Miscarea Legionara

Preoti si monahi legionari, veniti de la Sfantul Munte Athos, monitorizati si hartuiti de drogatii din SRI! Drogatii bolnavi din SRI, la fel au facut si cu bietul Parinte Justin de la Manastirea Petru Voda!

 

În urmă cu câţiva ani, în mănăstirea de la Piatra Craiului, se afla un puternic nucleu al mişcării legionare din România. Majoritatea membrilor erau preoţi sau călugări. Liderul lor era părintele Gregorie, care a fost racolat de nişte legionari bătrâni, fugiţi din ţară de teama lui Antonescu şi care au vieţuit mult timp pe Muntele Athos. În urmă cu cinci ani, în curtea mănăstirii, a avut loc primul congres naţional al legionarilor. Între timp, SRI-ul a intrat pe fir, iar părintele Gregorie a fost ?detaşat? la o mănăstire din Bistriţa, ceilalţi călugări fiind împrăştiaţi în toată ţara. În urmă cu şapte ani, părintele Gregorie a plecat într-o vizită pe Muntele Athos, la o mănăstire românească. Călugării de aici erau foşti legionari, care l-au atras pe Gregorie în mişcarea din care făceau parte. Printre călugării români se afla şi fostul legionar Anuţă. Unul dintre apropiaţii căpitanului Anuţă a reuşit să plece din România, deghizat în călugăr, refugiindu-se pe Muntele Sfânt.

Vanat pe strada, hartuit si amenintat cu moartea, de bolnavii psihici din SRI si Politia Romana: „Esti legionar, ba? Ca la Securitate te omoram!”. Asa arata „libertatea” gunoaielor drogate din SRI!

 

Aici a pus bazele unei noi mişcări legionare, care încearcă să repună pe picioare fosta mişcare din România. Părintele Gregorie a primit mai multe directive, fiind numit şef legionar peste judeţele Cluj, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Legionarii s-au gândit că, prin intermediul bisericii ortodoxe, ideile lor vor prinde mai repede. Mănăstirile erau locurile ideale de adunare, deoarece sunt mai retrase, iar SRI-ul şi poliţia nu pot pătrunde decât cu foarte mari eforturi. Părintele Gregorie a înfiinţat mănăstirea de la Piatra Craiului, unde au fost racolaţi mai mulţi călugări tineri, cărora le-au fost inoculate ideile legionare. Câţiva dintre aceştia au fost trimişi prin mănăstirile din toată ţara, unde au găsit alţi adepţi. În doar doi, un simplu călugăr a reuşit să adune în jurul sau alţii 100, pe care i-a transformat în legionari fanatici.

Colonel SRI Catalin Peptan, anul 2012: „Monitorizam toate site-urile nationaliste din Romania!”. 

Părintele Gregorie a reuşit să convingă mai mulţi preoţi ortodocşi şi membrii ai ASCOR Oradea să devină legionari. Câţiva dintre cei racolaţi i-au propus preşedintelui ASCOR Oradea, Stelian Gomboş, ca organizaţia condusă de el să devină nucleul de bază al legionarilor orădeni. De aici a rezultat împărţirea asociaţiei în două fracţiuni. Prima, care îl avea în frunte pe Stelian Gombos, avea o linie moderată, modernă, care nu le convenea legionarilor. Nucleul legionar, care ulterior s-a retras din asociaţie, era împotriva adunărilor ecumenice. Surse din interiorul Episcopiei Ortodoxe din Oradea ne-au spus că în rândul preoţilor orădeni mai există cel puţin 15 persoane care fac parte din adunarea legionară. Sursa ne-a mai spus că o parte a preoţilor legionari fac parte dintr-un partid de stânga. Mănăstirea de la Piatra Craiului a devenit polul legionar din România. Aici,se organizau lunar întruniri ale legionarilor din toata ţara. SRI-ul intrase demult pe fir şi reuşise infiltrarea unor oameni în mănăstire. Între timp, adunările au ajuns să fie organizate cu mare tam-tam. Legionarii soseau din toată ţara cu steaguri şi însemne specifice. În urmă cu cinci ani, legionarii au organizat la mănăstirea de la Piatra Craiului primul congres naţional de la Revoluţie. Cu aceasta ocazie, s-au adunat sute de legionari, iar părintele Gregorie a ţinut o cuvântare în faţa lor. Drapelele legionare au fost puse şi la intrarea în mănăstire pentru a putea fi zărite de departe. SRI-ul a hotărât să pună capăt cu orice preţ activitatea Mişcării. Părintele Gregorie a fost chemat la Cluj la Episcopia Ortodoxa, unde a fost pus să aleagă între hainele de călugăr şi cele civile. Capii mişcării au fost împrăştiaţi la diferite mănăstiri din ţară, dar şi în străinătate, iar părintele Gregorie a fost mutat la Bistriţa, unde se află şi în prezent. La mănăstirea din Piatra Craiului au sosit alţi preoţi şi alţi călugări, care nu au nici o legătură cu mişcarea legionară.

https://www.crisana.ro/

Anunțuri
Se intampla azi

Astazi am facut doua sesizari catre SRI si SIE! SIE: „In regula, am inceput sa investigam cazul tau!”. Merg pe strada cu lumanarea in ghiozdan, in caz care ma omoara sa nu plec fara lumina de pe acest pamant…

 

Serviciul de Informatii Externe.

Mi-am raspuns o domnisoara extrem de politicoasa si foarte draguta, mi-a cautat in calculator sesizarea anterioara, iar la sfarsitul conversatiei mi-a spus: „Suntem profesionisti, ai increde in noi!”. Am incredere in Serviciul de Informatii Externe!

Vanat pe strada de ofiterii SRI! Eu, DeVeghePatriei, am ajuns o prada pentru acesti scelerati! Fata de mine este o obsesie bolnavicioasa!

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/09/astazi-09-10-2017-filat-de-sri-dobitocul-asta-batran-bagase-capul-in-pamant-ce-faci-ba-fotografiezi-securistu-de-la-sri-priviti-cum-se-uita-la-mine-tu-ai-sa-mori-cat-de-curand-sri-ul/

De ani de zile viata mea este un cosmar din cauza unor gunoaie de oameni, bolnavi psihici cu acte, din SRI si Ministerul de Interne al Romaniei – Politia Romana, DGIPI, Directia Operatiuni Speciale – IGPR, Jandarmeria Romana! Daca ies afara din casa, ma duc sa imi cumpar un suc, in secunda urmatoare vin in haita dupa mine: „Ce faci, ba? Ah? Pregatesti ceva? Tu esti periculos, ba, de ani de zile faci scandal cu mafia si nu vrei sa taci din gura!”.

