Filosofie

Dante Aligheri, ultimul cerc al infernului: TRADATORII! Mafiotii din politica si mizeriile din SRI: „Ne laudam peste tot ca suntem in slujba neamurilor straine! Suntem jivine scarboase, tradatori de Neam si Tara!”

 

 Îmbăloşat lăsînd ce mai rămase,
îşi şterse acela botul, plin de sînge, 
cu părul de pe capul ce-l muşcase.
 
  4   -Tu-mi ceri ceva ce sufletul mi-l frînge,
să-mi răscolesc durerea disperată,
cînd doar gîndind şi totu’-n mine plînge.
 
  7   Dar, dacă pot cu vorba-mi adunată
sfîşiatul trădător să-l spurc mai tare,
voi spune şi voi plînge totodată.
 
 10   Nu ştiu nici cine eşti, nici ce cărare
te-aduse-aici, în cea mai joasă Lume,
dar graiul tău e florentin, îmi pare.
 
 13   Sunt conte, Ugolino e-al meu nume;
Ruggieri episcopul, lîngă mine,
şi vei afla de ce-s cu el anume.
 
 16   Cu gînduri rele şi minciuni meschine
mi-a înşelat încrederea, mişelul,
m-a-închis şi m-a ucis, se ştie bine.
 
 19   Dar ce, desigur, n-ai aflat, e felul
plin de cruzime-în care-mi luă viaţa
şi dacă-n ura mea greşit mi-e ţelul.
 
 22   Printr-o spărtură, doar, din fortăreaţa
ce,-n urma mea, a Foamei se numeşte
şi multora le va mai stîrni greaţa,
 
 25   văzut-am, luni în şir, cum greu răzbeşte
lumina, cînd avui un vis deodată,
dezvăluindu-mi ce mi se sorteşte.
 
 28   Ruggieri mi-apărea stăpîn pe toată
fiinţa mea; vîna un lup, pe munte,
cu pui cu tot: progenituri şi tată.
 
 31   Gualandi şi Sismondi-erau în frunte
Lanfranchi-alături, cu potăi o droaie, 
pe cît de slabe, pe atît de crunte.
 
 34   N-a durat mult pînă să se-ncovoaie
puterea lupilor, şi colţi de cîine
se-înfipseră în ei, ca să-i jupoaie.
 
 37   Şi m-am trezit (nu se făcuse mîine):
plîngeau în somn copiii mei (oroare!),
ce-alături îmi erau – şi cereau pîine!
 
 40   Ce crud ajungi să fii şi cît de tare,
cînd inima-ţi întrezăreşte chinul;
dacă nu plîngi acum, cînd plîngi tu oare?
 
 43   S-au deşteptat şi aşteptau tainul,
căci se făcuse ora. Fiecare
neliniştii-i simţea, în suflet, spinul.
 
 46   Se auzi atunci o uşă mare
din turnu’-îngrozitor. Fără cuvinte,
copiii mi-am privit cu disperare.
 
 49   Nu plînge-într-aşa clipă un părinte.
Anselmo, el, plîngea: „-Ci spune, tată,
de ce te uiţi la noi cu luare-aminte?”
 
 52   Şi tot n-am plîns şi n-am vorbit în toată
întreaga zi ce-a fost şi-n cea de după,
pînă ce zori au fost încă o dată,
 
 55   cînd, printr-o rază ce-a pătruns în hrubă
pe patru feţe am văzut, supt-pale,
cum arătam, ca sufletul să-mi rupă.
 
 58   De mîini eu m-am muşcat atunci, cu jale
iar ei, crezînd că-a hrană mi-e ahtierea,
spre mine şi-au făcut îndată cale:
 
 61   „-Mai mică,-au spus, o, tată,-ar fi durerea
dacă-ai mînca din noi: tu ne-ai dat huma –
ia-ne-o-înapoi, dacă aşa e vrerea!”
 
 64   Ca să-i alin, m-am liniştit. Ci numa’-
‘n tăcere-am stat, cu toţi, făr-o suflare…
De ce, pămînt, nu te deschizi acuma?
 
