii mele, din România.

Omul nou român a biruit in 1937. Atunci nu s’a dat numai o bătălie electorală oarecare. A fost o bătălie de destin. Un examen prin care ne-am dovedit dreptul la viaţă, omenie şi adâncă teamă de Dumnezeu, pe plan istoric. Mail mult: pe plan de veşnicie.

* * *

Ar putea ţinea, frumos şi cu mare îndreptăţire, ipoteza că de-ar mai fi putut avea privilegiul istoric al câtorva decenii de pace, din conştiinţa înaltă a acelui moment 1937, neamul nostru s-ar fi putut mântui, creându-şi un cuib pământean, puternic şi stând de exemplu viu altor neamuri, făcând visul milenar al împărăției cerurilor printre oameni, posibil.

N-am avut condiții favorabile. Nu ne-am putut sălta din a-istorie. N-am putut ieşi din blestemul de neam mic, pus în calea tuturor răutăților şi năvălitorilor. Biruința trezirii din 1937, ne-a dat direcție verticală, ne-a împins în jertfă şi martiriu.

Aici, în acest punct, a fost Căpitanul cu adevărat profet: şi-a văzut şi prezis biruința prin martiriu. Cu ziduri de iarnă, ură şi hrăpăreţie satanică împrejur, n-am avut încotro creşte decât înspre cer, spre ziua cea mare a învierii neamurilor.

Noi, Românii, am realizat măcar atât: am fost jertfiți, fără a trăda şi a ne trăda. Hitler nu are drept la înviere. Pe el l-a distrus mânia lui Dumnezeu pentru mişelii şi trădări, pentru ucideri de oameni fără judecată. Căpitanul însă a primit crucea martiriului pe drumul unei mari, luminoase şi drepte credințe, oferindu-şi jertfa ca pe-un preț al ispăşirii în numele întregului neam românesc.

Momentul 1937 ne-a pus în contratimp cu istoria, dar ne-a botezat într-o splendidă şi supremă conştiintă de neam al lui Dumnezeu, de neam care se vrea plinitor al dragostei lui de Hristos.

* * *

Am numit momentul 1937 un miracol, deoarece ridicarea țăranului român la un asemenea nivel de conştiinţă şi demnitate, nu părea în niciun chip, posibilă.

Atât prietenii cât şi duşmanii, toți politicienii corupți ai acelor vremi, ne taxau drept idealişti incurabili, visători, nebuni. Ei se mândreau cu înțelepciunea de a vedea şi accepta realitatea. Noi eram pentru ei dezaxați, huligani, extremişti.

A le striga adevărul in față şi a vedea o mântuire prin schimbarea oamenilor, prin creşterea unui alt om român, era pentru ei deranjare mintală, crimă, lipsă de simț patriotic.

Regelui criminal şi preacurvit, dominat total de Esthera Elena Lupescu şi de camarila ei satanică, guvernele de înstrăinați şi trădători, dacă nu deadreptul de străini de neamul şi sângele nostru, partidele politice compuse din trepăduşi şi levantini, din degenerați morali, dornici de măriri şi afaceri oneroase, pe spinarea neamului, şi dedesubtul acestora infinita şleahtă de tineri imorali, de ţinători de paltoane, stâlpi de cafenele şi pierdevară, de puturoase cocote masculine şi pervertituri degenerate, toti aceştia formau pătura suprapusă, gata să sugă şi ultima picătură din sângele neamului, să vândă ţara oricui ar oferi un ban mai mult, gata de dezertare şi fugă in fața oricărui pericol, în fața oricărei obligatii la muncă sau la jertfă.

De la această clasă de ciocli, de stârpituri iudaizate şi levantine, nu se putea aştepta la o trezire, o schimbare de direcție în administrarea politică şi economică a nației noastre. Cu atât mai puțin se putea aştepta de la ei, o schimbare la față, o revoluție interioară, creşterea unui om nou. Un om de curaj şi muncă, de incandescentă dragoste pentru neam şi țară.

Pe de altă parte, nici țăranii şi nici muncitorii nu mai vedeau nicio zare de lumină şi mântuire înaintea lor. Bătuți de sărăcie şi jandarmi, storşi de biruri până la sânge, înşelați şi dezamăgiți de toate partidele politice, care au dat toate averile neamului în exploatarea nemiloasă a străinilor (străini ce-au năvălit pe trupul țării ca stolurile de corbi peste cadavrele din pustie), ei nu mai îndrăzneau să-şi ridice privirile din pământ, nici să mai nutrească nădejdi. Iar cât despre îndrăzneala de a mai protesta, nici vorbă.