Ip-ul mizeriei umane Viorel Caragea: „Ce dracu’ faceti la Bucuresti cu DeVeghePatriei? Nu-i  bagati pe gat niste dosare penale? Pai cum asa? Il lasati de capul lui sa comenteze despre gunoaiele din Politia Romana?”.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/07/31/cine-mi-a-vizitat-astazi-site-ul-gunoiul-viorel-caragea-din-targu-jiu-amicul-gunoaielor-catalin-peptan-sri-si-liviu-vasilescu-directia-operatiuni-speciale-ip-ul-gunoiului-caragea-si-priviti-ce/

Serviciul de Informatii Externe a intrat in posesia fotografiilor cu cei din cadrul Directiei Operatiuni Speciale – IGPR, DGIPI, SRI si Jandarmeria Romana! Nu exista niciun fel de explicatie: trei structuri specializate pe filaj din Romania, nu au fost in stare sa ma fileze! La modul acesta sunt vanat de ani de zile, doar pe vremea Securitatii Comuniste, anul 1955, mai vedeai asa ceva: „Te infestam cu SIDA! Te hartuim pana intri in mormant! Iti fabricam cateva dosare si mori inchisoare! Te umplem de sange! Ba, tu nu ai zile pe acest pamant! Crezi ca poti castiga razboiul cu noi?”.

Sunt eu de vina, un om cu un IQ de 173, ca serviciile secrete de la Bucuresti sunt retardate mintal si de ani de zile nu sunt in stare sa ma fileze? Sunt eu de vina ca Politia Romana este plina de gunoaie adunate de prin boscheti? Sunt eu de vina ca SRI-ul a ajuns cea mai infecta, bolnava si corupta, institutie a statului roman? Sunt eu de vina?

   

Se intampla azi

Alexandru Florian, jidan comunist si bolnav psihic, partenerul drogatilor din SRI: „Ortodoxia este extremista!”

 

Directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a vorbit în cadrul unei conferințe organizată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală de către Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul „Elie Wiesel” și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale despre discursul care incită la ură, insistând pe sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă unor mesaje „legate de simbolistica mișcării legionare”.

„Suntem o țară eminamente ortodoxă, însă în ultima perioadă Biserica Ortodoxă Română, prin promovarea sau susținerea unor mesaje legate de promovarea unor mesaje legate de simbolistica mișcării legionare, nu face altceva decât să susțină organizații extremiste, să le dea apă la moară și în mod implicit să se îndepărteze de valorile democrației valorile respectării celuilalt”, a afirmat Florian, potrivit Agerpres.

Drogatii din SRI, hartia igenica a tuturor: „Romania este o tara vinovata de holocaust! Romanii sunt criminali si ucigasi!”.

În urmă cu câteva luni, ActiveNews a scris un articol intitulat De ce trebuie demis Alexandru Florian, komisarul rasist, xenofob și antisemit de la Institutul „Elie Wiesel”

Florian nu a ezitat să vorbească și despre situația politică din țările vecine României, în contextul în care, a spus el, „discursul urii este un mesaj care străbate astăzi Europa de la Nord la Sud și de la Est la Vest”.

„Ce avem în jurul nostru? Avem câteva țări cu guverne conservatoare extrem de puternice și care promovează sau încurajează discursul urii — mă refer la Ungaria, mă refer la Polonia, avem Austria, unde partidul de extremă dreapta a luat locul trei la alegerile legislative și are toate șansele să fie parte activă în guvern, mă refer la Germania, unde, pentru prima dată după Război, extremiștii de dreapta au intrat în Parlament”, a detaliat Florian.

Aceste afirmații au fost făcute în fața ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și a șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea.

https://www.activenews.ro/

Dezvaluiri

Jidanii comunisti, din randurile carora se trage bolnavul psihic Alexandru Florian – partener al drogatilor din SRI, care au inecat in sange Romania!

 

Gem târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,  de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.

Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi  deportările şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.

Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi, dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.

După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,  documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker et Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România. Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se instalează brutal  şi sângeros, la pârghiile de conducere ale României.  Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece  mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori, nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară căzuse  sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989.

1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică).

2) Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină de la evrei. Nu le  scoteau în publicul de jos şi la rudenii,  nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele însele,  cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi şi azi la cârma ţării.

3) Si  urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se ştiu cei care au fost  înainte de 1989 în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze în interesul  evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost  loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice, economice, între poporul român  şi evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români, supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul  financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor politici  români.

Desigur exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.

Sunt şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul român.

În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.

Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:

Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România, capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…

Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit… Întrucât din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.

Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum români nu aveau precursori, nu deveneau “ilegalişti” comunişti.

In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe românilor.

Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales descendenţii lor,  care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia, cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.

Nici un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.

Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.

În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.

În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.

În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România, Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu…

In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau conduse de aceştia, astfel:

  1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:
  2. Filipovici (venit şi el din URSS).
  3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept din Bucureşti.
  4. Marusohn. Studii medii.
  5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.
  6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.
  7. Aronovici.Arhitect.
  8. Milka Herşcovici.
  9. Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian
  10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român.

11.Teodor Rudenco. A condus  secţia de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.

12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.

  1. 13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga Deuth, 16. Andrei Goanţă(nume de împrumut).

In ministere situaţia era identică:

  1. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe.  Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.

Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :

  1. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.

Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.

Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două delegaţii, una din Israel şi alta din România.

In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.

Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).

  1. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul  Petrolului şi al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.

Şi acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.

Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.

La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,

  1. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.
  2. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică aarmatei (îndoctrinare).

Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.

  1. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul  Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut  împlinit     visul , după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.

În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război…

Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.

  1. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.

Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român şi apoi comunist.

Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor şi funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.

Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile elveţiene 50 de milioane USD.

43.Alexandru Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.

  1. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.

45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei (s.n.).

46.Serghei Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.

În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,

  1. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii.

În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mişu, erau evrei:

79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).

Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.

Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne:  87. Iosif Straier.

Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.

La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.

La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.

La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.

La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.

La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).

La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).

La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.

La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).

La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.

La Oradea: 102. Zeller.

La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.

La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.

     Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii. Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.

Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare, fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu  Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.

Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.

La Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.

  1. Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor.

Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:

  1. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.

La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:

  1. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).
  2. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).

Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat pentru înălţarea neamului românesc.

În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.

Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.

La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.

În lucrarea sa Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României, analistul politic,  generalul Neagu Cosma, arată că în România erau instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.

Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.

La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.

Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securităţii, Editura Globus, Bucureşti, p. 44-83).

Numerotarea şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.

Să continuam şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor? Să aleagă cititorii, domeniile care-i  interesează. Noi am precizat că în afara  agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un mare număr de ţărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate şi teritoriale.

Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând de poziţiile obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi. Procesul de eliberare naţională, la care se angajează românii,este legitim şi de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenţi le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin ca uzurpatori, prin moştenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după 1989, în structurile informative. In locul lor se  vor înălţa românii.

Să presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat  israelienii valoroşi, politicieni, oameni de stiinţa, de cultura, rabini şi ar fi reuşit să-şi prelungeasca autoritatea la urmaşi, iar acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din Israel şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

Miscarea Legionara

Cuvantul Capitanului Codreanu. Traiasca Legiunea si Capitanul!

