Dezvaluiri, Se intampla azi

SRI-ul, harta igenica a Mossadului, este in alerta: „In Franta, „Vestele Galbene” l-au atacat pe un jidan! Ce ne transmit stapanii de la Tel Aviv?”.

 

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a condamnat atacul antisemit al Vestelor Galbene asupra scriitorului şi filosofului Alain Finkielkraut, precizând că astfel de gesturi nu vor fi tolerate, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Poliţia a intervenit pentru a-l proteja pe Finkielkraut după ce a fost atacat de un grup de protestatari în timpul unei demonstraţii din centrul Parisului de sâmbătă, conform unor videoclipuri postate pe reţelele sociale.

„Insultele antisemite la care a fost supus reprezintă o negare a ceea ce suntem şi ce ne face o naţiune grozavă. Nu le vom tolera”, a scris Macron pe Twitter.

„Alain Finkielkraut, fiul unor imigranţi polonezi care a devenit un academician francez, nu este doar un scriitor proeminent ci şi un simbol al deschiderii Republicii”, a adăugat Macron.

Mai mulţi protestatari au scandat „sionist murdar”, „noi suntem poporul” şi „Franţa este a noastră”, se arată într-un videoclip postat de Yahoo! News.

„Am simţit ura şi din păcate nu este prima oară. Mi-ar fi fost frică dacă nu ar fi fost poliţia, din fericire, au fost acolo”, a afirmat Finkielkraut, în vârstă de 69 de ani, pentru ziarul Journal du Dimanche. El a adăugat că nu toţi protestatarii au fost ostili şi că unul dintre ei s-a oferit să îi dea o vestă pentru a se alătura protestului iar altul i-a lăudat munca.

Finkielkraut şi-a exprimat solidaritatea şi simpatia faţă de Vestele Galbene dar într-un interviu publicat sâmbătă în Le Figaro, el a criticat liderii mişcării, declarând că „aroganţa a schimbat echipele”.

SRI: „Romania este vinovata de holocaust! Suntem criminali!”.

Incidentul de sâmbătă a declanşat un val de condamnări şi mesaje de susţinere faţă de filosof.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a declarat că atacul este „pur şi simplu intolerabil” în timp ce liderul partidului de opoziţie Republicanii, Laurent Wauquiez, i-a numit pe atacatori ca fiind „idioţi abjecţi”.

Ian Brossat, principalul candidat al Partidului Comunist din Franţa la alegerile europarlamentare, a afirmat: „Putem urî ideile lui Finkielkraut dar nimic nu poate justifica să îl atacăm pentru că este evreu”.

În jur de 41.000 de protestatari ai Vestelor Galbene s-au adunat pentru al 14-lea weekend consecutiv în toată Franţa sâmbătă. Protestele au început acum trei luni din cauza unei taxe pe combustibil, dar între timp s-au transformat în manifestaţii anti-guvern şi anti-Macron în general, unii folosind slogane antisemite cu referire la trecutul preşedintelui francez ca bancher.

Dezvaluiri, Filosofie

Astazi am lecturat cartea domnului profesor Nicu Gavriluta, fost decan al Facultatii de Filosofie de la Iasi – Noile religii seculare. Cititi ce spune domnul profesor despre Scoala de la Frankfurt si tolitarismului neomarixsmului.

 

Traim intr-o lume in care religiozitatea capata valente nemaiintilnite de cind valul secularizarii a cuprins Occidentul si se raspindeste la nivel global. In volumul sau, Nicu Gavriluta analizeaza ruptura dintre religiile traditionale si noile religii seculare, care tind sa se generalizeze si sa aduca schimbari majore in viata noastra. Internetul, finantele, noua mass-media, corectitudinea politica, transumanismul sau postumanismul aduc modificari radicale in politica, in societate si in mediile universitare, creind noi religii, cu zei inca necunoscuti. Dar este oare aceasta directia pe care ne-o dorim? Noile religii seculare ridica unele intrebari privind calea pe care am decis sa o urmam si incearca sa aduca lumina in privinta lucrurilor pozitive sau negative care ne-ar putea astepta la capatul drumului.