 67   În ziua-a patra, Gaddo, la picioare
mi se-aruncă, şoptindu-şi disperarea:
„-O, tată,-ajută-mă, te rog!” …Şi moare.
 
 70   Cum tu mă vezi, eu i-am văzut, spre marea
durere-a mea, căzîndu-mi toţi, în faţă,
în ziua-a cincea şi în următoarea.
 
 73   În beznă mă tîram şi-i luam în braţă
– pînă cînd foamea mi-a învins calvarul –
şi îi strigam, deşi n-aveau viaţă.”
 
 76   Cum îşi spunea, rotind din ochi, amarul,
luă iar în mînă tidva cea scîrboasă
şi-înfipse dinţii-într-însa, ca ogarul.
 
 79   Tu, Pisa, eşti o pată ruşinoasă
frumoasei ţări în care „si” răsună,
fiindc-ai tăi vecini prea mult te lasă!
 
 82   Capraia şi Gorgona împreună
pe Arno ar trebui un dig să facă
şi să-ţi înece neamul în genună!
 
 85   Că Ugolino-ar fi trădat? şi dacă
ar fi aşa, nu-i cum să se cuvină
prunci să ucizi cu furie demoniacă!
 
 88   La vîrsta lor, ei n-aveau nici o vină,
cei patru, cărora li s-a luat viaţa,
tu, nouă Tebă, crudă şi haină!
 
 91   La alţi damnaţi ajunşi, pe care ghiaţa
îi ţine strîns, văzut-am cu mirare,
că nu în jos, ci invers le stă faţa.
 
 94   Chiar plînsul lor i-împiedică-n mişcare
şi jalea, neputînd din ochi să iasă,
se-ntoarce-în ei, se face şi mai mare,
 
 97   căci lacrimile, de cum ies, îngheaţă
ca viziere de cristal pe pleoape
şi nu pot curge celelalte-n faţă.
 
100   Înfrigurat, eram de piatră-aproape;
fiinţei mele, aprig îngheţate,
un simţămînt nu mai putea să-i scape,
 
103   cînd mi-a părut, cumva, un vînt că bate
şi-am întrebat, spre-a-mi linişti frămîntul:
„-Au nu-s aici încremenite toate?”
 
106   Iar ghidul mi-a întors pe loc cuvîntul:
„-Aruncă-ţi doar privirea şi îndată
ai să şi afli de ce bate vîntul.”
 
109   O umbră,-atunci, din crusta îngheţată,
răsti: „-Voi, suflete zvîrlite,-în ceaţă,
în cea mai joasă groapă blestemată,
 
112   smulgeţi-mi de pe chip vălul de gheaţă,
să-mi ostoiţi o clipă doar calvarul,
cît ţurţuri nu se fac din nou pe faţă!”
 
115   „-Să-mi spui, de vrei să-ţi îndulcesc amarul,
cine eşti tu, şi de nu-ţi fac un bine,
mă-înghită şi pe mine-atunci gheţarul.”
 
118   „-Sunt Alberigo,-al jalnicei grădine
cu fructe ale morţii. Printre brume,
am nuci de gheaţă-aicea, nu smochine!
 
121   Eu m-am mirat: „-Spui că eşti mort, anume?”
Răspunsu lui a fost: „-Eu nu ştiu bine
ce mai e corpul meu acum în Lume.
 
124   Aici, la Ptolomei, sufletul vine
chiar înainte ca din om să iasă
smuls de-ale lui Atropos mîini haine.
 
127   De gheaţă lacrima ce scînteiază
ca să mi-o-nlături, sincer îţi voi spune
că, deîndată ce un om trădează,
 
130   pe corpul său, un demon mîna pune
şi-l stăpîneşte-apoi viaţa toată
pînă ce clipa morţii îl răpune. 
 
133   Sufletul cade-n bezna îngheţată
(cît trupul încă-n lume mai adastă)
şi rabdă-aici o iarnă ne’ncetată.
 
136   Cum (poate-l ştii) e lîngă mine,-această
umbră-a lui Branca d’Oria, care-îndură
de multă vreme-a gerului năpastă.”
 
139   “-Nu pot să cred ce-aud dintr-a ta gură!
Branca e viu, bine-îmbrăcat şi are
şi de mîncare şi de băutură.”