 

Cuibul acesta de tineri era primul început de viatã legionarã. Era prima piatrã din temelie. Trebuia pusã pe pãmânt sãnãtos. De aceea nu am spus:

–Sã mergem sã cucerim România! Plecati prin sate si strigati:

–S-a fãcut o nouã organizatie politicã, înscrieti-vã cu totii într-însa.

N-am fãcut un nou program politic, pe lângã celelalte zece existente în România, toate „perfecte” în constiinta autorilor si partizanilor lor, si nu am trimis pe legionari cu el sã-l fluture prin sate, chemând oamenii sã se alãture acestuia pentru a salva tara.

Si din acest punct de vedere ne vom deosebi fundamental de toate celelalte organizatii politice, plus cuzismul. Toti cred cã tara moare din lipsã de programe bune. Si de aceea îsi alcãtuiesc câte un program perfect închegat si pleacã cu el sã adune oameni. De aceea toatã lumea întreabã:

– Ce program ai?

Tara aceasta piere din lipsã de oameni, nu din lipsã de programe. Aceasta este pãrerea noastrã. Cã deci, nu programe trebuie sã creãm, ci oameni, oameni noi. Pentru cã asa cum sunt astãzi, oamenii crescuti de politicianism si infectati de influenta iudaicã, vor com promite cele mai strãlucite programe.

Acest fel de om, care trãieste astãzi în politica româneascã l-am mai întâlnit în istorie. Sub domnia lui au murit natiuni si s-au dãrâmat state.

Cel mai mare rãu pe care ni l-au fãcut jidanii si politicianismul, cea mai mare primejdie nationalã la care ne-au expus acestia, nu stã nici în acapararea bogãtiilor solului si subsolului românesc, nici chiar în tragica desfiintare a clasei de mijloc românesti, nici în numãrul mare al lor în scoli, profesiuni libere etc., sinici chiar în influenta pe care o exercitã asupra vietii noastre politice, desi fiecare în parte sunt primejdii de moarte pentru neam. Cea mai mare primejdie nationalã stã în aceea de a ne fi diformat, de a ne fi desfigurat structura noastrã rasialã daco- romanã, dând nastere acestui tip de om, creând aceastã cãzãturã, aceastã stârpiturã moralã: politicianul care nu mai are nimic cu nobletea rasei noastre; care ne dezonoreazã si ne omoarã.

Dacã acest tip de om va continua sã mai conducã aceastã tarã, neamul românesc va închide ochii pentru totdeauna si România se va prãbusi, cu toate strãlucitele programe cu care „smecheria” degeneratului va sti sã ungã ochii multimilor nenorocite. Dintre toate relele pe care ni le-a adus invazia jidãneascã, acesta este cel mai îngrozitor!

Filosofie, Neamul Romanilor, Ortodoxie

Ruga lui Petre Tutea! Traiasca Legiunea si Capitanul!

 

Când a isbucnit revolutia rusã în Februarie 1917, nimeni nu putea sã prevadã urmãrile ei: in Rusia, in Europa si cu atât mai putin pe celelalte meridiane. Unii au vãzut in aceastã „schimbare epocalã” o problemã de ordin intern. Era rãsturnat un regim despotic, care dura de secole si, se subîntelegea, cã cel ce-i va urma va fi mai deschis reformelor, mai tolerant, mai in conformitate cu normele civilizaliei europene. Tarul fusese arestat si la cârma tãrii se instalase social-democratul Kerenski: ceea ce l-a fãcut pe Presedintele american, Willson, sã se bucure si sã felicite poporul rus pentru cã alesese calea cea buna, optând pentru democratie; cã, in sfarsit, se trezise la o nouã viatã, zdrobise tirania si putea decide de aici încolo de propria-i soartã. Evenimentele ce au urmat vor arãta însã cã Willson, grãbindu-se cu felicitãrile, se bucurase degeaba. Americanul si rusul vorbeau fiecare pe limba lui, si mai ales gândea fiecare dupã cum îl ducea mintea. Noul regim, care trezise atâtea sperante, n-a durat decât din primavara pâna in toamnã, când asediat de bolsevici, in Palatul de Iarnã din Petrograd, Kerenski scapã cu viatã sãrind pe fereastrã: dispãrea din scenã pentru totdeauna, spre a-i face loc lui Lenin.

Ideologia bolsevicã va fi comparatã mai târziu de oamenii lucizi, cu epilepsia, cu cancerul, cu schizofrenia si mai recent cu Sida, boli incurabile, împotriva cãrora nu te poti apãra. Te apucã groaza, într-adevãr, la gândul cã regimul instaurat de Lenin în acea zi nefastã de 25 Octombrie, avea sã transforme umanitatea într-o junglã: in cei care vâneazã si cel vânati; in care numãrul cãlãilor va fi mai mare decât al victimelor. Dar cine putea sã prevadã atunci cumplita tragedie prin care avea sã treacã omenirea? S-a auzit totusi o voce in acele zile in care Rãul triumfase; si aceastã voce profeticã era chiar a unui rus. Este vorba de scriitorul Leonid Andreev care, depe patul sãu de suferintã din Finlanda, unde se refugiase, a mai putut adresa, înainte de a muri, pateticul sãu strigat de alarmã: „SALVATI OMUL!” Nu era vorba doar numai de poporul rus, ci in general de Om, cu majusculã, amenintat in rãdãcinile sale ontologice de fiintã religioasã. Nimeni nu l-a auzit pe Andreev, istoria, cu amestecul ei de sublim si ridicol, cu drame si comedii si-a vãzut de drum. Marx se nãscuse in Germania. Aici îsi redactase faimosul Manifest, prin care chema la unire si luptã, proletariatul din toate tãrile, spre a zdrobi vechea si nedreapta orânduire socialã. Si tot Germania îl va aduce pe Lenin in Rusia, din exil, într-un vagon plumbuit, pentru a-l debarca de la putere pe Kerenski, in schimbul iesirii tarii sale din rãzboi. Dar ironia istoriei nu se va opri aici. Wilhelm al II-lea, împãratul Germaniei, va fi dat jos de pe tron si arestat de un Comando de revolutionari socialdemocrati, spre a-l rãzbuna parcã pe tovarãsul lor Kerenski, care dãduse, cu un an in urmã, bir cu fugitii. Intr-un fel, Hrusciov avea dreptate când, in 1956, îi spunea Cancelarului Adenauer, cu umorul mujicului rus: „Marx s-a nãscut la voi, nu la noi. Si tot voi i-ati dat o mânã de ajutor lui Lenin ca sã ia puterea. Asa cã voi, germanii, ati încurcat-o, voi descurcati-o acum.”

La nasterea si consolidarea imperiului bolsevic, contribulia Occidentului a fost decisivã: din calcule politice eronate, din interese materiale meschine, din necunoasterea naturii satanice a bolsevismului si a modului de gândire a slavului care „are alte încheieturi organice decât ale europeanului.”