Am scris aceasta carte cu profunda convingere, inspirata de scrierile lui Mircea Eliade, ca negativitatea secularizarii si crizele aferente pot fi invinse daca decriptam convingator miturile, simbolurile si motivele religioase camuflate in ideologii subversive, filosofii excentrice si tehnologii provocatoare. Am interpretat astfel trei dintre religiile seculare actuale: corectitudinea politica, noile tehnologii si transumanismul. Acest act eliadesc de hermeneutica creatoare continua sa fie reconfortant, stimulativ si chiar soteriologic pentru fiecare dintre noi, intr-un plan mai subtil al existentei noastre. – Nicu Gavriluta.

https://www.libris.ro/noile-religii-seculare-nicu-gavriluta-POL978-973-46-7203-5–p10750039.html

Am scris despre Scoala de la Frankfurt.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/12/05/scoala-de-la-frankfurt-radacinile-marxismului-cultural-plaga-ce-toaca-ca-intr-un-malaxor-milioane-de-suflete-europene-de-la-habermas-la-honneth-si-pana-la-sceleratul-sartre/

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/14/marxistul-habermas-fostul-seminarist-a-lui-heidegger-despre-sinistrul-experiment-ce-poarta-numele-de-uniunea-europeana-priviti-dovezile/

Dezvaluiri

Salbaticia de nedescris a animalelor bolnave psihic din Politia Romana: ridicat de pe strada si umplut de sange! Priviti gunoaiele burtoase din Politia Romana: „Va spargem cu bataia!”. Cazul urmeaza sa fie semnalat comisiilor europene!

 

Agentul Dorin Petcu a fost chemat pe data de 11 mai  la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a fi audiat într-un dosar în care este cercetat pentru purtare abuzivă, şantaj, instigare la lipsire de libertate şi instigare la fals intelectual. Omul legii a fugit de procurorri, iar imediat a fost dat în consemn la frontieră.

Agentul Dorin Petcu este acuzat că în noaptea de 27 spre 28 iulie 2016, alături de alţi poliţişti ar fi luat pe sus un craiovean şi l-ar fi introdus cu forţa în maşină, dus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, l-ar fi bătut şi apoi ameninţat să nu depună plângere.

Omul legii a fost chemat pe data de 11 mai la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj să fie audiat de procurori, dar a spus că nu vorbeşte decât în prezenţa avocatului său şi că merge la maşină să-şi ia telefonul ca să-l sune. A urcat în autoturism şi s-a făcut nevăzut, iar imediat a fost dat în consemn la frontieră.

Agentul Dorin Petcu s-a prezentat singur la poliţie, iar imediat a fost reţinut şi în prezentat în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă, dar magistraţii l-au plasat în arest la domiciliu. Omul legii a atacat decizia, însă cererea a fost respinsă.

Gunoaiele din Politia Romana: ucis in bataie!

https://veghepatriei.wordpress.com/2019/02/01/se-intampla-in-romania-secolul-xxi-ucis-in-bataie-de-animalele-bolnave-psihic-si-nespalate-din-politia-romana-burtosii-sufernizi-de-boli-psihice-si-adunati-de-prin-boscheti-va-omoram-pe-strada/

Ionuţ Boceanu, în vârstă de 36 de ani, din Craiova, a povestit în 2016 că l-a sunat pe un bărbat care îl lovise pe un verişor al său şi i-a cerut să îl lase în pace. Poliţistul Dorin Petcu a aflat imediat şi i-a reproşat victimei că nu trebuia să facă acest lucru. „După ce am vorbit la telefon la aproximativ 20 de minute, au oprit în faţa blocului unde mă aflam patru autoturisme. Au coborât aproximativ 15 persoane, printre care şi poliţistul Dorin Petcu. Mi-a dat două palme şi mi-a reproşat că nu ţin cont de el în oraş şi că l-am sunat pe acel băiat care este al lui. Finul poliţistului Dorin Petcu a scos o sabie şi m-a lovit în umăr, dar nu cu partea care taie. Am aflat că din grupul de persoane care m-au agresat au făcut parte şi poliţişti“, a povestit victima. https://adevarul.ro/

Priviti in ce hal l-au batut gunoaiele bolnave psihic si adunate de prin boscheti – Politia Romana!

Ortodoxie, Sfintii Inchisorilor

Sfintii Inchisorilor – Ioan Ianolide, torturat cu salbaticie demonica de Ministerul de Interne din Romania.

 

Sunt în vârstă de 64 de ani. Din 1941 până în 1964 am fost în închisoare, torturat şi batjocorit – mai întâi sub dictatura lui Antonescu, apoi sub cea comunistă.

