Dezvaluiri

Jidanii comunisti, din randurile carora se trage bolnavul psihic Alexandru Florian – partener al drogatilor din SRI, care au inecat in sange Romania!

 

Gem târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,  de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.

Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi  deportările şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.

Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi, dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.

După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,  documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker et Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România. Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se instalează brutal  şi sângeros, la pârghiile de conducere ale României.  Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece  mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori, nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară căzuse  sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989.

1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică).

2) Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină de la evrei. Nu le  scoteau în publicul de jos şi la rudenii,  nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele însele,  cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi şi azi la cârma ţării.

3) Si  urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se ştiu cei care au fost  înainte de 1989 în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze în interesul  evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost  loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice, economice, între poporul român  şi evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români, supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul  financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor politici  români.

Desigur exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.

Sunt şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul român.

În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.

Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:

Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România, capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…

Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit… Întrucât din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.

Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum români nu aveau precursori, nu deveneau “ilegalişti” comunişti.

In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe românilor.

Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales descendenţii lor,  care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia, cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.

Nici un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.

Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.

În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.

În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.

În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România, Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu…

In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau conduse de aceştia, astfel:

  1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:
  2. Filipovici (venit şi el din URSS).
  3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept din Bucureşti.
  4. Marusohn. Studii medii.
  5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.
  6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.
  7. Aronovici.Arhitect.
  8. Milka Herşcovici.
  9. Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian
  10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român.

11.Teodor Rudenco. A condus  secţia de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.

12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.

  1. 13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga Deuth, 16. Andrei Goanţă(nume de împrumut).

In ministere situaţia era identică:

  1. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe.  Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.

Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :

  1. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.

Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.

Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două delegaţii, una din Israel şi alta din România.

In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.

Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).

  1. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul  Petrolului şi al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.

Şi acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.

Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.

La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,

  1. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.
  2. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică aarmatei (îndoctrinare).

Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.

  1. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul  Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut  împlinit     visul , după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.

În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război…

Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.

  1. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.

Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român şi apoi comunist.

Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor şi funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.

Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile elveţiene 50 de milioane USD.

43.Alexandru Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.

  1. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.

45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei (s.n.).

46.Serghei Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.

În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,

  1. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii.

În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mişu, erau evrei:

79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).

Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.

Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne:  87. Iosif Straier.

Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.

La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.

La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.

La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.

La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.

La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).

La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).

La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.

La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).

La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.

La Oradea: 102. Zeller.

La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.

La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.

     Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii. Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.

Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare, fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu  Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.

Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.

La Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.

  1. Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor.

Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:

  1. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.

La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:

  1. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).
  2. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).

Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat pentru înălţarea neamului românesc.

În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.

Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.

La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.

În lucrarea sa Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României, analistul politic,  generalul Neagu Cosma, arată că în România erau instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.

Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.

La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.

Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securităţii, Editura Globus, Bucureşti, p. 44-83).

Numerotarea şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.

Să continuam şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor? Să aleagă cititorii, domeniile care-i  interesează. Noi am precizat că în afara  agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un mare număr de ţărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate şi teritoriale.

Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând de poziţiile obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi. Procesul de eliberare naţională, la care se angajează românii,este legitim şi de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenţi le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin ca uzurpatori, prin moştenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după 1989, în structurile informative. In locul lor se  vor înălţa românii.

Să presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat  israelienii valoroşi, politicieni, oameni de stiinţa, de cultura, rabini şi ar fi reuşit să-şi prelungeasca autoritatea la urmaşi, iar acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din Israel şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

Anunțuri
Dezvaluiri, Se intampla azi

Gunoaiele bolnave psihic si nespalate din Ministerul de Interne: gunoiul Virgil „Vulpea” Ardelean, seful pe viata al tiganilor interlopi din DGIPI, alaturi de Iohannis! Drogatii din SRI, hartia igenica a tuturor: „Nu raspundem! Am ramas fara cocaina…”.