Monstrul rusesc este odrasla Occidentului crescutã la sânul sãu cald. Desi între spiritul european si spiritul slav existã o prãpastie de netrecut. Rusul se deosebeste de restul Europei, nu numai prin gândire, ci si prin comportament. Voltaire povesteste in a sa „Istorie a Rusiei sub Petru cel Mare”, cum tarul in timpul unui ospãt dat de Electorul Prusiei la Königsberg, a tras sabia împotriva favoritului sãu Le Fort si cum tot el a regretat, recunoscând cã desi voia sã-si reformeze natia, nu era încã in stare sã se reformeze pe sine. Douã sute de ani mai târziu, Nikita Hrusciov îsi va da si el în petec ca orice rus care se respectã. La una din sedintele Adunãrii Natiunilor Unite, si-a scos pantoful si l-a aruncat în capul vorbitorului care critica Uniunea Sovieticã.

Ar fi o nebunie sã încerci sã explici cum si de ce a acceptat diplomatia Occidentalã de-a lungul timpului toate ofensele si obrãsniciile rusilor. Cum si de ce ingãduie si în zilele noastre unor barbari sã-i terorizeze pe românii din Basarabia si sã-i ucidã pe Ceceni în tara lor si în acelasi timp sã te declari de partea ucigasului Boris Eltîn, sã-i acorzi împrumuturi de miliarde de dolari sub pretext cã el n-ar putea altfel sã instaureze libertatea si democratia în tara lui.

Secolul XVIII poartã denumirea de Secolul Luminilor (Nu-si prea meritã acest titlu dacã se are în vedere cã acum au lor profanãrile si incendierile lãcasurilor sfinte, cortegiul de asasinate in masã pe care le-a târât dupã sine Revolutia Francezã). Secolului al -IX-lea i s-a mai spus si secolul nationalitãilor. Lenin numeste secolul XX, secolul declonizãrii, sfârsitul imperiilor coloniale. A fost singura sa profetie care s-a adeverit. Despre imperialismul ideologic bolsevic, despre, Rusia, ultima „temnitã a popoare1or”, nu suflã însã un cuvânt. E sigur de viabilitatea si eternitatea ei. O întrebare mai persistã în acest sfârsit de secol si de mileniu. Va fi numit secolul XXI secolul în care vor dispare ultimele vestigii ale imperialismului? Se vor nãrui de la sine prin propria lor neputintã? Sau popoarele cãrora li se pregãteste o „nouã temnitã” vor avea de plãtit un nou tribut de sânge?

In timpul lungilor anchete de tip bolsevic, Petre Tutea a fost pus pe rangã, si bãtut la tãlpi, pentru cã refuza cu încãpãtânare sã recunoascã cã Basarabia este pãmânt rusesc. Ideea cã Europa va trebui reconstruitã pe baze crestine in granitele Imperiului Roman dintre Atlantic si Nistru, devenise o obsesie pentru filosof: „Si cu rusii ce facem?” l-am întrebat. „Rusii nu sunt europeni. A spus-o Blaga si trebuie: sã-l credem. A spus-o si Eminescu si trebuie sã-i credem pe amdndoi. Rusii n-au decat se incalece pe cai si sa treaca Uralii in Asia. Acolo e locul lor, in Siberia. Intre gheturile polare, unde isi pot potoli nesfarsita lor foame de spatiu.”

In timp ce se afla pe rangã Tutea se gândea cã, odatã ajuns in cer, o sã-l roage pe Dumnezeu sã tragã o retea de sârmã gbimpatã între români si rusi. Ca mãsurã de sigurantã. Ca nu cumva rusii transformati in draci împielitati sã dea nãvalã peste el. Intr-o zi este dat pe mâna altui anchetator care îl ia cu binisorul: „Stiu cã esti legionar. Si ca orice legionar esti fanatic, când îti intrã in cap o idee, ca sã nu-i spun o prostie, te tii de ea pana mori. Dar hai sã discutãm acum ca doi oameni pasnici care fac apel la ratiune. In defnitiv ce vrei tu, sã ne batem cu marea Uniune Sovieticã? Stii bine cã asta-i nebunie curatã. Ia exemplu de la George Cãlinescu care declara in campania electoralã din 1946 cã românii n-aveau ce cãuta in 1941 in Basarabia, fiind pãmânt sovietic…” La care cel anchetat îi luã vorba din gurã: „Existã o deosebire între noi doi. Cãlinescu s-a nãscut la Brãila, oras cosmopolit, plin de toate scursorile levantino-balcanice, pe când eu m-am nãscut in tinutul Câmpulungului, acolo unde s-a nãscut si limba românã.” Anchetatorul dã dovadã de rãbdare de fier, pare decis sã nu-si iese din tâtâni si-i oferã o tigarã Kent. Tutea se tine însã bãtos, nu vrea sã facã nici cea mai micã concesie. Nu fumeazã tigãri americane: americanii ne-au vândut rusilor la Ialta si-i dispretuieste deopotrivã si pe unii si pe altii; si unii si altii sunt la fel de imorali. Apoi îi tine o lectie despre socialism. Romanii nu dau si n-au dat niciodatã doi bani pe socialism, Românii sunt un popor cu capul pe umeri, ei au învãlat din experienta lor istoricã, cã nu tot ce zboara se mãnânca. Un exemplu îl constituie Titu Maiorescu. Pe când se afla in Germania la studii îl cunoaste pe Lassalle. Incã de la prima întâlnire seful socialistilor îi pune gând rãu tânãrului roman care strãlucea prin inteligentã si culturã motiv sã-l câstige pentru ideile sale, la modã in Apus, nestiind cã Maiorescu tinuse o conferintã la Iasi in care criticase socialismul in termeni cat se poate de rãspicati: vine in acest scop in tara noastrã dar aîci il paste nenorocul. Cade rãpus in duel cu Racovitã, care se întâmplã sã fie însusi vãrul doamnei Maiorescu. Astfel a esuat prima tentativã de a implanta himera socialismului într-un teren virgin cum erau Tãrile Române la acea vreme când oamenii din partea locului nu fuseserã contaminati încã de aceastã molima egalã cu o rãtãcire a mintii omenesti.

Moartea lui Lassalle a fost de rãu augur pentru soarta socialismului in România. Spre deosebire de toate celelalte popoare din Europa, lozincile socialiste, pe cât de naive, pe atât de ispititoare n-au stârnit nici un interes si nici un ecou in sufletul românilor. Aflãm de la N. Paulescu, adversar neîmpãcat al acestei ideologii de un materialism respingãtor, si fãrã Dumnezeu, cã partidul socialist a fost importat mai târziu, in 1875, de doi revolutionari rusi: un ortodox Petrof si un evreu, Nahum Katz, care îsi luã numele de Dobrogeanu Gherea… Cu ei s-a asociat mai întâi un tigan, Ion Nãdejde, iar mai târziu câtiva tineri, – si prima asociatie comunistã fu fondatã. Ea n-avu alti membrii decât niste lucrãtori evrei. Socialismul era condamnat in România sã apere interesele streinilor, sau sã disparã. Practic a dispãrut: influenta ideilor socialiste in societatea rornâneascã a fost ca si nulã. A reapãrut, dar in altã ipostazâ, impus dupa cel de-al doilea rãzboi mondial, prin forta armelor si concursul puterilor Occidentale.