142   “-În bolgia umbrelor înşelătoare
ce fierb mocnit în nemiloasa smoală,
abia trecuse Zanche de intrare,

145 şi ăsta şi-a şi pus, în carnea goală,
un drac care să-i ţină loc, într-însul
şi în complicele la prăduială.

145   Acum, spre mine-întinde mîna, plînsul
de gheaţă sparge-l!” Nu i-am spart nimica.  
Şi drept a fost să fiu sperjur cu dînsul.
 
148   Ah, genovezi, vi-e ticăloasă clica,
goi de virtuţi şi plini doar de păcate,
stinge-vi-s-ar şi-opinca şi vlădica!
 
151   Ăst genovez, cu fapte blestemate,
cu romagnezul se asemuieşte:
sufletul său aci-n Cocyt se zbate
 
157   pe cînd el, sus, mai pare că trăieşte.

Reclame
Se intampla azi

Animalele bolnave psihic si nespalate din Politia Romana: cititi in ce hal a fost umilit un biet batran! Uniformele albastre si pline de jeg: „Mars de aici, ba!”

 

Un bărbat de 66 de ani din comuna argeşeană Cocu a fost ameninţat cu moartea de mai mulţi braconieri care vânează constant căprioare şi mistreţi aproape de proprietatea sa. Bărbatul a fost la secţia de poliţie din comună, însă acolo i s-a spus că să nu vină fără datele personale ale braconierilor, în condiţiile în care acesta nu avea datele şi nici nu le putea cere braconierilor să îi dea datele personale.

Mai mult, bărbatul nu a fost lăsat să facă plângerea scrisă în sediul postului de poliţie. În cele din urmă, bărbatul a făcut plângere direct la sediul Poliţiei Argeş, iar plângerea este pe rol de mai multe săptămâni.

Constantin Zuică are 66 de ani şi locuieşte în satul Făcăleţeşti din comuna Cocu.

Haitele de interlopi nespalati din Ministerul de Interne, culesi de prin boscheti, terorizeaza Romania: oameni batuti ca in Evul Mediu, scuipati si injurati, umiliti!

  

”Braconierii, care aveau armele cu ei, mi-au spus de mai multe ori că, dacă vreau să mai rămân în viaţă, să mă fac că nu am văzut nimic”, a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Zuică, care a depus o sesizare la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

„În mai multe rânduri, în special noaptea, tot felul de braconieri şi hoţi de lemne intră pe un drum de tarla ce trece prin faţa locuinţei mele, însă acest drum de tarla este parte din proprietăţile celor care deţin pământ în această tarla vecină cu proprietatea mea. Aceşti braconieri împuşcă în mod special mistreţi şi căprioare şi asta nu numai în sezonul de vânătoare, ci frecvent. Eu sunt un om împotriva vânatului şi consider că aceste animale nu trebuie împuşcate. Când îi văd pe aceşti braconieri, mă ameninţă cu moartea şi mă jignesc, mă scuipă şi afirmă că, dacă vreau să mai trăiesc, să mă fac că nu am văzut nimic. Ceea ce vă relatez dumneavoastră am făcut şi la Postul de poliţie Cocu şi la Secţia 11 Poiana Lacului. Când am fost la postul de poliţie de la Cocu, şeful de post m-a întrebat dacă am plângerea scrisă şi mi-a spus că în post nu o pot scrie şi mi-a mai spus ca fără datele personale ale făptaşilor să nu vin. Mi-a mai spus, de asemenea, să scriu în plângere ora, data şi numărul automobilelor că, dacă nu, nu primeşte plângerea. Este o atitudine birocratică pe care nu o înţeleg. Am menţionat aceste detalii privind comportamentul şefului de post şi în plângerea pe care am trimis-o la Poliţia Argeş”, a declarat Constantin Zuică.

