Am sa va spun una dintre cele mai simple metode de criptografiere a mesajelor de pe internet…

 

Limbajul acesta cripto a fost patentat de serviciile secrete din Marea Britanie, MI6-ul mai exact, imediat dupa ce au descoperit ca imbecilii lor de colegi din MI5, SRI-ul britanic, fusesera penetrati pana la varf de KGB.

Suntem pe internet, agenti perfect acoperiti, si pentru a tine legatura cu cei de acasa trebuie sa transmitem informatii. Cum facem acest lucru, sa-i driblam pe toti si sa ramanem perfect conspirati? Nu suntem atat de tembeli sa folosim ce stiu altii si nu ne imprietenim cu cine nu trebuie pe retelele de socializare, stam in umbra cat mai departe de contraspionajul lor! Haideti sa vedem ce trebuie sa facem…

Luam acest text ca exemplificare: „Totul este bine!”. Bun, acum despartim fiecare cuvant in litere: totul – cinci litere; este – patru litere; bine – patru litere. Pentru a transmite mesajul catre ai nostri formam un text din cinci randuri, corespondent a cinci litere care insumeaza „TOTUL”, cuvantul nostru de baza, dupa care postam pe un site, anunt in ziar, ma rog, cum ni s-a explicat de acasa! Mesajul pentru a fi recunoscut de cei care ne coordoneza de acasa trebuie sa aiba un indice numeric: 27.08.2017. Superiorul nostru se uita la indice si stie ca trebuie sa citeasca cu atentie textul, pentru a descoperi mesajul trimis de noi. In cadrul textului se mai folosesc si anumite cuvinte cheie, functie de cum ni s-a explicat acasa. Vedeti cat este de simplu?

Sa va mai spun una de la KGB, folosita in timpul Razboiului Rece: tigara!

Agent KGB, perfect consiprat, trimis la Berlin, te cunoastea doar seful de rezidenta. Mergeai pe strada linistit, la o anumita ora, nu te plimbai de capul tau pe acolo, si la un moment iti aprindeai o tigara: totul ok, contraspionajul nu banuia nimic! Eh, aici intervine „magia” spionilor rusi: tigara, in partea de sus, nu fumai pana la filtru, avea niste mici puncte, insesizabile, facute cu un ac de cusut – mesaj cripto, gen Cod Morse!

Venea omul tau din spate, aruncai tigara in puncte bine stabilite, si pe talpa pantofului avea lipita o bucatica de guma de mestecat: calca pe tigara, cu atentie, ma rog, chestie de atrenament, si isi vedea linistit de drum! Cine banuia, ce? Discutam de servicii secrete de top, bugete de miliarde de dolari, niciodata nu ne vom putea compara cu ei…

Pe DeVeghePatriei, va aduceti aminte de acest lucru, am postat un articol prin care v-am spus ca am descoperit cum poti folosi Codul Morse intr-un tablou de Caravaggio…

Am sa va arat in ce hal sunteti batjocoriti vis-a-vis de „genialul” Einstein! Toti se dau in vant dupa filosofie, in realitate putini cunosc materia…

 

Am spus chestia aceasta in cadrul Facultatii de Filosofie si de atunci toti ma tin minte:  Schopenhauer este idolul incultilor! Cand esti sfertodoct si vrei sa iesi in fata… Schopenhauer, vorbesti de scriitorul de literatura filosofica din Germania, eruditul nu a fost filosof a priori, si toti te vor privi cu admiratie!

Ce vedeti dumneavoastra in acest videoclip nu are nimic in comun cu Metoda lui Descartes, cartesianismul, rationalismul crestin transcendent catre creationism, ci este parmedianism in stare pura! Da, Parmenide! Parm…cine? Pai noi, „filosofii” de coltu’ mesei, de unde sa fi auzit de acest Parmenide? A fost un razboinic ceva, nu? Parca asta intelegem dupa nume, nu-i asa „DeVeghePatriei”? Oh, Doamne, in ce hal isi bat joc si manipulaza o multiime de naivi…

Batranul Parmenide, al treilea ca genialitate dintre presocratici, dupa Thales si Anaximandru, a „spus”, in realitate scris pe undeva si descoperit secole mai tarziu, ce vedeti dumneavoastra in acest videoclip: lipsa luminii este intuneric, lipsa caldurii inseamna frig/rece (perceptiv la nivel epidrmal), etc! Deci, care este legatura cu Descartes stiind ca gentilomul francez, aprig luptator in Razboiul de Treizeci de Ani, respingea in totalitate presocratismul? Il respingea din cauza lui Socrate, batranul intelept avand o aversiune fatisa vis-a-vis de pitagoreism si matematica! Nu exista nicio o legatura cu sistemul metodologic a lui Descartes, dar materialul este bun de livrat mintilor naive: „Vezi, uite, acesta este adevarul! De astazi esti filosof…”.

Demonstrandum est!