 

Generalul (r) Virgil Ardelean, zis si „Vulpea”, a intrat in sistem dupa ce a absolvit clasa de Contrasabotaj a Scolii de Ofiteri Activi de Militie de la Baneasa. A detinut, de-a lungul anilor, nenumarate functii de conducere, dar numele sau va ramane legat intototdeauna de cel al Unitatii 0215, celebra „Doi s’ un sfert”, care a dominat vreme indelungata celelalte Servicii secrete din tara. In noiembrie 2010, presedintele Traian Basescu semna decretul de trecere in rezerva a lui Virgil Ardelean, cu gradul de chestor general de Politie. Iar dupa doar o luna, acesta prelua de la fiul sau, Alin, 95 % din actiunile SC ARVIFOX Vision Security SRL. Numele firmei este mai mult decat relevant, ARVIFOX venind de la Ardelean VIrgil FOX, adica „Vulpe” in limba engleza. Este vorba despre o agentie de detectivi particulari, avand drept obiect principal de activitate, conform Codului CAEN declarat, munca de investigatii. „Vulpea” Ardelean se mai regaseste si in conducerea unei alte firme surori, ARVIPROT Security, care ofera servicii de protectie si garzi de corp.

De altfel, activitatea de filaj inerenta activitatii unei agentii de detectivi particulari este sprijinita printr-o alta firma de familie, care ofera tehnica necesara unei monitorizari profesioniste. Este vorba de catre societatea Sectag Eastern Europe, detinuta de fiul sau, Alin Ardelean, si care se ocupa de „comertul cu ridicata de componente si echipamente electronice de telecomunicatii”. Uluitor este insa faptul ca, in timp ce alte zeci de firme de detectivi au sucombat deja sau se zbat in ghearele falimentului, sub conducerea fostului sef al serviciului secret al Ministerului de Interne, ARVIFOX se descurca de minune. Astfel, imediat dupa ce Virgil Ardelean a devenit actionar majoritar, cifra de afaceri a firmei cu 23 de angajati a fost de 7,368 milioane lei, cu un un profit substantial de 4,698 milioane lei! Ceea ce, probabil, a si starnit invidia altor competitori, care tot carcotesc ca, desi membra cu drepturi depline a Patronatului Detectivilor Particulari din Romania, ARVIFOX nu ar fi de fapt decat un fel de SRI in miniatura.

Septembrie 2017, tiganii interlopi din DGIPI: „Te facem noi pe tine, ba! Tu ai sa mori in inchisore! Te legi de mafie?”.

   

Drogatul Alin Ardelean, bastardul gunoiului „Vulpea”: milionar in euro si protejat de drogatii din SRI!

Omul de afaceri Alin Ardelean pleaca de la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in Bucuresti, miercuri, 6 noiembrie 2013. Fostul sef al SRI Virgil Magureanu si fiul fostului sef al DGIPI Virgil Ardelean, Alin, au fost citati in dosarul „Mita la Hidroelectrica”, legat de negocierea unui contract pentru vânzarea de energie ieftina în valoare de peste 260 de milioane de euro. LIVIU UNTARU / MEDIAFAX FOTO.

Mafia tiganilor interlopi din DGIPI, implicati in crima organizata!

 

 

Dezvaluiri

Marxistul Habermas, fostul seminarist a lui Heidegger, despre SINISTRUL EXPERIMENT ce poarta numele de Uniunea Europeana! Priviti dovezile!

 

Capitanul Codreanu a spus: „Trebuie sa ne cunoastem foarte bine dusmanii ideologici!”. Desigur, nemernicii de comunisti romani au transformat aceste cuvinte in morbidul dicton: „Ucideti dusmanii de clasa!”. Daca ne recomandam ca activisti politici, in slujba Neamului Romanesc – pana la moarte!, atunci trebuie sa fim in stare sa luptam cu ei de la egal la egal! Retineti cu atentie ce va spun acum: intelectualismul national romanesc este sublim si lipseste cu desavarsire, dragi camarazi de lupta!

Nu am idee cati dintre dumneavoastra sunt familiarizati foarte bine cu filosofia politica de „stanga” sa spun asa, gen hegelismul de stanga, marxismul, proudhonismul – viitoarea Republica Agrara a lui Pol Pot, teoreticianul Max Horkheimer, putin filosoful Thomas Schartze – parintele teorei conform careia natiunea europeana este slabita din punct al sangvitatii, in fapt sinistrul plan Kalergi, drept urmare ma voi rezuma sa va prezint doua puncte principale ce tin de structura interna a acestui articol.

Scoala iluminista de la Frankfurt.