În sesizarea pe care a trimis-o IPJ Argeş, Constantin Zuică a indicat mai multe numere de înmatriculare ale maşinilor ce ar aparţine braconierilor.

”A fost trimisă prin poştă o petiţie la Inspectoratul Judeţean de Poliţie acum câteva săptămâni. Este o sesizare legată de fapte braconaj şi se fac cercetări. Sesizarea este în lucru la Serviciul de Arme. Nu avem alte comentarii de făcut pentru moment”, au declarat pentru Adevărul reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Argeş vizavi de cele relatate de bărbatul ameninţat. https://adevarul.ro/

Se intampla azi

Domnul academician Eugen Mihaescu, in fotografie sunt alaturi de domnia sa, IL STRIVESTE pe Ioan Talpes! Gandul meu bun se indreapta catre domnul colonel (r) SIE Cornel Nemeti!

 

Domnul Ioan Talpeș, fost director al Serviciului de Informații Externe (1992-1997), general cu stele cât un hotel de lux, căruia îi lipsește doar una ca să fi e un „Palace”, a decis să acorde un interviu Evenimentului Zilei și astfel ilustrează două proverbe românești: „Dacă tăceai, filozof rămâneai!” și „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”

Intervievat de Dan Andronic, Ioan Talpeș încearcă să răspundă acuzației de înaltă trădare pe care i-o aduce generalul Cornel Biriș în revista „Periscop”, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SIE. De fapt, Talpeș bălmăjește niște răspunsuri, amestecând deliberat problemele, aruncând în spinarea altora răspunderea pentru faptele sale, cu aerul că este nedreptățit el, eroul, care a predat americanilor, aliaților noștri din NATO, lista cu ofițerii pe deplin conspirați, agenții infiltrați în SUA, Germania etc., unde spionau în folosul României, în schimbul, zice dumnealui, acceptării aderării țării noastre la Alianța Atlanticului de Nord. Că a făcut asta cu buna știință și acceptul președintelui României, Comandantului Suprem al Forțelor Armate, adică, pe atunci, Ion Iliescu.

L-am cunoscut bine pe domnul Ioan Talpeș, am fost colegi la Președinție după anul 2000. I-am făcut portretul în cartea mea de memorii, „Între linii”:

Un Kissinger dâmbovițean

​Ioan Talpeș își luase o morgă preocupată, de Kissinger dâmbovițean, cu fruntea umbrită de problemele politicii externe. Părea că pe umerii săi se sprijină nu numai Președinția României, sau țara cu totul, ci întreaga omenire! Universul părea că devenise terenul său de joacă, îi lipseau doar găletușa și lopățica…

Dar în paginile aceleiași cărți povestesc o întâmplare petrecută în biroul lui Strobe Talbott, cel care a fost adjunctul Secretarului de Stat Madeleine Albright, în timpul Administrației Clinton, bun prieten și coleg cu mine pe vremea când lucram amândoi la revista „Time”. Episodul se petrecea în 1995, exact în perioada în care se lăuda Talpeș că negocia cu NATO aderarea României la alianță:

El Greco, la New York

„Am ajuns la fix la Departamentul de Stat și Talbott, care mă aștepta, m-a văzut coborând din taxi. M-a condus într- o altă sală decât cea în care ne primise cu un an înainte. Era mobilată cu piese englezești, în care erau expuse porțelanuri fine, de calitate. Talbott arăta și el foarte bine în acest decor, pentru că părea un personaj pictat de El Greco: longilin, cu fruntea care se prelungea din cauza cheliei până la ceafă, cu un cap foarte dolic și o siluetă fină ca de iezuit. Înalt, mai înalt decât mine, îmbrăcat cu un costum luat de la Brooks Brothers din New York, cămașă Oxford cu guler moale, încheiat cu nasturi și cravată în dungi, în culorile Universității Yale. Pantofii tipic americani erau super-super lustruiți.

M-a invitat să mă așez și m-a întrebat ce am mai făcut între timp. I-am povestit că am fost numit oficial consilier la Cotroceni. Mă privea cu un aer ușor superior și compătimitor în același timp, ca și cum ar fi spus „Ia uite, mă, cu ce se ocupă băiatul ăsta în loc să deseneze!“.