Buni din fire, muncitori, plini de credintă in Dumnezeu, stăpâni mândri pe bucățica lor de pământ, pricepuţi creatori de folclor, perfectându-şi de-alungul secolelor o rânduială a lor proprie şi un splendid fel de a vedea lumea şi viața, ei au rămas total dezarmați in fața invaziei jidoveşti, în a-i robi prin bani şi băuturi alcoolice, prin minciună şi necinste. Prin ei înşişi, prin propria lor putere, ei nu s-ar fi ridicat nici în câteva sute de ani.

Aci, a trimis Dumnezeu profetul.

Momentul 1937

Învăţătorul care a înfãptuit miracolul deşteptării. Codreanu i-a deşteptat şi organizat întâi pe studenţi. Si, prin ei, apoi a împlinit marea misiune a regăsirii țărăneşti şi muncitoreşti, pe linia mare, eternă, a destinului românesc.

Pornind de la icoană şi smerită rugăciune, el a şcolit întâiu studenţii, informându-i, deşteptându-i, înviindu-le în inimă și-n gânduri idealul independenţii şi măririi româneşti, dezvoltând în ei omul de caracter şi onoare, luptătorul corect şi jertfelnic, şi alcătuind, din ei, cu răbdare şi mare pricepere, o elită a neamului, Cruciaţii, care mai târziu aveau să cutreere plaiurile şi şesurile româneşti, pentru a-i trezi pe ţărani şi muncitori, pentru a da alarma in fața pericolului de moarte al invaziei şi corupţiei jidoveşti, strigând pe toate drumurile şi potecile, ca-n vremuri de furtună: Patria! Patria! ! Patria! ! !

Vorbind de momentul 1937, am pomenit epoca de la 1922 până la 1937. Adevărata educaţie şi luptă legionară n-a luat decât un deceniu plin, pentru a marca biruinţa din Decembrie 1937.

Înființată la 24 Iunie 1927, Legiunea a pornit în mod intens educaţia spirituală in cuiburi şi garnizoane. (E adevărat că frăţiile de cruce, au fost pornite de Ionel Moţa, cu ani înainte (1924), dar ele nu vor lua parte directă la luptele politice, la marile bătălii electorale, la pătrunderea în masele ţărăneşti şi trezirea lor, la repunerea lor pe linia de demnitate şi conştiință românească din vremile de glorie voievodală, de jertfelnică răzmeriță pentru libertate.) Şi într-un deceniu a întors neamul pe dos.

În aceasta constă miracolul trezirii ţărăneşti dela 1937. O schimbare la față a unui neam, înfăptuită în zece ani de cântece şi marşuri, de prigoane şi închisori, de credință şi moarte. Marele suflet al Căpitanului a înfăptuit imposibilul.

Se laudă Americanii (povestea vine dela trupele de elită ale marinei americane) că, la ei, problemele grele de tot sunt rezolvate imediat, iar cele de-adreptul imposibile iau puţin timp. Dacă aplicăm această zicală luptei de refacere spirituală a Americii, ea devine o amară ironie. Problemele grele iau o eternitate, iar imposibilul trebuie trecut în seama lui Dumnezeu.

Sunt în Statele Unite sute de mişcări de renaştere spirituală, de mântuire naţională, mii de comitete de combatere a ateismului şi a comunismului, mii de mari predicatori, care țin imense meetinguri şi întorc pe oameni la Biserică şi Hristos. Dar în ciuda tuturor acestor zgomotoase şi pompoase eforturi, rezultatele sunt zero. Zero tăiat in două şi ridicat la pătrat. Pomii lăudaţi ai reînvierii şi redeșteptării americane, nu au dat încă nici o roadă. Nici un măr pădureț măcar. Aceleaşi grozave slogane ca-n 1940 şi 1950. Şi iată suntem acum în 1970 și profeţii apar şi dispar ca ciupercile pe gunoaie. Şi nici o urmă de îmbunătățire ori regăsire spirituală în America.

Care să fie explicaţia acestui blestem de ariditate şi paragină? De ce le aplică Dumnezeu americanilor această pedeapsă a inutilului, a zădărniciei? Răspunsul poate fi numai unul. Stăm in faţa negustorilor de vorbe, a impostorilor gălăgioşi, a falşilor profeţi. Vânturătorii de vorbe isusnice, nu cred în ce spun şi ce pretind a înfăptui. Vântură vorbe goale. Ori şi mai rău: plinesc operă de confuzie, ridicând fațade elegante dar mincinoase, servind pe Anticrist.