Nu era o scoala in adevaratul sens al cuvantului, asa cum o cunoastem noi din ziua cand suntem dusi de manuta pentru a ne educa in viata, ci un grup „select” de intelectuali evrei europenizati, spun europenizati pentru ca si ei foloseau celebrul „Maine la Ierusalim, stransi sub denumirea bombastica de Institutul pentru Cercetari Sociale – Frankfurt am Main. Aceasta denumirea era destul de greoaie chiar si pentru intelectualii marxisti, gandindu-ne la faptul ca germana foloseste cuvinte prin alaturare, abrevierea folosita in interior fiind – ICS -FaM, Pol.Studium, eh, si din cauzata aceasta au apelat la simplificare – Schule Erleuchtung von F.a.Main. 

„Iluminismul”, erleuchtung-ul de care vorbeam mai sus, a fost ales dintr-o pedanterie fortata, palida reflexie in oglinda gandirii stangiste a iezuitismului bavarez cu Weishaupt ca portdrapel! In fapt nu era nimic „iluminat”, desprinderea de liniarismul filosofic ce isi are originea in primul edict iacobin al Comunei, o noua cristalizare a ideilor stangiste cu voia dumneavoastra, ci un amalgam cat se poate de bizar al unor franturi filosofice din gandirea greco-germanica si reinterpretate sub bontonismul de salon al social-democratiei de la inceputul secolului XX. Haideti sa vedem care au fost aceste idei ale scolii de la Frankfurt, as spune eu foarte asemanatoare cu Reforma lui Luther prin modul de abordare al gandirii filosofice politice – in esenta nu schimbam nimic, dar la suprafata totul este schimbat: Republica lui Platon – comunismul ierarhizat de jos in sus, un pic de aristotelism rational – epistemologie cu susul in jos, dupa care au sarit direct la scoala filosofica a lui Hegel – reinterpretarea dialecticii lui Hegel, cosmarul lui Nietzsche si Lenin – ne aducem cat urau cei doi dialectica, adaptarea marxismului la post-revolutia industriala – celebra enciclica „Rerum Novarum”, idei filosofice extrase cu forcepsul de la Descartes, Spionza, Loke, Hobbes si Rousseau. In acest punct este foarte important sa ne aducem aminte de Loke, fara sa gresim ii putem atribui rolul de parinte al iluminismului, si celebrul „Tratat” educational: ganditorul englez mergea exclusiv pe o gandire conservator-liberala specifica Engliterei si greu de adaptat intregului continent european, la un moment dat repudia chiar teatrul shakespearian si-l numea „oroarea destrabalarii publice”, in timp ce „scoala” de la Frankurt regandeste acest „iluminism” lokeian ca o forma a  empanciparii maselor printr-un sistem educational mediu, inalt si exclusivist! Eh, cum se numeste acest lucru? Furt intelectual, cam ce fac ‘mnealor de sute de ani!

Am adus aminte de Hobbes si celebrul Leviatan, spunea la un moment dat unul dintre studentii lui Heidegger ca Hobbes este un Loke mai intunecat, si trebuie sa va spun ca cei din cadrul „scolii” de la Frankfurt rup bucati intregi din filosofia hobbesiana si o retransforma intr-o matrice ce capata valoare de conditie de posibiltate: „De aici a pornit totul, suntem insusi esenta lui Spinoza pe parte de gandire politico-social democrata si europeana!”. Aici este marea hiba, putin inteleasa de teoreticienii zilelor noastre: Hobbes are in vedere atributele binelui colectiv ce pleaca din interior si gradual devine ierahizat, elevul de astazi este profesorul de maine si academicianul de saptamana viitoare, in timp ce „scoala” de la Frankfurt le aseaza intr-o lumina proprie „elevul de astazi este pregatit de noi ca viitoare elita, in timp ce masele decid singure daca vor sa mearga spre lumina noastra sau nu!”. Va spun sincer ca este foarte complicat de inteles acest mod de abordare socio-politico-filosofic al intelectualilor evrei de stanga si aproape de imposibilitatea descriptivitatii pe intelesul tuturor! Dar, pentru a nu orbecai in bezna si ramane cu mintea tulbure, trebuie sa retinem urmatorul lucru: scoala de la Frankfurt, de esenta stangist-marxista, prezinta anume teorii ca viitoare proiecte, nu proiecte 100% platoniste „acesta este si nimic nu trebuie sa mai adaugati”.

Un grup de studii filosofo-politice ca al lor nu isi are radacinile in establishmentul scolii politice europene, ci in cu totul alta parte: mda, nu gresesc daca spun un sistem democratic atenian predecesor „celor treizeci de tirani”. Cam pe acolo se invart acesti domni, recunosc extrem de intelepti cand vin vorba de manipulare „bine-colectiv”.