Damf de țuică la FBI

„S-a bucurat grozav de portretul lui Alexandr Soljenițîn pe care i l-am dăruit și m-a întrebat dacă mai am timp să lucrez, după care a zis brusc:

– Spune-mi Eugen, dragă, cine conduce de fapt România?

– Dacă aș ști! am zis eu încercând să par netulburat. Nu pot să-mi dau seama exact cine se află în spatele lui Iliescu. Am o vagă idee, dar n-aș vrea să te induc în eroare.

Ce ironie, m-am gândit eu. Președintele României vrea să știe cum se scaldă americanii, iar aceștia vor să știe cine conduce, deci în ce ape ne scăldăm noi!

– Dar sistemul, Eugen, sistemul nu te înghite, nu-i așa? Am văzut că ai venit cu taxiul…

– Da, sigur că da! Ca în orice administrație din lume, care respinge indivizii veniți din afara ei, dintre intelectuali. În plus, la noi, eu sunt perceput ca un transfug, unul care și-a părăsit țara la greu. Cum îți închipui că se simt ăia din vechea gardă văzând că Iliescu a pus unul din ăsta la dreapta sa? Numai că pe mine mă amuză piedicile pe care mi le pun și cred că ce mi se întâmplă reprezintă o experiență de viață care mă interesează. Îmi satisface latura de „voyeurist“.

– Poate, zice Talbott. Numai că degeaba îți place ție să te îmbraci în kaki, cu sahariene militare. Să știi un lucru: tu NU ești militar, dar ei SUNT. Nu ai cum să te înțelegi cu ei. Uite, continuă americanul, tu mi-ai adus în dar acest portret minunat, dar e un general acolo, la voi, șeful Contraspionajului (se referea la Ion Talpeș) care vine deseori să-și vadă omologii aici. A ajuns de râsul lor pentru că le aduce cadou câte o sticlă de șliboviță, care miroase îngrozitor și are dop din cocean de porumb. Ăstora, care beau cele mai rare whisky-uri din lume! Ba, le-a mai dat și câte un ștergar artizanal de duzină! Cu ăștia vrei tu să te înțelegi?

Ce general?

Aluzia la Talpeș m-a întristat. Și ăsta își zice general! Ce general? Pentru ce fapte de vitejie a fost avansat până la acest grad cartograful lui Ilie Ceaușescu? În zâmbetul ușor trist de pe fața lui Strobe Talbott se putea citi un soi de amărăciune că nu voi putea fi apreciat la justa mea valoare acolo, în România. Mă privea ca un director de cămin de copii care a adoptat un orfan și acum protejatul său naiv a plecat să-și caute adevărații părinți. Aveam senzația că retrăiesc, la alt nivel e adevărat, dialogul cu Dan Iosif în care mă îndemna să plec de la Președinție și din România ca să mă facă americanii ambasadorul lor. Discuția aceasta m-a făcut să mă simt din nou „între linii“…

Eu încercam să-i explic și faptul că, fiind artist de profesie, administrația românească nu mă lua în serios. La care Talbott s-a plâns de cât de complicate erau negocierile cu funcționarii români, care sunt total neprofesioniști, care se comportă ca niște amatori. Ce mi-ar fi plăcut să fie Iliescu de față, el care susținea că ministerul de externe român geme de ceaușiști pentru că sunt cei mai profesioniști și mai de neînlocuit!

Băsescu l-a mirosit din prima

Mărturisesc că nu știu cine l-a adus pe Talpeș la Iliescu în ianuarie 1990 și nici ce competențe i-a descoperit acesta de l-a numit la conducerea Serviciului de Informații Externe. Mi-e teamă că i-a plăcut slugărnicia lui Talpeș și nu s-a gândit că slugoii nu sunt și loiali, ci sunt veșnic în căutarea unui nou stăpân, mai bogat sau mai puternic. Traian Băsescu l-a „mirosit” imediat. Atunci când Talpeș a încercat să se gudure pe lângă noul stăpân de la Cotroceni, în 2004, Băsescu a spus că „nu are nevoie de culegători de scame de pe rever!”