Ofiterul CIA John Kiriakou: „Torturam zeci de mii de oameni, rasturnam guverne, invadam tari, exterminam oameni in masa, si pe urma tipam ca suntem democrati? Obama a trimis la moarte mii de oameni nevinovati si ne ataca Moscova?”. Adevarul pe care nu aveti voie sa-l cunoasteti in Romania, mizera colonie mafiota…

 

 

 

Militianul Nelu Pop, protejat de gunoaiele Oprea si Petre Toba, infractor mason, declaratii halucinante: „Io a fost sef la Militie si pentru asta m-am bagat la consiliere ca stie la sfaturi!”. Gunoiul acesta, ani de zile, a trimis oameni in inchisoare!

 

Chestor principal la Interne Nelu Pop are o pensie de fost general de poliție cu două stele pe care o cumulează cu salariul de consilier la compania de stat. El s-a remarcat acum câțiva ani, după ce i-a ridicat osanale fostului vicepremier în revista Inspectoratului General pentru Imigrări, pe care-l conducea.  

Fost milițian pe vremea regimului comunist, Nelu Pop a fost avansat la gradul de chestor de poliție, grad echivalent cu cel de general cu o stea, în anul 2002. Cea de-a doua stea a primit-o în anul 2006. Zece ani mai târziu, s-a pensionat pentru a lucra pe poziția de consilier la cabinetul directorului general al companiei Transgaz, Petru Văduva. Ulterior, acesta din urmă și-a dat demisia, dar a rămas membru în Consiliul de Administrație al societății. Nelu Pop a rămas și el consilier la cabinetul directorului general. În prezent, pe funcția aceasta a revenit liberalul Ion Sterian, numit administrator al Transgaz în 2007. De atunci nu a mai plecat din compania -statului.

Pensie de peste 4.000 de euro lunar

La scurt timp după intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale, Nelu Pop a făcut demersurile pentru a trece în rezervă din funcția de șef al Inspectoratului General pentru Imigrări, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Adică, pe scurt, și-a depus actele pentru a se pensiona. Se întâmpla la începutul anului 2016. Decizia de pensionare a fost pusă în practică în martie 2016. La calcularea pensiei s-a ținut cont și de sporurile pe care le primea pentru „antenă” și „condiții grele de muncă”, inclusiv pentru că deținea certificat ORNISS. În prezent, Pop primește o pensie de 18.500 lei, adică peste 4.000 de euro lunar. Fostul general cu două stele (r) a precizat pentru „România liberă“ că aceasta este valoarea pensiei brute.

Consilier al lui Văduva la Transgaz

În timp ce își depunea actele pentru pensionare, Nelu Pop a început să își caute de lucru. Vestea a ajuns și la directorul general al Transgaz, Petru Văduva, care i-a propus să îl angajeze consilier la cabinetul său. Sau, cel puțin, asta e varianta oficială. Fără să stea pe gânduri, Nelu Pop a acceptat funcția.

Șeful serviciului comunicare instituțională al Transgaz, Cora Stăvărescu, a precizat – la solicitarea RL – următoarele: „Domnul Nelu Pop a fost angajat la SNTGN TRANSGAZ SA la data de 18 aprilie 2017. Funcția ocupată de Dl. Nelu Pop la data angajării a fost de consilier la Cabinet Director general. La data angajării, director general al SNTGN TRANSGAZ SA era Dl. Petru Văduva”.

La scurt timp după ce l-a angajat pe Nelu Pop, Petru Văduva și-a dat demisia din funcția de director general din „motive personale”. Nu a plecat cu mâna goală: Consiliul de Administrație al Transgaz a decis să îi dea un bonus de 1,3 milioane lei pentru îndeplinirea a doi din trei indicatori de performanţă ai companiei aferenţi anului 2016, se menționează în raportul Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare. Totodată, funcția de director general interimar la Trasgaz a fost preluată de președintele Consiliului de Administrație, Ion Sterian, până când se va finaliza procedura de selecție pe baza legii de manager privat la stat.

---

 

Nelu Pop: „Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot“

Chestorul principal Nelu Pop a explicat pentru „România liberă“ că s-a angajat la Transgaz după ce și-a depus un CV, „ca orice om”. Ce îl recomandă pentru funcția consilier la această companie de stat? Experiența de-o viață, ne-a răspuns. În plus, susține că a scris epistola pentru Gabriel Oprea pentru că cel din urmă participase la Ziua Drapelului, dar și pentru că a respectat drepturile cuvenite polițiștilor.

România liberă: De când lucrați la Transgaz?

Nelu Pop: Din 2017. Din 2016, pardon.

Ce funcție aveți și ce faceți la Transgaz?

Nu sunt director de cabinet. Sunt consilier pe probleme vizavi de experiența mea de-o viață. Am atribuții pe care le are orice consilier cu experiență pentru proiectele noastre. Atribuții care vin în sprijinul conducerii.

Salariul îl cumulați cu pensia?

În conformitate cu drepturile omului și drepturile din Constituție.