Scoala de la Viena. Jurgen Habermas, Max Hockheimer, Theodor Adorno si Richard Kolopsky.

Nu stau acum sa intru foarte mult in gandire habermasiana, ar insemna sa scriu doua pagini sa va plictisesc de moarte, cu voi in trece in revista, cat se poate de succint, anumite puncte ce imi par de maxim interes!

Habermas nu a fost de la bun inceput un marxist-democrat si „iluminat” de stanga, in tinerete s-a inrolat cu vitejie in Tineretul Hitlerist, si imediat dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial trece printr-o criza indentitara feroce vis-a-vis de panteonul european si mai ales de clasa intelectuala europeana decimata de ideile barbare ale caprarului de Linz pe nume Adolf: nu poti pune la o masa filosofii si soldatii – a bea vin stropit cu otet! Eh, din cauza aceasta, imediat dupa sfarsitul razboiului mondial, se afunda in gandirea existentialista a lui Martin Heidegger, timp de trei ani, dar renunta imediat ce Heidegger se retarge din viata publica si sub nicio forma nu abdica de de la ideile romantismului nationalist european. Spune Habermas, anul 1954: „M-am simtit profund dezgustat de atitudinea lui Heidegger vis-a-vis de problema nationalism-socialismul! Profesorul ne-a tradat intreaga generatie!”. Heidegger, ca un bun taran german, nici in ruptul capului nu a vrut sa iasa la pisat ochii, imi scuzati expresia – ma bantuie fantoma lui nea Petrica Tutea, dupa modelul las al atator intelectuali europeni contemporani cu el!

Totusi, in ciuda acestui marxism luminat pe care Habermas il provaduieste si in zilele noastre, pastreaza ceva din vechiul conservatorism german de care fusese atras in tinerete si este primul care militeaza, de pe o pozitie defensiva ce este drept, pentru patriotismul constitutional: germanismul democrat sa fie reprezentat de teoreticienii si filosofii germani si nu de alogenii ce impusesera primul sistem constitutional – ma rog, din acest punct Helmut Kohl devine fan Habermas! Vaterlandul, indiferent ce parte a esicherului politic se afla, temporar!, la conducere, trebuie sa fie reprezentat exclusiv de cei nascuti germani! Incurcate sunt caile Domnului, dar si mai incurcate sunt caile filosofiei politice: daca nu stim sa cernem graul de neghina, la modul de tocire a cartilor, atunci ne scapa din vedere doza de insidiositate si filistinism!

Scoala de la Viena la care adera Habermas, dupa o cearta filosofica cu Kolopsky, evreu varsovian, se erijeaza ca radicalizatoare a ideilor marxist-luminate: Adorno, mentorul lui Habermas, merge pe o calea mai lina a intelectualismului european stangist, cu alte cuvinte se tine cu dintii de mediul academic, in timp ce Habermas vrea desprindere totala de Noul Akademos si „inflitrarea” ideilor marxiste pe doua mari directii: muncitori si studenti! Ca Moise, Habermas desparte apele si prin extragere a-ce-trebuie da o noua directie marxismului: intelectuali sunt de-a dreapta ca constituire elitista, in timp ce de-a stanga sta proletariatul care este direct luminat de prima categorie! Aici avem o faza incipienta a proletcultismului de tip stahanovist, Doamne!

Ideile „vienezilor” se cristalizeaza relativ repede si incep sa atraga filosofi ca Foucalt, Derida, Camus, Sartre: un comunism cu fata umana, insusi baza politica a Republicii Universale, socialism lipsit de „religia” comunistoida, spiritul pur ce s-a desprins din trupul Comunei iacobine, doar bine general de tip kantian ce merge aplicat crescendo!

In parte cam aceastea sunt ideile lor de „bine” si, din pacate!, le vedem aplicate in ziua de astazi pe propria noastra piele: Uniunea Europeana! Va las in compania lui Habermas si cititi ce termen foloseste, atentie!, pentru a defini aceasta strutocamila: UTOPIE!

