Hegel, lucrarea „Viata lui Iisus”, despre Hristosul Cosmic (ipostasul terran al Antihristului).

 

Acesta este unul dintre punctele principale pe care a fost centrata filosofia hegeliana, preluata si distorsionata la modul cel mai gregar cu putinta de catre Marx si transformata intr-un soi de exaltare metafizica cu puternice accente schizoide: „Omul urmeaza sa fie liber doar intr-o lume proprie!”. 

Cand Hegel a publicat „Viata lui Iisus”, lucrare aproape identica cu Metafizica lui Descartes – ne aducem aminte ca partintele cartezianismului isi publica scrierea in limba latina, pentru a fi citita in prima instanta doar de eruditi intru ale filosofiei, si Provincialele lui Pascal, marele dusman al lui Descartes, suferea de sindromul postrevolutionar al Bastiliei sepulcrale – denumire data de eseistul Jean Tuffe Arnot, si din cauza aceasta pune „eliberarea” omului intr-o lumina „neagra” sa spun asa, taierea de la radacina a Trunchiului Om – Pamant care urca catre ceruri in chip de mladita viguroasa…cel mai bun exemplu pentru a ma intelege este populara Jack si vrejul de fasole: sectioneza omului, in puncte bine determinate, mladitele ce insumeaza arboreologia vietii hristice pe pamant si in felul ii vei cultiva ura fata de Tatal ceresc!

In regula, nu stau acum sa pun in discutie evenimentele socio-politice din vremea lui Hegel si Revolutiei Franceze, foarte tanar pe atunci, el avea 19 – 20 de ani, Kant – 66 de ani, dar ideile de baza sunt definitorii pentru intreg sistemul monumental al filosofiei lui Hegel si trebuie sa intelegeti foarte bine acest lucru: filosofii in genere sunt „victime” inconstiente ale sistemelor politice! La fel si in cazul lui Hegel: societatea europeana „obosise” sa mai sufere pentru Hristos si sa astepte salvarea cerului, cautau o eliberare totala de sub dogmele tiranice ale „Bisericii” Catolice si n-urilor denominatiuni „crestine”, vroiau o lume a lor unde ei sa fie hristosi si dumnezei! Eh, din cauza acestei lumi a Omului, Hegel reuseste sa se impuna in fata tuturor filosofilor din epoca si sa ramana in istorie ca filosoful care a schimbat definitiv fata lumii: anticipeaza ca nimeni altul declicul psihilogic al societatii suprasaturate de religiozitate tamp inteleasa si se transforma in profetul Noii Lumi – Noii Ordini!

Scurta interpretare din punctul de vedere al Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei.

Societatea europeana de la momentul respectiv, indiferent ca vorbim de cea germana ca in cazul lui Hegel si Marx, franceza, italiana, valona, flamanda, era inecata intr-o concupiscenta nemernica a „sfintelor percepte catolice”: „biserica” lor inainte de toate era o uriasa masinarie de tocat suflete, duh exclusiv lumesc raportat la imensul burdihan al trimisilor Vaticanului, suprahedonism in privinta interpretarii cuvantului Mantuitorului Hristos, o casta superioara perceputa ca un scarbos vierme de proportii gigantice ce tot timpul este in foame de sclavi si bani! Deci, pentru a trage prima concluzie, putem spune ca il batusera cu pietre pe Hristos inainte de Revolutia Franceza si terenul era pregatit pentru Sepulcrala Bastilie! 

Simplu si lesne de inteles ca in povestioara Sfantului Parinte Ilie Cleopa de la Manastirea Sihastria: dracii jucau pe turla „bisericii” lor parasite de duh hristic, doar pietre goale puse de mana omului intr-o draceasca psalmodiere a Casei Domnului – Sfanta Apostoleasca si Soborniceasca Biserica Ortodoxa! Inainte sa ajunga la masacrul din Piata Fevrre, uciderea unor bieti copii de cinci sau sase ani pe motiv ca erau de „sange albastru”, facusera pactul cu diavolul de buna voie si consecintele alungarii Mantuitorului Hristos s-au vazut imediat: munti de cadavre pe strada, in numele Fraternitatii, Egalitatii si Libertatii – Noua Era a Iluminismului!

Intr-unul din articolele postate pe „DeVeghePatriei”, in urma cu un an si jumatate, v-am explicat cum iluminismul rational si de esenta exclusiv hegeliana si deformat marxista, promovat la greu in ultimii 200 de ani, ca parte metafizic filosofica are ca reprezentare Torta Iluminarii baphometica, exact cum vedeti in fotografie! Statuia Libertatii din Statele Unite, reprezinta partea transexuala a Baphomet, sanii din partea de sus, in timp ce Pamantul, asa cum era teoretizat de Hegel, este subsidiarul arealului american: forta bruta, soldatii, armata, razboiul, distrugerea, Idolul adorat de catre elita fanatizata! Foarte simplu de inteles, discutam de disjungere a partii intregului…

Cele trei ipostasuri antihristice dintre care unul de esenta helegiana de inspiratie revolutionar franceza: „Sa ne ucidem idolii”.

Ce trei ipostasuri antihristice sunt dupa cum urmeaza: Lucifer – Satan (dupa cadere), Antihrist ca intrupare exclusiv metafizica a Raului, Antihrist ca intrupare pamanteasca intru imitarea Mantuitorului Hristos. Vom lua in calcul ultimele doua ipostasuri, lesne de inteles ca discut despre batjocorirea Sfintei Treimi…

Antihrist ca intrupare metafizica a Raului este omniprezent si traverseaza secole, pentru a-si pregati terenul in privinta Apokalipsisului: razboaie, violenta, boli, plagi, pana si cartita din pamant sa fie inecata de sangele oamenilor, ce ieri era aberant astazi se traduce prin lipsa de prejudecati, ce in urma cu un an inseamna lipsa de prejudecati astazi este conceptul noii ere a eliberarii omului de sub orice dogma „fanatic religioasa”, din aproape in aproape pentru „curatirea” omului de orice urma a harului dumnezeiesc si inlocuirea prin omisiune inconstienta a luminii dumnezeiesti cu Torta Iluminarii! Trebuie distrus sufletul, dupa cum ne spun Sfintele Scripturi, pervertit, suflarea bunului Dumnezeu, dupa mare mila Lui, peste tarana!