Socialismul s-a nãscut in Apus. Dar nouã românilor ne-a venit din Rãsãrit, prin filiera ruseascã. In privinta ideologiilor din acest secol, românii n-au imitat nici Apusul nici Rãsãritul. Din lupta crâncenã dintre întuneric si luminã, dintre haosul spiritului asiatic si ordinea moralã a Europei Crestine, s-a nãscut Miscarea lui Corneliu Codreanu. Avea dreptate Petre Tutea când îi spunea anchetatorului: „Dacã scap de aici, dacã nu mã omorâti, am sã propun Academiei sã scoatã din Dictionarul Limbii Române cuvântul Socialism. Si la cuvântul rus, generatiile viitoare sã citeascã: asiatic rãtãcitor, care a nimerit din greseala lui Dumnezeu in Europa”.

Nietszche anuntase moartea lui Dumnezeu si nasterea supraomului. Profetia sa care friza dementa si ridicolul se va dovedi mincinoasã. Dumnezeu n-a merit, iar supraomul sãu se nãscu mort, in schimb apãru in secolul urmãtor o noua specie: subomul de stirpe ruseascã care invadã întreaga planetã. Care, acolo unde va pune piciorul, va încerca sã-L ucida pe Dumnezeu, lãsând urme adânci ce nu se vor sterge usor. Vor trece decenii, poate un secol-douã, pânã când umanitatea sã-si vinã in fire.

Omenirea a fost dominatã timp de sapte decenii de strategia tezei marxiste dupã care Rãsãritul ar fi fost in metaistorie paradisiacã, iar Apusul in preistoria infernalã. Din aceastã conceptie se naste si strategia care a dominat peste patru decenii in raporturile dintre URS.S. si satelitii sãi (D. Nacu). In 1970 H. Kissinger, credea cã „sfidarea (comunistã) este fãrã sfârsit, cã nu va dispare, si cã strategia americanã trebuie sã se adapteze.” In 1975, împreunã cu Sonnenfeldt, tot Kissinger crede in necesitatea de a mentine aceleasi raporturi doar câteva… secole. Dupã 1989, prãbusirea monopolului partidelor comuniste, strategia dominantã inspiratã de conspiratia unor forte oculte pare sã-l confirme pe F.Fukuiamma dupã care pozitiile ar fi inversate: Apusul s-ar gãsi in postistoria liberalã, iar Rãsãritul in istoria sclavagistã. In aceastã strategie Neamurile din Rãsãrit riscã sã fie aservite unui alt sistem, mai subtil, dar mai totalitar, pentru veacuri, de nu pentru un anumit mileniu.

Aceastã strategie e prea monstruoasã ca sã aibã sorti de izbândã. Ar însemna sã admitem triumful Rãului absolut in lume, abandonarea Omului pentru totdeauna in bratele Satanei. Totusi, spaima metafizicã de care era stãpânit filozoful român Petre Tutea, cã am putea avea deaface cu rusii chiar si pe lumea cealaltã, ne da fiori nouã celor care i-am supravietuit. El n-a mai apucat sã-l audã pe Jirinovski cum îi incitã pe rusi prin discursunle sale incendiare, sã se pregãteascã pentru cucerirea Continentelor; nici sa-l vadã pe Boris Eltîn cum le râde in nas lui Clinton si lui Khol când acestia vorbesc despre incalcarea Drepturilor omului in Cecenia; nici cum este tinut in cusca grupul Ilascu pentru ca au indraznit sa afirme dreptul Basarabiei de a se reintregi cu Patria Mama.

Se intampla azi

Ip-ul gunoiului Virgil „Vulpea” Ardelean, jegul mi-a vizitat site-ul imediat dupa ce am postat fotografia cu el si Iohannis.

Gunoiul Ardelean, mafia tiganilor interlopi din DGIPI – Ministerul de Interne, alaturi de Iohannis!

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/15/gunoaiele-bolnave-psihic-si-nespalate-din-ministerul-de-interne-gunoiul-virgil-vulpea-ardelean-seful-pe-viata-al-tiganilor-interlopi-din-dgipi-alaturi-de-iohannis-drogatii-din-sri-hartia-ige/

Filosofie

Introducere in gandirea filosofului nationalist Alain de Benoist. A inceput revirimentul scolii filosofice identitare europene si cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa mare mila Lui, vom trezi la viata constiintele nationale!

 

„Principalii duşmani ai identităţii europene, potrivit lui Alain de Benoist, sunt:

SUA (care s-au transformat treptat dintr-o margine a lumii occidentale într-un hegemon mondial, care a absolutizat nişte valori periferice, iau uneori diametral opuse celor europene – pragmatismul, economismul, elogierea tehnicii şi a optimizării);

Liberalismul politic de tip anglo-saxon (care contravine democraţiei republicane europene);

Geopolitica atlantistă (opusă continentalismului vechii Europe);

Individualismul (care surpă temeliile sociale comunitare şi valorile coeziunii, ale „holismului” („integralităţii” şi comuniunii);

Societatea de piaţă (o societate în care toate valorile se evaluează în echivalentul lor financiar).

Aliaţii identităţii europene sunt:

Etniile europene care îşi conservează propria cultură;

Regiunile care continuă să-şi menţină tradiţiile populare;

Stiinţa şi cultura, care se axează pe scopuri metafizice superioare;

Noua Rusie, care revine în istorie;

Tările lumii a Treia, aflate în căutarea propriei căi.

Scopurile:

Crearea unei lumi multipolare;

Crearea unei alianţe strategice şi economice între Europa şi Rusia;

Elaborarea unui nou model politic (dincolo de liberalism, comunism şi fascism);

Edificarea unei economii sociale;

Conştiinţa ecologică.

Revin şi de această dată asupra ideii că notele aspra unor lecturi pe care le fac se înscriu în logica luptei de idei, atât de necesare spaţiului public din Republica Moldova, dominat de un discurs liberal imitativ, de păruieli intestine între câteva grupări de tip criminal care controlează aproape integral jocul politic, dar şi de interpretarea naivă, deformată şi partizană a cauzelor crizei profunde în care ne-am pomenit şi a marile conflicte de ordin geopolitic. Am putea zice, invocând o expresie utilizată de Alain de Benoist înt-o recentă dezbatere televizată, că societatea de azi este înghesuită în chingile unei ideologii totalitare, care se pretinde singura normă, firească precum legile naturii, care pretinde că istoria a ajuns la apogeul său, iar în loc de ALTERNATIVĂ, ni se oferă iluzia ATERNATNŢEI (la guvernare).