P.S

Plin de sila ma uit la „teoreticienii, filosofii si analistii” ce bantuie pe ecranele televizoarelor noastre: Parvulescu, Rogozan, Ion M.Ionita de la Adevarul, „mortul” Kivu, saritul de pe axe Dan Tapalaga, „juranlistul” Pantazi, si imi vine sa urlu de durere cand vad in ce hal isi bat joc de bietii romani la comanda „fantomei” cu miros de cadavru in putrefactie ce raspunde la numele de SRI: „Democratie, ba, lua-v-ar mama dracului de romani!”. Indoctrinare ideologica a la 1949: „Comunisti am fost, capitalisti am ajuns, in democrati ne-am vopsit de sus pana jos!”.

Doamne, cat de rau ma doare trista soarta a Neamului Romanesc: toti smintitii, habarnistii, pupincuristii, fripturistii si golanii de mahala, in sensul cel mai abject, si-au pus lauri pe frunte si peroreaza din postura de cezari cu suflete de brutusi „o vand si pe mama, ba, daca ies lovele!”.

  

Dezvaluiri

Ministerul de Interne, groapa de gunoi a Romaniei: peste 700 DE MILITIENI, infecti si corupti, facuti DOCTORI de infractorul Oprea! Ei sunt gunoaiele din Politia Romana!

 

Puroi! Curge puroi din buboiul numit MAI! Acum se vede de ce își făcuse Jegul Oprea Academie! Erau prea mulți curcani cu grade mari și trese aurite pe umeri care se își luaseră „patalama de oameni deștepți”! Mai mult ca sigur că și la SRI e la fel! Prea se înghesuiau unii în alții la poza de grup! Pe milițieni o să-i află sigur, pe cei din SRI, niciodată! În nouă ani, la Interne, 700 de ofițeri și-au luat doctoratul! Și au ajuns chestori, automat, 69 de curcani cu patalama! Ministerul de Interne ține la sertar numele celor care au obținut titlul științific în perioada 2005-2014. Academia Națională de Poliție a demarat o investigație internă cu privire la doctorate.

Senatorul Valer Marian i-a cerut fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, în primăvara anului 2014, informații despre numărul doctorilor din MAI, „având în vedere creșterea substanțială a numărului de grade de chestor sau de general în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și a numărului de doctorate în știință obținut de angajați ai acestui minister”. În răspunsul său, Oprea a dezvăluit că 697 de angajați de la Interne au devenit doctori în perioada 2005-2014, iar 12 dintre aceștia au obținut titlul la universități din Republica Moldova.

Vanat pe strada si amenintat cu moartea de gunoaiele nespalate din Politia Romana: „Sa vezi ce dosare iti fabricam si te omoram in inchisoare! De ce vorbesti, ba, despre gunoaiele nespalate din Politie?”.

   

Surse oficiale din minister au explicat, ieri, pentru „Evenimentul zilei”, că toți angajații de la Interne care au avut titlu de doctor au primit până în 2009 un spor de 15% din salariu. De la măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc, sporul a fost eliminat pentru noii doctori, însă cei care au prins bonusul au rămas cu el și au încasat banii în continuare.

Potrivit oficialilor din minister, deținerea titlului de doctor mai are un avantaj major:avansarea în gradul de chestor se face automat, fără examen, dacă ai un asemenea titlu științific.

Documentul oficial de la Interne dezvăluie că în perioada 2005-2014 au fost au fost acordate 27 de grade de chestor sau de general în IGPR9 la Poliția de Frontieră16 la Jandarmerie11 la ISU și 6 la serviciul secret al Internelor, renumitul „Doi și-un sfert”.

Ministerul ține însă secret numele celor aproape 700 de doctori, invocând legea datelor cu caracter personal. „Orice prelucrare de date cu caracter personal (…) poate fi făcută numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare”, explică Internele.

http://www.comisarul.ro/

Dezvaluiri

Gunoaiele bolnave psihic si nespalate din Politia Romana: L-AU BATUT CU COZILE DE LA LOPATA! Articol trimis pe adresa Comisiei Helsinki: tortura si sadism din partea Politiei Romane, cel mai corupt si bolnav sistem politienesc european!

 

Secția 3 Poliție a devenit „celebră” după ce, în urmă cu doi ani, doi subofițeri au supus o femeie, investigator sub acoperire, la violențe fizice și psihice „extrem de crunte și grave”, pentru a o determina să declare că practică prostituția. În schimb, polițiștii i-au cerut șpagă pentru protecție. Ei au dezbrăcat-o complet pe investigatoare, smulgându- i îmbrăcămintea și lenjeria intimă. Investigatorul a refuzat să le dea mită, dar a fost amenințată: „Îți trag o bucată de cazi în cap, aici”. În total, 31 de de subofițeri de la Secțiile 1 și 3 de Poliție au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție în acest dosar.