  1. Când, în ce loc și cu ce ocazie i-au cerut șefii FBI și CIA să deconspire „fantomele”? Delegația (oficială sau nu), anul, data, locația (sediu FBI sau CIA), numele și funcția interlocutorilor?
  2. A întocmit un raport oficial la întoarcerea în țară? Avea obligația! Dacă da, l-a înaintat CSAT-ului, președintelui Iliescu? Cum a procedat după o astfel de situație gravă?
  3. A discutat confidențial cu Ion Iliescu? Ce i-a spus?
  4. În baza cărei înțelegeri, document confidențial, secret, a predat lista? În astfel de situații se întocmește un protocol.

Din nou, despre „fantome”

În practica statelor învinse în război, cum eram considerați noi, în urma Războiul rece, Serviciile își retrag „fantomele” și le oferă posibilitatea de a reveni în țară, cu o pensie camuflată. Dacă refuză, deoarece locuiesc de mult timp în țara respectivă și au familii, averi, locuri de muncă, afaceri etc., li se cere să anunțe autoritățile, dar numai după ce România devine oficial aliat al țării respective.

În asemenea situații, „fantoma” este trecută în supravegherea Serviciilor noastre, pentru că există riscul să fie „întoarsă” sau să dea informații care pot fi folosite împotriva statului român.

Ceea ce cereau americanii – care mai mult ca sigur știau cine sunt respectivii agenți acoperiți – erau legăturile lor în America, până la ce nivel penetraseră, cine erau „trădătorii” americani, ce informații se obținuseră.

Înapoi, în scorbură!

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a publicat o nouă carte intitulată „Securitatea nu poate fi reabilitată”, apărută de curând la Editura RAO, în care dezvăluie interviurile sale cu generalul Iulian Vlad, din perioada 2003- 2008. Din mărturia generalului Vlad rezultă că misiunile „fantomelor” nu erau îndreptate împotriva SUA, ci erau de cunoaștere a activităților „anticeaușiste” de pe teritoriul SUA, de recunoaștere a politicienilor și funcționarilor favorabili afacerilor cu România (Eagelberger, Sultz, Kissinger sau cei care au votat și sprijinit acordarea Clauzei națiunii celei mai favorizate), de verificare a bonității unor firme, de prevenire a unor acte unilaterale ostile sau nefavorabile.

Iar dacă domnul Ioan Talpeș nu poate să dea răspunsuri la întrebările acestea, mai bine să se întoarcă în scorbura de unde a ieșit sau la undițele de pe malul lacului, în speranța că nimeni nu va depune o plângere împotriva sa pentru acte de trădare, în baza articolului nr. 155 din Codul Penal.

Politicianul-artist care a uimit lumea

Eugen Mihăescu este un pictor, grafician și om politic român, membru de onoare al Academiei Române din 1993. S-a născut în București, în 24 august 1937, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Nicolae Mihăescu, a fost asistentul lui Tudor Vianu. Eugen Mihăescu și-a făcut studiile la Liceul Sfântul Sava, apoi, cele universitare, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.

În 1961 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A condus revistele „Secolul 20”, a cărei concepție grafică îi aparține, și „Luceafărul”. În 1967 s-a stabilit în Elveția, la Laussane. A fost director artistic al Editurii Rencontre. Foarte apreciat, a publicat desene în Le Monde și în Le Figaro literaire. Din Elveția s-a mutat la New York și a devenit colaborator permanent al cotidianului The New York Times. A mai avut colaborări permanente cu multe publicații de succes.

Între 1981 și 1982, a fost profesor la Institutul Pratt din New York. Eugen Mihăescu a povestit că a intrat, în iarna anului 1990, în echipa lui Ion Iliescu și a catalogat anii petrecuți la Cotroceni drept „un coșmar”. A lucrat cu Adrian Năstase, Hrebenciuc, Corina Crețu, Ioan Talpeș, Dan Iosif și Mircea Geoană. În anul 2000, în noul mandat al lui Iliescu, Mihăescu a fost consilier în relația cu diaspora, iar Ioan Talpeș era șeful Administrației Prezidențiale. În perioada 2001-2004, a fost ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, la Paris. Și a continuat să publice în Le Monde.