Aceasta parte metafizica a Antihristului, luata prea putin in seama de filosofii crestini, insumeza in realitate o infinitate de concepte care de mai de care mai „banale” si acceptate cu seninatate de oameni – mirificele creaturi ale bunului Dumnezeu: alcool, tutun, muzica, droguri, sinucidere…discut de temporalitatea omului si scurtul timp avut la dispozitie pentru mantuirea personala si atemporalitatea Raului Vesnic, lupta inegala din start daca nu il chemam indata pe Mantuitorul Hristos intru ajutor!

Haideti sa priviti aceste fotografii si imediat veti intelege la ce ma refer, m-am gandit sa va dau un exemplu de manipulare clasica in privinta metafizicitatii de origine antihristica si intrupata terran de Revolutia Franceza, Hegel si Marx: cantaretul Axl Rose, liderul Guns’n’ Roses, sute de milioane de fani in toate lumea, generatii tampite peste masura, apare intr-un tricou pe care scrie „Ucideti idolii”, alaturi de figura suferinda a Mantuitorului Hristos! Exact perceptul marxisto-hegelian: o lumea a omului din care a fost alungat Mantuitorul Hristos! Marxism cultural, fotografia din dreapta, de radacina hegeliana – cele trei stele de culoare rosie!

Al doilea ipostas antihristic de intrupare pamanteasca este cel mai important dintre toate, pentru ca reprezinta sinteza de origine hegeliana: Profetul Noii Lumi, Insusi Intrupatul, Prima Aparitie in fata Omului, Cel Asteptat, il puteti numi cum vreti dumneavoastra! Sa intelegeti mai bine: Antihrist intrupat este suma exacta dupa egal!

Si acest ipostas antihristic de intrupare pamanteasca insumeaza o totalitate a ce incearca sa perverteasca firea omului, dar atentie la ce va spun acum: aceasta totalitate este reprezentata exclusiv de elitele care il vor vedea intrupat si i se vor inchina ca unui dumnezeu, ei fiind purtatorii de germeni ai raului incoltit – abandonatii de buna voie in iadul satanic! Noi, ca oameni simpli ce suntem, il vom vedea in cel mai scurt timp…intrupat!

Hristosul Cosmic al lui Hegel.

Hegel a fost antisemit, va duc aminte ca a fost alungat din Amsterdam ca Spinoza, dar a practicat acest antisemitism de o maniera foarte fina si extrem de greu de inteles, Hegel este „cel mai greu” dintre toti filosofii, alambicat, coroziv, abstractizat pana la punctul de lehamite, de neinteles daca nu stapanesti foarte bine stiinta filosofica! Hegel este Hegel si nu se aseamana cu nimic din ce a fost inaintea lui, vagi urme de kantism in opera lui, si din cauza aceasta hegelismul este cel mai greu de decriptat mesaj filosofic…

Haideti sa privim acest pasaj din lucrarea „Viata lui Iisus”: antisemitism in stare pura, dar foarte bine dozat si ascuns cu grija printre randuri!

Pe parcursul lucrarii, va recomand cu caldura sa o cititi, Hegel prezinta un Iisus lipsit de indumnezeire, un soi de personaj istoric chemat la judecata Rationalului, ceva de genul…mirare filosofica cu puternice accente aristotelice: „Iisus Nazariteanule, eu, filosoful Hegel, te chem la judecata Omului! Cine esti tu, Iisuse? Dumnezeu sau om? Eu te prezint ca om, dar tu ai fost Dumnezeu si nu imi pot da seama? Cum sa cred in tine, Iisuse? Nu stiu cine esti, Iisuse…”.

Din nou sunt nevoit sa repet acest lucru cu riscul sa va enervez: daca nu esti foarte bine instruit in stiinta filosofica, atunci nu vei intelege nimic din Hegel si te vei face de ras cu sfertodoctismul tau molerian!

In subsidiar, avand in fata toate elementele filosofice explicate de mine, a ce seamana Hegel cand il depersonalizeaza pe Mantuitorul Hristos si il transforma intr-un simplu personaj istoric? Hegel se pune in fata noastra ca Pontiu Pilat: Judecatorul Ratiunii, sa nu uitam ca Hegel a fost unul dintre cei mai mari titani ai filosofiei, un geniu incomensurabil, si din cauza aceasta lasa portite de intelegere doar celor care stiu sa-i desluseasca slova!

Hristosul Cosmic, sinteza a celor trei ipostasuri antihristice, reprezinta trimful omului asupra dumnezeiescului, in fapt amarnica inselatorie draceasca, senzatia ca lumea omului a putut invinge, macar pentru a mia parte dintr-o secunda, puterea Tatalui ceresc: omul a devenit stapan peste lumea lui si acum il cheama la judecata pe Cel Vechi de Veacuri! Acest Hristos Cosmic are ca atribute indracirea fara de margini a celor care viseaza sa capete puteri dumnezeiesti inca din carnatie, acest chestiuni fiind explicate extraordinar de bine de publicistul american Dan Brown – Simbolul pierdut, in directa corespondenta cu 322- ul tradus de mine „Craniu si Oase”: „Noi, inca de pe pamant, am devenit asemeni lui Dumnezeu…”.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolul_pierdut

Am selectat pentru dumneavoastra cele mai importante pasaje din lucrarea lui Hegel – Viata lui Iisus, pentru a intelege intru totul filosofia macabra, de inspiratie hegeliana, a Noii Ordini Mondiale!

   

Camarazii din strainatate i-au trimis mesaje lui Matt si l-au rugat sa vorbeasca de SRI: nationalistii romani sunt VANATI PE STRADA si amenintati cu moartea de SRI, hartia igenica a Mossadului! Americanii trebuie sa afle cum SRI, cea mai infecta si corupta structura de informatii europeana, isi tortureza cetatenii ca pe vremea Securitatii Comuniste!