Gunoaiele nespalate din Politia Romana, Sectia 3: „Loveste, ba! Omoara!”.

 

Un incident electoral deosebit de grav a ieșit la iveală abia zilele trecute, deși au trecut cinci luni de la producerea lui. Este vorba despre o agresiune care a avut loc în ziua alegerilor europarlamentare, pe data de 25 mai.

Un bărbat, Dumitru Croitoru, de 63 de ani, din comuna Românești, județul Prahova, a rămas fără splină și s-a ales cu mandibula și trei coaste rupte, după o „corecție” aplicată în sediul Secției 3 Poliție. „Evenimentul zilei” a aflat că victima nici nu ar fi vrut să depună plângere, însă a ajuns la Spitalul Universitar în stare gravă, iar doctorii au anunțat IGPR. Din spusele anchetatorilor reiese că, în ziua incidentului, un reprezentant al Secției de votare din Liceul „Nicolae Tonitza” a sunat și a reclamat că un individ îndeamnă alegătorii să voteze cu un anumit candidat. La fața locului, a ajuns un echipaj de poliție de la Secția 3, din care făcea parte și ofițerul Călin Minea.

Martorii acestui incident spun că Dumitru Croitoru era sub influența alcoolului și l-ar fi lovit pe ofițer. Alegătorul recalcitrant a fost condus la Secția 3. Acolo, agenții l-au dus într-o încăpere din spatele clădirii principale și l-au „altoit” cu pumnii, dar și cu o coadă de lopată. „Când au fost aplicate primele lovituri, era de față și fostul comandant, comisarul șef Marius Boncu”, susțin colegii agenților de la Secția 3.

„Ofițerul Minea i-a spus că a fost lovit, dar fostul șef de secție, comisar-șef Marius Boncu, n-a vrut să îi facă dosar pentru ultraj, să nu fie raportate incidente”, au precizat colegii polițiștilor anchetați.

Cetateni torturati cu salbaticie de gunoaiele nespalate si bolnave psihic din Politia Romana!

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/07/gunoaiele-bolnave-psihic-si-nespalate-din-politia-romana-batut-pana-a-ajuns-la-spital-a-fost-sesizata-comisia-helsinki-la-bucuresti-se-practica-tortura-de-catre-ministerul-de-interne-din-romania/

   

Croitoru a plecat de la secție pe jos, dar a fost găsit, zăcând, într-un parc de pe strada Nicolae Tonitza. A doua zi după incident, ofițerii de la Control Intern ai Poliției Capitalei au venit la secție, iar grupa operativă a prelevat probe din camera în care a avut loc agresiunea. „Au confiscat toate lopețile. Dacă dă o zăpadă, nu avem cu ce să o curățăm”, a spus un polițist.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au stabilit că cinci polițiști erau de față în momentul agresiunii: ofițerul Claudiu-Dan Minea Iftimiu și agenții Bogdan Gușatu, Florin Năstase, Ciprian Lăzăroiu și Alexandru Cerbureanu. Pe doi dintre aceștia, ofițerul și agentul Gușatu, procurorii i-au reținut, iar Florin Năstase e cercetat sub control judiciar. Cazul a fost instrumentat, inițial, de Parchetul Sectorului 1. Abia după ce comisia medico-legală a stabilit că loviturile primite de Croitoru i-au pus viața în pericol, cazul a fost preluat de Parchetul Capitalei. Bătrânul este cercetat, în schimb, pentru ultraj, într-un alt dosar.

Săptămâna trecută, „Evenimentul zilei” a relatat un alt caz, în care polițiștii de la Secția 5 au fost acuzați că au intrat în curtea unui bucureștean și l-au agresat. Marian-Gabriel Duță (34 de ani) acuză că a fost lovit nemilos cu bastoanele de 8-9 agenți. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 20 septembrie, iar la bătaie au participat mai mulți agenți. Duță a mai povestit că a fost încătușat cu două perechi de cătușe și a fost înghesuit într-o mașină a Poliției, unde a fost lovit din nou. La Secția 5, ar fi urmat o altă serie de lovituri și cu bastonul. Apoi, ca în bancurile de odinioară, agenții au întocmit un proces verbal și l-au amendat cu 500 de lei, pentru că tulbura ordinea și liniștea publică pe stradă. Ofițerii de la Control Intern din Poliția Capitalei au declanșat o anchetă, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Sectorului 1, care au început urmărirea penală pentru faptă.

http://evz.ro/

Dezvaluiri

Che Guevara – Istoria bolnava a unui criminal scelerat.