Aveți un salariu lunar de 25.000 de lei.

Nu, nu este adevărat că am 25.000 pe lună. Este greșit. Vă spun cu tot respectul că este confidențial. De ce să facem exagerări?

Salariul este mai mic? Mai mare?

Salariul este în niște limite. Vă spun foarte sincer că e mai mic. Nu sunt salarii mari, cum crede lumea.

Aveți pensia de 18.500 lei?

Nu e atât. Ăsta-i brutul. E în conformitate cu legile din țara noastră.

Cum ați ajuns la Transgaz?

Este o companie serioasă în -care am crezut că pot să îmi aduc contribuția la proiectele pe care le are Transgaz. Mi-am depus, ca orice om, CV, s-a respectat toată procedura. Nimeni nu se leagă la cap.

Ce v-a determinat să scrieți editorialul despre Gabriel Oprea?

Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot. Ca alți români. Nu mai mare. Acolo am scris un întreg istoric al drapelului românesc. Al tuturor drapelelor pornind de la romani încoace. Mie îmi place istoria. Eu am scris o chestie românească. În final, sigur că am făcut niște aprecieri la domnia sa. Dacă ne uităm în urmă un pic, nici un fost ministru nu a participat la o asemenea activitate (Ziua Drapelului – n.r.). Iar drepturile polițiștilor au fost primite la timp, fără nici un fel de probleme. Nu s-a întâmplat până atunci.

Nu era cam elogios acel editorial? 

Depinde fiecare cum crede. A avut o încărcătură un pic mai mare. Elogiile sunt, or fi… În fine, asta a fost atunci. Eu mi-am asumat cu respect și demnitate și decența necesară și asta a fost.

---

 

Ion Sterian, „nașul” Transgaz

Directorul general interimar al Transgaz este Ion Sterian, care deține și funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Acesta a apărut pe lista persoanelor care l-au ajutat pe Horia Simu Șchiopu să obțină o despăgubire de 8.750.000 euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru un teren din Constanța. Procurorii anticorupție susțin că terenul a fost supraevaluat cu suma de 7.875.000 lei. Pentru contribuția sa, Ion Sterian ar fi primit o șpagă de aproximativ 1,6 milioane lei. Cu toate acestea, a rămas pe funcțiile publice deținute fără a fi deranjat de procurori. De ce? Pentru că procurorii l-au transformat în martor denunțător.

Moldoveanu, șeful spionilor, „impozita” șpăgile

Horia Simu Șchiopu a cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase pentru un teren de 25 ha din Constanța, în 2009, prin offshore-ul Rosintaly Management Limited. După ce a obținut drepturile litigioase, Simu a anunțat că va oferi 25% din suma de 8,75 milioane euro pe care urma să o primească de la ANRP celor care îl ajută să urgenteze obținerea despăgubirilor de la stat. Imediat, pe filieră a intrat Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații. Simu a acceptat să îi dea 10% lui Ionuț Birișu, în spatele căruia se aflau Daniel Moldoveanu și Ion Sterian, iar 15% au ajuns la Aurel Nicolae, băgat la înaintare de Dorin Cocoș și Gabriel Georgian Surdu, fost șef al RA-APPS.

Cei șase șpăgari au povestit în fața procurorilor DNA cum s-au împărțit banii. Din declarațiile lor, rezultă că partea de 10% preluată de Ion Birișu a fost de 3,59 milioane lei, iar banii s-au împărțit astfel: Ion Sterian a primit 45% (aproximativ 1,6 milioane lei), Daniel Moldoveanu – 30% și restul au fost opriți de Birișu. Cealaltă grupare i-a dat 400.000 euro Crinuței Dumitrean, fostă șefă de la ANRP, 40.000 euro au ajuns la Aurel Nicolae, iar restul sumei a fost împărțit de Cocoș și Surdu.

Sterian a plecat din Zona Liberă Brăila

Brăileanul Ion Sterian este unul dintre cei mai influenți funcționari publici din București. Cariera lui publică a început în 2005, pe filieră liberală, când a fost numit în funcția de director executiv al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila. După numai un an, Sterian s-a transferat la București, în funcția de director executiv al RA-APPS. În anul 2007, liberalii l-au numit pe Sterian și în funcția de administrator al companiei Transgaz. Un an mai târziu, în 2008, Ion Sterian a candidat la alegerile locale din partea PNL. Fără succes. Apoi și-a încercat norocul și la alegerile parlamentare. Nu a reușit, însă, să obțină un mandat de deputat.

Făcut șef la Transgaz de Vosganian

În 2009, Sterian a fost luat sub protecție de gruparea liberală condusă de Vlad Moisescu, care l-a uns director al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. În același an, a fost numit director coordonator al RA-APPS București. În 2010, pentru o scurtă perioadă, a fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. După ce a fost demis de Emil Boc, Sterian s-a cocoțat pe funcția de director executiv la RA-APPS.