Pretenţia că modelul actual de organizare a societăţii ar fi unul fără alternativă ucide libertatea şi creativitatea omului, îl face captivul unei alienări grave, induse metodic în mentalul colectiv în special după cel de-al Doilea Război Mondial. Sau, aşa cum se exprimă ruşii, în războiul respectiv au învinse ei, dar au câştigat SUA (победили мы, а выиграли США»).   Subliniez şi de această dată că la ora actuală principala problemă a societăţii noastre nu este nici criza politică, nici cea economică, ele sunt doar urmarea directă a crizei de idei, a lipsei de viziune a celor care populează spaţiul public pe post de politicieni sau analişti politici. Iată de ce surmontarea clişeelor de gândire, ieşirea din cercul vicios al dogmelor liberale reprezintă cel mai urgent şi mai vital efort pe care trebuie să-l facă cei care fac parte (nu care se consideră a fi!) din elita naţională. Asta pentru că fără depăşirea acestui obstacol major care blochează orice încercare de analiză consistentă a realităţii şansa depăşirii impasului în care ne-am pomenit este nulă. Am putea spune şi aşa. Avem prea mulţi „jucători politici”, dar ne lipsesc grav de tot „gânditorii politici”, cu pregătire temeinică, cu vocaţia servirii interesului naţional, cu demnitate şi angajament total, dar şi cu o preocupare profundă pentru planul metafizic, transistoric, religios, care este obturat definitiv în temniţa paradigmei liberale.

Liberalismul ca duşman principal

Acum să trecem la tezele lui Alain de Benoist. În articolul „Contribuţii la a Patra teorie politică”  el scrie:

„Secolul XX a fost cel al dominaţiei celor trei teorii politice: liberalismul, comunismul şi fascismul… Teoriile care au apărut mai târziu, au dispărut mai devreme decât altele. Fascismul, care a apărut mai târziu decât toate celelalte,  a sucombat mai repede decât celelalte. I-a urmat comunismul. Liberalismul, care este cea mai veche dintre cele trei teorii, dispare ultimul…. Liberalismul poate fi definit în totalitate ca un sistem al banilor, şi am convingerea profundă că acest sistem va dispărea din cauza banilor…

Liberalismul reprezintă duşmanul principal.

În primul rând pentru că el încă mai e prezent aici, în timp ce comunismul şi fascismul au dispărut, dar şi pentru el mai păstrează o anume supremaţie planetară. Aş vrea să amintesc faptul că sub aspect strategic duşmanul principal nu întotdeauna este cel pe care în detestăm cel mai mult. Pur şi simplu el este duşmanul, care este cel mai puternic. Liberalismul este un sistem antropologic într-o măsură mai mare decât social-economic. Altfel zis, el propune o anumită viziune asupra omului… Ea rezidă în faptul că omul este privit ca un atom aparte. Liberalismul analizează societate pornind de la individ. … La baza teoriei liberale stă ideea contractului social, încheiat de către indivizi pornind de la interesele lor private… Din această perspectivă el se afirmă în detrimentul colectivităţii. Crainicul liberalismului Adam Smith susţinea că negustorul nu are patrie,  el se poate stabili în orice ţară. Patria lui este acolo unde îşi multiplică profitul…

O societate, care va fi doar o piaţă

Gânditorul german Artur Moeller vad den Bruck  afirma: „liberalismul ucide popoarele”. Scopul lui final este să instaureze o societate, care va fi DOAR de piaţă. Într-o astfel de societate valorile comerciale, negustoreşti devin singurele, iar valorile care nu pot fi reduse la un anumit calcul devin inexistente, ele dispar. Ne-am putea aminti de cunoscuta formulă, potrivit căreia societatea de piaţă este domnia cantităţii. DOAR a cantităţii. (A se vedea în acest sens şi cartea celebrului gânditor francez tradiţionalist Rene Guenon „Domina cantităţii şi semnele vremurilor”, cea de-a treia lucrare din tripticul precedat de lucrările „Orient şi Occident” şi „Criza lumii moderne” – n.n.).

Un soi de război civil nedeclarat

Caracterizând în continuare esenţa acestui tip de societate, autorul aminteşte că el se bazează pe un soi de război civil, latent şi nedeclarat, care se evidenţiază în special în „darwinismul social”. „Celălalt, – spune autorul, – este întotdeauna un potenţial concurent, adică un potenţial duşman. Această viziune economică asupra omului îşi are de asemenea o fundamentare morală şi juridică, exprimată în ideologia DREPTURILOR OMULUI,  care a devenit astăzi un fel de religie modernă”.

Epoca modernă şi pierderea rădăcinilor

„Pierderea rădăcinilor”  ce caracterizează epoca modernă, invocată de autor, poate fi suplimentată de câteva idei invocate de el în altă parte. Este vorba de ceea ce Alain de Benoist numeşte „deruralizarea”, dispariţia civilizaţiei rurale, măcinate de monstrul industrializării şi al urbanizării, de hiperdezvoltarea „centrului” (Occidentul) şi subdezvoltarea „periferiilor” (restul lumii). Sau, cum se mai spune în literatura de specialitate occidentală, „the West” şi „the Rest” (Vestul şi Restul).  Am recurs la această digresiune doar pentru a accentua o dată în plus faptul că exodul masiv al populaţiei din ţara noastră este nu doar (şi nu în primul rând) efectul relei credinţe a clasei guvernate, ci mai curând al unui proces global ce afectează din ce în ce mai grav şi societatea noastră. Încă o dată despre esenţa LIBERULUI SCHIMB: ţara noastră exportă oameni şi importă – în schimb! – mărfuri, capitaluri şi servicii străine. Un astfel de schimb nicidecum nu poate fi numit nici echivalent, nici reciproc avantajos, nici moral, nici eficient economic. De fapt, noi asistăm neputincios la un proces de genocid naţional, care a devenit posibil din cauza miopiei şi servilismului guvernanţilor faţă de cei care efectuează la modul direct actul guvernării din exterior. Am ajuns la o stare de desuveranizare naţională cumplită, iar dacă lucrurile se vor desfăşura pe aceeaşi pantă abruptă şi de acum încolo, ne aşteaptă un suicid colectiv iremediabil.

Să nu mai luptăm contra unui comunism defunct

Iar acum voi aduce un citat destinat direct celor care împărtăşesc la modul sincer sentimente naţionale, patriotice, sunt preocupaţi de conservarea identităţii noastre colective. Problema lor majoră este că ei încă n-au reuşit să coboare de pe baricadele emancipării naţionale din perioada sfârşitului URSS, continuând să lupte cu un comunism defunct, nereuşind să pătrundă logica noilor provocări, care au apărut în faţa noastră în ultimele decenii.

Progresismul, identitatea şi politicul

„Domnia capitalului revendică o piaţă din ce în ce mai omogenă, uniformă, şi, ca urmare, nimicirea, suprimarea identităţii colective, culturilor naţionale şi a diversităţii formelor de viaţă. IDEOLOGIA PROGRESULUI (subl. noastră –  Iu. R.), care a fost una dintre promotoarele Modernităţii, participă şi ea la această acţiune dizolvantă.  Ideologia progresului susţine că trecutul nu conţine nimic interesant, el nu are nimic a ne spune. Asta deoarece ceea ce reprezintă noul este MAI BUN din simplul motiv că este NOU”.