 

Unul dintre cei mai mari criminali din istorie a fost transformat în simbol, pentru a inocula în Occident starea de revoluție permanentă.

Un editorial al expertului în comunicare Arnaud Benedetti, profesor la Universitatea Paris – Sorbona, pentru Le Figaro.

Au trecut 50 de ani de la moartea lui Che.

Foarte rapid, „guevaramania” se va propaga, cu prețul ocultării dimensiunii brutal-criminale a personajului.

Pentru generații întregi, din Occident mai ales, Che incarnează romantismul și lirismul revoluționar. Che este hristic, un hrist marxist care tulbură mințile mic-burghezilor occidentali, ce tânjesc după aventuri colective.

Paradoxul face ca această alchimie să fie difuzată prin intermediul metodelor promoționale celor mai perfecționate ale capitalismului mult hulit.

Odată cu Che se impune uniunea dintre Revoluție și Marketing care va produce, va multiplica, va reproduce la nesfârșit figura iconică a acestui guerillero al dreptății sociale.

Che și produsele derivate invadează camerele adolescenților într-o uluitoare răsturnare de perspective, un haos simbolic care, în ciuda tuturor uriașelor mistificări, continuă să se dezvolte mascat!

Nici un semiolog nu a stat să decripteze hibridul ce era pe cale de a se naște și care poartă în sine chipul totemic al lui Guevara.

Într-un halou de dezinvoltură virilă, revoluția mondială bulversează rigiditatea comunistă pentru a recrea „look”-ul militantului revoluționar. Acest marxism post-stalinist este la fel de violent și de criminal, dar este „cool”!

Promotorii imaginii lui Che au înțeles că propaganda trebuie să se adapteze marketingului – această invenție a democrațiilor occidentale și a economiei de piață – pentru a penetra opinia publică juvenilă din Vestul capitalist.

Che însuși își rafinase înfățișarea, acordase imaginii sale o preeminență tactică care va contribui post-mortem la legenda sa.

Revoluția sud-americană tiermondistă pe care o incarnează utilizând codurile marketingului oferă un chip atrăgător, cvasi-hollywoodian, veritabil cal troian în domeniul comunicării al marxismului pur și dur.

Vărsările de sânge, execuțiile sumare, înregimentările teroriste, toată această față întunecată, funestă, funebră se topește în privirea extaziat-admirativă a copiilor occidentali ai societății de consum. Aceștia se dezic de ea însă o savurează cu delicii prin intermediul idolului globalizat al lui Che.

Figura guevaristă se supune unei uriașe puteri psihanalitice pe care numeroși fondatori și teoreticieni ai relațiilor publice nu au ostenit să o activeze. Guevarismul este un produs de consum care se fixează ca un indicator de identitate pentru generații întregi aflate în căutarea unui ideal personal.

Che cristalizează banalul invadării ordinii sociale, pe care o numim burgheză, dar deghizat în hainele „starizării”, inerente societății spectacolului și divertismentului pe care omul consumerist occidental o adoră.

Acest rebel are o valoare de piață: prin intermediul marketizării imaginii sale se impune, după moartea sa, standardul eroului de tip nou al insurecției populare, amestec de exotism bolivarian și de voluntarism bolșevic.

Asimilarea codurilor de marketing capitalist detoxifică prin banalizare imaginea guevaristă, acoperă asperitățile sale violente și vocația sa totalitară pentru a oferi figura sanctificată a unui rockstar revoluționar. În epoca lui Jimi Hendrix, a Beatles-ilor și a altor Stones, un rockstar nu poate fi rău din principiu.

Transformarea iconică reciclează, făcând-o acceptatbilă, personalitatea celui ce a fost comandantul tiranic al tribunalelor revoluționare cubaneze. Comerțul burghez merge până acolo încât îndulcește trăsăturile celor mai răi dușmani ai săi!

Imaginarul, al cărui vehicul purtător este Che, infiltrează astfel cultura de masă occidentală pentru a vinde un ideal revoluționar și a bulversa democrațiile liberale. Această deplasare a nevoilor copiilor epocii baby-boom caracterizează oferta guevaristă. Guevarismul va fi publicitar sau nu va fi deloc!