Cariera lui Ion Sterian avea să ajungă la apogeu pe 8 aprilie 2013, dată la care Ministerul Economiei, condus atunci de Varujan Vosganian, a anunțat lista cu membrii Consiliului de Administrație al Transgaz, în urma procesului de recrutare și selecție desfășurat în baza ordonanței de guvernare corporativă. În urma acestui proces de selecție, Ion Sterian a fost numit președinte și administrator al companiei Transgaz.

Nelu Pop, delir ceaușist pentru Gabriel Oprea

Nelu Pop a condus Inspectoratul General pentru Imigrări până a ieșit la pensie. Inspectoratul editează lunară revista “Migrația și azilul”, iar piesa editorială de rezistență a fiecărui număr era un panseu vomitiv al șefului IGI, chestorul principal de poliție Nelu Pop, întins pe câteva pagini din revistă. Fost milițian (între ’82 și ’89), Pop a devenit și doctor după ce a devenit polițist. Totuși, apucăturile lui Pop sunt din cele mai milițienești, demne de ceaușismul propagandistic.

“Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”

Iată un exemplu, pe banii noștri, în revista Inspectoratului General pentru Imigrări: “Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor. Noi trăim în prezent vremuri normale, de apreciere a oamenilor din partea domniei sale, de acordare a tuturor drepturilor conferite de Lege, de creare a condițiilor normale de muncă.

De mult așteptam ziua în care un șef al nostru să își aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile polițienești. De mult așteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să țină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuți la datorie.. De mult așteptam… Și Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini și ține toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”

“Iar noi, polițiștii, în sfârșit, avem un -MINISTRU OM și un  OM MINISTRU”

Laudele deșănțate au continuat: “Și polițiștii, ca și alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, și la ei trebuie să fie loc de a-și putea exprima și trăi sentimentele de patriotism, de iubire față de neam și țară, cu toată demnitatea.

Vă mulțumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Națională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea demnității cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare «Să-i dea Dumnezeu sănătate!», și odată în plus cei din Ardeal.

Iar noi, polițiștii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar și vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârșit, avem un MINISTRU OM și un OM MINISTRU.

Cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită

Inspector general, chestor principal de poliție dr. Nelu POP“.

---

 

Petru Văduva, bonus de peste trei milioane lei în 2015

Petru Văduva a fost numit director al Transgaz în anul 2013, în urma unei decizii a Guvernului care prevedea că în fruntea societăților de stat trebuie numiți manageri privați. Pentru anul fiscal 2014, Văduva a îndeplinit două din cele trei obiective: a crescut profitul și a redus cheltuielile companiei. Pentru creșterea profitului, a primit un bonus de 172.277 lei, iar pentru reducerea cheltuielilor a mai primit 2.972.084 lei. Adică 3.144.361 lei în total. Bonusul a fost stabilit de Comitetul de remunerare din cadrul Transgaz.

Conform CV-ului său, Petru Văduva a fost student la Universitatea Columbia din SUA, în perioada 1982-1987, unde a obținut o diploma în Biochimie. Tot acolo a obținut și diplomă de master. În perioada 1990-1992, a urmat cursurile de master în Administrarea Afacerilor la Universitatea Yale.

Experiență în SUA și Rusia

După terminarea masterului, a lucrat timp de doi ani ca analist financiar la J.P. Morgan. Din anul 1994, a devenit director pe analiză instituții financiare din America Latină la firma Bear Stearns, din SUA. În anul 1995 a început să lucreze pentru firma Caspian Securities din New York SUA. Doi ani mai târziu a fost angajat de Renaissance Capital din Moscova. „Am fost responsabil pentru dezvoltarea unui produs privind investiţiile de capital pentru cea mai mare bancă de investiţii din Rusia, având atribuţii suplimentare de adaptare a produsului şi formare a echipei”, menționează Petru Văduva în CV. În 1998 pleacă din Rusia în Marea Britanie, pentru a lucra pe investiții piețe emergente. În anul 2002, a revenit în Rusia pe postul de director al diviziei internaționale de brokeraj a firmei Uralsib Moscova. Pe această funcție a stat patru ani. Din anul 2009 până în 2013, Văduva a fost angajat ca director general executiv al Țiriac Holding.

http://romanialibera.ro/

A avut cineva bunul simt sa studieze CUM TREBUIE „nota informativa” a tiganilor interlopi din DIPI, in legatura cu cazul Berbeceanu? Este plina de greseli gramaticale, oameni buni!!!

 

„NOTA INFORMATIVA”!

http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/16701900/1/nota-de-informare-sipi.pdf

Ofiterul CIA John Kiriakou – Russia Today: „Noi, Statele Unite, avem cei mai multi detinuti de pe planeta! Am ajuns sa inchidem oamenii ca pe animale!”. Ascultati cu atentie ce spune…

Parintele Steinhardt – Evreul care a iubit Romania mai mult ca romanii!