Chestiunea identităţii a devenit una de bază

Autorul menţionează că în lumea de azi chestiunea identităţii a devenit una dintre problemele de bază. „O masă enormă de oameni nu ştiu ce să facă deoarece nu ştiu CINE SUNT… Identitatea nu este ceva ce nu se schimbă niciodată, ci ceea ce defineşte maniera noastră specifică de a ne schimba, ceea ce ne permite să ne schimbăm, rămânând noi înşine. Duşmanul, neprietenul identităţii noastre NU ESTE IDENTITATEA ALTUIA. (subl. noastră  – Iu. R.). Duşmanul identităţii noastre este acel sistem ideologic ce distruge toate identităţile”.   În cazul societăţii noastre modelul pentru care pledează autorul ar însemna atât conservarea valorilor naţionale a majorităţii populaţiei, cât şi protejarea profilului identitar al tuturor etniilor conlocuitoare.  Unitatea noastră naţională stă în diversitatea noastră. Iar pentru a o menţine, este nevoie de un efort de rezistenţă colectivă în faţa tăvălugului globalismului cu tot cu cultura lui de masă.

Reabilitarea politicului

Vorbind despre nevoia de a reabilita Politicul, autorul revine la esenţa liberalismului care a aburcat în prim-planul scenei istorice „omul economic”. „Trăim într-o eră economică. Liberalismul este o doctrină, care în viaţa concretă neutralizează voinţa politică. Oamenii nu mai sunt cetăţeni, ci consumatori. Iar sfera în care decurge activitatea politică este substituită de sfera mijloacelor de informare în masă, în care domnesc distracţiile. În consecinţă, chestiunile de ordin politic sunt percepute aici ca probleme tehnice. Şi deoarece este vorba de probleme tehnice, se consideră că există doar soluţii tehnice şi, mai exact, că există o singură soluţie. Adică este suprimată una dintre cele mai importante dimensiuni ale politicului – multitudinea opţiunilor posibile. Politica nu este nici tehnică, nici ştiinţă. Ea este o ARTĂ, pe care trebuie să o faci cu multă luare aminte…. A reabilita politicul înseamnă a ieşi din obsesia economicului, a decoloniza imaginarul simbolic, care este colonizat de către valorile cantitative, comerciale. Adică să ne eliberăm de ideea că piaţa constituie o paradigmă a tuturor factorilor sociali”.

Impostura tehnocraţilor şi conflictul între „a fi” şi „a avea”

Apropo de tehnocraţi. Am văzut cu toţii cum zilele trecute la Bucureşti s-a instalat  un guvern zis de tehnocraţi. Această manipulare sordidă a fost posibilă doar în măsura în care mentalul colectiv al acestui neam a fost colonizat de miturile liberale. Iar candidatul  înmânat spre desemnare „în plic” de către cancelariile occidentale celui pe care reputatul jurnalist român Ion Cristoiu îl numeşte „raţa mecanică” a lipsit România (speră, doar pentru moment!) de şansa istorică de a avea în fruntea Guvernului o personalitate de talia unui Călin Georgescu. Iată şi la Chişinău se pare că se cloceşte un candidat „de import”, obedient centrelor de comandă din exterior, astfel încât riscăm să avem după un premier corupt şi băgat la răcoare, unul corupt de plutocraţia internaţională, dar neimplicat în schemele de tip mafiot din interiorul ţării.  Şi nu contează dacă acesta va purta fustă sau pantaloni. Şi nici cum se numeşte. Ci doar că va fi din nou o unealtă slugarnică în mâinile aceloraşi sforari. Iar „raţa mută” de dincoace de Prut nu va ezita să semneze decretul în care va figura un candidat la funcţia de şef de Guvern scos din pălăria Occidentului.

Autorul readuce în discuţie vechiul conflict, iscat odată cu uzurparea scenei istoriei de către „negustori”, între verbele  A FI şi  AVEA. În lumea de azi nu mai contează CINE EŞTI, doar CE POSEZI. Eşti posesor de capital, prin urmare eşti relevant şi în politică sau, şi mai exact, eşti relevant în politică în măsura în care posezi bani aducători de succes electoral. Cităm: „Libertatea liberalilor este întâi de toate libertatea de a avea proprietate. Ea îşi are rădăcina nu în existenţă, ci în posesiune. Omul este liber doar în acea măsură, în care este proprietar, şi în primul rând proprietar  asupra a sine însuşi”.

„Omul orizontal”

Altfel zis, antropocentrismul ca parte a ideologiei liberale l-a detronat pe Dumnezeu din centrul universului, locul Creatorului fiind acaparat de creatură, ultima imaginându-se a fi produsul unui accident, numit ca în SF, Big Bang. Omul ca măsură a tuturor lucrurilor, „omul orizontal”, „omul cantitativ” nu are obligaţii decât faţă de sine însuşi, este vidat de dimensiunea metafizică, golit de sensurile superioare, este un construct social ghidat de egoism, străin de orice ataşamente faţă de comunitatea văzută exclusiv prin prisma unor relaţii contractuale.

Întrucât vasta culegere de articole  a autorului francez nu are cum să fie expusă pe larg într-o cronică de presă, aş dori totuşi să menţionez măcar în treacăt câteva remarci ale acestuia asupra conceptului de „societate civilă”, atât de vehiculată prin gura unor exponenţi a „sectorului neguvernamental”, alimentaţi financiar din fondurile occidentale. Este vorba cei câţiva indivizi anoşti, care perorează zilnic de pe ecranele TV şi care se autoglorifică,  recurgând la trucul ieftin al falei modestii,  cu titlul de onoare „simplu cetăţean”. Iată ce zice Alain de Benoist în acest sens:

„Liberalismul, răspândindu-şi forţa, de acum încolo promovează „societatea civilă”,  care coincide cu sfera intereselor private şi se pronunţă împotriva „hegemoniei” sectorului public, adică a monopolului statului aspra satisfacerii nevoilor colective. El pledează de asemenea pentru răspândirea principiilor noi de reglementare a societăţii în baza regulilor pieţei. „Societatea civilă” capătă o dimensiune din ce în ce mai mitică. Autodefinindu-se nu în mod independent, ci în temeiul opoziţiei sale faţă de stat, ea capătă contururi din ce în ce mai vagi, prezentându-se mai curând ca un operator ideologic decât ca o realitate clară şi legitimă”.

Mondializarea, drepturile omului şi corporaţiile transnaţionale

Întrun articol consacrat mondializării Alain de Benoist face o prezentare excelentă a acestui proces, care a luat o amploare gigantică în special după prăbuşirea URSS. El susţine că ideologia drepturilor omului i-a permis Occidentului să se poziţioneze ca Imperiu al Binelui în raport cu restul lumii. Fiind aplicabile în raport cu orice om „drepturile omului” – o invenţie pur occidentală – sunt servite apriori ca nişte principii „universale”. Anume în numele acestei ideologii Occidentul va povăţui lumea întreagă, ascunzând prin asta dorinţa sa de a dispune de dreptul de a fi legiuitorul unui discurs „universal”.