A fost ales senator, în Parlamentul României, pe listele Partidului România Mare și vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului, în legislatura 2004-2008. Între anii 2005 și 2007 a reprezentat România în Parlamentul European, unde a fost membru al grupului naționalist. În 2012 a părăsit scena politică. Spunea că s-a înscris în PRM „să-i dau o palmă lui Iliescu”. „Tragedia României este că e condusă de slugoi, care dau socoteală altcuiva aflat la Bruxelles, în ambasadele străine sau în alte capitale”, scria academicianul Eugen Mihăescu anul trecut. (Cora Muntean)

Jurnalistul care a împins granițele NATO

Strobe Tallbot, jurnalist și analist politic, s-a născut în Dayton, în 25 aprilie 1946. În 1968 a absovit Universitatea Yale, unde și-a ales ca specialitate limba rusă, din dorinţa de a-i citi în original pe Tolstoi, Puşkin şi Dostoievski.

Vocaţia pentru gazetărie i-a adus, în timpul studenției, un post de şef de redacţie al cotidianului campusului universitar „Yale Daily News”, poziţie pe care o deţinuse și Henry Luce, cofondator al săptămânalului „Time”. Apoi a intrat stagiar, la biroul din Londra al revistei „Time”. Deoarece cunoștea limba rusă, a fost trimis la Praga, unde a asistat neputincios la strivirea „Primăverii de la Praga” sub șenilele tancurilor rusești.

Pentru a evita recrutarea, ostil războiului din Vietnam, Tallbot a reușit să obţină o bursă în Europa, la Oxford. Aici îl va întâlni pe cel cu care va lega o prietenie pe viață, un alt contestatar al războiului din fosta Indochină franceză, Bill Clinton. Au fost colegi de camera și această întâlnire îi va influenţa toată cariera sa.

În 1993, Bill Clinton câștigă alegerile prezidențiale în America; cariera lui Strobe Talbott începe o nouă etapă. Este chemat de vechiul său coleg şi prieten la Departamentul de Stat. Aici va fi, la început, ambasador cu însărcinări speciale şi consultant în problemele fostului spaţiu sovietic şi ale celui adiacent, iar din 1994, adjunct al secretarului de stat, adică numărul 2 al Diplomaţiei americane (titular a fost mai întâi Warren Christopher, apoi Madeleine Albright), domeniul său prioritar fiind acelaşi. Va rămâne în această funcţie timp de şapte ani. Strobe Tallbot este cunoscut și ca „jurnalistul care a împins granițele NATO spre Est”. (Cora Muntean)/

http://evz.ro/

Uncategorized

O procuroare din cadrul DIICOT se ocupa de dosarul meu de urmarire penala! Bolnava aia psihic a declarat ca face orice sa ma bage in inchisoare: „Ii arat eu lu’ asta!”. DIICOT, alaturi de Directia Operatiuni Speciale – IGPR, a pus un interlop sa ma abordeze pe strada: SRI-ul ii monitoriza telefonul respectivului! Asta incearca sa imi insceneze…

De doua ori intr-o luna, alaturi de gunoaiele interlope din cadrul Directiei Operatiuni Speciale – IGPR, i-am prins pe cretinii din cadrul DIICOT in timp ce ma filau pe strada! Gunoaiele nespalate din Politia Romana, mafia uniformelor albastre si pline de jeg: „Stam pe capul tau pana ajungi in inchisoare! Noi vrem sa te vedem in sicriu, ba!”.