 

Nicolae Steinhardt fusese chemat în calitate de martor, să spună despre cei deja arestați că în prezența lui, au purtat „discuții dușmănoase”. Că au complotat „împotriva orânduirii de stat”. Nicilae Steinhardt trebuia să-i facă pe securiști să înțeleagă de la bun început că nu încape negociere: nu va fi martor al acuzării, nu-și va trăda prietenii.

După opt ore de discuții, tot n-a semnat  declarația în forma în care i se cere. I se dă timp de gândire până luni. Are trei zile să se hotărască. Când ajunge acasă, este întrebat de către tatăl lui:

„Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că șovăi, că poate să încapă și posibilitatea să-ți trădezi prietenii. În afaceri, când spui lăsați-mă să mă gândesc înseamnă că ai și acceptat. Pentru nimic în lume să nu primești a fi martor al acuzării”.

Fiul îi răspunde. Îi spune cât de teribilă e închisoarea, că el, tatăl lui, e bătrân și că va rămâne singur cu o pensie mică. Îi spune că „perspectiva închisorii, a suferinței și, pe deasupra, gândul la nenorocirea lui” – îl îngrozesc. Și iată răspunsul tatălui:

„E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopțile le vei avea liniștite, vei dormi bine. Pe când dacă accepți să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopțile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poți închide un ochi. O să trebuiască să trăiești numai cu somnifere și calmante; abrutizat și moțăind toată ziua, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpelești ca un nebun. Cată-ți de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe și mie inima, dar n-ai încotro, de altfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fi prost, după șase luni tot te ia.  După alte opt ore de anchetă, refuzând statutul de martor al acuzării, Steinhardt e arestat.

Dacă i-a fost frică, știind ce-l așteaptă? Steinhardt povestește că, în luna decembrie a acelui an, 1959, bănuind iminența arestării, așteptând în fiecare zi să fie „luat”, a trăit frica în valuri.

„Mi-e frică (o frică bine înfiptă în tot trupul) și de mai mult. Mi-e teribil de frică, nici nu știam cât de fricos sunt. E o descoperire groaznică, și nu-i văd leac. Mi-e frică, asta e, total, intru în frică așa cum ar intra cineva într-un costum de scafandru. Sunt totuși în stare – încă în stare – s-o stăpânesc, s-o ascund. Încă nu-mi clănțăne dinții, încă nu-s livid, încă nu vărs fiere verde.”

„Splendoarea” fricii constă în faptul că ne dă identitatea. Suntem, în măsura în care ne este frică. Pentru că în frică suntem confruntați cu posibilitatea de a nu mai fi, ne descoperim din plin ca fiind. Abia în fața perspectivei că nu voi mai fi îmi iau în brațe eul. Frica îi trasează acestuia conturul. Am nevoie de contracția de ființă pe care o obțin prin frică (în frică mă adun în mine), pentru a afla cât de mult sunt. Concluzia e că frica mă face neliber, de vreme ce ea mă ține agățat de viață și de ființa mea. Frica e capitalul meu de ființă șantajabilă. Din pricina ei se poate face cu mine orice. Prin frică aflu că-mi port ființa ca pe suprema povară a vieții. Instinctul fricii îmi spune că viața e bunul meu cel mai de preț și că, pentru ea, trebuie să fac orice. Din faldurile fricii se iscă „instinctul de conservare”. Vrând-nevrând, câtă vreme vreau să trăiesc, sunt, astfel, la cheremul ei. Sunt condamnat la frică. Dar ce lucru straniu! De aici rezultă, potrivit unei logici severe, că, pentru a mă elibera de frică și a deveni cu adevărat liber, puternic și curajos, trebuie să pot ca în orice clipă să mor. „Frica liberă” este frică învinsă și, de aceea, în mod esențial, curaj. Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber. Dar e cu putință, de pe teritoriul animalității mele, și temeinic înfipt în ființă cum sunt, un asemenea lucru?

Când Steinhardt își ia valiza și se duce la anchetă cu gândul că se află de-acum pe drumul închisorii, al suferinței și al morții, el realizează că a început să negocieze cu frica. Steinhardt duce cu el, în valiza lui, frica și curajul. El află că  negocierea care a început, ca să aibă ca rezultat preschimbarea fricii în curaj și neatârnare, trebuie să sfârșească cu învățarea morții. Dacă frica te ține cu orice preț lipit de viață, eliberarea de ea și curajul de a hotărî singur ceea ce urmează să faci presupun familiarizarea cu neființa ta.

https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

Adrian Patrusca – Tine-ti gura pe Internet: Facebook se transforma in Gulag!

 

Michael Stürzenberger este un blogger și comentator politic german, critic vehement al islamizării Occidentului, colaborator permanent al publicației PI (Politically Incorrect) News. De asemenea, este un militant neobosit împotriva construirii unei mega-moschei la München, așa cum doresc autoritățile locale.

