Dezvaluiri, Se intampla azi

SRI, boala psihica a Romaniei: MILIOANE DE ROMANI monitorizati si urmariti mai ceva ca pe vremea Securitatii! Scriu despre aceste lucruri de opt ani de zile, dar cine sa ma asculte?

 

Claudiu Manda, președintele Comisiei SRI din Parlament, a declarat că peste 6 milioane de români au fost ascultați de servicii între 2005 și 2016, dar și că a fost sesizat că în 2012 aproape tot Guvernul și peste 100 de parlamentari au fost interceptați.

„Avem la comisie o serie de date care arată că avem o creștere a mandatelor de securitate națională de la 1395 în anul 2005, până la 3701 mandate în 2013, adică aproape de trei ori. La nivelul mandatelor per total de acte de autorizare și supraveghere avem creșteri de la 5000 – 2005, 8000 – 2006 până la cifre de genul peste 44.000 în anul 2014, respectiv peste 51.000 în anul 2015, iar în 2016, o dată cu apariția deciziei CCR, vorbim de 12.000 în primele două luni de zile. Totalul acestor acte de autorizare și supraveghere în perioada 2005 – 2016 înseamnă peste 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau de posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de 6 milioane de persoane interceptate în această perioadă”, a declarat președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, conform Mediafax.

El a mai spus, însă, că cifra mandatelor de interceptare ar putea fi mult mai mare, în condițiile în care nu a avut acces la datele din 2016 și 2017.

„Ni se par niște cifre extraordinar de mari și de multe. Nu putem să comentăm sau să contestăm noi, la nivelul comisiei, atât timp cât ele au fost stabilite de procurori în temei legal sau de judecători, însă credem că sunt prea multe astfel de ascultări, milioane de oameni ascultați în această perioadă, în contextul în care populația activă a României este de 9 milioane”, a mai spus Manda.

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob scrie, că în România s-a eliberat un mandat de interceptare la fiecare 392 de cetățeni, în timp ce în SUA la fiecare 75.000 de cetățeni. https://www.activenews.ro/

4 gânduri despre „SRI, boala psihica a Romaniei: MILIOANE DE ROMANI monitorizati si urmariti mai ceva ca pe vremea Securitatii! Scriu despre aceste lucruri de opt ani de zile, dar cine sa ma asculte?”

  1. Romanul si securistul…Aberatia depaseste imaginatia! Daca suntem o tara politieneasca,,,cumde am ajuns sa fim furati de paduri,devalizati de industrie,agricultura,sanatate,cultura…in acesti 29 de ani? Asadar ei au stat de sase…la furat! Asa stau lucrurileintr o democratie originala.. NEMERNICIEA,TRADAREA…impotriva propriului popor.TREBUIE PEDEPSITA !!!!!!URGENT!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s