Atentie ce explodeaza: socrul evreului Hellvig, directorul gunoaielor din SRI, fost comisar in Politia Romana si subofiter in Militia Romana, implicat in afaceri mafiote alaturi de gunoiul Virgil „Vulpea” Ardelean! Gunoaiele din SRI sunt la un pas de dezintegrare…

Gunoaiele din Serviciul Roman de Informatii: „Romania este VINOVATA de holocaust! Romanii sunt UCIGASI si CRIMINALI!”. Gunoiul Niculae Iancu – Academia Nationala de Informatii: „Miscarea Legionara a fost TERORISTA!”. Ce tara apara gunoaiele din SRI?

 

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a semnat, astăzi, 21 septembrie, împreună cu Divizia de Programe Arhivistice Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, un protocol de colaborare pentru promovarea educației privind Holocaustul și pentru cunoașterea fenomenelor negative din societatea contemporană care au condus în trecut la tragedia Holocaustului.

La acest eveniment au participat Niculae Iancu, rectorul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, și Alexandru Florian, directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

„Semnarea protocolului este în acord cu viziunea ANIMV privind asumarea responsabilității sociale pentru asigurarea unei educații superioare în spiritul toleranței și valorilor cetățeanului, în contextul mai larg al promovării culturii de securitate și a istoriei naționale la nivelul societății românești”, se arată într-un comunicat remis de SRI.

https://www.realitatea.net/

In atentia gunoiului Bogdan Licu – Parchetul General, ofiter SRI, nevasta angajata in SRI, mafiot, plagiator si mason: jidanii te roaga sa ne arestezi! Traiasca Legiunea si Capitanul!

Gunoiul Licu Infractoru’, fratior de loja masonica! 

Le-am spus clar gunoaielor din SRI, hartia igenica a Mossadului: „Voi continua cu PROPAGANDA LEGIONARA pana in ziua cand ma asasinati!”. Traiasca Legiunea si Capitanul!

 

In fotografie il aveti pe gunoiul din Serviciul Roman de Informatii care a fost trimis sa ma fileze! De sase ani de zile, Serviciul Roman de Informatii ma vaneza la modul acesta…asta se cheama boala psihica!

Pana in anul 2006, luna noiembrie, am activat ca operativ de teren in cadrul Serviciului de Informatii Externe, fara grad militar, pe problema comunitatilor romanesti din Diaspora: romanii sa nu fie exploatati de catre angajatori, batuti, torturati, traficati, pusi sa devina cersetori la colt de strada, transformati in carausi de droguri, etc. Nu am fost „spion” in Serviciul de Informatii Externe, ci o biata sursa de informatii pe probleme cat se poate de banale: in viata mea nu am vazut un dosar secret, nu am plecat din tara sub identitati false, in realitate numele meu nici macar nu aparea in oranigrama „oficiala”. Fiecare serviciu secret ca SIE, CIA, SVR – Federatia Rusa, MI6 – Marea Britanie, DSGE – Franta, are surse de informatii ca mine…bieti agenti de teren!

Secretizarea identitatii mele a avut durata de cinci ani de zile, pana in ianuarie 2012, procedura normala cand iti inchei activitatea intr-un serviciu secret! Singurii care sunt in masura sa ma ancheteze sunt Serviciul de Informatii Externe, nu gunoaiele din SRI! Nu sunt infractor si tradator ca gunoaiele din SRI sa incalc legea, am spus ce am putut sa spun la momentul oportun!

In anul 2003, prima data cand am parasit Romania, din cauza unei situatii groaznice, am nimerit ca musca in lapte in mijlocul unei actiuni de spionaj a Statelor Unite, am fost confundat si mi s-au pus in carca lucruri de care habar nu aveam, necunoscute nici macar de SIE! Din cauza aceasta am fost torturat pana am intrat in coma, am ramas cu craniul perforat pe o lungime de 13 cm, la un pas sa am placa de titan montata in cap, mi-am pierdut o parte din memorie, efectiv nu stiu cine mi-a facut asa ceva, am trei sferturi din dantura pusa! Cand au realizat ca eram absolut nevinovat si nu aveam niciun fel de informatii, ma ocupam doar de situatia ce tinea de Romania, mi-au sters toate urmele de frica…despre mine nu apare nimic in tara respectiva!

Mi s-a spus clar acest lucru: „Trebuie sa ajungi in inchisoare si sa mori acolo!”. 

Datorita site-ului „DeVeghePatriei”, extrem de popular in Romania, gruparile mafiote din serviciile secrete de la Bucuresti, controlati exclusiv din afara Romaniei, ma refer la gunoaiele din Serviciul Roman de Informatii si tiganii interlopi din Ministerul de Interne, am inceput sa fiu vanat si transformat in tinta vie: ani de zile oamenii au aflat in ce hal sunt mintiti, batjocoriti, furati, umiliti, scuipati in ochi, de gunoaiele interlope din SRI si Ministerul de Interne al Romaniei! Datorita pregatirii din Serviciul de Informatii Externe, de ani de zile, am reusit sa le tin piept de unul singur si sa lupt in continuare pentru a va deschide ochii: sunteti sclavii serviciilor secrete din Romania, de zece ori mai rau ca pe vremea Securitatii Romane!

Interlopii burtosi si nespalati pe care ii vedeti in acest fotografii, angajati ai Ministerului de Interne si SRI-ului, au incercat sa imi insceneze de la trafic de droguri…pana la terorism! Este un ordin din interiorul serviciilor secrete ca eu sa ajung in inchisoare si acolo sa fiu ucis…! Pregatirea mea operativa este net superioara jegurilor pe care ii vedeti in aceste fotografii, nu ajungem in Serviciul de Informatii Externe daca eram retardat ca militienii si securistii SRI-ului!

 

Atat timp cat am activat in Serviciul de Informatii Externe, repet – biet operativ de teren!, nu am avut nici in clin, nici in maneca, cu politica! Am pastrat doar pentru mine crezul de lupta nationalist-ortodox si legionar!

In anul 2011, mai aveam un an de zile pana cand imi „expira” secretizarea identitatii, am decis sa spun la punct proiectul „DeVeghePatriei” si sa incerc sa le atrag atentia romanilor, biete suflete chinuite de gunoaiele din politica si serviciile secrete, despre ce se intampla in realitate: „Romania este pe marginea prapastiei! Treziti-va, oameni buni, ca ramanem fara tara!”.