Vineri, 18 august, Stürzenberger a fost condamnat la șase luni de închisoare și la 100 de ore de muncă în folosul comunității, de către un tribunal local din München. Motivul: a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu Marele Muftiu al Ierusalimului, Haj Amin Al-Husseini, dând mâna cu un înalt oficial Nazist, cu ocazia vizitei pe care clericul musulman a făcut-o la Berlin, în 1941.

Alături de fotografie, Michael Stürzenberger a postat un link la o recenzia unui articol apărut pe 16 iunie 2016, în Süddeutsche Zeitung, „Hakenkreuz und Halbmond” (Svastica și Semiluna), despre admirația lui Hitler și a național-socialiștilor pentru Islam.

Procurorii l-au acuzat pe Stürzenberger de „incitarea la ură față de Islam” și de „denigrare a Islamului” prin publicarea respectivei fotografii, iar tribunalul din München l-a găsit pe Stürzenberger „vinovat pentru răspândirea propagandei unor organizații neconstituționale”.

Pentru a spulbera orice dubii, fotografia respectivă nu este un trucaj, nu a suferit nici o modificare în Photoshop, fiind un document autentic din cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Iată mai jos și traducerea textului postat de Stürzenberger pe Facebook, care a însoțit fotografia cu Muftiul și oficialul nazist:

„Faptul că Islamul este o ideologie fascistă a fost prezentat acum doi ani de către cercetătorul egiptean Hamel Abdel – Samad în cartea sa Fascismul Islamic. Deși acest lucru îi era clar și fostului premier britanic Winston Churchill („Coranul este Mein Kampf-ul Profetului Mahomed”), corectitudinea politică a interzis multă vreme ca acest fapt să fie afirmat în mod public. Ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Herrmann a îmbrățișat și el de curând această teorie, comparând Mein Kampf cu anunțurile războinice făcute de Statul Islamic pe Internet. De aici până la Coran nu mai este decât un pas mic, pe care însă nu a îndrăznit să-l facă. Süddeutsche Zeitung, într-un articol, descrie pactul Nazismului cu Islamul, citând de asemenea și importante declarații ale lui Hitler și Himmler. Mai multe informații pe Politically Incorect.” Aici urma linkul către recenzie.

Afinitatea lui Hitler și a altor înalți oficiali ai celui de-al Treilea Reich pentru Islam nu este un secret. În aprilie 2017, Timeline publica un articol cu titlul: „Cu sprijinul unui cleric arab, Naziștii s-au folosit de extremiștii islamic”, ilustrat cu o fotografie în care Hitler stă de vorbă foarte amical cu muftiul Ierusalimului, Haj Amin Al-Hussein, tot numai zâmbet islamic.

Hitler a manifestat o mare atracție față de Islam, văzând în musulmani o comunitate virilă, războinică și antisemită. În schimb, Führerul considera creștinismul o religie detestabilă, din cauza unor idei precum „iubirea față de dușman” sau „mila de aproapele”.

La rândul său, șeful SS Heirich Himmler credea că Islamul este „o religie foarte practică pentru soldați”.

Astfel de idei le continuau pe cele ale lui Max von Oppenheim, directorul NFO (serviciul de spionaj german din Orient, în timpul Primului Război Mondial), care încercase (fără succes) să folosească fanatismul islamic ca armă.

Pentru aceste scopuri ale lui Hitler, muftiul Al-Husseini al Ierusalimului, cel mai important cleric musulman din Palestina, părea omul ideal. Al-Husseini i-a spus lui Hitler că musulmanii au aceiași dușmani ca naziștii: evreii, englezii și rușii. De aceea, sub comanda sa, sunt „gata să colaboreze cu Germania din toată inima și să participe la război, nu doar prin acte de sabotaj și instigarea la revoluții, ci și prin formarea unei Legiuni Arabe”.Muftiul a primit însărcinarea de a-i recruta pe cei care vor alcătui mai târziu divizia SS a musulmanilor bosniaci, prima divizie SS non-germană, botezată 13 Waffen Gebirg (Muntele) Division der SS și care va număra 20.000 de militari.

Faptul că Divizia 13 SS va lupta mai ales împotriva forțelor rezistenței comuniste din Bosnia a fost motivul-cheie care a permis recrutarea unui număr atât de mare de militari musulmani.

Deși îi numise în Mein Kampf „rasă inferioară”, acest lucru nu l-a împiedicat pe Hitler să declare că musulmanii din Bosnia sunt „arieni puri”, iar pe muftiul Ierusalimului l-a declarat „Arian de Onoare”.