L-am mărturisit pe Hristos întreaga mea viaţă, iar în 1944 m-am închinat cu totul Lui. M-am confruntat mereu cu materialismul, fie el burghez, fie comunist. Am comparat şi confruntat credinţa creştină cu islamul, budismul, confucianismul şi, fireşte, cu iudaismul talmudic. Am comparat Ortodoxia cu Romano-Catolicismul, Protestantismul şi neo-Protestantismul. Am dat o luptă mare cu ateismu…

Aproximativ 5 ani de zile m-am aflat în izolare totală, înfometat şi dezbrăcat. Mai mult de 15 ani am stat în încăperi comune -unele mai mici, altele mai mari; am trăit acolo, zi şi noapte, silit, ca şi toţi ceilalţi, să folosesc „ tineta “pentru necesităţile fizice (un fel de hârdău). Uneori eram îngrămădiţi opt deţinuţi într-o celulă de 61/2 picioare pătrate, dormind câte doi, trei sau patru într-un pat. Trupurile şi sufletele ni se frecau unele de altele în fiecare clipă. Teroarea exercitată de gardieni, foamea, frigul şi bolile păreau de-a dreptul suportabile în comparaţie cu oroarea care se instala între oameni diferiţi, disperaţi şi adeseori decăzuţi, descompuşi.

Am fost la munci agricole timp de doi ani. Era o muncă de sclav, iar noi eram înfometaţi şi dezbrăcaţi. Lucram în vii şi grădini de legume, dar muream de foame, pentru că ne era strict interzis să gustăm un pic din fructe sau zarzavaturi. Timp de peste 20 de ani mi-a fost mereu foame şi adeseori eram distrofic din cauza malnutriţiei. Mi-a fost frig în toţi anii aceia de închisoare. Am fost bătut, chinuit şi torturat ani de zile, pentru distrugerea rezistenţei fizice şi psihice [spirituale]. Am cunoscut direct înspăimântătorul domeniu al trăirii sub limitele suportabilului. Ani întregi am fost ameninţat cu moartea. Mi se cerea mereu „ sufletul” din mine. Mi-au oferit adesea viaţa, preferând perspectiva morţii tocmai pentru a-mi salva sufletul, conştiinţa, integritatea -şi numai Dumnezeu m-a ferit de prăbuşire. Nu există om care să poată rezista tuturor acestor chinuri.

Mulţi – mulţi ani, cam 15, am fost terorizat cu spectrul „ reeducării” în scopul „restructurării” mele şi „spălării creierului”. Doar purtarea de grijă a lui Dumnezeu m-a salvat. Am îndurat teroarea din partea temnicerilor, dar şi una şi mai feroce din partea informatorilor şi asasinilor din chiar rândurile deţinuţilor, care trecuseră de partea puterii politice. Am cunoscut fiinţe omeneşti dezamăgite, cu expresii diavoleşti pe chipurile lor şi care săvârşeau fapte demonice. Am fost înconjurat de o atmosferă de tovărăşie de demoni, care pendula între răutate şi criminalitate. Am purtat de grijă unor oameni pe moarte: unii deznădăjduiţi, alţii în stare de revoltă, alţii calmi. Am văzut „sfinţi” care radiau lumină, murind într-o atmosferă cerească. Am ascultat vorbind profesori, savanţi, oameni de litere — şi am învăţat mai mult decât într-o universitate. Am cunoscut comunişti şi am cunoscut evrei în închisoare, am cunoscut de asemenea din cei care fuseseră la putere. Am îngrijit chiar pe generalul care fusese preşedintele curţii militare care a pronunţat condamnarea mea. Mi-a fost dat ca să-i închid ochii. După ce îi servise pe stăpâni, fusese azvârlit şi el în temniţă.

Am cunoscut burghezi şi comunişti atât ca oameni liberi, cât şi ca deţinuţi. Şi pe toţi i-am cernut prin Duhul lui Hristos în Care m-am străduit toată viaţa mea să trăiesc. La capătul acestei amare experienţe numai Hristos rămâne în mine viu, întreg şi veşnic…