In fond, o mişcare sănătoasă ar putea schimba Statele Unite la faţă în cel mult 20 de ani. Cu credință şi jertfă, cu ajutorul mijloacelor moderne de propagandă, trezirea maselor americane, la omenie şi dragoste cristică, ar fi posibilă.

În tot cazul ştiind exact ce-a voit şi neprecupețind nicio jertfă, Căpitanul a reuşit să înscrie, în istoria sbuciumată a neamului romănesc, momentul 1937.

Țăranii din slugi şi umbre timorate ce erau sub teroarea şi batjocura lăcustelor politicianiste, conduşi din umbră de masonerie şi exploatati până la sânge şi măduvă de hoardele jidoveşti, nemiloase, s-au putut ridica din nou la rolul de stăpâni pe ogoare, pe munți, pe ţară.

Pentru prima dată, dela 1859 încoace (de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Principatelor Unite) țăranii s-au dus la urnele de vot cu mândrie şi demnitate. Trezi. Cu răspundere față de morții neamului şi față de generaţiile viitoare. Cu credință în Hristos, cu adâncă teamă de Dumnezeu. Şi au votat. Au ales pe cine au ştiut şi vrut ei.

I-a fost dat neamului nostru mic, smerit şi necăjit, bântuit de toate calamităţile şi nedreptăţile istoriei, să se cuminece din acest zbor pe verticală, din acest mare moment de mistică naţională, de cutremurător extaz, pentru a-şi da seama că Dumnezeu i-a deschis şi hărăzit adevărata dimensiune a împlinirii de destin: dimensiunea verticală a credinţei şi omenei, a onoarei şi luptei jertfelnice, a marilor virtuti cristice.

Iată de ce cred nelimitat, cu toate flăcările inimii, în destinul major al neamului românesc.

Se spune că învăţătorii şi profesorii germani au creat Germania lui Bismarck in 80 de ani de predică de la catedră, de învățământ luminat, pus în slujba Patriei.

Momentul 1937 ne-a luat nouă, Românilor, un splendid deceniu de rugă şi credință, de efort luminos şi generos, de jertfe cu bucurie acceptate. Un deceniu în care florea tineretului s-a lăsat educată şi disciplinată, dusă la luptă de inima profetică a Căpitanului.

Vin şi zic, din adâncul convingerilor mele, acum, că neamul care a putut înscrie momentul 1937, în viaţa sa, în istoria lumii şi-n voia lui Dumnezeu, nu va muri niciodată.

El are dreptul la un viitor de libertate şi de mari realizări culturale şi spirituale. Întru acest neam a binevoit Dumnezeu și va binevoi şi de-acum încolo, pe măsura smereniei şi vredniciei noastre, miluindu-ne pentru martiriul Căpitanului şi al lui Ionel Moța, miruindu-ne cu cinstea de premergători între popoarele lumii.

https://www.incorectpolitic.com/momentul-1937/

Dezvaluiri, Neamul Romanilor

1 aprilie 1941 – Masacrul de la Fantana Alba.

 

Crimele jidanilor comunisti de pe teritoriul Romaniei: milioane de romani exterminati in masa!

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/12/05/crimele-jidanilor-comunisti-din-estul-ortodox-neamul-romanilor-milioane-de-frati-si-surori-exterminati-in-masa-de-jidanii-comunisti-veniti-din-uniunea-sovietica/

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/04/20/gunoiul-jidanesc-genrikh-yagoda-a-exterminat-peste-zece-milioane-de-oameni-si-oamenii-habar-nu-au-cine-este/

https://veghepatriei.wordpress.com/2019/01/20/holocaustul-neamului-romanesc-generatia-unirii-masacrata-cu-salbaticie-in-temnitele-comuniste/

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/12/02/holocaustul-neamului-romanesc-jidanii-veniti-calare-pe-tancurile-uniunii-sovietice-au-exterminat-in-masa-intreaga-clasa-intelectuala-a-romaniei-astazi-ne-acuza-de-holocaust/

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/05/20/dr-stelian-gombos-holocaustul-neamului-romanesc-martirajul-milioanelor-de-romani-torturati-si-asasinati-cu-brutalitate-de-catre-cele-mai-bolnave-institutii-din-istoria-tarii-noastre-ministerul-d/