La momentul respectiv, Serviciul Roman de Informatii habar nu avea cine sunt in realitate, 70% dintre ei sunt analfabeti, hoti, retardati si sclavi ai CIA si Mossad, drept urmare m-au pus sub urmarire ca…agent al Federatiei Ruse! Asta au spus in prima instanta: „Esti agent al Moscovei!”. Au aflat adevarul de abia in anul 2015, undeva prin luna iunie, dupa reportajul celor de la Vice cu De Sousa, anul 2003: atunci am spus prin ce am trecut acolo, am prezentat documentele, si in ce hal am fost torturat! Dupa momentul respectiv au inceput cu alte mizerii: „Da, da, ai fost recrutat de CIA!”. 

 

 Nimeni nu ma poate opri pe mine sa cred in Miscarea Legionara si in Capitanul Codreanu! Imi asuma sa fiu primul detinut politic din aceasta tara dupa anul 1964: sa fie condamnat ca legionar, asa cum au fost si Sfintii Inchisorilor!

Daca aceasta urmeaza sa fie soarta mea, sa ajung in inchisoare datorita gunoaielor din SRI, tiganilor interlopi din Ministerul de Interne, jidanilor si mansonilor care coordoneza cele doua institutii mai sus aminte, atunci imi voi accepta soarta cu senitatate: mor si gata!

Sa nu traiasca cineva cu impresia ca inchisoarea urmeaza sa imi schimbe convingerile politice si ma voi intoarce de acolo reeducat ca pe vremea Securitatii din anul 1953, voi milita pentru crezul meu legionar atat cat ma tine bunul Dumnezeu pe acest pamant, dupa mare mila Lui! Nu ma impresioneaza cu absolut nimic maimutarelile SRI-ului si gunoaielor corupte din Politia Romana, ati vazut destul de bine cat de repede i-am pus cu botul pe labe!

In familia mea au fost detinuti politici din cauza Miscarii Legionare, oameni care au suferit zeci de ani in temnitele comuniste, si eu sa ma retrag din lupta din cauza unor nimeni in drum ca SRI-ul si Politia Romana, cele mai infecte si corupte specimene din aceasta tara?

Traiasca Legiunea si Capitanul!

Crimele jidanilor comunisti de pe teritoriul Romaniei. Marturia parintelui Vasile Tepordei.

 

Am fost arestat de la locuinta mea din Bucuresti în dupa-amiaza zilei de 28 Octombrie 1948 si am fost dus în arestul Prefecturii politiei Capitalei. Inchisoarea era imaginea reala a iadului. Tot ceea ce este mai degradant, mai pervers, mai sub orice critica este în închisoare. In fiecare dimineata erau transportati cu duba prefecturii la tribunal „criminalii” de razboi. Acestia, în marea lor majoritate, erau batrâni, neputinciosi, fiind dusi de brat de catre altii mai tineri. Imi amintesc ca filosoful Ion Petrovici, de la Iasi, fala filosofilor din toata tara, ajunsese aproape orb. Ii dadeam zahar cubic, pe care îl cumparam la negru. Spunea ca-i face bine. Mai era generalul Radu Rosetti, fostul ministru al învatamântului, grav bolnav de prostata. Se zbatea în niste chinuri groaznice. Delincventii de drept comun însa primeau pachete în fiecare Duminica, pe când intelectualii, conform dispozitiilor lui Teohari Georgescu, ministru de interne, trebuiau exterminati prin foamete si mizerie. Devenisera toti acestia niste umbre: fetele galbene, ochii dusi în fundul capului, pielea zbârcita, distrofici în ultimul grad. Abia îsi împleticeau picioarele. De mâncare, nu mai vorbim. Câte o strachina cu supa de cartofi sau mazare, fara lingura, o sorbeai si îti astâmparai foamea. Peste o ora, îti era iar foame. Pâinea era insuficienta si de proasta calitate. Se dormea pe un fel de paturi de beton. Te culcai încaltat si îmbracat. Macar frigul nu te chinuia. Când ne scoteau într-un fel de maidan, ca sa ne distribuie asa-zisa mâncare, era vai si amar. Cei de drept comun se înghesuiau în fata, te îmbânceau, îti luau rândul, iar gardienii nu vedeau si nu auzeau. Erau multi turnatori, care te trageau de limba si te provocau sa le spui de ce esti retinut aici. Adesea îti blestemai ziua când te-ai nascut. Aici era iadul adevarat, descris de atâtia mânuitori ai condeiului.

Si iata ca, în asteptarea noastra sa ne vina raspunsul Ministerului de justitie, la propunerea acuzatorului public Vladescu, în ziua de 13 Ianuarie 1949 suntem urcati într-o duba hidoasa si transportati la Vacaresti. Primirea ne-au facut-o gardienii, cu înjuraturi si îmbrânceli. Impreuna cu parintele Rosca Sergiu, am fost condusi la infirmeria închisorii, unde erau asa-zisii criminali de razboi. Am gasit pe generalul Iacobici, fost sef al Marelui Stat Major si ministru de razboi, pe fostul ministru al economiei nationale, Potopeanu, si pe Atta Constantinescu, fiul lui Constantinescu-Porcu, fost ministru, pe colonelul Popescu Cetate, fost presedinte al Tribunalului Militar din Craiova, care o judecase pe Ana Pauker, pe colonelul Caracas, fost comandant al legiunii de jandarmi Lapusna. Imi amintesc de Atta Constantinescu, care suferea de foame. Implora sa i se dea supliment. Slabise asa de tare încât hainele îi atârnau pe corp ca pe o prajina.

Asistenta medicala era foarte defectuoasa. Medicii raspuneau aproape totdeauna ca nu au medicamente. Cei mai grav bolnavi erau ridicati si dusi în saloanele de urgenta. In infirmeria Vacaresti am gasit o situatie noua: detinutii posedau Noul Testament, desigur în mod clandestin. Noi, cei doi preoti, citeam în fiecare zi evanghelia respectiva si o comentam. Organizam discutii apologetice, cerute de catre unii dintre internatii politic. Se punea problema existentei lui Dumnezeu. Participau la discutii foarte multi frati de izolare. Erau ingineri, profesori, ofiteri, magistrati, care dovedeau o solida cultura teologica. Afara de discutiile teologice se angajau si discutii patriotice.