Pe de altă parte, în plină invazie a imigranților asupra Europei, în octombrie 2015, premierul israelian Benyamin Netanyahu declara că muftiul Al-Husseini este cel care l-a determinat pe Hitler să adopte „soluția finală” în legătură cu evreii: exterminarea. Vorbind de la tribuna Congresului Sionist Mondial de la Ierusalim, Netanyahu a relatat întâlnirea din noiembrie 1941 a lui Hitler cu Al-Husseini. „Hitler nu voia să-i extermine pe evrei, în acea perioadă, dorea să-i expulzeze. Atunci Haj Amin Al-Husseini s-a dus să-l întâlnească pe Hitler și i-a zis: ‘Dacă îi expulzați, vor veni toți aici’ (în Palestina – n.m.).” Potrivit lui Netanyahu, dialogul dintre cei doi ar fi continuat astfel: „Ce ar trebui să fac cu ei? – Ardeți-i!”

Nu era pentru prima oară când Netanyahu invoca o asemenea teorie. El a făcut-o și în 2012, într-un discurs în Knesset, când l-a prezentat pe Al-Husseini drept „unul dintre principalii arhitecți” ai „soluției finale”.

Revenind la condamnarea lui Michael Stürzenberger, aceasta reprezintă un act de o gravitate uriașă, care creează un precedent cu consecințe incalculabile: este vorba aici cu mult mai mult decât de cenzură sau de pedepsirea unui „delict de opinie”, abuzuri specifice tiraniilor totalitare. Este vorba de rescrierea istoriei, în paralel cu scoaterea în afara legii a oricăror dovezi, documente și alte izvoare, care contrazic varianta oficială.

Orwell a avut dreptate: un Minister al Adevărului schimbă Istoria după interese și ideologie, iar cine nu se conformează este strivit.

http://evz.ro/

Neamul Romanilor – Maria Cornescu, sufletul frumos al cantecului popular romanesc!

 

“Prin cântec îmi strig durerea, În cântec mi-e mângâierea”, declară în urmă cu ceva vreme Maria Cornescu. Vocea sa a tulburat sufletele românilor de-a lungul întregii cariere, deci a mai multor generaţii. “A înfruntat legile respiraţiei”, aşa o caracteriza Costin Dinu. Maria Cornescu se află la loc de cinste între cele mai de seamă interprete ale folclorului oltenesc. Deşi nu a mai apărut în public de mult timp, Maria Cornescu nu a pierdut admiraţia oamenilor, este încă iubită. Ieri a împlinit 69 de ani. La mulţi ani!

“Arta poate şi trebuie să stârnească emoţie, poate readuce pe oricine la omenie”

Maria Cornescu s-a născut la 20 noiembrie 1945 şi a crescut în atmosfera tradiţiilor populare păstrate în Craiova, capitala Olteniei, şi în localităţile învecinate. Cântecele şi doinele doljene şi gorjene, melodiile interpretate de mentorul său, Maria Lătăreţu, i-au intrat în suflet încă din copilărie, devenind a doua natură a fetiţei cu codiţe lungi şi glas de clopoţel transformată în pragul tinereţii într-o Cosânzeană a folclorului oltenesc, cu o voce mângâietoare, mai întâi sclipitoare apoi din ce în ce mai penetrantă şi mai strălucitoare. Deşi a manifestat mereu timiditate în prezenţa publicului, aceasta s-a dovedit a face parte din sensibilitatea sa, cântecele, în culorile şi luminile date de încântătoarele buchete de versuri au impresionat şi continuă să atragă ca un magnet ascultătorii. A debutat la 18 ani reuşind la concursul pentru postul de solistă a Ansamblului artistic “Nicolae Bălcescu” din Craiova. Îşi formează un repertoriu propriu bazat pe culegeri trecute prin filtrul experienţei şi talentului ei artistic, dar şi pe versurile inspirate de sentimentele şi relaţiile dintre părinţi şi copii, de întâmplările vieţii, solista dezvoltând, cu timpul, diverse tematici familiale în cântecele sale care nu au încetat să fie considerate de marele public valoroase şi realiste. În cei nouă ani de rodnică activitate solistică la prestigiosul ansamblu craiovean este îndrăgită de publicul din toată ţara. În 1965 este invitată să imprime patru cântece la sediul central din Bucureşti al Radiodifuziunii Române cu Orchestra de Muzică Populară Radio dirijată de Victor Predescu şi în următorul an deschide seria albumelor personale imprimate la Casa de discuri Electrecord, unele dintre discuri vor fi reeditate datorită vânzărilor rapide pe piaţa muzicală naţională. În timpul unui concert susţinut la Târgu Jiu îl cunoaşte pe primul ei soţ, Nelu Bălăşoiu, cu care formează un cuplu muzical folcloric de mare succes, dovadă fiind albumele lansate.