Celor din generația baby-boom li se vinde un vis pentru a-i sublima într-o societate convertită la materialismul consumerist, însă utilizând vechile rețete ale capitalismului de piață. Din acest punct de vedere, Che este primul revoluționar reciclat de societatea capitalistă. Asimilându-l în scopuri comerciale, piața l-a absolvit!

Metafora generației ’68 convertită la farmecul discret al business-ului este cuprinsă întru totul în destinul neverosimil al imaginii magice a lui Ernesto Rafael Guevara.

De la Revoluție la Piață nu este decât un pas…

http://evz.ro/

Dezvaluiri

Raport al Reich-ului, din anul 1940, despre Romania.

 

Acesta este un raport german din 4 noiembrie 1940 care se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258, cadrul 1405523. Autorul stabileşte strategia de acţiune a Reichului nazist în România, la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane.

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.

„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea.Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuşit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier, deoarece clasa conducătoare străină, orientată doar spre câştig, a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Chiar şi aşa, Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Nu împotriva unei puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi a rezistenţei din cadrul aparatului de stat, pentru că, într-adevăr, nu avea la îndemână forţe proprii care să-i fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali, aproape fără excepţie, sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea, trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital, păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Prin aceste exporturi româneşti vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă e nevoie de un discipol dornic de învăţătură, care să fie capabil de dezvoltare, asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să-şi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că ortodoxia se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată, ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta e nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule, prost exploatate, să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru, care acum leneveşte, să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să modernizeze sistemul de drumuri, extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel, i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să-i dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se pot alătura drapelului Reichului şi pot să-şi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi să-l dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate, prin munca saşilor transilvăneni, să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea, Grupul Etnic German oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestora să fie crescut. De asemenea, nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu e nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care, printr-o organizaţie centrală de intermediere, în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti, fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.

Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea, astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul nu trebuie să lase să-i scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

http://www.descoperalumea.net/

Dezvaluiri, Se intampla azi

Statele Unite: „Ne retragem din UNESCO, datorita Palestinei!”. Ce faceti sclavilor de la Bucuresti? Nu ascultati ordinul stapanilor coloniei noastre?

 

Statele Unite au anunţat joi că se retrag din Organizaţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), acuzând instituţia că este ”antiisraeliană”, relatează AFP.

Statele Unite îşi păstrează statutul de observator, a precizat însă Departamentul de Stat, la reprezentanţa ONU cu sediul la Paris.

Statele Unite şi-au suspendat încă din anul 2011 contribuţia financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta faţă de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizaţie.

În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin „nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizaţiei” şi este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziţii anti-Israel.

Directoarea generală a Unesco Irina Bokova a declarat că ”regretă profund” această decizie.

”Universalitatea este esenţială misiunii Unesco în vederea construirii păcii şi securităţii internaţionale în faţa urii şi violenţei, prin apărarea drepturilor omului şi demnităţii umane”, a subliniat Bokova, citată într-un comunicat.

http://ortodoxinfo.ro/

Dezvaluiri

Eu plecam din aprilie, cand a fost inchis DeVeghePatriei, dar nu imi gasesc un loc de munca in Mehedinti sau Motru…

 

Ma duc sa le spun oamenilor ca am fost agent in SIE? Cine sa incurca cu mine cand bietii romani tremura pana in maduva oaselor cand aud de un serviciu secret? Oamenii asta spun: „Bag pe dracu’ in casa?”. Am incercat sa ma angajeaz la SRI Mehedinti, Divizia K – Posta Speciala, dar nu s-a putut…atat de cretini sunt!

Imi trebuie o sursa stabila de venit, un serviciu cat de cat onest, nu ma pot angaja ca paznic sau debarasator, si printre picaturi sa ma apuc sa refac casa bunicilor mei: trebuie sa ma imprumut la banca de 15.000 de euro! Dupa ce refac casa, la modul sa pot sta in ea, sa ma apuc de ce am in cap de ani de zile: agricultura! E greu, in colonia mafiota Romania!

Am incercat sa plec din tara si mi s-a spus ca nu am voie, vroiam sa ma duc la Paris si sa gasesc ceva de facut pe acolo…! Intr-un final, daca ma ajuta Dumnezeu, poate prind un loc de munca in Severin sau Motru…