Imi amintesc de povestirile generalului Iacobici, fost ofiter în armata austro-ungara. Ne povestea ca atunci când s-a pus problema unirii Ardealului cu tara-mama, el era cu doi colegi ofiteri superiori: un austriac si un ungur. S-au despartit frateste si au trecut fiecare în armata neamului sau. In timp ce austriactul si maghiarul erau indispusi si tristi, românul era în culmea fericirii. Desi facuse armata în statul austro-ungar, el ramasese român pâna în strafundul sufletului sau. Tot în închisoarea Vacaresti am întâlnit pe preotii Dumitru Argint si Nica Tuta, pe atunci arhidiaconi la Catedrala Patriarhala.

De la 14 Ianuarie la 2 Februarie 1949, cât am stat la Vacaresti, am putut cunoaste îndeaproape pe marii români: generalul Iacobici, academician si prof. universitar Ion Petrovici, colonel Popescu Cetate, general Olimpiu Stavrat, fost guvernator al Basarabiei etc. Atitudinea lor de fiecare zi confirma o educatie solida si o admirabila tinuta morala si patriotica. Toate povestirile lor inspirau respect si admiratie. Oamenii aratau ca în preocuparile lor profesionale erau condusi de dorinta si hotarârea de a-si iubi patria. Toti erau preocupati de soarta sotiilor si a copiilor. Aproape nimeni nu se gândea numai la soarta lui. Isi dadeau seama ca erau izolati de societatea care se schimbase radical sub imperiul conceptiei Rasaritului. Se judecau procese la Tribunalul Poporului si toate confirmau ca, odata ajuns la Vacaresti, nu mai ai sanse de scapare. Destinul îti era hotarât: exterminarea.

Dupa 2 Februarie 1949, când am fost ridicat de la Vacaresti si predat rusilor, familia mea mã considera mort. Sapte ani nu am scris nimic. Sergiu Rosca cerea mereu sa fie judecat, deoarece dosarul nostru comun fusese predat rusilor si parintele Rosca nu avea nici un fel de dosar. Când îl aduceau la Tribunal, el se adresa presedintelui si cerea sa fie judecat. Totodata, el facea cunoscut ca dosarul nostru comun a fost expediat, cu mine, peste granita. Sotia mea si rudele care au asistat la proces îsi dadeau seama ca eu sunt pe alte meleaguri.

Despartirea de parintele Rosca a fost dramatica. Eram ca doi frati. Ne rânduiam si citeam zilnic evanghelia respectiva facând comentariile necesare. Toti internatii din infirmeria Vacaresti cunosteau continutul dosarului nostru si toti asteptau sa ne vada încadrati în aceeasi cauza antistalinismul. Când colo, în ziua de 2 Februarie sunt strigat de gardianul de serviciu, si îmi spune sa iau toate lucrurile si sa-l urmez. Eram nedumerit. Ne-am îmbratisat si am plecat în necunoscut. Ce se va întâmpla cu mine nu stiam. Am fost urcat într-un Jep si dus din nou la sediul Securitatii din calea Rahovei. M-au coborât si m-au încarcerat din nou într-o celula.

La 3 Februarie 1949 am fost dus la directorul închisorii, care mi-a spus ca sunt eliberat. M-a pus sa semnez ca am primit totul de la închisoare si ca nu am nici o pretentie fata de ei. Am multumit si cu bagajul în spinare am coborât în strada. M-am pomenit ca sunt însotit de un plutonier pe care îl chema Moraru. Am mers împreuna pâna la poarta bisericii Domnita Balasa, vizavi de Tribunalul Mare. Vad ca se opreste o masina si sunt invitat sa urc în ea, motivând ca voi fi dus spre casa. Unul dintre cei doi cu masina m-a înjurat ruseste si m-a fortat sa intru. Moraru, deci, fusese agentul de predare a mea catre reprezentantii sovietici. Astfel „preluat” de pe strada, am fost dus la Constanta, la închisoarea si tribunalul sovietic de aici. Am fost judecat pe 9 Iunie 1949 de sovietici si condamnat la munca silnica pe viata. Fusesem acuzat pentru articolele antistaliniste publicate la începutul razboiului si pentru faptul ca nu vroiam sa recunosc ca exista o „natie moldoveneasca”.

La 9 Octombrie 1949, împreuna cu alti detinuti, am fost îmbarcati într-un tren si am luat calea suferintelor în lagarele rusesti. Câteva luni am stat în închisoarea de tranzit din Dnepropetrovsk. Eram extrem de slabit. Am fost ajutat sa ma întremez de o doctorita, Zaiteva. La îndemnul ei am scris la câteva manastiri din Basarabia si, de acolo, am primit pachete cu alimente si fructe. In cartea mea îi pomenesc pe toti acei inimosi crestini care m-au ajutat sa revin la viata.

In închisoare erau detinuti de diferite culte. Acestia se organizau în grupe separate si faceau rugaciuni, atât seara cât si dimineata. Noi, românii, în numar de vreo douazeci, ne rugam în limba noastra în mod regulat. La fel, unitii ucraineni din apus, catolicii si ortodocsii rusi. Administratia închisorii nu era în masura sa opreasca rugaciunea. Toti traiau cu speranta ca va muri Stalin si ca urmasii lui vor amnistia milioanele de detinuti.

Patru luni cât am stat la Dnepropetrovsk am vazut atâtea suferinte, atâtia oameni distrusi, care fiind cu gândul la sotiile si copiii lor deveneau pur si simplu neoameni. Nu vedeai o fata vesela, un zâmbet, n-auzeai o gluma, nimic ce poate relaxa. Singuri blatnoii [hotii] erau în apele lor. Ei declarau ca închisoarea este casa lor parinteasca („rodnoi dom”).