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/07/13/gunoiul-din-aceasta-seara-a-fugit-de-la-filaj-privit-sobolanul-fricos-din-politia-romana-sa-ma-intorc-cu-spatele-am-fost-descoperit-adunatii-acestia-de-prin-boscheti-ne-apara-de-interlopi-s/

Sectia 20 Politie: au incercat sa ma loveasca cu masina pe strada! Radu Gavris, seful Serviciului Omoruri: „Nu ma intereseaza tentativa de omor! Sa-l ucida pe DeVeghePatriei…”.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/12/25/cadou-de-craciun-in-aceasta-zona-politia-romana-a-fost-la-un-pas-sa-ma-loveasca-cu-masina-discutam-de-hartuire-in-forma-continuata-si-instigare-la-omor/

 Gunoaiele nespalate din Politia Romana, alaturi de bolnavii psihic din cadrul DIICOT: jegul a fugit de la filaj ca un sobolan scarbos! Priviti gunoiul platit din banii a milioane de romani: „Imi tremura chilotii pe mine! Sa fug, sa fug, sa fug…”. O intreaga tara este batjocotita si mintita in fata: „Procurorii DIICOT, alaturi de gunoaiele nespalate din Politia Romana, sunt pregatiti la cel mai inalt nivel si va apara de infractori si teroristi!”  

 

Se intampla azi

Din nou i-am prins pe cretinii din cadrul DIICOT – DUBA 5 MONITORIZARE!, in timp ce ma filau pe strada! Priviti moastra de tampenie a idiotilor de la DIICOT, alaturi de gunoaiele din Politia Romana: „Nu suntem in stare sa filam un singur om!”

Gunoiul din Politia Romana, trimis la filaj, a fugit ca un sobolan scarbos si las! De opt ani de zile se chinuie sa imi insceneze ceva si nu reusesc! 

https://veghepatriei.wordpress.com/2018/07/13/gunoiul-din-aceasta-seara-a-fugit-de-la-filaj-privit-sobolanul-fricos-din-politia-romana-sa-ma-intorc-cu-spatele-am-fost-descoperit-adunatii-acestia-de-prin-boscheti-ne-apara-de-interlopi-s/

Gunoaiele din cadrul Directiei Operatiuni Speciale – IGPR: „De ani de zile, DeVeghePatriei se pisa in capul nostru si ne fotografiaza in timpul filajului! Am ajuns la disperare!”.

DIICOT, IN URMA CU DOUA SAPTAMANI DE ZILE!

Se intampla azi

Gunoaiele din Politia Romana: SPAGA DE 500 DE EURO! Cat munceste un amarat de roman pe banii acestia? Burtosii nespalati care vin in fata dumneavoastra: „Io apar legea, ba!”

 

Un comisar de poliţie din cadrul Biroului Rutier al IPJ Sibiu a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta a fost prins în flagrant în timp de lua mită suma de 1.800 de lei, pentru a interveni într-un dosar pe care îl instrumenta.

Constantin Crăciun, comisar la Biroul Rutier Sibiu, a fost reţinut, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce, joi, a fost prins în flagrant luând mită. Acsta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, informează Mediafax.

Potrivit comunicatului DNA transmis vineri, „Inculpatul a pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei sau 500 Euro, pentru intervenţia într-un dosar penal pe care îl avea repartizat spre instrumentare. În baza acestei înţelegeri, la data de 12 iulie 2018, ofiţerul de poliţie a primit de la martor, în biroul său, suma de 1.800 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.” http://evz.ro/

Se intampla azi

Gunoiul din aceasta seara a fugit de la filaj! Priviti sobolanul fricos din Politia Romana: „Sa ma intorc cu spatele, am fost descoperit…”. Adunatii acestia de prin boscheti ne apara de interlopi si terorism?

Gunoaiele nespalate din Politia Romana: au incercat sa ma ucida pe strada! Promisiunea facuta: „Intr-un final te vom baga in pamant!”.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/12/25/cadou-de-craciun-in-aceasta-zona-politia-romana-a-fost-la-un-pas-sa-ma-loveasca-cu-masina-discutam-de-hartuire-in-forma-continuata-si-instigare-la-omor/

 

Gunoi din Politia Romana, iulie 2018: burtosul acesta boschetar va apara de interlopi si terorism! Ii tremura mana pe telefon: „Am fost fotografiat in timpul filajului, ma vede sefu’!”. Pe cine platiti din banii dumneavoastra…