Astăzi se împlinesc 31 de ani de când a murit Valeriu. M-am dus la Biserică ca să mă spovedesc. Duminică mă voi împărtăşi. In ziua aceasta am aflat zidită în fiinţa mea sfinţenia, aşa fel încât nimic să nu mă mai poată despărţi de ea. Este cea mai fericită zi din viaţa mea, deşi în ziua aceasta a murit cel mai de preţ om pe care l-am cunoscut vreodată. El este cel care, în ziua aceasta, mi-a transmis fericita şi binecuvântata stare care m-a însoţit întreaga viaţă. Am fost atât de fericit, încât am dorit viaţa veşnică mai mult decât plinătatea spirituală pe care am simţit-o atunci, în ziua aceea. Am fost, şi fireşte şi, Valeriu a fost, perfect lucid, normal şi conştient de toate cele ce se petreceau. El era plin de Har. În el se afla Hristos şi am putut să fiu şi eu părtaş la starea lui binecuvântată de sfinţenie. ÎI umplea desăvârşit o stare de intensitate spirituală. Veşnicia se făcea văzută în timp, în clipă. Fericirea izvora din însăşi suferinţa. Totul era scăldat într-o lumină nepământească. Sufletul îmi era plin de pace. Trupul era lumină. Sub picioare simţeam ceva ca un câmp energetic, un fel de vibraţie care mă ţinea legat de pământ. De fericire — am plâns. Am putut vedea în duh: am văzut cerurile deschizându-se în adâncimea de nemăsurat a ochilor lui Valeriu. Am simţit Duhul Sfânt care lucra şi vorbea prin el. In slăbiciunea şi epuizarea lui fizică am simţit Puterea Dumnezeiască a unui alt plan al existenţei. M-am gândit că sunt în „cer”. Mă gândeam şi la faptul că sunt aproape de Iisus Hristos, pentru că Iisus Hristos se afla în Valeriu. Credinţa lui Valeriu îmi dădea şi mie tărie.

Chemarea mântuitoare a omului care murise a dat aripi spovedaniei mele. Iubirea lui Valeriu m-a supus desăvârşit iubirii lui Hristos. Ştiu şi simt că Valeriu mă însoţeşte şi mă ajută în toată lucrarea de a discerne cele două „lumi” în care trăim şi care, în planul divin, se află într-o perfectă unitate. Viaţa mea este Hristos. Mintea mea doreşte şi caută numai voia lui Dumnezeu. Nădejdile mele sunt la bucuria făgăduinţelor Lui. Sunt conştient de natura mesianică a Credinţei Creştine şi vreau să slujesc acestei Credinţe în mod desăvârşit până la moartea mea. Îi iubesc pe oameni şi, pentru mântuirea lor, urmez drumul Crucii. Iubesc viaţa, dar numai în perspectiva eternităţii; de aceea prefer să mor decât să îngădui o degradare sufletească sau a conştiinţei. Ştiu bine că mă găsesc în luptă cu forţe uriaşe care mă pot zdrobi şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dăruiască înţelepciune, putere şi ocrotire.

Deşi din punct de vedere fizic sunt bolnav şi cu toate că am nervii peste măsură de sensibili, mintea îmi este sănătoasă şi întreagă, iar gândirea limpede. M-am retras intenţionat din lume, pentru că oamenii din lume mă împung şi mă atacă, iar eu nu mă pot apăra altfel de ei. Nu pot sluji decât doar prin rugăciune, iubire, meditaţie şi dând mărturie. Slujesc pentru a-mi păstra sufletul întreg, nevătămat. Doresc să am un sfârşit creştinesc. Sunt pe deplin conştient că am acumulat experienţe semnificative, dumnezeieşti, omeneşti, şi, prin urmare, am obligaţia să las o moştenire. Nu sunt iubitor de slavă deşartă şi doritor de a-mi scoate în evidenţă propriul eu; doar pe Iisus Hristos vreau să-L arăt.

Trăiesc singur, izolat, tăcut. Văd dezastrul spiritual, politic, economic şi militar în care se găseşte lumea şi nu cred că ar putea fi evitat. Lumea va suferi de pe urma erorilor ei de orientare mereu, până în momentul în care îşi va deschide mintea spre a primi adevărurile lui Dumnezeu, ca să aibă Credinţa mărturisirii autentice. Doresc să-mi fac deplin datoria. Ştim că lumea este cuprinsă în planul dumnezeiesc de mântuire. Cred. Iubesc. Nădăjduiesc.

Astăzi, întocmai ca acum treizeci şi unu de ani, mă simt strâns aproape de Valeriu şi, împreună cu el, strâns aproape de Domnul nostru Iisus Hristos.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pp. 17-18). https://www.fericiticeiprigoniti.net

Comunism, Ortodoxie, Sfintii Inchisorilor

Crimele Ministerului de Interne din Romania – Arestarea Sfintiei Sale Galeriu.