Când primea un „fraier” pachet, blatnoii îl obligau sa-l împarta cu ei. Cel putin jumatate din pachet i-l luau hotii. Era obligat sa-l dea cu mâna lui. Daca nu dadea, i se lua totul. Administratia nu intervenea. Facea impresia ca era un jaf conventional, ca unii gardieni nu erau straini de jafurile blatnoilor.

In ziua de 1 Martie 1950 am fost îmbarcati în vagoane „stolîpin” si dirijati spre Harkov. Doctorita Zaiteva, înainte de plecare, m-a chemat în ambulatoriul respectiv si mi-a spus confidential ca ne trimit în regiunea Sverdlovsk din Urali. Destinatia era localitatea Azanka, raionul Tavda, regiunea Sverdlovsk. Acolo se prelucreaza lemnul adunat din taiga. Deci, va fi o clima mai dulce decât la Polul Nord. Vagoanele „stolîpin” erau special amenajate ca sa nu se poata evada. Intr-un compartiment erau paisprezece locuri. Etajul I si II aveau câte patru locuri. Când erau detinuti mai multi, înghesuiau si bagau câte douazeci de persoane. Usile se încuiau, iar în locul geamurilor erau niste gratii de fier. Insotitorii se plimbau tot timpul pe culoare si nu admiteau convorbiri si nici miscari suspecte. Toata atentia lor era îndreptata spre a observa daca nu-i vreo tentativa de evadare. Mâncarea ne-o dadeau rece: pâinea neagra ca pamântul si peste sarat. Apa ne-o serveau însotitorii când doreau ei. In vagonul nostru era o asistenta medicala, care trebuia sa ne dea ajutor în caz de nevoie. Erau cazuri când unii mureau. Mai ales cardiacii. Erau scosi imediat si predati la prima statie. Din Dnepropetrovsk am plecat noaptea. Tot noaptea am ajuns la Harkov. Din gara ne-au urcat în dubele închisorii si ne-au transportat spre destinatie. Aici am fost repartizati prin celule, câte doi-trei.

In închisoarea de tranzit de la Harkov am întâlnit pe profesorul de muzica Usanevici, de la Soroca, care a murit mai apoi, în anul 1956, dupa amnistierea lui Hrusciov, în închisoarea din Vacaresti. Am stat la Harkov putin. Conditiunile erau aceleasi: grele si amare. Tratamentul era groaznic. Am mai întâlnit aici un preot ortodox ucrainean si mai multi diplomati polonezi, arestati la Varsovia dupa 1945. Fusesera tinuti în lagarele sudice iar acum erau condusi spre marea închisoarea moscovita „Krasnaia Pres”. Aici am întâlnit pe locotenent-colonelul Jitianu, de la Focsani. Fusese prizonier de razboi si pentru ca refuzase sa se înroleze în diviziile „Tudor Vladimirescu” si „Horea, Closca si Crisan” fusese condamnat la 25 de ani si acum era condus spre Nord. La Harkov am mai întâlnit un fost ofiter NKVD, condamnat si el. Când m-a vazut îmbracat în preot s-a culcat lânga mine si mi-a marturisit tot romanul vietii sale. Era cabardin din Caucaz. Fusese maior NKVD-ist. Dupa anul 1945 fusese trimis în Franta pentru repatrierea emigrantilor rusi albi, al caror numar era considerabil. Avea în grija sa un arondisment (raion) din Paris. Venise de la Moscova înarmat cu literatura de propaganda, bine ticluita, pentru ademenirea rusilor albi si repatrierea lor. Adunase carti, în care erau tiparite decrete de legi, ce glasuiau ca U.R.S.S. a suprimat toate legiuirile din trecut referitoare la situatia emigrantilor. Se iartã totul si celor ce se repatriazã li se restituie toate bunurile avute înainte de revolutia din 1917. Totul era o farsa. „Noi stiam adevarul, dar trebuia sa mintim si sa sustinem cele enuntate în decretele tiparite si distribuite pe gratis solicitantilor”, spunea maiorul. Dupa ce îi treceau în tabele de repatriere, erau urcati pe vapoare si expediati spre Feodosia (Crimeea). De aici erau urcati în trenuri si trimisi direct în Siberia. Erau condamnati la câte 10 ani. Procesele se judecau la Feodosia. „Intr-una din zile îsi amintea maiorul s-a prezentat la mine o tânara rusoaica de o frumusete rara. Era nascuta în Franta. Parintii ei erau batrâni, avusesera în Moscova un cvartal de case si o fabrica. Citind decretele care le garantau restituirea bunurilor au hotârat sa se repatrieze. Pe tânara o chema Tamara. Mi s-a facut mila de ea. E drept ca-mi cazuse cu tronc la inima. Era prea frumoasa si gingasa ca sa ma îndur s-o trimit în Siberia. I-am spus sa astepte pâna termin cu ceilalti si la urma voi rezolva si cazul ei. Am invitat-o la un restaurant, pe contul meu, si în timpul mesei i-am explicat ce o asteapta daca se repatriaza. I-am propus sa ne casatorim si sa fugim în America. Eram hotarât. Eram satul de minciuni si de teatrul pe care-l jucam. Am condus-o acasa si i-am repetat propunerea mea. I-am dat adresa parintilor mei din Caucaz si i-am spus ca nu stau nici o clipa la îndoiala. Ne casatorim si fugim în America. N-am dormit toata noaptea. A doua zi, Tamara mea s-a dus la comandamentul nostru de repatrieri si m-a denuntat. Inainte de a se duce la comandament, mi-a dat telefon spunându-mi ca mai mult crede în decretele publicate decât în cuvântul meu. Imediat am fost arestat, urcat în avion, trimis la Moscova, unde am fost condamnat pentru înalta tradare la 25 de ani de munca silnica.

Tamara, împreuna cu parintii ei s-au repatriat. Cum era de asteptat, a ajuns în Siberia cu 10 ani în spinare. Atât ea cât si parintii ei. De acolo a reusit sa scrie parintilor mei o scrisoare în care îsi blestema soarta, cerându-si pe aceasta cale iertare. Dar totul era zadarnic.