La 27 de ani, devine, tot prin succesul la concursul de angajare, solistă a Ansamblului “Rapsodia Română” din Bucureşti, în perioada de mare efervescenţă artistică a acestui ansamblu. După cum afirmă Maria Cornescu, prin cântecele sale doreşte să împace oamenii, “să-i întoarcă pe unii din drumul greşit, pentru că arta poate şi trebuie să stârnească emoţie, poate readuce pe oricine la omenie”. Între anii 1968-1976 revine în Studiourile Radio pentru înregistrări iar albumele Electrecord se succed aproape anual, în perioada 1967-1988, urmate de compact discurile apărute în 1996 şi respectiv 2000, “Maria Cornescu – Melodii îndrăgite” şi “Maria şi Marilena Cornescu – Pe noroc nu dau un ban”. Cântecele populare interpretate de solistă au apărut frecvent nu numai în albume personale, ci şi în albume colective, ilustrând frumuseţea pieselor sale muzicale, diversitatea lor tematică cât şi faima interpretei. Dirijorii formaţiilor muzicale cu care a imprimat sunt Victor Predescu, Paraschiv Oprea şi Gheorghe Zamfir, valoarea lor fiind dublată de cea a instrumentiştilor care au acompaniat-o pe Maria Cornescu. La cele 133 de titluri de cântece apărute în albumele originale ale Mariei Cornescu se adaugă un număr semnificativ de piese needitate şi câteva care sunt înregistrate direct din concerte. Zestrea cu care Maria Cornescu a îmbogăţit patrimoniul naţional cuprinde doine, cântece tradiţionale, cântece de stil folcloric modern şi contemporan, cântece de voie bună şi creaţii ce aparţin melosului şi stilului de sorginte oltenească.

http://jurnalul.ro/

Mircea Eliade, anul 1934 – De ce sunt intelectualii lasi!

 

Ati vãzut vreodatã un „intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale?

Nu numai cã e uluit si neiformat, asta încã n’ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul înspãimântat, e coplesit de fricã, e paralizat de panicã. Umblã aiurit, pune întrebãri oricui, ascultã pe oricine îi vorbeste, are o încredere oarbã în orice dobitoc politic – si tremurã pentru viata si libertatea lui ca cel din urmã dintre sclavi.   Numai atunci îsi dã el seama ce putin s’a „interesat” de viata socialã din jurul sãu. Si cautã pretutindeni sprijin, adãpost, încurajare. Renuntã la orice demnitate personalã, uitã cu desãvârsire misiunea lui istoricã; frica face din el o lichea si un sclav.

De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplã sau se asteaptã ceva grav – o revolutie, o reforma acerbã, un atentat, o schimbare esentialã a ordinei sociale – bietul „intelectual” român îsi pierde mintile.

(Fireste, vorbesc numai de „intelectualul” pur, de cel fãrã aderente cu partidele sau grupãrile poltice).  Incearcã atunci sã facã cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Mãrturiseste oricarui om întâlnit ca aproba anumite gesturi politce, cã si el a gândit asa, cã bine se face ce se face etc. In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s’au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul sãu roman, apãrut chiar în zilele acelea, ca sã-mi arate cã si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate cã asa era.    Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s’a grabit sã-si caute puncte de contact cu o miscare socialã despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbândã si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui „intelectuale”, i-a fost fricã. Tot asa le-a fost fricã tuturor intelectualilor crestini de succesele „Garzii de fier” si au început sã o aprobe nu pentru cã le convenea programul „Gãrzii”, ci pentru cã se temeau sã nu fie suspectati si persecutati dupã o eventualã victorie a ei.

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnati de o anumitã constiintã socialã sau nationalã. Dar îmi repugnã lasitatea intelectualilor apolitici, care îsi descopãr deodatã aderente cu o miscare socialã în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).

Si ei nu fac asta din interes, cãci cei mai multi n’au nimic de câstigat ca „intelectuali” dintr’o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce îsi are rãdãcina în lipsa de constiintã „functionalã” (dacã ni se iartã expresia), în lipsa constiintei cã ei ,”intelectualii”, reprezintã – în pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura fortã invincibilã a unei natiuni. Dacã orice intelectual si-ar da seama ce reprezintã el în societatea româneascã, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i’ar pãsa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu înfrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin tãranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândeste, se descopera si se creeaza între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stãpânit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre „intelectualii” unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru cã nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura.   Aproape toate republicile sud-americane trãiesc aceiasi experientã perifericã, semi-istoricã, asteptând ca timpul sã le înghita actuala lor viata „politica”. Deci, asta reprezinta „intelectualii”: lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitãtii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n’au de ce sã se teama, sã intre în panicã si sã se umileascã în fata unei miscãri politice cu sanse de succes. Mai întâi pentru cã orice miscare politica îsi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).

Si in al doilea rând, pentru cã nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslã, confortul lui, familia lui). In ceasul în care ceva se întâmplã politic, deci se consumã – intelectualul se aflã cu mult înainte, ocupat sã creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat în stradã, va cãpãta valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se aflã prea departe ca sa se mai poata întoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo.

Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trãit, asimilat, consumat pentru el.

Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mânã de ajutor si treci mai departe. Dar în nici un caz nu merita sã-ti pierzi cumpãtul, sã-ti iesi din fire si sã pactizezi cu oricine – uitând cã nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni. Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe care îl reprezinti, nu moare niciodatã. Dacã crezi altfel, renuntã la „intelectualitate” si fã-te om politic.