 

A fost unul dintre cei mai mari predicatori şi teologi ortodocşi români din secolul XX de respiraţie academică. Opera îi este studiată şi cunoscută, dar mai puţin biografia, nu de puţine  ori marcată de presiunile exercitate de autorităţile comuniste. El s-a născut la 21 noiembrie 1918, în familia unor oameni simpli, muncitori şi credincioşi din Răcătău-Răzeşi, judeţul Bacău. După şcoala primară din comuna natală, între 1930 şi 1938, tânărul Constantin urmează Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. Continuă calea formării preoţeşti la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde obţine diploma de licenţă în anul 1942. Pe parcursul studiilor este cântăreţ la Biserica Zlătari din Capitală. La 1 noiembrie 1942 este trimis pe front, ca militar în termen. Este lăsat la vatră în mai 1943, când este hirotonit preot pe seama Parohiei Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii, din judeţul Prahova. Aici slujeşte până la 15 iulie 1947, când este transferat la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploieşti. Între timp se afirmă ca membru al „Uniunii Preoţilor Democraţi“, înfiinţată la începutul anului 1945. La 1 septembrie, acelaşi an, lansează chiar un manifest cu titlul „Misiunea noastră“. Deşi la început ar părea condamnabil pentru adeziunea sa la gruparea preoţilor ce trebuia să susţină zisele formaţiuni democratice, prin manifestul său, Constantin Galeriu nu abdică în nici un fel de la crezul pastoral care trebuie să-l domine pe orice slujitor al altarului. El caută puncte comune între manifestarea politică şi necesităţile societăţii de păstrare a principiilor morale în tiparul creştin. Părintele Galeriu scria despre „dragostea între clasele sociale“; că „preotul trebuie să împace doctrinele de partid şi să le subtilizeze în spiritul evanghelic, ceea ce înseamnă politica lui Hristos“; că „Biserica trebuie să încreştineze partidul, să tempereze excesul şi pofta de violenţă“; că „preotul este factor de legătură între clase, între intelectuali, muncitori şi ţărani“, iar „intelectualii adevăraţi nu se mai lasă înşelaţi de eroarea materialistă“, fiind de datoria lor „să colaboreze cu preoţii la predicarea religiei morale“ şi că sunt „nebuni cei ce încearcă să creeze o lume nouă prin nimicirea celei vechi“. Astfel, în viziunea părintelui Galeriu, „prin puterea misiunii creştine socialismul materialist se va subtiliza, încreştina“, ceea ce înseamnă „falimentul materialismului“. Era un discurs curajos într-un context politic încă dezorientat după schimbarea de la 23 august 1944 şi presiunile crescânde venite dinspre factorul sovietic. Discursul său nu a fost receptat în gruparea „preoţilor democraţi“, deoarece majoritatea acestora erau preocupaţi să-şi recicleze trecutul mai mult sau mai puţin pătat prin activitatea în diverse partide politice interbelice. Ulterior, la 12 noiembrie 1949, părintele Galeriu a fost arestat de Securitate, apoi condamnat la trei luni închisoare pentru ascunderea unui lider politic liberal din Prahova. Din acest motiv autorităţile s-au confruntat cu protestele credincioşilor de la Biserica „Sfântul Vasile“ din Ploieşti. Într-o notă a Securităţii se arăta cum „s-a produs o stare de spirit agitată în rândurile credincioşilor… iniţial prin comentarii că preotul ar fi arestat şi depus la penitenciar din cauza predicilor sale religioase. Această stare de spirit se continua în document, s-a produs şi în rândul credincioşilor din comunele din judeţul Prahova, care în mod obişnuit veneau în fiecare duminică să asculte predicile acestuia“. Păstoriţii părintelui, dar şi preoţi, au întocmit un memoriu cu semnături pe care l-au înaintat autorităţilor. În consecinţă, cei din Securitate propuneau sancţionarea preoţilor de către autorităţile bisericeşti şi „ducerea unei munci de lămurire“ în  rândurile credincioşilor. Totuşi, părintele a fost eliberat la termen din Penitenciarul Ploieşti.

Un alt moment greu pentru părintele Constantin Galeriu a fost în 1952. În celebra noapte a „Adormirii Maicii Domnului“, părintele a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti. Era acuzat pentru activitatea depusă în PNL-Bejan, ca membru al delegaţiei permanente în anul 1946. În fapt, activitatea politică se rezumase numai la participarea ca delegat la alegerile din 1946. Din acest motiv, a primit o detenţie administrativă de 60 de luni de muncă obligatorie. Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie acelaşi an a fost mutat la centrul de triere Văcăreşti de la Bucureşti. Totuşi, a fost eliberat la 23 octombrie acelaşi an, revenind în mijlocul familiei şi al păstoriţilor săi de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din Ploieşti. http://ziarullumina.ro/