Din tot ceea ce v-am povestit cred ca ati înteles ca nu exista pe fata pamântului un regim mai crud ca cel sovietic. Nimeni nu-i în stare sa minta în asa hal cum mint ei. Il zapacesc pe om de nu mai crede adevarul, ci minciuna. Cazul Tamarei nu-i singurul. Au fost si sunt mii si sute de mii. Eu ma simt om numai de când am ajuns în închisoare. Aici nu mai sunt obligat sa mint si veti întâlni multi ca mine, caci traim în regimul diabolic al minciunii staliniste”. La Vorkuta, nu am renuntat la a ne ruga lui Dumnezeu, chiar daca sufeream grele pedepse pentru aceasta. In fiecare Duminica si sarbatoare faceau rugaciuni la care luau parte si credinciosi laici. Eu, fiind singurul preot ortodox, faceam slujba împreuna cu românii basarabeni, bucovineni, ardeleni, moldoveni si regateni, la care luau parte si ortodocsii rusi si ucraineni. Preoti catolici oficiau „messa” lor si îi împartaseau pe credinciosii lor. Noi nu puteam oficia liturghia, caci nu aveam antimense. Dupa ce am luat legatura cu manastirile din Basarabia, ni se trimitea în pachete împartasania pentru bolnavi. Procuram stafide de la detinutii gruzini si alti caucazieni si faceam vin. Astfel puteam împartasi si pe credinciosii ortodocsi. Când se descoperea ca practicam rugaciuni în comun, eram încarcerati si ni se micsorau ratiile de mâncare, se oprea corespondenta celor de pe teritoriul U.R.S.S., pachetele si alte avantaje.

Lupta antireligioasa se ducea de catre administratia lagarului într-un tempo accelerat. Norocul nostru era ca turnatorii fiind demascati, îi ocoleam ca sa nu afle de adunarile noastre. Goana dupa credinciosi se facea mai ales cu ocazia sarbatorilor de Craciun si de Pasti. In lagarul de la mina 29 era si un grup de români din cele sapte sate din Ucraina subcarpatica, rupte de la Maramures. Acestia apartineau sectei martorii lui Iehova si erau izolati de restul românilor. Cu ocazia sarbatorilor nationale, tot în secret, organizam comemorari de ordin national. Desi procentul românilor, în raport cu al ucrainenilor, rusilor si nemtilor, era mic, noi totusi nu lasam sa treaca nici un eveniment din istoria tarii si a bisericii noastre pe care sa nu-l comemoram. Ne adunam la câte un român, într-o baraca si acolo, stând pe paturi, ne faceam datoria. Totdeauna începeam cu rugaciunea. Taranii basarabeni si bucovineni, care formau majoritatea românilor, luau parte activa la toate comemorarile noastre. Impartasania o faceam individual si în mare secret. Impartaseam români, rusi si ucraineni ortodocsi. La mina 29 era un preot lipovan (de credinta veche), de prin tarile baltice, care visa mereu sa se elibereze si sa vina în Dobrogea noastra, unde stia ca sunt multi de ai lor. In lupta pentru derutarea autoritatilor, detinutii inventau fel de fel de metode. Cartile de rugaciuni erau confiscate fara mila. Se faceau perchezitii saptamânale si tot cea ce gaseau, ca material religios, confiscau si ardeau. Inventasem o metoda pe care n-o stiau nici politrucii, nici turnatorii lor. Sub saltele erau scânduri. Caraliii, când faceau perchezitia, ridicau saltelele. Scândurile însa, nu. Atunci am batut câte doua chingi de cauciuc în partea de dedesupt a scândurii si fixam acolo cartile de rugaciuni. Am pastrat un Noul Testament, un Ceaslov si o Carte de rugaciuni pâna m-am eliberat, fara a fi descoperite.

Cu ocazia Sfintelor Pasti din 1954 a sosit un pachet cu alimente pe numele meu. Era din Calarasii Basarabiei. Postarita m-a chemat si m-a întrebat de la cine primesc pachete. I-am raspuns ca mie îmi trimit pachete diferiti credinciosi, dar nu-i tin minte pe toti. „Pe Lungu îl stii?” ma întreaba postarita. „Eu stiu mai multi Lungu, dar nu stiu care o fi de data asta”. Ea ma întreaba: „Pe Lungu Nicolae din Calarasi Moldova îl cunosti?” „Da”, îi raspund eu si desface pachetul. Deasupra era o scrisoare cu litere latine. Era un scris frumos. Ca sa nu mai cheme translator, îmi ceru sa-i traduc eu continutul. Scrisoarea începea asa: „Draga parinte Vasile, în preajma Sfintelor Sarbatori îti trimit câte ceva din bunatatile produse de binecuvântatul pamânt al Basarabiei noastre. Sa stii ca noi traim ca în rai. Mâncati din putinul nostru dar si dati slava lui Dumnezeu. N. Lungu”. Asa de frumos era scrisul încât a impresionat-o pe postarita rusoaica. I-am dat si ei o bucata de slanina, de brânza si câteva mere domnesti. A multumit si mi-a dat pachetul fara a-l controla pâna la fund. In baraca ma asteptau fratii români, cu care totdeauna împarteam darurile. Am pus totul pe masa si ne-am împartasit din cele trimise de Lungu. Eu însa habar naveam cine-i el. Am aflat mai târziu ca era un calugar de la manastirea Hîrjauca, caruia parintele Gheorghe Plamadeala din Calarasi îi dadea pachetul si el mi-l expedia.