Autorul dă o caracterizare tranşantă capitalismului de tip monetarist care operează la ora actuală la scară planetară. El aminteşte între altele că în ultimele decenii s-au schimbat şi înşişi jucătorii la scară internaţională. Până nu demult principalii actori erau statele. „Acum, – scrie de Benoist, –  locul lor a fost ocupat de către puternicele companii transnaţionale. Pieţele financiare îşi dictează tot mai insistent propriile reguli, iar participarea băncilor în jocul economic se autonomizează din ce mai mult în raport cu sfera economiei productive reale.  Are loc trecerea dinspre lumea organizată în jurul statelor naţionale spre „lumea-economie”, structurată de către noii jucători.

Un sistem monetar şi de producţie global

„Este vorba de o transformare esenţială. Încă acum câteva decenii statele naţionale burgheze determinau natura politică şi socială a sistemelor de producţie naţionale. Concurenţa în interiorul sistemului capitalist se desfăşura în principal între state. Fenomenul de bază al sistemului capitalist mondial era teritorializarea lui, adică înrădăcinarea în spaţiu, limitat de dimensiunile şi posibilităţile economiei naţionale. Piaţa, chiar dacă se dezvolta în mod agresiv, era în primul rând un fenomen naţional…

La ora actuală, integrarea capitalului mondial a provocat distrugerea sistemelor de producţie naţionale şi a predeterminat includerea lor cu drepturi de segmente în sistemul de producţie global… Mondializarea provoacă reorganizarea spaţiului planetar, care conduce spre deteritorializarea capitalului. Are loc trecerea de la un spaţiu fix spre un „spaţiu lichid”, adică spre organizarea de reţea. Reţeaua nu corespunde niciunui teritoriu, dar, înscriindu-se în piaţă, îi permite să se emancipeze în raport cu limitările de ordin statal şi politic. Pentru prima dată în istoria mondială spaţiul economic şi cel politic se pomenesc a fi separate. Anume în asta constă cea mai importantă caracterizare de esenţă a mondializării.

Încă o trăsătură a epocii de azi rezidă în mondializarea culturală: de la un timp încoace capitalismul vinde nu doar mărfuri şi servicii, ci simboluri, imagini, vise, relaţii culturale şi ramificaţii. El nu doar mobilează casele, el colonizează imaginaţia şi domneşte asupra comunicării”.

Desuveranizarea sau starea de impotenţă a guvernelor naţionale

Iată în încheiere încă un citat magistral din acelaşi articol.

„Ultimul rezultat al mondializării: impotenţa crescândă a statelor naţionale. Guvernele văd cum încercările loc de a influenţa asupra situaţiei macroeconomice se dovedesc a fi zadarnice sub influenţa mobilităţii internaţionale a capitalului, a mondializării pieţelor şi integrării economiilor. Sub aspect monetarist capacitatea lor de manevră este redusă la zero, deoarece ratele dobânzilor şi cursul de schimb sunt reglementate de acum încolo  de către băncile centrale independente, care îşi iau deciziile sub influenţa conjuncturii internaţionale.

Sub aspect bugetar libertatea statelor este de asemenea extrem de limitată, deoarece datoria publică le blochează capacitatea de a întreprinde măsuri hotărâte, care n-ar fi coordonate cu instituţiile financiare. În sfârşit, în domeniul politicii industriale guvernele nu au alte soluţii decât să atragă corporaţiile trasnaţionale prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale… Puterea fiscală a statului nu mai este una suverană, ci contractuală, deoarece se formează în procesul coordonării cu capitalul, care devine din ce în ce mai impertinent şi tot mai puternic în impunerea cerinţelor sale”.

Dezvaluiri, Se intampla azi

Gunoaiele bolnave psihic si nespalate din Ministerul de Interne: gunoiul Virgil „Vulpea” Ardelean, seful pe viata al tiganilor interlopi din DGIPI, alaturi de Iohannis! Drogatii din SRI, hartia igenica a tuturor: „Nu raspundem! Am ramas fara cocaina…”.

 

Generalul (r) Virgil Ardelean, zis si „Vulpea”, a intrat in sistem dupa ce a absolvit clasa de Contrasabotaj a Scolii de Ofiteri Activi de Militie de la Baneasa. A detinut, de-a lungul anilor, nenumarate functii de conducere, dar numele sau va ramane legat intototdeauna de cel al Unitatii 0215, celebra „Doi s’ un sfert”, care a dominat vreme indelungata celelalte Servicii secrete din tara. In noiembrie 2010, presedintele Traian Basescu semna decretul de trecere in rezerva a lui Virgil Ardelean, cu gradul de chestor general de Politie. Iar dupa doar o luna, acesta prelua de la fiul sau, Alin, 95 % din actiunile SC ARVIFOX Vision Security SRL. Numele firmei este mai mult decat relevant, ARVIFOX venind de la Ardelean VIrgil FOX, adica „Vulpe” in limba engleza. Este vorba despre o agentie de detectivi particulari, avand drept obiect principal de activitate, conform Codului CAEN declarat, munca de investigatii. „Vulpea” Ardelean se mai regaseste si in conducerea unei alte firme surori, ARVIPROT Security, care ofera servicii de protectie si garzi de corp.

De altfel, activitatea de filaj inerenta activitatii unei agentii de detectivi particulari este sprijinita printr-o alta firma de familie, care ofera tehnica necesara unei monitorizari profesioniste. Este vorba de catre societatea Sectag Eastern Europe, detinuta de fiul sau, Alin Ardelean, si care se ocupa de „comertul cu ridicata de componente si echipamente electronice de telecomunicatii”. Uluitor este insa faptul ca, in timp ce alte zeci de firme de detectivi au sucombat deja sau se zbat in ghearele falimentului, sub conducerea fostului sef al serviciului secret al Ministerului de Interne, ARVIFOX se descurca de minune. Astfel, imediat dupa ce Virgil Ardelean a devenit actionar majoritar, cifra de afaceri a firmei cu 23 de angajati a fost de 7,368 milioane lei, cu un un profit substantial de 4,698 milioane lei! Ceea ce, probabil, a si starnit invidia altor competitori, care tot carcotesc ca, desi membra cu drepturi depline a Patronatului Detectivilor Particulari din Romania, ARVIFOX nu ar fi de fapt decat un fel de SRI in miniatura.

Septembrie 2017, tiganii interlopi din DGIPI: „Te facem noi pe tine, ba! Tu ai sa mori in inchisore! Te legi de mafie?”.

   

Drogatul Alin Ardelean, bastardul gunoiului „Vulpea”: milionar in euro si protejat de drogatii din SRI!

Omul de afaceri Alin Ardelean pleaca de la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in Bucuresti, miercuri, 6 noiembrie 2013. Fostul sef al SRI Virgil Magureanu si fiul fostului sef al DGIPI Virgil Ardelean, Alin, au fost citati in dosarul „Mita la Hidroelectrica”, legat de negocierea unui contract pentru vânzarea de energie ieftina în valoare de peste 260 de milioane de euro. LIVIU UNTARU / MEDIAFAX FOTO.

Mafia tiganilor interlopi din DGIPI, implicati in crima organizata!