Dupa ce am împartit darurile din pachet, am gasit pe fund, un borcan cu miere. Baietii din schimbul II, care în timpul împartirii darurilor se odihneau, au aparut sa ia si ei parte la împartasanie. Am destupat atunci borcanul cu miere si am început sa le torn pe pâine. Observ spre fundul borcanului un capat de sfoara. „Ce neglijenta si din partea acestui Lungu? Sa lasi sfoara în miere. Pacat”. Am scurs toata mierea si când am tras sfoara am vazut ca pe fundul borcanului era ceva învelit în hârtie de pergament. Desfac hârtia si în mijloc gasesc o scrisoare tot asa de artistica ca si cea citita postaritei. In aceeasi scrisoare erau si 300 de ruble. De data aceasta, Lungu scria: „Draga parinte Vasile, nu te potrivi la scrisoarea prima. Acolo-i minciuna tot. Adevarul este ca la noi îi iad. Deportarile si foametea ne distrug. Rugam pe bunul Dumnezeu sa ne ajute sa scapam la limpezis. Rugati-va pentru noi. Lungu”. Dupa aceasta am mai primit pachete asemanatoare de la parintele Mihail Spinei din Boldurestii Lapusnei, de la parintele Teoctist Procopan din Moldova-Orhei, de la consateanul meu, învatatorul Miron Balan, din Cîrpestii nasterii mele, precum si de la alti frati basarabeni care aflasera de soarta mea. Multi îmi scriau în genul lui Lungu. In orice situatie s-ar gasi omul îsi framânta mintea si cauta sa gaseasca mijlocul pentru a comunica anumite lucruri fara a putea fi descoperiti de agentii NKVD-ului.

Martirul Vasile Marin – Raboj. Traiasca Legiunea si Capitanul!

 

In ziua aceasta, când la Bucureştii Noi se aşează temeinic piatra fundamentala a Casei Verzi – o dată in istoria politică a tării – să ne dãm deoparte şi aşezati pe o grămadă de cărămizi frământate cu munca legionarilor noştri, să recapitulăm tihnit, toate câte ne-a fost dat să înfruntăm de la dezlăntuirea urgiei împotriva noastră. Şi, înscrustate pe răbojul acesta, să le aşezăm, in loc de pergament constitutiv, sub temelia casei care vine să încununeze fapta noastră de până acum.

Nici o greutate in evocarea evenimentelor scurse. Căci acolo unde le vom fi uitat noi, ni le vor rememora petele de sânge tânã neuscat încă, prin care s-a consemnat, pe tot cuprinsul pământului românesc, fiecare faptă nouă a legionarilor Gărzii de Fier. Pe drumul. izbândei noastre, nu rămân zâmbete şi chiuituri, ci cununile cu ghimpi ale suferintei.

Stâlciti la Tighina, bătuti ca hotii de cai la Constanta, sfârtecati de baionetele ostaşilor nevinovati la Teiuş, goniti cu ciomege asmutite de politicieni criminali la Arad, încarcerati la Alba Iulia, ferecati in lanturi şi călcati in picioare de brutele jandarmereşti la Ilfov, martirizati la Vişani, prigoniti şi întemnitati in tot locul de o administratie slugarnică încălcătoare de lege, in ziua aceasta legionarii Gărzii de Fier, ascetii de 20 de ani, pionierii unei noi religii, mucenicii faptei fără răsplată, purtând hârletul într-o mânã si mistria in cealaltă, pot privi cu mândrie in toamnă recolta însământărilor din primăvară.

Sământa a căzut in pământ bun şi a dat rod însutit. Întocmai ca in legenda meşterului Manole, care nu a pregetat să închidă in ziduri viata celei mai scumpe, ca să-si poată dura opera, legionarii Gărzii de Fier, demiurgii unei lumi noi, zidesc la temelia casei lor tot ce le este mai scump, tineretea lor, sângele lor, credinţa lor. Fiecare victorie câştigată cu pretul vietii formează un zid, şi fiece faptă de toate zilele, o cărămidă.

Pe oasele frânte, pe suferintele martirizatilor, pe sângele tânăr şi cald se ridică o casă a lor, a miilor de anonimi, simbolul României de mâine.

Bătălia a fost câştigată şi casa cea nouă va fi o casă a victoriei, arcul de triumf al legiunilor verzi. Căci de pe urma urgiei victoria nouă ne-a rămas. Si de aci înainte nimic nu ni se mai poate opune. Au ticluit legi pentru noi şi au dictat măsuri exceptionale. Ne-au purtat prin judecăti şi fiece hotărâre a justitiei a însemnat o nouă biruintă pentru noi: la tribunale, la Consiliul de Război, la Curtea de Apel.

Ne-au schingiuit şi după fiecare prigoană masele s-au întors mai vârtos către cauza noastră.

Ne-au batjocorit pentru uniformele mândriei noastre, şi acum se bat clicile politicii vechi, de la cuzişti la georgişti şi de la aceştia la national-tărănişti, ca să ne copieze uniformele şi modul de organizare.

Ne-au condamnat metodele de luptă, ne-au hulit spiritul cel nou şi au stropşit cu fiere prin democratice gâtlejuri, împotriva programului nostru de guvernământ. Şi acum, se trâmbitează cu fanfare declaratiile unui fost conducător de mase – emerit democrat – care si-a însăilat discursul cu idei furate din ideologia noastră. Ne-au zeflemisit importanta de azi, in discursurile lor, in foile lor, nu se vorbeşte decât de primejdia curentului nostru. Toată lumea putredă a politicianismului de ieri nu e străbătută decât de-o singură grijă: ce vrea, ce gândeşte, ce face Garda de Fier?

Iată marea noastră biruintă. Înainte!

Zăgazurile artificiale au căzut şi năvala apelor nu mai poate fi zădărnicită. Revărsarea apelor tineretii va inunda lumea cea veche, învăluind-o in mâlul regenerator şi dătător de roade noi. E Nilul tineretii creatoare.

Gunoiul Dan Tapalaga, bolnavul psihic din curtea SRI-ului: „Legionarii sunt de vina! Sa-i arestam ca in 1953!”. Gunoaiele din SRI, hartia igenica a Mossadului: „Da, da, sa procedeam ca la Securitatea 1953!”.

Gunoaiele din SRI: „Legionarii au ucis milioane de oameni!”. 

Mattew Heimbach, fondatorul Partidului Traditionalist al Muncitorilor din SUA, s-a inspirat din scrierile lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Garzii de Fier, miscare romaneasca nationalista, antisemita, de extrema-dreapta din perioada interbelica si ale staretului Iustin Parvu.

Heimbach face in activitatea sa apologia unor miscari criminale care au produs milioane de victime in toata lumea. Marsul rasist din SUA a produs si el primele victime.

http://www.hotnews.ro/

Sustinere pentru camaradul Matthew Heimbach! Traiasca Legiunea si Capitanul!